ÎCCJ, Decizia nr. 209/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 240 din 23 martie

2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

tardivă, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva rezoluției nr.

483/P/2004 din 13 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a reținut că, la data de 29 martie

2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a

dispus reținerea pe timp de 24 ore a inculpatului C.D., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită.

Măsura de reținere,

întemeiată pe dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. d) C. proc. pen., a fost

dispusă prin Ordonanța nr. 468/P, a organului de urmărire penală menționat.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin încheierea nr. 9 din 30 martie 2004, a admis

propunerea Parchetului Național Anticorupție, a dispus arestarea preventivă a

inculpatului pe timp de 29 zile și a emis mandatul nr. 5/UP din 30 martie 2004.

Inculpatul C.D. a sesizat

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând

efectuarea de cercetări față de procurorii V.G. și C.I. din cadrul Parchetului

Național Anticorupție, precum și față de judecătorul C.M. de la Curtea de Apel

București, sub aspectul infracțiunilor de arestare nelegală și cercetare

abuzivă, instigare la arestare nelegală și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

Prin rezoluția nr.

483/P/2004 din 13 septembrie 2004, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistrații C.M., C.I. și V.G., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 25, raportat la art. 266 alin. (1) și art. 246 C. pen., cu

motivarea că din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele, cu a

căror cercetare petentul C.D. a sesizat organul de urmărire penală competent,

nu există.

Rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, plângerea

formulată împotriva acesteia de petentul C.D. fiind respinsă prin rezoluția nr.

28493/2168/2004 din 2 februarie 2005.

Împotriva soluției de

netrimitere în judecată, petentul a formulat plângere, la data de 6 ianuarie

2005, întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința nr. 240 din 23

martie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins

plângerea formulată de petentul C.D.

Instanța a reținut că

petentul a formulat plângere, în condițiile art. 275-278 C. proc. pen., la data

de 30 septembrie 2004.

Plângerea nu a fost

soluționată în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen.

Drept urmare, petentul putea

să sesizeze instanța de judecată, în termen de cel mult 40 zile, începând cu

data depunerii plângerii, adică cel mai târziu până la data de 10 noiembrie

2004.

În consecință, plângerea

formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., numai la data de 6

ianuarie 2005, apare ca fiind tardivă.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de

casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Recurentul a susținut că la

data de 30 septembrie 2004, a formulat plângere împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

Ulterior, pentru a se

informa asupra modului de soluționare a plângerii formulate împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul s-a adresat în mai multe

rânduri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Neprimind nici un răspuns, a

considerat că plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale a

fost respinsă și, în consecință, a sesizat instanța de judecată competentă, în

vederea controlului judecătoresc al rezoluției menționate.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În raport cu dispozițiile

art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi

privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o

compun, ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite.

Activitatea de judecată,

finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată

prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter

formalist, indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a

drepturilor procesuale.

Ilustrând acest formalism, între

altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea

conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a

stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea

prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din

exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, potrivit formalismului legii

procesual-penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile

interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României,

revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune,

satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale, prin

stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluționare

definitivă a cauzei penale, conform dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin textul

menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de

procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în

termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea

acestuia.

Prin art. 278

1

C.

proc. pen., a fost stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii

împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care

acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluției de respingere a

plângerii făcute potrivit art. 275-278 din același cod sau, după caz, în

situația nesoluționării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării

termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligația a o

rezolva.

Or, petentul a sesizat

instanța de judecată, cu depășirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Astfel, plângerea împotriva

rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale a fost formulată de

petentul C.D., la data de 30 septembrie 2004.

Cum plângerea nu a fost

soluționată în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., petentul putea

sesiza instanța de judecată, cel mai târziu la data de 10 noiembrie 2004,

potrivit art. 278

1

alin. (2) din același cod.

Petentul a sesizat instanța

de judecată, cu plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată,

întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen., numai la data de 6 ianuarie

2005.

Prin urmare, admițând

excepția și respingând plângerea, ca tardiv introdusă, prima instanță a

pronunțat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D.

împotriva sentinței nr. 240 din 23 martie 2005, pronunțată de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 361/2005.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul-petent C.D. va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat

de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 240 din 23 martie 2005, pronunțată de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 361/2005,

ca nefondat.

Obligă recurentul, la plata

sumei de 1.200.000 lei vechi (120 lei noi), cu titlu de cheltuieli judiciare în

recurs, din care suma de 200.000 lei vechi (20 lei noi), reprezentând onorariul

de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea acestuia,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2005.