ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4481/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul Mureș a soluționat în fond cauza penală privind pe inculpatul T.I. dispunând: - achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C: proc. pen. („fapta nu există”), sub aspectul săvârșirii în calitate de autor a infracțiunii ce a format obiectul trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. 13/P/2003 din 16 iunie 2003 al Serviciului Teritorial Târgu Mureș din cadrul D.N.A., aceea de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, și pretențiile civile privind restituirea sumei de 2.000.000 lei ROL ce au format obiectul material al infracțiunii sus-menționate formulate de către martorul denunțător B.R. Hotărând astfel, prima instanță a constatat că învinuirea adusă inculpatului a fost reținută în raport de faptul că, descris prin rechizitoriu, în perioada 15 - 25 iulie 2002, I.P.J. Mureș a organizat un concurs la care s-a înscris și denunțătorul B.R. care, între alți candidați, a depus actele necesare la S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Mureș și, la data de 15 iulie 2002, a susținut probele sportive, fiind declarat promovat. La sediul I.P.J. Mureș unde se afla pentru a lua relații despre testul psihologic, sus-numitul l-a întâlnit pe inculpatul T.I., agent șef adjunct la Poliția T.F.

Târgu Mureș, pe care-l cunoștea de mai mult timp și i-a spus acestuia că s-a înscris la concurs. Aflând acest lucru, inculpatul T.I. l-a atenționat pe B.R. că „dacă nu are pe nimeni, dacă nu dă bani, nu are nici o șansă să promoveze examenul” și s-a oferit să-l ajute, spunând că „are relații, cunoștințe la Serviciul Personal” din I.P.J. Mureș, precizându-i, totodată, că îl cunoaște pe cpt. D.D.M. de la S.M.R.U. care are în atribuțiuni problemele de organizare a concursului. Acceptând ajutorul promis, B.R. l-a însoțit pe inculpatul T.I. la stația C.F.R. Târgu Mureș, de unde acesta i-a telefonat cpt. D.D.M., căruia i-a spus că „are o problemă care nu poate fi discutată prin telefon, dar trebuie rezolvată”.

În ziua următoare, inculpatul T.I. i-a cerut lui B.R. să se întâlnească la restaurantul M. din comuna Ungheni, județul Mureș, loc în care i-a spus că a discutat „problema” cu D.D.M., că „nu au stabilit încă suma care trebuie dată pentru promovarea examenului”, că trebuie să promoveze mai întâi testul psihologic, de organizarea și susținerea căruia se ocupă tot D.D.M., împreună cu „două doamne, ofițeri psihologi din București”. Cei doi s-au înțeles să se reîntâlnească, pentru ca învinuitul T.I. să-i comunice suma de bani ce trebuie să o dea în vederea promovării testului psihologic. La întâlnirea care a avut loc în restaurantul M. Ungheni, județul Mureș, inculpatul T.I. i-a precizat lui B.R. că „testul psihologic îl costă 100 dolari S.U.A.” atenționându-l, totodată, că nu mai poate da înapoi, „că dacă nu dă bani va pica testul psihologic”.

Cu acest prilej, T.I. i-a subliniat, pe înscrisul cu tematica concursului, materialele bibliografice care, potrivit afirmațiilor acestuia „au fost indicate de D.D.M.”. B.R. a susținut testul psihologic, în sală aflându-se D.D.M. și lt. col. L.R. și plt. adj. V.N., psihologi în cadrul D.M.R.U., Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului de Interne. Potrivit afirmațiilor făcute de B.R., după susținerea testului psihologic, pe coridor, D.D.M. l-a întrebat dacă așteaptă acolo rezultatul sau acesta îi va fi comunicat de inculpatul T.I. Ajungând la domiciliul său din comuna Ungheni, județul Mureș, B.R. a fost înștiințat telefonic de inculpatul T.I. că a luat testul psihologic, cerându-i totodată, să pregătească 2 milioane lei și să se întâlnească la orele 18,00 la restaurantul M. B.R.

s-a conformat și, l-a întâlnirea avută, T.I. i-a precizat, din nou, că „a luat testul” și că trebuie să-i ducă banii lui D.D.M., care „are o obligație față de doamnele din comisie”. În local, inculpatul T.I. a luat cele 2 milioane lei, numărând bancnotele de câte 100.000 lei, discuția purtată fiind înregistrată pe bandă magnetică de B.R. Cu această ocazie, T.I. i-a precizat denunțătorului că „suma pentru promovarea examenului de subofițeri este de 1.500 dolari S.U.A.” și că „nu mai poate da înapoi”. Ulterior, inculpatul T.I. a plecat în concediu și, în discuțiile purtate telefonic cu B.R., care nu fusese admis în urma concursului, dar și cu colegul său de serviciu, martorul Ț.P., s-a declarat de acord că pentru promovare „s-au dat bani grei”.

La data de 18 iulie 2002 B.R. a denunțat faptele către S.I.P.I. pentru județul Mureș al Ministerului de Interne (U.M. 0962), cauza fiind înregistrată inițial sub nr. 1176/P/2002 la Parchetul Militar Târgu Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București care la solicitarea S.I.P.I. Mureș, a autorizat înregistrarea convorbirilor telefonice ale denunțătorului, inculpatului și ale martorului D.D.M. (Autorizațiile nr. 00313, 00314 și 00315/1176/P/2002 din 18 iulie 2002 emise de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București). Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și-a declinat competența în dosarul nr. 1176/P/2002 în favoarea P.N.A.

Audiat în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, T.I. nu a recunoscut că a pretins și primit sumele în valută și lei (1500 dolari S.U.A. și 2.000.000 lei) ce formează obiectul material al învinuirii aduse acestuia pentru a interveni pe lângă D.D.M., secretarul comisiei, în vederea promovării la concurs a denunțătorului și nici existența intervenției ca atare. Aceiași poziție procesuală a fost adoptată la urmărirea penală de către martorul D.D.M. față de care s-a procedat prin rechizitoriu la disjungerea cercetărilor penale, alături de ceilalți membri al comisiei de concurs, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Situația de fapt descrisă prin rechizitoriu a fost stabilită prin următoarele mijloace de probă strânse la urmărirea penală: a) denunțul și declarațiile martorului B.R.; b) procesele-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice înregistrate pe bandă magnetică; c) proces-verbal de consemnare a convorbirilor înregistrate pe microcasete TDK MC 90 pusă la dispoziția organelor de urmărire penală de către B.R.; d) înscrisurile comunicate la I.P.J. Mureș privind concursul organizat în iulie 2002; e) declarațiile martorilor D.D.M., B.V.I., T.P. și procesele verbale de confruntare și f) declarațiile învinuitului T.I. În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat probele strânse la urmărirea penală, în condițiile prevăzută de art. 289 și 290 C. proc.

pen., dispunând ascultarea inculpatului, a martorilor B.R., B.V.I., T.P., V.I., C.V.V., C.M., I.A., J.V.R., L.M., L.M.C., D.D.M., S.I. S-a procedat la efectuarea confruntării între martorii B.R. și J.V. cu privire la existența și natura unui împrumut bănesc ce s-a pretins a fi fost solicitat de la inculpat de către denunțător în perioada iunie - iulie 2002. S-a solicitat rezoluția 289/P/2003 din 26 septembrie 2003 a Secției de combatere a infracțiunilor de corupție din cadrul P.N.A., prin care s-a dispus reînceperea urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 față de membrii comisiei de concurs comisar L.R., subcomisar D.D.M.

și agent șef principal V.N. S-au depus la dosar în circumstanțiere de către inculpat, caracterizare eliberată de S.P.T. Mureș și acte medicale. Verificând cadrul legal în care au fost efectuate, instanța a dispus înlăturarea în cauză ca mijloace de probă pentru: - înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. în momentul în care s-a predat inculpatului suma de 2.000.000 lei cu motivarea că această înregistrare s-a efectuat doar la inițiativa martorului, care nu a avut acordul organelor de cercetare penală consemnat într-o autorizație emisă în acest scop, fiind încălcate prevederile art. 91 1 alin. (1) C. proc. pen.; - interceptarea convorbirilor telefonice efectuată în perioada 23 iulie – 15 august 2002 de către S.I.P.I.

Mureș întrucât nu a existat autorizația emisă în condițiile art. 91 1 alin. (1) C. proc. pen.; - declarația martorului B.R. din data de 21 martie 2003, declarația făptuitorului T.I. din 11 aprilie 2002, declarația martorului D.D.M. din 11 aprilie 2003 și din data de 17 aprilie 2003 declarația martorului B.V.I. și proces verbal de confruntare între martorii B.R. și D.D.M. cu motivarea că au fost efectuate în faza actelor premergătoare fără a fi constatate de organele de cercetare penală în cuprinsul unui proces verbal, așa cum impun prevederile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât nu pot fi folosite în procesul penal conform dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, instanța a avut în vedere la soluționarea cauzei mijloacele de probă strânse exclusiv în cursul urmăririi penale, astfel cum acestea au fost administrate la cercetarea judecătorească, în raport de care a apreciat că declarațiile singulare și contradictorii ale martorului denunțător nu pot constitui temeiuri suficiente și necesare cu privire la existența faptei imputate de natură a înlătura prezumția de nevinovăție reglementată în art. 66 C. proc. pen. S-a reținut, de asemenea, că martorii audiați la cercetarea judecătorească au prezentat în mod convingător împrejurările în care inculpatul a dat bani denunțătorului, iar nu invers, cu titlul de împrumut confirmând astfel lipa de vinovăție afirmată în mod constant în cauză de inculpatul T.I.

Acțiunea civilă a fost respinsă în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu care nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există. Prin apelul declarat în cauză de parchet s-a cerut desființarea sentinței iar în rejudecare pe fond condamnarea inculpatului în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., cu motivarea că materialul probator aflat la dosar este administrat în condiții legale iar aprecierea acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., atestă în mod neîndoielnic existența infracțiunii și vinovăția penală a inculpatului T.I.

În legătură cu nota telefonică prin care s-a solicitat autorizarea interceptării convorbirilor telefonice s-a cerut a se constata că în cuprinsul acesteia se face referire expresă la perioada 18 iulie – 14 august 2002, astfel încât constituie o eroare materială înscrierea datei de emitere ca fiind 18 august 2002. Ca atare s-a apreciat că se impuneau verificări suplimentare la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București inclusiv solicitarea înaintării celor 3 autorizații de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Miliară de Apel București. Cât privește dispoziția instanței de fond cu privire la înlăturarea tuturor probelor strânse în faza actelor premergătoare, pe motivul inexistenței unui proces-verbal de consemnare a acestora în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc.

pen., s-a considerat a fi nefondată în contextul în care obținerea acestor probe s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 64, 85 și 96 C. proc. pen. (actele întocmite de ofițerul de poliție judiciară s-au efectuat sub rezoluția procurorului responsabil de urmărirea penală). Referitor la situația de fapt invocată în apărare de inculpat, susținută de martorul J.V., cumnatul acestuia, în sensul că s-a întâlnit cu martorul B.R. în barul din apropierea Gării C.F.R. pentru a-i împrumuta denunțătorului suma de 1.800.000 lei spre a-și achiziționa o altă verighetă în scopul de a nu afla soția sa de împrejurările extraconjugale în care i-a dispărut bunul respectiv, s-a solicitat a se constata caracterul subiectiv al acesteia, fiind formulată procausa, spre sfârșitul urmăririi penale pentru a înlătura trimiterea în judecată, și înlăturată ca având semnificația acordată de prima instanță.

Existența infracțiunii și vinovăția penală a inculpatului s-a considerat a fi dovedită în mod cert în cauză în măsura în care instanța de control judiciar va examina, în conformitate cu obligația legală impusă prin art. 63 alin. (2) C. proc. pen. și care a fost nesocotită de prima instanță, ansamblul probelor administrate în cauză. În acest sens s-a solicitat a se avea în vedere că declarațiile inițiale date la urmărirea penală, în care a negat categoric orice implicare în examenul susținut de denunțător, în coroborare cu interceptările convorbirilor telefonice înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. între inculpat și denunțător și depozițiile martorului J.V.

în faza de urmărire penală în coroborare cu declarațiile constante ale denunțătorului făcute pe tot parcursul procesului penal confirmă, în mod cert fapta imputată inculpatului prin rechizitoriu, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., și anume că la data de 17 iulie 2002 inculpatul a pretins de la B.R. suma de 1500 dolari S.U.A. respectiv a primit suma de 2.000.000 lei pentru a-i facilita prin intermediul subcomisarului D.D.M., secretarul comisiei de organizare a concursului, promovarea și încadrarea în muncă la I.P.J. Mureș.

În soluționarea apelului s-a încuviințat și efectuat completarea probatoriilor prin audierea în camera de consiliu a microcasetei Panasonic, a celorlalte 22 casete audio și depunerea la dosar a procesului verbal de îndreptare eroare materială a notei telefonice din 18 iulie 2002 precum și a celor 3 autorizații pentru interceptarea convorbirilor telefonice. Prin decizia penală nr. 26/ A din 27 februarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul procurorului confirmând în totalitate constatările în fapt și în drept făcute de primă instanță. Referitor la cercetarea judecătorească proprie efectuată în apel instanța de control judiciar a reținut inițial că ascultarea microcasetei și a celorlalte 22 casete audio „nu a făcut decât să întărească convingerea acesteia că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul T.I.

nu a fost răsturnată prin probe concludente” pentru ca ulterior să constate că „nu pot fi apreciate drept mijloace de probă valabile administrate în cauză pentru considerentele expuse în hotărârea judecătorească atacată”. Deși au fost depuse la dosar la solicitarea sa ca înscrisuri noi autorizațiile 00313-00315 instanța de apel nu s-a preocupat de examinarea acestora ca mijloace de probă în cauză, și în consecință și a legalității interceptărilor convorbirilor telefonice, deși prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare în mod explicit pe inexistența acestora. Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș cu solicitarea de a se dispune condamnarea inculpatului pentru motivele invocate în apel circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc.

pen., privind aplicarea greșită în cauză a legii penale. Recursul este fondat. Soluția de achitare a inculpatului pentru inexistența faptei adoptată în prima instanță, și apoi menținută în apel, este urmarea aplicării greșite în cauză a dispozițiilor art. 91 1 alin. (1), 224 alin. (3) și art. 63 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul reținerii examinării și aprecierii materialului probator administrat pe parcursul întregului proces penal. Potrivit art. 91 1 alin. (1) C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data de 18 iulie 2002, interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a unor convorbiri, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală din oficiu, iar interceptarea este utilă pentru aflarea adevărului, se va dispune cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul parchetului de pe lângă Curtea de apel.

Autorizarea se dă pe durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 zile, în afară de cazul în care legea dispune astfel [(alin. (2)]. În speță s-au depus la dosar în apel fiind complinită astfel lipsa acestora la urmărirea penală și prima instanță, cele 3 autorizații nr. 00313, 00314 și 00315/1176/P/2002 pentru perioada 18 iulie 2002 – 15 august 2002, emise de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel privind posturile telefonice aparținând numiților B.R., T.I. și D.D.M. Efectuarea acestor înregistrări nu a fost contestată de inculpat sub aspectul legalității, în condițiile art. 278 C. proc. pen., ori autenticității sau conținutului acestora prin supunerea lor unei expertize criminalistice a vocii și vorbirii, potrivit art. 91 6 alin. (1) C. proc.

pen. Actele premergătoare fiind efectuate în vederea începerii urmăririi penale de către organe de cercetare penală au caracter procedural penal și se efectuează în condițiile prevăzute pentru actele de urmărire penală. Ca atare, respectarea cerințelor specifice prevăzute în art. 91 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., reprezintă singura condiție de valabilitate ca mijloace de probă în procesul penal indiferent de împrejurarea că fiind efectuate în cursul actelor premergătoare au fost ori nu consemnate în cuprinsul unui proces verbal potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen. În consecință, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate pe bandă magnetică, aflate la dosarul de urmărire penală, efectuate în faza actelor premergătoare cu respectarea condițiilor și cazurilor indicate în lege, constituie mijloace de probă în cauză.

Aceeași constatare se impune și cu privire la înregistrarea audio din data de 18 iulie 2002 prezentată de martorul denunțător care a fost efectuată cu respectarea condițiilor art. 91 6 alin. (2) C. proc. pen. Condiția de valabilitate privind autorizarea prealabilă de către procuror nu este prevăzută în lege, astfel cum în mod eronat s-a reținut de instanțele anterioare, iar verificarea conținutului acestui mijloc de probă putea fi făcută prin expertiză tehnică la cererea procurorului, a părților sau din oficiu [(art. 91 6 alin. (1) C. proc. pen.)] ceea ce nu s-a solicitat în speță. Declarațiile date premergător începerii urmăririi penale pot fi reținute în cauză în măsura în care conținutul acestora este confirmat prin mijloacele de probă prevăzute în art. 64 alin. (1) C. proc.

pen. În speță, declarațiile date în cursul actelor premergătoare de către martorii B.R., D.D.M., B.V.I., făptuitorul T.I. și procesul de confruntare între martorii B.R. și D.D.M. s-au făcut cu respectarea dispozițiilor art. 64, 85 și 96 C. proc. pen., fiind întocmite de ofițerul de poliție judiciară sub rezoluția procurorului responsabil de urmărirea penală, și constituie mijloace de probă valabile în cauză. În acest context, verificând decizia atacată prin care s-a menținut soluția de achitare a inculpatului în raport cu ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv acelea arătate anterior ce au fost eliminate nelegal de instanțele anterioare, se constată următoarele: Audiat la urmărirea penală, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul T.I.

a negat categoric implicarea sa în examenul susținut de martorul B.R. pentru ocuparea unui post în cadrul I.P.J. Mureș. Din transcrierea convorbirii telefonice, între inculpatul T.I. și martorul B. din 26 iulie 2002, reiese că martorul B. i-a cerut inculpatului să-l sune pe D., secretarul comisiei de examinare și să afle rezultatul la examen. Imediat după această convorbire, inculpatul T.I., conform desfășurătorului convorbirilor telefonice, îl sună pe martorul D., iar acesta i-a răspuns că martorul B.R. a făcut un rezultat slab, îi spune și nota „în jur de 6”, dar îl asigură că l-a rezolvat „dincolo”, fiind vorba de proba psihologică. De asemenea, martorul D. îi confirmă inculpatului că-i pare rău că nu l-a rezolvat și că va fi din nou un examen și să învețe mai mult.

La scurt timp după această convorbire, martorul B.R. l-a apelat din nou pe inculpat, care i-a spus să revină, întrucât nu avea semnal la telefonul mobil. Apelându-l din nou, inculpatul T.I. i-a spus martorului B.R. că a greșit la matematică „..Ai greșit la matematică. În p..a ta..”. În cuprinsul acestei discuții, martorul B. îi comunică inculpatului T.I. că, din cunoștințele sale, s-ar fi dat până la 3.000 de Euro, spunându-i totodată că „..dădeam și eu dar la cine ? ..” – „.. Ai zis că-i 1.500 de dolari !”, făcând referire și la martorul D., cu care susține că s-ar fi întâlnit și care i-a spus „Nu ai învățat destul”. Pentru că nu au reușit să-l ajute, inculpatul T.I. i-a sugerat martorului B. că vor ține legătura și că ar fi fost indicat să fi trecut pe la comandat și „acela l-ar fi rezolvat”.

Deosebit de important este și procesul-verbal prin care s-a consemnat înregistrarea convorbirii purtată între inculpatul T.I. și martorul B., înregistrare făcută pe bandă magnetică și depusă la dosar de către martor, conform dispozițiilor art. 91 5 alin. (2) C. proc. pen., din acest proces-verbal rezultă că cei doi s-au întâlnit pe terasa restaurantului M. din Ungheni, unde martorul B.R. i-a remis inculpatului suma de 2 milioane lei, reprezentând „serviciul” pentru examenul psihologic. Din această discuție reiese că inculpatul i-ar fi spus martorului B.R. că a pus cele 2 milioane lei de la el, pentru că „..nu-s copil, nu-s țigan, i-am dat de la mine, treaba-i aranjată și gata”. Tot din cuprinsul acestei discuții reiese că martorul B. i-a dat suma de bani inculpatului, spunându-i că nu i-a numărat, la care inculpatul, în replică, „.. trebuia să-i numeri, cum p..a mea ? – „B.

se numără și femeia se f.e”. Din această discuție nu rezultă că ar fi vorba de un împrumut, cum încearcă inculpatul să se apere. În consecință declarațiile inițiale date la urmărirea penală, în care a negat categoric orice implicare în examenul susținut de denunțător, în coroborare cu interceptările convorbirilor telefonice înregistrarea audio a convorbirii care a avut loc la data de 18 iulie 2002 la restaurantul M. între inculpat și denunțător și depozițiile martorului J.V. în faza de urmărire penală în coroborare cu declarațiile constante ale denunțătorului făcute pe tot parcursul procesului penal confirmă, în mod cert fapta imputată inculpatului prin rechizitoriu, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen., și anume că la data de 17 iulie 2002 inculpatul a pretins de la B.R.

suma de 1500 dolari S.U.A. respectiv a primit suma de 2.000.000 lei pentru a-i facilita prin intermediul subcomisarului D.D.M., secretarul comisiei de organizare a concursului, promovarea și încadrarea în muncă la I.P.J. Mureș. De precizat că aplicarea art. 13 C. pen., este dată de modificările și completările Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003. Ca atare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d), raportat la art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, casându-se decizia atacată precum și sentința penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului Mureș, iar în rejudecare pe fond se va înlătura soluția de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., și se va dispune condamnarea inculpatului sub aspectul infracțiunii de trafic de influență deduse judecății în încadrarea juridică anterior arătată. În limitele criteriilor de individualizare din art. 72 și urm. C. pen., instanța va avea în vedere pericolul social concret al infracțiunii în raport cu împrejurările în care a fost comisă precum și datele pozitivă ce caracterizează comportarea anterioară și situația familială a inculpatului urmând a stabili pedeapsa la minimul legal prevăzut de lege cu executare în regim de detenție în condițiile art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen. În temeiul art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., se va dispune confiscarea specială către stat de la inculpatul T.I.

a sumei de 2.000.000 ROL (200 RON). Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat intimatul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.N.A. – S.T.A. Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe inculpatul T.I. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 421 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului Mureș și rejudecând: - în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnă pe inculpatul T.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare. Face aplicarea prevederilor art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen. În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul T.I.

a sumei de 2.000.000 ROL (200 RON). Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, ocazionate de soluționarea în fond a cauzei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2006.