ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 97/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr.

2923/97/2012, a fost condamnat inculpatul P.V.T. la 2 ani și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la

art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

C. proc. pen.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroșani și s-a

dispus să fie executată alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca în

final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile și pe

durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de

la 21 martie 2012 până la 02 mai 2012.

în baza art. 6

1

alin. (3)

din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.V.T. a sumei

de 6.300 lei, fiind obligat inculpatul la plata către stat a acestei sume.

În baza art. 356 C. proc. pen. rap. la

art. 2 din Legea nr. 78/2000, s-a menținut măsura sechestrului asigurător

asupra bunurilor de orice natură și oriunde s-ar afla care aparțin inculpatului

P.V.T., instituit până la concurența sumei de 6.300 lei prin ordonanța din data

de 23 martie 2012 dată în Dosarul nr. 213/P/2012 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 15 martie 2012 a fost

înregistrat la Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara denunțul numitului C.G.

din comuna Banița, sat Merișor, împotriva inculpatului P.V.T., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În cuprinsul denunțului se reclama

faptul că, în luna ianuarie 2012, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul P.V.T.

la un bar, unde denunțătorul i-a povestit că, în anul 2009, i-a fost anulat

permisul de conducere, iar inculpatul i-a solicitat acestuia suma de 1.000 euro

pentru a-i da unei persoane pe nume „O." de la „permise auto din

Deva" pentru a-i restitui permisul de conducere denunțătorului.

Denunțătorul a declarat că, în

perioada ianuarie - februarie, i-a dat inculpatului suma de 4.300 lei pentru ca

acesta să-i dea angajatului susmenționat al Serviciului public Regim permise

auto din Deva, în scopul de a-i restitui permisul de conducere categoria B care

îi fusese anulat anterior.

De asemenea, denunțătorul a reclamat

și faptul că, în aceeași perioadă, inculpatul P.V.T. i-a mai solicitat o sumă

de bani, pentru a interveni la o angajată a A.P.I.A. Timișoara cu numele de „A.",

pentru a „rezolva" obținerea unor fonduri nerambursabile în sumă de 48.000

lei, iar denunțătorul i-a dat, în acest scop, suma de 2.000 lei.

În baza autorizațiilor nr. 53 și

54/2012, emise de către Tribunalul Hunedoara, s-a procedat la interceptarea și

înregistrarea convorbirilor telefonice, precum și a interceptării în mediu

ambiental a întâlnirilor dintre denunțător și inculpat.

Astfel, în data de 19 martie 2012,

între orele 11,05 - 11,25, între denunțător și inculpat a avut loc o convorbire

telefonică în cursul căreia denunțătorul C.G. îl întreba pe inculpat „S-a dus

la A.? Bă da rezolvă la A.P.I.A.? sau ", inculpatul răspunzând:

„Rezolvăm". în cursul aceleiași convorbiri telefonice, denunțătorul îl

întreabă pe inculpat: „Permisul cănd l-am putea lua, bă?", inculpatul

răspunzând „Astăzi ți-l iei" și „Mergem la Deva și ai pe el B-ul, C-ul,

E-ul și atestat".

De asemenea, cu acea ocazie,

denunțătorul C.G. l-a întrebat pe inculpat: „Tu ai calculat câți bani ți-am dat

și câți trebuie să-ți mai dau?", inculpatul răspunzând: "Da", că

„îi scris" și că „trebuia să-mi dai atunci 1.000 euro și mi-ai dat 30 de

milioane și mi-ai mai dat 800 de mii".

În cursul aceleiași convorbiri telefonice,

denunțătorul i-a spus inculpatului că i-a dat 63 de milioane lei (4.300 lei

pentru permisul de conducere și 2.000 lei pentru intervenția la A.P.I.A.

Timișoara n.n.) 3 la care inculpatul i-a spus acestuia că „totul este scris în

carnețel" și că „ eu scriu tot să nu uit".

Tot din convorbirile purtate între cei

doi cu acea ocazie a rezultat faptul că inculpatul era foarte preocupat de

faptul că la Curtea de Apel Alba Iulia se judeca un apel al acestuia împotriva

unei sentințe penale a Tribunalului Hunedoara, prin care inculpatul fusese

condamnat într-un alt dosar penal, la 5 ani cu executare, pentru o altă

infracțiune de trafic de influență și că acesta se pregătea să fugă în Olanda

pentru a nu fi arestat.

În baza autorizației nr. 54/2012 emisă

de Tribunalul Hunedoara, s-a procedat la interceptarea discuțiilor purtate în

medul ambiental de către inculpat și denunțător.

Astfel, în data de 21 martie 2012 în

intervalul orar 10,49 -10,5i, s-au purtat următoarele discuții între cei doi:

P.V.T.: - G. tu 44 mi-ai dat mie nu

43!

C.G.: - 44. Și așa-i

bine.(neinteligibil). ai hârtia?

P.V.T.: - Am scos-o eu, că n-am lăsat

agenda aia aicea! M-am gândit că poate se uită acela, știi?

C.G.: - Da, da.

P.V.T.: - Deci 44 mi-ai dat din

63.750!

C.G.: - Așa! Da!

P.V.T.: - Îs ăia 1.500 de euro!

C.G.: - Așa și pentru A.?

P.V.T.: - Mai era 19.750 cu aia de la

spital.

C.G.: - Cu analize.

P.V.T.: - Testa 1 psihologic și taxa

de permis.

C.G.: - Bun și la A.?

P.V.T.: - Și la A. o fost așa: 12 cu 8

. înțelegi? Din 12 mi-ai adus atunci 8 milioane în parcare

C.G.: - Da, da, da!

P.V.T.: - Am pus eu 4. Din 8 milioane

mi-ai adus 5, am pus eu 3.

C.G.: Da.

P.V.T.: -. și mi-ai mai dat 5

milioane!

C.G.: - Da, așa-i.

P.V.T.: - Ăă, cinci sute de mii.

C.G.: - Da, cinci sute, cinci sute de

mii.

P.V.T.: - Cinci sute de mii. Și aicea

mai ai opt sute de mii! care mi i-ai dat atunci, știi?

C.G.: - Ultima dată. (neinteligibil).

Da, mă, stai liniștit.

P.V.T. - Deci, 19 milioane ar veni. 18

milioane nouăsute cincizeci! îi tăiem ăștia!

C.G.: - Ahă.

P.V.T.: - Știi că eu am scos exact de

pe aia, că n-am lăsat-o în . mea în mașină, că se uitau ăștia!

C.G.: - Să vadă ăștia. Da normal.

în aceeași ordine de idei, în data de

19 martie 2012, la ora 1257, inculpatul P.V.T. l-a contactat telefonic pe

denunțătorul C.G., solicitându-i acestuia să-i mai dea

„cincimilioanecincisutelei" pentru „că-i trebuie în jumătate de oră".

În urma acestui fapt, denunțătorul a

luat legătura cu organele de urmărire penală, care au pus la dispoziția

acestuia suma de 500 lei provenind din fondul special pentru probarea

infracțiunilor de corupție, constituit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Suma de 500 lei formată din bancnote

de câte o sută lei a fost predată denunțătorului C.G., în data de 21 martie

2012, pentru a fi înmânată inculpatului.

În aceeași dată, pretinzând că trebuie

să scoată un C.A.R. din Hațeg, deoarece nu are bani, denunțătorul și inculpatul

P.V.T. s-au deplasat, cu autoturismul (proprietatea inculpatului), în orașul

Hațeg, județul Hunedoara, unde denunțătorul i-a înmânat, în autoturismul

respectiv, suma de 500 lei inculpatului, fiind imediat surprins în flagrant de

către organele de urmărire penală.

Astfel, conform procesului verbal

încheiat la data de 21 martie 2012, cu ocazia percheziției autoturismului (cu

care veniseră din Petroșani denunțătorul și inculpatul), în parasolarul de la

șofer a fost găsită suma de 500 lei, în bancnote de 100 lei, având seriile

bancnotelor care, anterior, fuseseră predate denunțătorului de către organele

de urmărire penală.

Cu acea ocazie, inculpatul P.V.T. a

recunoscut că suma respectivă de bani îi fusese dată cu puțin timp în urmă, de

către denunțător.

În urma percheziției portbagajului

autoturismului respectiv, au fost identificate și depuse la dosarul cauzei și

dosare cuprinzând diferite formulare destinate obținerii permiselor de conducere

ale următoarelor persoane: C.G. (denunțătorul), S.P.I., C.S., precum și 3 fișe

(formulare) ștampilate în alb cu numele de A.K. și S.C.

De asemenea, a fost identificată o

agendă cuprinzând evidențele unor sume de bani și numere de telefon ale unor

persoane, precum și diferite foi de vărsământ către unități bancare.

Denunțătorul C.G. a înregistrat,

personal, convorbirile purtate cu inculpatul P.V.T. pe perioada 2 martie

2012-15 martie 2012, punându-le la dispoziția organelor de cercetare penală.

Potrivit procesului verbal de

transcriere a acestor convorbiri, în perioada susmenționată, au fost purtate

între cei doi un număr de 32 de convorbiri telefonice care au legătură cu

obiectul prezentului dosar.

Conform declarației martorei C.E.,

aceasta cunoștea faptul că fiul ei, C.G., i-a dat mai multe sume de bani

inculpatului P.V.T. pentru a interveni la unele persoane de la „Permise

auto" în scopul obținerii permisului de conducere.

De asemenea, martora cunoștea faptul

că fiul ei i-a dat suma de 2.000 lei aceluiași inculpat pentru a interveni la o

persoană din cadrul A.P.I.A. Timișoara, în vederea obținerii unor fonduri

europene destinate unei „culturi de căpșuni". în acest sens, martora a declarat

că, de mai multe ori, a scos bani de la bancă și-a dat fiului ei.

La rândul său, martorul R.M.N. a

declarat că C.G. i-a solicitat, în luna februarie 2012, suma de 250 euro,

pentru a-i da unei persoane care îi promisese că-i „rezolvă" problema pe

care o avea cu obținerea permisului de conducere și că martorul i-a dat

susnumitului suma de bani susmenționată.

Fiind audiat cu privire la cele expuse

mai sus în faza de urmărire penală, inculpatul P.V.T. a declarat că recunoaște

faptele, că a primit sumele de bani susmenționate în scopul de a interveni la S.P.C.R.P.A.

Deva pentru obținerea permisului lui C.G., precum și la A.P.I.A. Timișoara

pentru obținerea unor fonduri europene, dar că persoanele cu numele de „O."

și „A." sunt inventate, neexistând în realitate.

De asemenea, inculpatul a recunoscut

că suma de 500 lei primită e la C.G. în data de 21 martie 2012 și descoperită în

autoturismul inculpatului reprezintă ultima tranșă din suma solicitată

denunțătorului.

Inculpatul a recunoscut și a regretat

faptele.

În declarația dată în instanță a

recunoscut faptele și încadrarea juridică din actul de acuzare și a solicitat

să îi fie aplicate prevederile art. 320

1

C. proc. pen., care

reglementează procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției,

procedură care presupune că judecata are loc în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală.

În drept, s-a reținut că faptele

inculpatului P.V.T. care, în perioada ianuarie - martie 2012, a pretins și

primit suma de 4.300 lei de la numitul C.G., promițându-i acestuia că, prin

relațiile pe care le are cu persoana „O." de la S.P.C.R.P.A. Deva, îi va

facilita obținerea, fără examen, a permisului de conducere, care fusese

anterior anulat și care, în aceeași perioadă, i-a promis lui C.G. că-i va

facilita, prin intermediul persoanei numită „A." de la A.P.I.A. Timișoara,

obținerea unor fonduri europene în sumă de 48.000 lei, pentru care a pretins și

primit de la susnumit suma de 2.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse,

constatându-se că există probe de vinovăție, inculpatul P.V.T. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei, având în

vedere dispozițiile art. 72 C. pen., împrejurărarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei, gravitatea acesteia, suma relativ mare pretinsă de inculpat, atitudinea

inculpatului de perseverare în săvârșirea de fapte antisociale, faptul că are

antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni de înșelăciune

și trafic de influență, s-a apreciat că o pedeapsă de 2 ani și 6 luni

închisoare este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.

S-a avut în vedere că inculpatul a

fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

din același cod, prin sentința penală nr. 381/2011 a Judecătoriei

Petroșani, definitivă prin decizia

penală nr. 20 din 3 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia.

De asemenea, inculpatul a mai fost

condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prev.

de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, prin

sentința penală nr. 148 din 09 august 2011 a Tribunalului Hunedoara pronunțată

în Dosarul nr. 7250/97/2010, sentință nedefinitivă, aflată în apel pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroșani și s-a dispus să fie

executată alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul

să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei, s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a o ocupa o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat) pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

Inculpatul P.V.T. a fost arestat

preventiv în temeiul art. 148 lit. a), c) și f) C. proc. pen., prin încheierea

penală nr. 78 din 22 martie 2012 a Tribunalului Hunedoara, pentru 29 de zile,

începând cu data de 22 martie 2012 și până la data de 19 aprilie 2012, pentru

infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Arestarea

preventivă a inculpatului a fost menținută în temeiul art. 160 și art. 300

1

C. proc. pen. prin încheierea penală din data de 12 aprilie 2012.

În baza art. 350 C. proc. pen., ca

urmare a condamnării, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de

inculpat în stare de reținere și arest preventiv, de la data de 21 martie 2012

până la data de 02 mai 2012.

S-a reținut că, potrivit art. 257

alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunii de

trafic de influență, banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă, iar

conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de trafic de

influență prevăzută la art. 257 C. pen. se pedepsește potrivit acelor texte de

lege.

În baza art. 6

1

alin. (4)

din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriu s-a solicitat restituirea de către

inculpatul P.V.T. a sumelor primite, cerere care nu a mai fost reiterată cu

prilejul judecării fondului cauzei. Cu ocazia dezbaterilor finale,

reprezentantul parchetului a solicitat confiscarea sumelor pe care inculpatul

le-a pretins și primit.

S-a reținut că, potrivit art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de

daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență

sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina

să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se

pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani, iar art. 6

1

alin. (2)

din Legea nr. 78/2000 prevede că făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță

autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru

acea faptă.

Banii, valorile sau orice alte bunuri

care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar

dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor

în bani.

Conform dispozițiilor art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri se

restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2).

În cauză, s-a reținut că numitul C.G.

nu poate beneficia de restituirea sumelor remise inculpatului întrucât nu a

denunțat faptele decât după ce acestea au fost comise și pentru a fi obținute

probele necesare tragerii la răspundere penală a inculpatului și ca urmare a

nemulțumirii că nu a obținut rezultatul scontat prin săvârșirea infracțiunii de

cumpărare de influență prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, reținută în

sarcina sa.

De asemenea, s-a reținut că soluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rechizitoriu cu privire la C.G. în

temeiul art. 10 lit. i)

1

C. pen., pentru infracțiunea de cumpărare

de influență prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, nu se bucură de

autoritate de lucru judecat și nu poate avea ca și conscintă, în mod automat,

fără o analiză a circumstanțelor cauzei, restituirea sumelor remise

inculpatului. S-a considerat că numitul C.G. nu poate beneficia de restituirea

sumelor, demersul său de a sesiza faptele neavând motivația onestă care ar

putea atrage aplicabilitatea art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000.

În vederea aducerii la îndeplinire a

măsurii confiscării, s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra

bunurilor de orice natură și oriunde s-ar afla care aparțin inculpatului P.V.T.,

instituit până la concurența sumei de 6300 lei prin ordonanța din data de 23

martie 2012 dată în Dosarul nr. 213/P/2012 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara.

Împotriva hotărârii pronunțate de

prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și

inculpatul P.V.T..

Apelurile au fost declarate în termen.

În motivarea apelului, parchetul a

criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii penale, privind nepronunțarea

asupra menținerii sechestrului asigurător și greșita individualizare judiciară

a pedepselor, susținând că prin încheierea de îndreptare a omisiunii vădite nu

se poate instanța pronunța asupra menținerii măsurii asigurătorii, iar pedeapsa

aplicată este mică având în vedere persoana inculpatului, care a săvârșit

anterior mai multe fapte penale.

În motivarea apelului, inculpatul a

criticat hotărârea atacată în ceea ce privește individualizarea judiciară a

pedepsei, solicitând reducerea acesteia, dându-se o mai mare eficientă

dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 73/ A din 7

iunie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței penale nr.

97/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2923/97/2012.

A desființat sentința penală atacată,

sub aspectul laturii penale, privind nepronunțarea asupra sechestrului

asigurător și, procedând la o nouă judecată în aceste limite, a menținut măsura

sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului P.V.T., instituită prin

Ordonanța din 23 martie 2012, dată de procuror în Dosarul nr. 213/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, până la concurența sumei de 6.300

lei.

A menținut celelalte dispoziții din

sentința penală atacată.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul P.V.T. împotriva sentinței penale nr. 97/2012 pronunțată

de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2923/97/2012.

În temeiul art. 350

1

C.

proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

A computat din durata pedepsei

aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la 21 martie 2012 la 07

iunie 2012.

A obligat pe inculpatul apelant să

plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în

apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma cererilor și temeiurilor invocate de apelanți și sub toate aspectele de

fapt și de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului,

prevăzut de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar

a apreciat că apelul parchetului este parțial fondat, iar apelul inculpatului

este nefondat.

S-a reținut că prima instanță a

soluționat cauza potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C.

proc. pen., judecata având loc în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit, constatând că faptele

inculpatului sunt stabilite, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii

de care a fost acuzat, sunt săvârșite cu vinovăție și sunt date suficiente cu

privire la persoana sa pentru a aplica o pedeapsă.

S-a apreciat că tribunalul a reținut

corect starea de fapt, din care rezultă că, în perioada ianuarie-martie 2012,

inculpatul a pretins și primit suma de 4.300 lei de la numitul C.G.,

promițându-i acestuia că-i va facilita obținerea, fără examen, a permisului de

conducere, care a fost anulat anterior și, în aceeași perioadă, i-a promis lui C.G.

că-i va facilita obținerea unor fonduri europene în sumă de 48.000 lei, pentru

care a pretins și primit suma de 2.000 lei.

S-a constatat că, raportat la starea

de fapt, prima instanță a făcut o justă încadrare juridică a faptelor, potrivit

art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., precum și o judicioasă

individualizare a pedepsei, aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 2 ani și 6

luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, prin

revocarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

31/2011 a Judecătoriei Petroșani.

În condițiile în care inculpatului i

s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție,

iar limitele pedepsei ca urmare aplicării dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. sunt între 1 an și 4 luni și 6 ani și 8 luni închisoare, instanța de

apel a apreciat, ținând seama de persoana inculpatului și de rezultatul

acțiunilor sale, că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare este bine

proporționalizată, fiind de natură a asigura realizarea, scopului și

îndeplinirea funcțiilor pedepsei, neimpunându-se majorarea sau reducerea

acesteia.

S-a constatat, însă, că prima instanță

nu a dat eficiență dispozițiilor art. 343 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd

că instanța deliberează și asupra măsurilor asigurătorii, iar pronunțarea

ulterioară printr-o încheiere de înlăturare a omisiunii vădite nu este

justificată, deoarece examinarea și deliberarea asupra măsurilor asigurătorii

fac parte din obiectul deliberării, acest motiv de apel al parchetului fiind

fondat.

Împotriva deciziei anterior

menționate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia și inculpatul P.V.T.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea, în parte, a

hotărârii atacate și, în rejudecare, restituirea sumei de 6.300 lei

denunțătorului, potrivit dispozițiilor art. 6

1

alin. (4) din Legea

nr. 78/2000 și, de asemenea, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și aplicarea

pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Criticile au fost circumscrise

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 172 și 14 C. proc.

pen.

Recurentul intimat inculpat P.V.T., în

temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat admiterea recursului și diminuarea cuantumului pedepsei, în

raport de împrejurarea că a recunoscut și regretă fapta comisă și are o

situație familială precară.

Înalta Curte, examinând recursurile

declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constată că numai calea de atac promovată de parchet este fondată,

recursul inculpatului nefiind întemeiat, pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța

de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină

concordanță cu probele administrate, din care rezultă, fără dubiu, că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pentru care a fost condamnat în prezenta cauză, inculpatul recunoscând,

de altfel, comiterea faptelor, beneficiind de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia și de inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că, în speță,

s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai

adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, în

procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată

inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de apel, a fost

stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii

infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al

legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, aplicată inculpatului - care, în realitate, urmează să execute

pedeapsa de 3 ani închisoare, prin revocarea pedepsei de 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroșani -, apare ca

fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare,

consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale

inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, context

în care nu poate fi primită nici solicitarea parchetului de majorare a

cuantumului pedepsei, dar nici cea a inculpatului, în sensul diminuării

acestuia.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca

fiind neîntemeiate și criticile formulate de parchet referitoare la greșita

neaplicare a pedepsei complementare.

Astfel, dispozițiile art. 64 C. pen.

conțin o enumerare a drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu

de pedeapsă complementară, aplicată și executată în condițiile prevăzute de

art. 65 și 66 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1)

C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată

dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și

instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările

cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Pentru ca pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi să poată fî aplicată, textul enunțat anterior

prevede necesitatea îndeplinirii următoarelor condiții: a) făptuitorul să fi

fost condamnat la o pedeapsă principală cu închisoarea și nu cu amenda; b)

interzicerea unor drepturi să fie prevăzută ca pedeapsă complementară la

infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, situație în care

instanța trebuie să o aplice în mod obligatoriu; c) dacă interzicerea unor

drepturi nu este prevăzută ca pedeapsă complementară în norma de incriminare,

instanța va aprecia, facultativ, dacă se impune sau nu aplicarea pedepsei

complementare; d) chiar dacă interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă

complementară, este prevăzută în textul special cu caracter obligatoriu, ea nu

poate fi aplicată decât dacă cuantumul pedepsei principale aplicate este de cel

puțin doi ani.

În cauza dedusă judecății,

inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C.

proc. pen., însă norma de incriminare nu prevede în acest caz aplicarea,

alături de pedeapsa principală, și a pedepsei complementare a interzicerii unor

drepturi.

Pe de altă parte, Înalta Curte, în

acord cu instanțele anterioare, apreciază că o astfel de pedeapsă nu este

necesară, raportat la natura și gravitatea infracțiunii, la împrejurările

concrete ale cauzei și la persoana inculpatului.

În ceea ce privește, însă, critica

formulată de parchet, în sensul că în mod greșit s-a dispus confiscarea sumei

de 6.300 lei, în loc să se dispună restituirea acestei sume către denunțător, Înalta

Curte constată că aceasta este întemeiată.

În acest sens, se reține că, potrivit

art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, promisiunea, oferirea sau

darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane

care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui

funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani,

iar art. 6/1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 prevede că făptuitorul nu se

pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să

fi fost sesizat pentru acea faptă. Banii, valorile sau orice alte bunuri care

au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă

acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în

bani.

În speță, infracțiunea prev. de art.

257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârșită de inculpat, a

fost denunțată autorităților de către numitul C.G. mai înainte ca organul de

urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, față de denunțător dispunându-se

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În acest context, în cauză erau

aplicabile dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit

cărora banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a

dat în cazul prevăzut la alin. (2), în mod greșit dispunându-se confiscarea

sumei de 6300 lei.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul

declarat de parchet, se vor casa, în parte, hotărârile pronunțate de instanța

de fond și de cea de apel, numai în ceea ce privește greșita confiscare a sumei

de 6.300 lei și, în rejudecare, se vor înlătura din dispozitivul sentinței

recurate prevederile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea

nr. 78/2000, se va dispune restituirea sumei de 6300 lei către denunțătorul C.G.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Totodată, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.V.T. va fi

respins ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de

la 21 martie 2012 la 24 septembrie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 73/ A din 7

iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează, în parte, decizia penală

atacată și, în parte, sentința penală nr. 97 din 2 mai 2012 a Tribunalului

Hunedoara, numai în ceea ce privește greșita confiscare a sumei de 6.300 lei

și, în rejudecare:

Înlătură din dispozitivul sentinței

recurate prevederile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea

nr. 78/2000, dispune restituirea sumei de 6.300 lei către denunțătorul C.G.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.V.T. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 21 martie 2012

la 24 septembrie 2012.

Obligă recurentul intimat inculpat la

plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 septembrie 2012.