ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1716/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a fost condamnat inculpatul V.C.  la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b C. pen., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., cu privire la cazurile de revocare a suspendării condiționate.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei, perioada executată de inculpat prin arest preventiv și o zi de reținere, începând cu 18 decembrie 2006 și până la 02 februarie 2007 inclusiv.

În baza art. 6 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului R.G. suma de 7.100 lei.

În baza art. 353 C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator dispusă prin încheierea din 28 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, asupra autoturismului aparținând inculpatului, înmatriculat cu numărul XX.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească denunțătorului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și contravaloarea expertizei tehnice.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul V.C. a îndeplinit funcția de inspector principal la S.C.P. din cadrul I.P.J. Bacău – Poliția Stațiunii Tg. Ocna, făcând parte din cadrul poliției judiciare.

La data de 21 august 2006 inculpatul a pretins, iar la 23 august 2006 a primit suma de 7.100 RON – echivalentul sumei de 2000 euro – de la denunțătorul R.G., lăsând să se creadă, că are influență asupra numitului M.N., comisar șef de poliție, șef al S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru angajarea denunțătorului într-un post de agent de poliție.

Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:

- denunțul lui R.G.;

- declarațiile denunțătorului R.G.;

- declarațiile martorilor audiați;

- adresă privind atribuțiile de serviciu ale inculpatului V.C. și ale numitului M.N. – vol. I, filele 61-63 dosar urmărire penală;

- lista polițiștilor judiciari din cadrul I.P.J. Bacău - vol. I, filele 64-77 dosar urmărire penală;

- procesele verbale de confruntare - vol. I, filele 78-81 dosar urmărire penală;

- procesele verbale de instalare tehnică, transcriere și înregistrare în mediul ambiental - vol. 1, filele 82-121 dosar urmărire penală;

- declarațiile numitului M.N.;

- anunțurile de organizare concurs la I.P.J. Bacău, tematica, bibliografia și rezultatele la concurs - vol. I, filele 143-153, 156-177 dosar urmărire penală;

- dispoziția șefului I.P.J. Bacău privind comisia de examinare - vol. I, filele 163-164 dosar urmărire penală;

- contractul de credit bancar pe numele R.G. – vol. I, filele 178-197 dosar urmărire penală;

- răspuns O. și lista convorbirilor telefonice – vol. I, filele 198-226;

- procesul-verbal de transcriere interceptări – vol. 2, filele 1-110 dosar urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 2, 9 și 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărător, a invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței, motivat de faptul că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la sesizarea instanței de judecată. Astfel, a susținut că rechizitoriul a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 264 alin. (3) și 4 C. proc. pen., întrucât urmărirea penală a fost făcută de un parchet specializat – D.N.A. – în speță, fiind aplicabile prevederile art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002 care stabilesc că, atunci când rechizitoriul este întocmit de procurorul șef al serviciului teritorial, acesta este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul șef al secției, ceea ce nu s-a făcut în cauză, toate actele de urmărire penală fiind efectuate de către procurorul șef serviciu. În consecință – a susținut apărătorul – actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută, situație prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar cauza se impune a fi restituită D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău, în vederea refacerii urmăririi penale.

Totodată, s-a susținut că, prin rechizitoriul întocmit de D.N.A., inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fără a fi atașate la dosarul cauzei încheierea nr. 0013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 16 noiembrie 2006 și minuta acesteia, astfel încât nu a fost posibil să se realizeze controlul judiciar asupra rezultatului deliberării, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a actului întocmit, conform prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a mai invocat faptul că au fost încălcate prevederile art. 91

3

alin. (3) C. proc. pen., nefiind puse la dispoziția instanței o copie a înregistrărilor convorbirilor telefonice și procesul-verbal întocmit de procurorul șef serviciu. S-a mai susținut că procurorul nu i-a prezentat inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și nu a asigurat ascultarea acestora de către inculpat, încălcându-i-se acestuia dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care s-a solicitat restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale.

De asemenea, apărătorul inculpatului a susținut că, hotărârea pronunțată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, solicitând astfel casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe fondul cauzei, apărătorul a susținut că, prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, conform prevederilor art. 385

6

alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Referitor la excepția nulității absolute a actului de inculpare invocată de recurentul inculpat, prin apărător, Înalta Curte constată că este nefondată.

Conform prevederilor art. 5 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 43/2002, în cadrul D.N.A. sunt organizate servicii teritoriale, conduse de procurori șefi. Astfel, la nivelul județului Bacău este organizat Serviciul teritorial Bacău al D.N.A., ce era condus la data de 11 ianuarie 2007 (data întocmirii rechizitoriului în cauză) de procurorul șef serviciu N.M.N.

Totodată, potrivit art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale D.N.A. sunt verificate de procurorii-șefi ai acestor servicii, cele întocmite de către procurorii șefi ai serviciilor teritoriale, precum și cele întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a D.N.A. sunt verificate de procurorii-șefi ai secțiilor. Când rechizitoriile sunt întocmite de procurorii-șefi ai secțiilor D.N.A., verificarea se face de către procurorul-șef al acestei direcții.

Pe de altă parte, în baza art. 300 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, restituie dosarul organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.

În cazul însă în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței, cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen. și nu prezintă nici o neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanța nu poate dispune restituirea cauzei la procuror.

Înalta Curte constată că, în cauză rechizitoriul a fost întocmit de procurorul H.M. din cadrul Serviciului Teritorial Bacău al D.N.A. și, conform prevederilor art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002 a fost verificat de procurorul șef serviciu N.M.N., astfel încât prevederile privind legala sesizare a instanței au fost respectate (art. 264 alin. (3) C. proc. pen. și art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002), neimpunându-se restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare.

Totodată, se constată că este nefondată și susținerea recurentului inculpat în sensul că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 91

3

alin. (3) C. proc. pen., respectiv că nu au fost înaintate odată cu dosarul, copii ale suporților magnetici ce conțin înregistrări ale convorbirilor efectuate prin telefon între inculpat și denunțător.

Potrivit art. 91

3

alin. (1)-(3) C. proc. pen. convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză.

La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia.

Înalta Curte constată că, aceste dispoziții legale au fost respectate în cauză de către parchet.

Astfel, în adresa de înaintare către instanță a dosarului, procurorul șef serviciu N.M.N. face precizarea că, la procesul verbal de redare a interceptărilor și înregistrărilor, se află atașat un plic ce conține 6 suporți magnetici, mențiune confirmată de președintele secției penale a Curții de Apel Bacău, prin viza aplicată, la primirea dosarului.

Suporții magnetici au fost la dispoziția organelor de urmărire penală pe parcursul acestei faze procesuale, respectiv a urmăririi penale, astfel că inculpatul a avut posibilitatea de a solicita și, corelativ, de a-i fi asigurat dreptul de a asculta aceste înregistrări și de a le contesta. Or, din actele dosarului nu rezultă că s-a formulat o astfel de cerere de către inculpat pe parcursul urmăririi penale, contestarea acestor înregistrări făcându-se abia în faza judecății.

Totodată, se constată că la dosarul cauzei, la cererea inculpatului, a fost depusă minuta întocmită de judecător (respectiv de președintele instanței), care a dispus interceptarea convorbirilor telefonice, minută aflată la fila 28 dosar curte de apel. De altfel, rezultatul deliberării cu privire la autorizarea interceptării convorbirilor telefonice rezultă din încheierea pronunțată în 16 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 0013/2006.

Pe fondul cauzei, deși apărătorul inculpatului a invocat, pe de o parte faptul că, hotărârea pronunțată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar pe de altă parte că s-a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului, Înalta Curte constată că ambele susțineri sunt neîntemeiate.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Pe de altă parte, hotărârea este supusă casării, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Motivarea hotărârilor de către instanțele naționale constituie o obligație impusă acestora și prin prevederile art. 6 & 1 din C.E.A.D.O.L.F. Potrivit jurisprudenței C.E.D.O. (cauza A. c. României, hotărârea din 28 aprilie 2005; C.E.D.O., cauza B. c. României, hotărârea din 15 februarie 2007), deși obligația instanțelor naționale de a motiva hotărârile pronunțate nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, noțiunea de proces echitabil presupune că instanța națională trebuie să examineze în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii.

Înalta Curte constată că, în cauză, situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, care a făcut o evaluare justă a materialului probator administrat.

Astfel, prin rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău din data de 11 ianuarie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 7 alin. (3) din aceeași lege.

În esență, s-a reținut că la data de 23 august 2006, inculpatul V.C. a primit suma de 2.000 euro de la denunțătorul R.G., căruia i-a lăsat impresia că are cunoștințe în cadrul conducerii I.P.J. Bacău, prin intermediul cărora poate să-i faciliteze admiterea la concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliție.

Prin sentința penală nr. 25 din 2 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 191/32/2007, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V.C., iar, prin Decizia penală nr. 4780 din 16 octombrie 2007 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul acestuia, a fost casată sentința penală mai sus menționată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel Bacău.

Prin decizia de casare s-a reținut faptul că, prima instanță nu și-a manifestat rolul activ impus de lege, în sensul de a clarifica dacă inculpatul a solicitat audierea și respectiv expertizarea CD-ului privind înregistrarea convorbirii dintre el și denunțător, pentru confirmarea identității vocii de pe CD cu cea a sa și a corectitudinii transcrierii cu înregistrarea efectuată, în întregul ei.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1120/32/2007.

Ca urmare a deciziei de casare instanța a reaudiat pe denunțătorul R.G. – care și-a menținut susținerea că banii au fost dați inculpatului pentru a putea fi admis la concursul de încadrare în poliție – și martorii R.G., R.G. (părinții denunțătorului), V.S., V.E. (părinții inculpatului), A.R.C., C.R.H. și M.N., ultimul susținând că a fost contactat de inculpat, cu motivația că are un nepot care candidează la concursul de admitere în poliție. Cu privire la martora D.E.C., deși a fost citată cu mandat de aducere la domiciliu (a se vedea adresa D.J.E.P. Bacău) s-a constatat că nici aceasta și nici părinții ei nu mai locuiesc la adresa indicată.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2008 inculpatul a arătat că nu mai insistă în proba cu expertizarea înregistrării convorbirilor telefonice. Instanța, având în vedere însă Decizia de casare nr. 4780 din 16 octombrie 2007 a dispus, din oficiu, efectuarea acesteia, contravaloarea ei fiind suportată din fondul M.J. În vederea efectuării expertizei, instanța de judecată a audiat integral cele 6 CD-uri, stabilind 10 fișiere pentru expertiză, aspect care a avut un rol important în formarea convingerii acesteia asupra vinovăției inculpatului. Expertiza tehnică efectuată a concluzionat că este „probabil” ca vocea în litigiu să aparțină inculpatului. (termen tehnic – se vor avea în vedere limitele opiniei expertului în funcție de rata de asemănare L.R. de la pag. 5 din expertiză).

Din analiza întreg materialului probator administrat în cauză Înalta Curte constată că, inculpatul V.C. a îndeplinit funcția de inspector principal la Serviciul Cercetări Penale din cadrul I.P.J. Bacău – Poliția stațiunii Tg. Ocna -, făcând parte din poliția judiciară (filele 61, 76 vol. I dosar urmărire penală).

În cursul anului 2005, inculpatul l-a cunoscut pe denunțătorul R.G., iar cu ocazia întâlnirilor pe care le-au avut, acesta din urmă i-a comunicat inculpatului dorința sa de a se angaja în cadrul poliției, discuțiile fiind reluate în vara anului 2006, când R.G. s-a întors acasă în vacanță, el fiind student la I.P.G.A. din Iași.

În acest context, inculpatul l-a informat pe denunțător că în cursul lunii august se va organiza un concurs pentru ocuparea unor posturi de agenți de poliție. Astfel, la data de 21 august 2006, inculpatul i-a înmânat denunțătorului anunțul privind organizarea concursului, tematica și bibliografia în biroul său din sediul Poliției Târgu Ocna. Cu acea ocazie denunțătorul l-a întrebat pe inculpat dacă ar trebui să dea vreo sumă de bani, pentru a-și asigura reușita la concurs, inculpatul spunându-i să-i dea lui suma de 2000 de euro.

Din această discuție, denunțătorul a înțeles că inculpatul îl poate ajuta, datorită cunoștințelor pe care le are în cadrul conducerii I.P.J. Bacău.

În cursul aceleiași zile, denunțătorul le-a relatat această discuție părinților săi, R.G. și R.G., aceștia convenind ca fiul lor să facă un împrumut la bancă, din care să plătească suma de 2.000 de euro.

În urma demersurilor făcute în acest sens, la data de 23 august 2006, denunțătorul R.G. a obținut de la B.C.R. – Sucursala Tg. Ocna un împrumut pentru nevoi personale, privind efectiv suma de 13.500 RON, din care, potrivit declarațiilor sale, în aceeași zi i-a dat inculpatului suma de 7100 RON, reprezentând echivalentul a 2.000 euro, întâlnirea având loc în garsoniera inculpatului.

Deoarece denunțătorul nu și-a făcut fișa medicală, nu a mai depus dosarul, în vederea participării la concursul organizat în perioada 28 august – 30 august 2006.

În discuțiile avute ulterior cu inculpatul, denunțătorul a sesizat că acesta tot amâna să îi ofere un ajutor concret, deși îi spusese că problema admiterii este „aranjată”. Datorită discuțiilor pe care le avea cu părinții săi, legate de suma de 2.000 euro, la data de 30 octombrie 2006, R.G. a făcut un denunț la D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău (fila 14 dosar de urmărire penală).

În conținutul acestuia, denunțătorul a relatat împrejurările în care i-a dat inculpatului suma de 2000 de euro, precizând că acesta l-a asigurat că a vorbit cu o persoană din cadrul I.P.J. Bacău, că îi va fi asigurată admiterea la concurs la proba sportivă, la examenul medical, la testul psihologic și în mare parte la proba scrisă, denunțătorului revenindu-i doar obligația de a se pregăti într-o oarecare măsură la această probă (fila 15 dosar urmărire penală).

După depunerea denunțului, R.G. și-a menținut față de inculpat intenția de a participa la concursul pentru ocuparea unor posturi de agenți de poliție, ce urma să aibă loc în luna noiembrie 2006.

În urma denunțului, la data de 13 noiembrie 2006 s-a început urmărirea penală față de V.C., iar la data de 14 noiembrie 2006, procurorul a dispus, cu titlu provizoriu, prin Ordonanța cu nr. 52/P/2006, interceptarea convorbirilor sau comunicațiilor telefonice efectuate de inculpat și denunțător, precum și înregistrarea convorbirilor ambientale.

Ordonanța a fost confirmată prin încheierea din 16 noiembrie 2006 pronunțată de președintele Curții de Apel Bacău, prin aceeași hotărâre autorizându-se interceptarea în continuare a aceluiași gen de convorbiri și comunicații, pe o perioadă de 28 de zile (filele 29, 45-47 dosar instanță).

Astfel, în convorbirea din 15 noiembrie 2006 denunțătorul și-a exprimat nemulțumirea că a dat suma de 2.000 de euro și nu are nici o certitudine în ce privește admiterea la concurs. Din replicile inculpatului rezultă că acesta a primit suma, lăsând impresia că a dat-o șefului de la S.M.R.U. „și că ar dori să fie scos din ecuație”, cerându-i celui căruia i-a dat banii să ia legătura cu denunțătorul. Mai mult decât atât, în cadrul aceleiași convorbiri, inculpatul i-a comunicat denunțătorului că i-a cerut acelei persoane restituirea sumei (fila 96, vol. I).

Din examinarea acestei probe rezultă că discuția s-a purtat în jurul sumei de 2.000 de euro, iar inculpatul nu și-a exprimat nici un moment ezitarea sau nelămuririle privind existența acesteia, așa cum ar fi fost firesc să procedeze, dacă nu ar fi primit-o și nu ar fi avut cunoștință de ea.

În convorbirea din 21 noiembrie 2006, ora 16.44, după ce denunțătorul i-a comunicat inculpatului că a fost la I.P.J., la persoana indicată de inculpat, l-a întrebat dacă acea persoană este cea căruia i-a dat banii, întrebare la care inculpatul a răspuns „Nu, nu este el” (fila 25, vol. II).

În dosar, există și alte convorbiri din conținutul cărora rezultă că inculpatul a primit suma de bani, menționată anterior, angajându-se ca, în schimbul ei să-i faciliteze denunțătorului admiterea la concurs.

Aceste probe se coroborează cu declarațiile denunțătorului și cu declarațiile martorilor R.G. și R.G., care în mod constant au arătat că R.G. a dat inculpatului suma de 2.000 euro (filele 17-30, 124-130, vol. I, filele 30, 37, 38 dosar instanță).

Mai mult, martora R.G. a declarat că, după depunerea denunțului, a fost vizitată la locul de muncă de tatăl inculpatului, iar acesta i-a propus să îl determine pe fiul său să își retragă acuzațiile aduse inculpatului.

Încă de la prima declarație dată la 15 decembrie 2006, inculpatul a negat că ar fi primit de la denunțător suma de 2000 de euro, susținând că în baza relației de prietenie i-a înmânat acestuia anunțul privind organizarea concursului din august 2006, dar că nu i-a promis nici un ajutor și nici nu a mai ținut legătura cu R.G. pe această temă.

Lista convorbirilor telefonice dintre cei doi și mai ales interceptările convorbirilor dovedesc că aceștia au păstrat o legătură permanentă, iar insistența denunțătorului manifestată prin apelarea frecventă a inculpatului (de mai multe ori, în intervale scurte de timp) este o dovadă că el se considera îndreptățit să poarte aceste discuții. Din examinarea conținutului proceselor verbale de transcriere rezultă că, niciodată inculpatul nu a luat o atitudine de stopare a acestor convorbiri, ci doar încerca să se eschiveze de la întâlniri cu denunțătorul sau de la discuții mai lungi ori directe, pretextând că este ocupat.

Față de precizarea denunțătorului că discuția dintre el și inculpat, privind suma de 2000 de euro a avut loc în biroul acestuia din urmă, în cursul cercetării judecătorești inculpatul a solicitat ca Poliția Tg. Ocna să comunice dacă în registrul de intrare-ieșire în sediul instituției, figurează, în perioada 15-23 august 2006, și denunțătorul.

Răspunsul negativ primit (fila 34) nu constituie însă o probă că inculpatul nu a primit banii, întrucât este posibil ca, datorită relațiilor de prietenie dintre cei doi, R.G. să nu fi fost trecut în registru, cu atât mai mult cu cât, în declarația pe care a dat-o la 15 decembrie 2006 inculpatul a afirmat că denunțătorul l-a vizitat de mai multe ori, atât la birou, cât și acasă (fila 53 vol. I dosar urmărire penală).

De asemenea, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că denunțătorul nu a ridicat banii de la bancă, solicitând relații suplimentare de la BCR – Sucursala Onești, cerere respinsă corect de instanță, deoarece, pentru existența infracțiunii, nu prezintă relevanță sursa de la care denunțătorul a făcut rost de bani.

În cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a adoptat variate poziții, mergând de la negarea totală și până la recunoașterea indirectă a faptei, prin acceptarea restituirii sumei de bani primite pentru exercitarea activității de trafic de influență.

Față de probele administrate în cauză, menționate anterior, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită și că fapta acestuia de a primi suma de 2.000 euro de la R.G., promițându-i că îi va facilita admiterea la concurs, datorită cunoștințelor pe care le are în cadrul conducerii I.P.J., ulterior precizând că este vorba de șeful S.M.R.U., al cărui nume l-a și indicat, constituie infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În cauză, în mod corect a fost reținută și agravanta prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deoarece în calitate de inspector principal la serviciul cercetări penale, inculpatul avea atribuții de constatare și urmărire a infracțiunilor.

În cursul procesului penal, denunțătorul a solicitat restituirea sumei de 7100 RON.

Având în vedere că acesta a denunțat săvârșirea infracțiunii mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat în alt mod despre comiterea ei, în mod corect, prima instanță a apreciat că denunțătorul se află în situația prevăzută de art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia inculpatul a fost obligat la restituirea sumei.

Specific infracțiunilor de corupție este dificultatea obținerii unor probe directe și concludente, chiar și atunci când pare evident că gestul funcționarului are motivații străine atribuțiilor de serviciu și cadrului legal general.

În speță, supravegherea exercitată legal de organele de anchetă a permis probarea, fără dubii, a activității infracționale a inculpatului, cu toată abilitatea dovedită de acesta în camuflarea intenției infracționale, datorată specificului muncii sale de polițist.

În condițiile în care inculpatul și-a folosit abilitățile profesionale, dovedite cu actele în circumstanțiere depuse la dosar, pentru a încălca legea și nicidecum pentru a asigura respectarea ei, nu poate fi acceptată ca adevăr solicitarea acestuia în sensul că, în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva sentinței penale nr. 24 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva sentinței penale nr. 24 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2009.