ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4481/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4481/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 421 din 18

noiembrie 2004, Tribunalul Mureș a soluționat în fond cauza penală privind pe

inculpatul T.I. dispunând:

- achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C: proc. pen. („fapta nu există”),

sub aspectul săvârșirii în calitate de autor a infracțiunii ce a format

obiectul trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. 13/P/2003 din 16 iunie

2003 al Serviciului Teritorial Târgu Mureș din cadrul D.N.A., aceea de trafic

de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., au fost respinse, ca nefondate, și pretențiile civile privind restituirea

sumei de 2.000.000 lei ROL ce au format obiectul material al infracțiunii

sus-menționate formulate de către martorul denunțător B.R.

Hotărând astfel, prima instanță a

constatat că învinuirea adusă inculpatului a fost reținută în raport de faptul

că, descris prin rechizitoriu, în perioada 15 - 25 iulie 2002, I.P.J. Mureș a

organizat un concurs la care s-a înscris și denunțătorul B.R. care, între alți

candidați, a depus actele necesare la S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Mureș și, la

data de 15 iulie 2002, a susținut probele sportive, fiind declarat promovat.

La sediul I.P.J. Mureș unde se afla

pentru a lua relații despre testul psihologic, sus-numitul l-a întâlnit pe

inculpatul T.I., agent șef adjunct la Poliția T.F. Târgu Mureș, pe care-l

cunoștea de mai mult timp și i-a spus acestuia că s-a înscris la concurs.

Aflând acest lucru, inculpatul T.I.

l-a atenționat pe B.R. că „dacă nu are pe nimeni, dacă nu dă bani, nu are nici

o șansă să promoveze examenul” și s-a oferit să-l ajute, spunând că „are

relații, cunoștințe la Serviciul Personal” din I.P.J. Mureș, precizându-i,

totodată, că îl cunoaște pe cpt. D.D.M. de la S.M.R.U. care are în atribuțiuni

problemele de organizare a concursului.

Acceptând ajutorul promis, B.R. l-a însoțit pe inculpatul T.I. la

stația C.F.R. Târgu Mureș, de unde acesta i-a telefonat cpt. D.D.M., căruia i-a

spus că „are o problemă care nu poate fi discutată prin telefon, dar trebuie

rezolvată”.

În ziua următoare, inculpatul T.I.

i-a cerut lui B.R. să se întâlnească la restaurantul M. din comuna Ungheni,

județul Mureș, loc în care i-a spus că a discutat „problema” cu D.D.M., că „nu

au stabilit încă suma care trebuie dată pentru promovarea examenului”, că

trebuie să promoveze mai întâi testul psihologic, de organizarea și susținerea

căruia se ocupă tot D.D.M., împreună cu „două doamne, ofițeri psihologi din

București”.

Cei doi s-au înțeles să se reîntâlnească, pentru ca

învinuitul T.I. să-i comunice suma de bani ce trebuie să o dea în vederea

promovării testului psihologic.

La întâlnirea care a avut loc în

restaurantul M. Ungheni, județul Mureș, inculpatul T.I. i-a precizat lui B.R.

că „testul psihologic îl costă 100 dolari S.U.A.” atenționându-l, totodată, că

nu mai poate da înapoi, „că dacă nu dă bani va pica testul psihologic”. Cu

acest prilej, T.I. i-a subliniat, pe înscrisul cu tematica concursului,

materialele bibliografice care, potrivit afirmațiilor acestuia „au fost

indicate de D.D.M.”.

B.R. a susținut testul psihologic,

în sală aflându-se D.D.M. și lt. col. L.R. și plt. adj. V.N., psihologi în

cadrul D.M.R.U., Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului de Interne.

Potrivit afirmațiilor făcute de B.R.,

după susținerea testului psihologic, pe coridor, D.D.M. l-a întrebat dacă

așteaptă acolo rezultatul sau acesta îi va fi comunicat de inculpatul T.I.

Ajungând la domiciliul său din

comuna Ungheni, județul Mureș, B.R. a fost înștiințat telefonic de inculpatul T.I.

că a luat testul psihologic, cerându-i totodată, să pregătească 2 milioane lei

și să se întâlnească la orele 18,00 la restaurantul M. B.R. s-a conformat și,

l-a întâlnirea avută, T.I. i-a precizat, din nou, că „a luat testul” și că

trebuie să-i ducă banii lui D.D.M., care „are o obligație față de doamnele din

comisie”.

În local, inculpatul T.I. a luat

cele 2 milioane lei, numărând bancnotele de câte 100.000 lei, discuția purtată

fiind înregistrată pe bandă magnetică de B.R. Cu această ocazie, T.I. i-a

precizat denunțătorului că „suma pentru promovarea examenului de subofițeri

este de 1.500 dolari S.U.A.” și că „nu mai poate da înapoi”.

Ulterior, inculpatul T.I. a plecat

în concediu și, în discuțiile purtate telefonic cu B.R., care nu fusese admis

în urma concursului, dar și cu colegul său de serviciu, martorul Ț.P., s-a

declarat de acord că pentru promovare „s-au dat bani grei”.

La data de 18 iulie 2002 B.R. a

denunțat faptele către S.I.P.I. pentru județul Mureș al Ministerului de Interne

(U.M. 0962), cauza fiind înregistrată inițial sub nr. 1176/P/2002 la Parchetul

Militar Târgu Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București care la solicitarea S.I.P.I. Mureș, a autorizat înregistrarea

convorbirilor telefonice ale denunțătorului, inculpatului și ale martorului D.D.M.

(Autorizațiile nr. 00313, 00314 și 00315/1176/P/2002 din 18 iulie 2002 emise de

Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București). Ulterior, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și-a declinat competența în

dosarul nr. 1176/P/2002 în favoarea P.N.A.

Audiat în cursul urmăririi penale în

calitate de inculpat, T.I. nu a recunoscut că a pretins și primit sumele în

valută și lei (1500 dolari S.U.A. și 2.000.000 lei) ce formează obiectul

material al învinuirii aduse acestuia pentru a interveni pe lângă D.D.M.,

secretarul comisiei, în vederea promovării la concurs a denunțătorului și nici

existența intervenției ca atare.

Aceiași poziție procesuală a fost

adoptată la urmărirea penală de către martorul D.D.M. față de care s-a procedat

prin rechizitoriu la disjungerea cercetărilor penale, alături de ceilalți

membri al comisiei de concurs, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Situația de fapt descrisă prin

rechizitoriu a fost stabilită prin următoarele mijloace de probă strânse la

urmărirea penală:

a) denunțul și declarațiile

martorului B.R.;

b) procesele-verbale de consemnare a

convorbirilor telefonice înregistrate pe bandă magnetică;

c) proces-verbal de consemnare a

convorbirilor înregistrate pe microcasete TDK MC 90 pusă la dispoziția

organelor de urmărire penală de către B.R.;

d) înscrisurile comunicate la I.P.J.

Mureș privind concursul organizat în iulie 2002;

e) declarațiile martorilor D.D.M., B.V.I.,

T.P. și procesele verbale de confruntare și

f) declarațiile învinuitului T.I.

În cursul cercetării judecătorești

instanța a administrat probele strânse la urmărirea penală, în condițiile

prevăzută de art. 289 și 290 C. proc. pen., dispunând ascultarea inculpatului,

a martorilor B.R., B.V.I., T.P., V.I., C.V.V., C.M., I.A., J.V.R., L.M., L.M.C.,

D.D.M., S.I. S-a procedat la efectuarea confruntării între martorii B.R. și J.V.

cu privire la existența și natura unui împrumut bănesc ce s-a pretins a fi fost

solicitat de la inculpat de către denunțător în perioada iunie - iulie 2002.

S-a solicitat rezoluția 289/P/2003

din 26 septembrie 2003 a Secției de combatere a infracțiunilor de corupție din

cadrul P.N.A., prin care s-a dispus reînceperea urmăririi penale în baza art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 față de membrii comisiei de concurs

comisar L.R., subcomisar D.D.M. și agent șef principal V.N. S-au depus la dosar

în circumstanțiere de către inculpat, caracterizare eliberată de S.P.T. Mureș

și acte medicale.

Verificând cadrul legal în care au

fost efectuate, instanța a dispus înlăturarea în cauză ca mijloace de probă

pentru:

- înregistrarea audio a convorbirii

care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. în momentul în care

s-a predat inculpatului suma de 2.000.000 lei cu motivarea că această

înregistrare s-a efectuat doar la inițiativa martorului, care nu a avut acordul

organelor de cercetare penală consemnat într-o autorizație emisă în acest scop,

fiind încălcate prevederile art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen.;

- interceptarea convorbirilor

telefonice efectuată în perioada 23 iulie – 15 august 2002 de către S.I.P.I.

Mureș întrucât nu a existat autorizația emisă în condițiile art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen.;

- declarația martorului B.R. din

data de 21 martie 2003, declarația făptuitorului T.I. din 11 aprilie 2002,

declarația martorului D.D.M. din 11 aprilie 2003 și din data de 17 aprilie 2003

declarația martorului B.V.I. și proces verbal de confruntare între martorii B.R.

și D.D.M. cu motivarea că au fost efectuate în faza actelor premergătoare fără

a fi constatate de organele de cercetare penală în cuprinsul unui proces

verbal, așa cum impun prevederile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., astfel

încât nu pot fi folosite în procesul penal conform dispozițiilor art. 64 alin.

(2) C. proc. pen.

Ca atare, instanța a avut în vedere

la soluționarea cauzei mijloacele de probă strânse exclusiv în cursul urmăririi

penale, astfel cum acestea au fost administrate la cercetarea judecătorească, în

raport de care a apreciat că declarațiile singulare și contradictorii ale

martorului denunțător nu pot constitui temeiuri suficiente și necesare cu

privire la existența faptei imputate de natură a înlătura prezumția de

nevinovăție reglementată în art. 66 C. proc. pen. S-a reținut, de asemenea, că

martorii audiați la cercetarea judecătorească au prezentat în mod convingător

împrejurările în care inculpatul a dat bani denunțătorului, iar nu invers, cu

titlul de împrumut confirmând astfel lipa de vinovăție afirmată în mod constant

în cauză de inculpatul T.I.

Acțiunea civilă a fost respinsă în

baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu care nu pot fi acordate

despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta

imputată nu există.

Prin apelul declarat în cauză de

parchet s-a cerut desființarea sentinței iar în rejudecare pe fond condamnarea

inculpatului în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., cu motivarea că

materialul probator aflat la dosar este administrat în condiții legale iar

aprecierea acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., atestă în mod neîndoielnic existența infracțiunii și vinovăția penală a

inculpatului T.I.

În legătură cu nota telefonică prin

care s-a solicitat autorizarea interceptării convorbirilor telefonice s-a cerut

a se constata că în cuprinsul acesteia se face referire expresă la perioada 18

iulie – 14 august 2002, astfel încât constituie o eroare materială înscrierea

datei de emitere ca fiind 18 august 2002. Ca atare s-a apreciat că se impuneau verificări

suplimentare la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București inclusiv solicitarea înaintării celor 3 autorizații de către

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Miliară de Apel București.

Cât privește dispoziția instanței de

fond cu privire la înlăturarea tuturor probelor strânse în faza actelor

premergătoare, pe motivul inexistenței unui proces-verbal de consemnare a

acestora în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., s-a

considerat a fi nefondată în contextul în care obținerea acestor probe s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor art. 64, 85 și 96 C. proc. pen. (actele

întocmite de ofițerul de poliție judiciară s-au efectuat sub rezoluția

procurorului responsabil de urmărirea penală).

Referitor la situația de fapt invocată

în apărare de inculpat, susținută de martorul J.V., cumnatul acestuia, în

sensul că s-a întâlnit cu martorul B.R. în barul din apropierea Gării C.F.R.

pentru a-i împrumuta denunțătorului suma de 1.800.000 lei spre a-și achiziționa

o altă verighetă în scopul de a nu afla soția sa de împrejurările

extraconjugale în care i-a dispărut bunul respectiv, s-a solicitat a se

constata caracterul subiectiv al acesteia, fiind formulată procausa, spre

sfârșitul urmăririi penale pentru a înlătura trimiterea în judecată, și

înlăturată ca având semnificația acordată de prima instanță.

Existența infracțiunii și vinovăția

penală a inculpatului s-a considerat a fi dovedită în mod cert în cauză în

măsura în care instanța de control judiciar va examina, în conformitate cu

obligația legală impusă prin art. 63 alin. (2) C. proc. pen. și care a fost

nesocotită de prima instanță, ansamblul probelor administrate în cauză.

În acest sens s-a solicitat a se

avea în vedere că declarațiile inițiale date la urmărirea penală, în care a

negat categoric orice implicare în examenul susținut de denunțător, în

coroborare cu interceptările convorbirilor telefonice înregistrarea audio a

convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. între

inculpat și denunțător și depozițiile martorului J.V. în faza de urmărire

penală în coroborare cu declarațiile constante ale denunțătorului făcute pe tot

parcursul procesului penal confirmă, în mod cert fapta imputată inculpatului

prin rechizitoriu, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

13 C. pen., și anume că la data de 17 iulie 2002 inculpatul a pretins de la B.R.

suma de 1500 dolari S.U.A. respectiv a primit suma de 2.000.000 lei pentru a-i

facilita prin intermediul subcomisarului D.D.M., secretarul comisiei de

organizare a concursului, promovarea și încadrarea în muncă la I.P.J. Mureș.

În soluționarea apelului s-a

încuviințat și efectuat completarea probatoriilor prin audierea în camera de

consiliu a microcasetei Panasonic, a celorlalte 22 casete audio și depunerea la

dosar a procesului verbal de îndreptare eroare materială a notei telefonice din

18 iulie 2002 precum și a celor 3 autorizații pentru interceptarea

convorbirilor telefonice.

Prin decizia penală nr. 26/ A din 27

februarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul procurorului confirmând în

totalitate constatările în fapt și în drept făcute de primă instanță.

Referitor la cercetarea judecătorească proprie efectuată în apel

instanța de control judiciar a reținut inițial că ascultarea microcasetei și a

celorlalte 22 casete audio „nu a făcut decât să întărească convingerea acesteia

că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul T.I. nu a fost

răsturnată prin probe concludente” pentru ca ulterior să constate că „nu pot fi

apreciate drept mijloace de probă valabile administrate în cauză pentru

considerentele expuse în hotărârea judecătorească atacată”. Deși au fost depuse

la dosar la solicitarea sa ca înscrisuri noi autorizațiile 00313-00315 instanța

de apel nu s-a preocupat de examinarea acestora ca mijloace de probă în cauză,

și în consecință și a legalității interceptărilor convorbirilor telefonice,

deși prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare în mod explicit pe

inexistența acestora.

Împotriva deciziei amintite s-a

declarat în termen recurs de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș cu

solicitarea de a se dispune condamnarea inculpatului pentru motivele invocate

în apel circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C. proc. pen., privind aplicarea greșită în cauză a

legii penale.

Recursul este fondat.

Soluția de achitare a inculpatului

pentru inexistența faptei adoptată în prima instanță, și apoi menținută în

apel, este urmarea aplicării greșite în cauză a dispozițiilor art. 91

1

alin. (1), 224 alin. (3) și art. 63 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul

reținerii examinării și aprecierii materialului probator administrat pe

parcursul întregului proces penal.

Potrivit art. 91

1

alin.

(1) C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data de 18 iulie 2002,

interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a unor convorbiri, dacă sunt

date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni

pentru care urmărirea penală din oficiu, iar interceptarea este utilă pentru

aflarea adevărului, se va dispune cu autorizarea motivată a procurorului

desemnat de prim-procurorul parchetului de pe lângă Curtea de apel. Autorizarea

se dă pe durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 zile, în afară de

cazul în care legea dispune astfel [(alin. (2)].

În speță s-au depus la dosar în apel

fiind complinită astfel lipsa acestora la urmărirea penală și prima instanță,

cele 3 autorizații nr. 00313, 00314 și 00315/1176/P/2002 pentru perioada 18

iulie 2002 – 15 august 2002, emise de Parchetul Militar de pe lângă Curtea

Militară de Apel privind posturile telefonice aparținând numiților B.R., T.I.

și D.D.M. Efectuarea acestor înregistrări nu a fost contestată de inculpat sub

aspectul legalității, în condițiile art. 278 C. proc. pen., ori autenticității

sau conținutului acestora prin supunerea lor unei expertize criminalistice a vocii

și vorbirii, potrivit art. 91

6

alin. (1) C. proc. pen.

Actele premergătoare fiind efectuate

în vederea începerii urmăririi penale de către organe de cercetare penală au

caracter procedural penal și se efectuează în condițiile prevăzute pentru

actele de urmărire penală.

Ca atare, respectarea cerințelor

specifice prevăzute în art. 91

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

reprezintă singura condiție de valabilitate ca mijloace de probă în procesul

penal indiferent de împrejurarea că fiind efectuate în cursul actelor

premergătoare au fost ori nu consemnate în cuprinsul unui proces verbal

potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen.

În consecință, procesele verbale de

redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate pe bandă

magnetică, aflate la dosarul de urmărire penală, efectuate în faza actelor

premergătoare cu respectarea condițiilor și cazurilor indicate în lege,

constituie mijloace de probă în cauză.

Aceeași constatare se impune și cu

privire la înregistrarea audio din data de 18 iulie 2002 prezentată de martorul

denunțător care a fost efectuată cu respectarea condițiilor art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen. Condiția de valabilitate privind autorizarea prealabilă

de către procuror nu este prevăzută în lege, astfel cum în mod eronat s-a reținut

de instanțele anterioare, iar verificarea conținutului acestui mijloc de probă

putea fi făcută prin expertiză tehnică la cererea procurorului, a părților sau

din oficiu [(art. 91

6

alin. (1) C. proc. pen.)] ceea ce nu s-a

solicitat în speță.

Declarațiile date premergător

începerii urmăririi penale pot fi reținute în cauză în măsura în care

conținutul acestora este confirmat prin mijloacele de probă prevăzute în art. 64

alin. (1) C. proc. pen.

În speță, declarațiile date în

cursul actelor premergătoare de către martorii B.R., D.D.M., B.V.I.,

făptuitorul T.I. și procesul de confruntare între martorii B.R. și D.D.M. s-au

făcut cu respectarea dispozițiilor art. 64, 85 și 96 C. proc. pen., fiind

întocmite de ofițerul de poliție judiciară sub rezoluția procurorului responsabil

de urmărirea penală, și constituie mijloace de probă valabile în cauză.

În acest context, verificând decizia

atacată prin care s-a menținut soluția de achitare a inculpatului în raport cu

ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv acelea arătate anterior ce

au fost eliminate nelegal de instanțele anterioare, se constată următoarele:

Audiat la urmărirea penală, cât și în fața instanței de judecată,

inculpatul T.I. a negat categoric implicarea sa în examenul susținut de

martorul B.R. pentru ocuparea unui post în cadrul I.P.J. Mureș. Din

transcrierea convorbirii telefonice, între inculpatul T.I. și martorul B. din

26 iulie 2002, reiese că martorul B. i-a cerut inculpatului să-l sune pe D., secretarul

comisiei de examinare și să afle rezultatul la examen. Imediat după această

convorbire, inculpatul T.I., conform desfășurătorului convorbirilor telefonice,

îl sună pe martorul D., iar acesta i-a răspuns că martorul B.R. a făcut un

rezultat slab, îi spune și nota „în jur de 6”, dar îl asigură că l-a rezolvat

„dincolo”, fiind vorba de proba psihologică. De asemenea, martorul D. îi

confirmă inculpatului că-i pare rău că nu l-a rezolvat și că va fi din nou un

examen și să învețe mai mult. La scurt timp după această convorbire, martorul B.R.

l-a apelat din nou pe inculpat, care i-a spus să revină, întrucât nu avea

semnal la telefonul mobil. Apelându-l din nou, inculpatul T.I. i-a spus

martorului B.R. că a greșit la matematică „..Ai greșit la matematică. În p..a

ta..”. În cuprinsul acestei discuții, martorul B. îi comunică inculpatului T.I.

că, din cunoștințele sale, s-ar fi dat până la 3.000 de Euro, spunându-i

totodată că „..dădeam și eu dar la cine ? ..” – „.. Ai zis că-i 1.500 de dolari

!”, făcând referire și la martorul D., cu care susține că s-ar fi întâlnit și

care i-a spus „Nu ai învățat destul”.

Pentru că nu au reușit să-l ajute, inculpatul T.I. i-a sugerat

martorului B. că vor ține legătura și că ar fi fost indicat să fi trecut pe la

comandat și „acela l-ar fi rezolvat”.

Deosebit de important este și procesul-verbal prin care s-a consemnat

înregistrarea convorbirii purtată între inculpatul T.I. și martorul B.,

înregistrare făcută pe bandă magnetică și depusă la dosar de către martor,

conform dispozițiilor art. 91

5

alin. (2) C. proc. pen., din acest

proces-verbal rezultă că cei doi s-au întâlnit pe terasa restaurantului M. din

Ungheni, unde martorul B.R. i-a remis inculpatului suma de 2 milioane lei,

reprezentând „serviciul” pentru examenul psihologic. Din această discuție

reiese că inculpatul i-ar fi spus martorului B.R. că a pus cele 2 milioane lei

de la el, pentru că „..nu-s copil, nu-s țigan, i-am dat de la mine, treaba-i

aranjată și gata”. Tot din cuprinsul acestei discuții reiese că martorul B. i-a

dat suma de bani inculpatului, spunându-i că nu i-a numărat, la care

inculpatul, în replică, „.. trebuia să-i numeri, cum p..a mea ? – „B. se numără

și femeia se f.e”. Din această discuție nu rezultă că ar fi vorba de un

împrumut, cum încearcă inculpatul să se apere.

În consecință declarațiile inițiale

date la urmărirea penală, în care a negat categoric orice implicare în examenul

susținut de denunțător, în coroborare cu interceptările convorbirilor

telefonice înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18

iulie 2002 la restaurantul M. între inculpat și denunțător și depozițiile

martorului J.V. în faza de urmărire penală în coroborare cu declarațiile

constante ale denunțătorului făcute pe tot parcursul procesului penal confirmă,

în mod cert fapta imputată inculpatului prin rechizitoriu, sub încadrarea

juridică prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen., și anume că la data de

17 iulie 2002 inculpatul a pretins de la B.R. suma de 1500 dolari S.U.A.

respectiv a primit suma de 2.000.000 lei pentru a-i facilita prin intermediul

subcomisarului D.D.M., secretarul comisiei de organizare a concursului,

promovarea și încadrarea în muncă la I.P.J. Mureș.

De precizat că aplicarea art. 13 C.

pen., este dată de modificările și completările Legii nr. 78/2000 prin Legea nr.

161/2003.

Ca atare, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d), raportat la art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C.

proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, casându-se decizia

atacată precum și sentința penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului

Mureș, iar în rejudecare pe fond se va înlătura soluția de achitare în baza art.

10 lit. a) C. proc. pen., și se va dispune condamnarea inculpatului sub

aspectul infracțiunii de trafic de influență deduse judecății în încadrarea

juridică anterior arătată.

În limitele criteriilor de

individualizare din art. 72 și urm. C. pen., instanța va avea în vedere

pericolul social concret al infracțiunii în raport cu împrejurările în care a

fost comisă precum și datele pozitivă ce caracterizează comportarea anterioară

și situația familială a inculpatului urmând a stabili pedeapsa la minimul legal

prevăzut de lege cu executare în regim de detenție în condițiile art. 71 și 64 lit.

a), b) și c) C. pen.

În temeiul art. 257 alin. (2),

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., se va dispune confiscarea specială

către stat de la inculpatul T.I. a sumei de 2.000.000 ROL (200 RON).

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., va fi obligat intimatul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli

judiciare statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.N.A. –

S.T.A. Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 27 februarie 2006 a

Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie,

privind pe inculpatul T.I.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului Mureș și

rejudecând:

- în baza art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C.

pen., condamnă pe inculpatul T.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Face aplicarea prevederilor art. 71

și 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În temeiul art. 257 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., dispune confiscarea de la

inculpatul T.I. a sumei de 2.000.000 ROL (200 RON).

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, ocazionate de soluționarea în

fond a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2006.