ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4570/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4570/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29/ F din 10 mai 2004, Curtea de Apel Galați a dispus, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petentul J.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 168/ P din 11 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul J.I. la plata către stat a sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 760/2004, petentul J.I.
a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 471/2/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, solicitând admiterea plângerii, reținerea cauzei la instanța de fond și condamnarea făptuitorului T.B., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 246 C. pen. și, respectiv, art. 264 C. pen. Prin rezoluția nr. 168/P/2003 din 11 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus în baza prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.T., inspector șef la Inspectoratul județean de poliție Galați față de care s-au efectuat acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.
și art. 264 C. pen. Pentru a pronunța această rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a avut în vedere că petentul J.I. a formulat o plângere împotriva făptuitorului B.T., inspector șef al Inspectoratului județean de poliție Galați, prin care susține că acesta a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, deoarece a semnat adresa de înaintare a dosarului nr. 233360/2002 al I.J.P. Galați către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați la data de 10 martie 2003, în care s-a făcut o propunere nelegală de neîncepere a urmăririi penale față de M.V. și M.S., administratori la SC A. Vânători, județul Galați, acuzați de către acesta de săvârșirea mai multor infracțiuni (înșelăciune cu consecințe grave, genocid, infectarea apei).
De asemenea, a mai susținut că B.T., în calitate de inspector șef al I.P.J. Galați a dispus să nu se efectueze cercetări față de numita P.L.G., care a comis mai multe infracțiuni. Petentul J.I. a mai susținut că inspectorul șef al I.P.J. Galați se mai face vinovat și de faptul că nu a suspendat din funcție pe inspectorul de poliție B.M. care era la acea dată cercetat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. În încheierea reclamației, J.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000.000 dolari S.U.A. pentru prejudiciile suferite ca urmare a soluționării dosarelor amintite, cu soluție de netrimitere în judecată. Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că la data de 26 martie 2003, I.P.J.
Galați a fost sesizat de către J.I. care a solicitat rezolvarea mai urgentă a unei plângeri penale înregistrată cu nr. 233360/2002 și primită spre rezolvare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu nr. 5064/P/2002. Acesta a mai solicitat suspendarea din funcție a inspectorului principal de poliție B.M. din cadrul I.P.J. Galați, motivat de faptul că acesta are dosar penal la P.N.A. – Serviciul teritorial Galați. S-a dispus efectuarea de verificări cu privire la cele sesizate și s-a constatat că dosarul în cauză fusese soluționat la 10 martie 2003 și înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. De asemenea, s-a dispus efectuarea de cercetări prealabile față de inspectorul principal B.M.
în conformitate cu prevederile Legii nr. 369/2002, privind statutul polițistului. Cercetarea prealabilă a stabilit că B.M. este nevinovat. De asemenea, cu privire la celelalte acuzații aduse inspectorului șef B.T., referitoare la soluționarea unor dosare s-a constatat că propunerile înaintate de către polițiștii care au efectuat cercetări au fost confirmate de către procuror. Astfel, în dosarul nr. 882/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.L.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Împotriva acestei soluții, J.I. a formulat plângeri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, care au fost respinse ca neîntemeiate.
De asemenea, în dosarul 78/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul B.M., cercetat la plângerea petentului J.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen. Prin rezoluția nr. 1328/P/2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de M.V. și M.S., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Împotriva acestei soluții, petentul J.I. a formulat plângeri care i-au fost respinse, inclusiv de către Judecătoria Galați, prin încheierea din 31 octombrie 2003. De altfel, petentul J.I. a formulat mai multe plângeri la diferite instituții privind răspunsuri, în sensul soluțiilor date de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că inspectorul șef B.T. nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu cele reclamate de J.I. Împotriva rezoluției nr. 168/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a formulat plângere petentul J.I. Prin rezoluția nr. 471/II/2/2004 din 14 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați în baza prevederilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul J.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 168/ P din 11 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Împotriva rezoluției nr. 471/II/2/2004 a formulat plângere petentul J.I.
Acesta a arătat că, în opinia sa, vinovăția făptuitorului B.T. este dovedită în săvârșire infracțiunilor pentru care s-au efectuat acte premergătoare, iar acestea sunt suficiente pentru ca instanța de fond să rețină cauza și să dispună condamnarea făptuitorului pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și, respectiv, 264 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul J.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, să se rețină cauza pentru rejudecare și în consecință, să se dispună condamnarea făptuitorului B.T., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. Înalta Curte, examinând recursul în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, raportat la art. 278 1 C. proc.
pen., constată că este nefondat și urmează să fie respins. Din verificările actelor și lucrărilor de la dosar se reține că, în cauza privind pe numita P.L.G., cercetată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, conform art. 209 C. proc. pen., urmărirea penală în dosarul nr. 882/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a efectuat de către procuror, astfel că B.T. nu a efectuat nici un act de urmărire penală. Adresa nr. 2330 din 10 martie 2003 semnată de comisarul șef B.T. nu reprezintă un act procesual de urmărire penală ci un act administrativ prin care dosarul de cercetare penală instrumentat de subcomisarul V.C. cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de M.V.
și M.S., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, unde propunerea a fost confirmată de procuror, prin rezoluția nr. 1328/ P din 26 mai 2003. De asemenea, prin rezoluția nr. 78/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva subcomisarului B.M., astfel încât nu există temeiuri legale să se dispună suspendarea din funcție a acestuia. Așadar, în mod corect a apreciat instanța de fond că atât rezoluția nr. 168/ P din 11 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cât și rezoluția nr. 471/II/2/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sunt temeinice și legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiționarul J.I. să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul J.I. împotriva sentinței penale nr. 29 din 10 mai 2004 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 600.0 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.