ÎCCJ, Decizia nr. 272/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 18 mai 2005, petentul C.D. a învederat Înaltei Curți de Casație și Justiție, săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și de violare a secretului corespondenței, prevăzută de art. 195 din același cod, de către intimații D.V., procuror șef al secției de combatere a corupției din cadrul P.N.A., B.I., Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și A.V., chestor general adjunct de poliție, șeful Direcției Generale de Informații și Protecție Internă. S-a susținut că, în mod nelegal, magistrații - procurori au emis și prelungit, la data de 12 decembrie 2002 și, respectiv, 9 ianuarie 2003, autorizația nr. 60, pentru înregistrarea pe bandă magnetică, a unor convorbiri telefonice, în baza referatelor întocmite în dosarul nr. 197/P/2002.

Actele astfel întocmite au fost înaintate chestorului de poliție A.. în vederea punerii în executare. Acesta, la rându-i, le-a trimis S.I.P.I. Prahova. Constatând că plângerea a fost greșit îndreptată, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 381, pronunțată la data de 27 iunie 2005, în dosarul nr. 3085/2005, a trimis-o Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 221 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț și art. 209 alin. (4) din același cod, potrivit cărora competența efectuării urmăririi penale revine procurorului de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă cauza în primă instanță, coroborat cu cele ale art. 29 pct. 1 lit. f) din cod, competența soluționării plângerii penale formulată de petentul C.D.

revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În susținerea căii de atac exercitate, petentul a invocat următoarele motive: 1. Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a învestit legal cu plângerea. Având în vedere această împrejurare și calitatea persoanelor implicate, coroborat cu gravitatea faptelor sesizate și probele aflate la dosarul cauzei din care rezultă săvârșirea acestora, instanța era legal abilitată să judece în fond cauza. 2. În mod greșit s-a reținut caracterul definitiv al încheierii care, reprezentând o desesizare, este supusă recursului, în raport cu dispozițiile art. 333 C. proc.

pen., raportat la art. 332 pct. 3 din același cod, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 182 din Legea nr. 281/2003. Trimiterea plângerii, pentru soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a creat un conflict de interese, având în vedere calitatea persoanelor implicate, în special a făptuitorului V.A. care a trecut la intimidări. 3. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este direct interesat în adoptarea de soluții ilegale în cauzele ce îl privesc pe petent. Totodată, se constată o vizibilă tergiversare a soluționării, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a plângerilor penale cu care a fost sesizat direct de către petent sau care au fost repartizate, în acest scop, de către Ministerul Justiției, C.S.M.

sau Înalta Curte de Casație și Justiție. A mai susținut petentul. că, pentru a se dispune în sensul neînceperii urmăririi penale, s-a ajuns chiar și la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, afirmație în sprijinul căreia anexează referatul nr. 19735/1895/2004. 4. Încheierea atacată este lovită de nulitate, în raport cu împrejurarea că, deținut fiind în Penitenciarul Rahova, în baza unei hotărâri penale definitive, a fost greșit citat la domiciliu, iar la soluționarea cauzei nu i-a fost asigurat dreptul la apărare, prin desemnarea unui apărător din oficiu. În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, în vederea rejudecării plângerii.

La termenul din 7 noiembrie 2005, fixat pentru judecarea recursului, petentul, prezent în instanță, personal, a declarat că retrage recursul declarat împotriva încheierii nr. 381 din 27 iunie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3085/2005. Constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 din același cod, Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de petentul C.D. împotriva hotărârii primei instanțe. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul menționat va fi obligat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de petentul C.D. împotriva încheierii nr. 381 din 27 iunie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3085/2005. Obligă petentul C.D., să plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 lei vechi), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.