ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 985/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 985/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 918 din 3 decembrie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

27631/3/2008 s-a dispus, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului L.M.V. la pedeapsa de

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe un termen de

încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei aplicate inculpatului.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 88 C.

pen. s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, de la 27

mai 2008 la 24 iunie 2008.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul O.F. la pedeapsa de 2 ani și 6

luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de

influență.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe un termen de

încercare de 4 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei aplicate inculpatului.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 14

februarie 2008, în urma unui control, agenții de poliție D.V. și D.R., din

cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră București, au oprit în trafic un autoturism

condus de numitul N.R.N. și în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu

posedă permis de conducere, motiv pentru care i-au încheiat proces-verbal de

constatare a infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002.

Ulterior

incidentului, N.R.N. l-a contactat telefonic pe martorul M.A., pentru a încerca

să rezolve problema în sensul de a interveni pentru a nu se începe urmărirea

penală împotriva sa.

În data de 15

februarie 2008, N.R.N., însoțit fiind de martorul M.A., s-au deplasat pe str.

Udriște, în fața secției de poliție, unde s-au întâlnit cu inculpatul O.F. care

era însoțit de agentul de poliție L.M.V.

Inculpații L.M.V. și

O.F. i-au dat de înțeles numitului N.R.N. că îl pot ajuta, rămânând ca

detaliile să fie stabilite ulterior.

La data de 4 martie

2008 martorul denunțător N.R.N., l-a contactat telefonic pe inculpatul O.F.

stabilind să se întâlnească la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră, în biroul

său, pentru a purta o discuție relativ la dosarul său. În aceste împrejurări

inculpatul O.F. i-a explicat martorului denunțător că nu se poate să nu i se

înregistreze ori să i se rupă dosarul penal și că acesta „se oprește" la

cercetări penale prin propunerea unei soluții de neîncepere ori de scoatere de

sub urmărire penală. Același inculpat i-a comunicat martorului denunțător

faptul că „șeful" e tare și că „trebuie să fie bazat ca să poată să

vorbească", garantându-i că „o s-o rezolvăm dar greu" că „șeful este

mare șmecher și că cere asta" și „nu se bagă pentru 200, 300 euro",

sugerându-i o sumă în jur de 1.500 euro pentru închiderea dosarului. Inculpatul

L.M.V. i-a sugerat martorului denunțător suma de 2.300 euro pentru „închiderea

dosarului" afirmând că depinde de lucrătorul de cercetări penale la care

este repartizat dosarul, explicându-i acestuia că suma urmează a fi împărțită

între mai multe persoane și că dosarul trebuie soluționat „la rând" pentru

a nu deveni suspect. La finalul discuției inculpatul O.F. i-a garantat

martorului denunțător „rezolvarea dosarului" într-un procent de 80 - 90%,

rămânând ca după primirea citației, de la cercetări penale, să-l contacteze

telefonic.

Conform înțelegerii,

în data de 16 aprilie 2008, după ce a primit citația, martorul denunțător a

luat legătura telefonic cu inculpatul O.F. care i-a dat numărul de telefon al

inculpatului L.M.V., spunându-i să-l sune, din partea sa că „a vorbit cu acesta

și se va ocupa el de tot", garantându-i că „nu-l va dezamăgi dar va fi mai

greu" întrucât este la a doua abatere de același gen.

După discuția purtată

cu martorul denunțător, inculpatul O.F. l-a contactat telefonic pe inculpatul

L.M.V. comunicându-i că va fi sunat de martorul denunțător și că i-a spus

acestuia că el se „ocupă de problemă". Martorul denunțător N.R.N. l-a

sunat pe inculpatul L.M.V. stabilind să se întâlnească în aceeași zi la

locuința acestuia.

După această

convorbire, inculpatul L.M.V. la apelat telefonic pe inculpatul O.F.,

comunicându-i printre altele și faptul că se va întâlni cu martorul denunțător

în aceeași zi pentru a discuta despre intervenția sa, pe lângă lucrătorul de

poliție de la serviciul cercetări penale, în vederea pronunțării unei soluții

de netrimitere în judecată.

În seara zilei de 16

aprilie 2008, martorul denunțător N.R.N. s-a întâlnit cu inculpatul L.M.V. în

fața locuinței acestuia din Calea Ferentari, ocazie cu care acesta din urmă i-a

pretins primului suma de 2.000 euro în vederea intervenției sale pe lângă

lucrătorul de la cercetări penale și pe lângă procurorul care are în

supraveghere dosarul său penal, precizându-i că suma se va împărți între

aceștia și că el va face intervenția întrucât așa cum și colegul său O.F. știe

„el se are mai bine" cu lucrătorul de la cercetări penale. Totodată, inculpatul

L.M.V. i-a detaliat modul în care ar trebui să se soluționeze dosarul penal la

cercetări penale și la procuror, după care s-au despărțit, stabilind să se

întâlnească în câteva zile pentru ca martorul denunțător să-i aducă o copie

după citație și după buletinul de identitate.

În data de 17 aprilie

2008, inculpatul L.M.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul O.F. și i-a

comunicat faptul că s-a întâlnit cu martorul denunțător N.R.N. în data de 16

aprilie 2008 și i-a cerut acestuia suma de 2.000 euro, inculpatul O.F.

transmițându-i la rândul său că „tu știi cel mai bine ce faci" și că el

„nu se bagă" întrucât „e treaba ta".

În data de 18 aprilie

2008, după o convorbire telefonică prealabilă, martorul denunțător N.R.N. s-a

întâlnit din nou cu inculpatul L.M.V. în fața blocului în care locuiește acesta

din urmă, ocazie cu care martorul denunțător i-a înmânat citația, iar

inculpatul i-a dat de înțeles că-l cunoaște pe lucrătorul de la cercetări

penale care îi instrumentează dosarul penal, spunându-i „că mai bine merge el

cu dedicație" și că „te ajută sută la sută dacă e să meargă". La

final, inculpatul L.M.V. i-a spus martorului denunțător că-l va contacta

telefonic luni, 21 aprilie 2008, după ce va „vorbi" cu lucrătorul de la

cercetări penale.

În data de 08 mai

2008, întrucât nu fusese contactat de inculpatul L.M.V., așa cum rămăsese

stabilit, martorul denunțător l-a contactat pe acesta din urmă care i-a

comunicat că „a vorbit acolo și că trebuie să vii acolo în partea aia cu ce

ți-am zis eu ție" stabilind să se întâlnească la sediul B.P.R. din str.

L.U. luni, 12 mai 2008, când martorul denunțător trebuia să aibă asupra sa suma

de 2.000 euro. Martorul denunțător nu a putut să meargă la această întâlnire

întrucât a fost nevoit să plece din țară.

La întoarcere, în

data de 26 mai 2008, martorul denunțător N.R.N. l-a contactat telefonic pe

inculpatul L.M.V. și au stabilit să se întâlnească la locuința acestuia din

urmă pentru a-i înmâna suma de bani stabilită.

În vederea realizării

flagrantului au fost puse la dispoziția martorului denunțător N.R.N. 17

bancnote a 100 euro și 6 bancnote a 50 euro ale căror serii au fost consemnate

într-un proces-verbal, în prezenta unui martor asistent, după care martorul

denunțător N.R.N. s-a deplasat la locuința inculpatului L.M.V. din Calea

Ferentari, unde s-a întâlnit cu acesta.

Inculpatul L.M.V. l-a

invitat în autoturismul său personal, marca VP, unde au purtat o discuție

legată de „închiderea" dosarului penal, garantându-i că „99% se rezolvă și

să stea fără griji" iar martorul denunțător N.R.N. i-a înmânat suma de

2.000 euro, moment în care inculpatul i-a garantat că el împreună cu inculpatul

O.F. răspund de restituirea banilor în cazul în care nu se „rezolvă

favorabil" dosarul penal.

După discuția purtată

cei doi s-au despărțit, inculpatul L.M.V. intrând în scara blocului în care

locuiește, a fost prins în flagrant de către organele de poliție ale D.G.A. și

procuror, având asupra sa suma de 2.000 euro formată din 17 bancnote de 100

euro și 6 bancnote de 50 euro care prin comparare s-au dovedit a avea aceleași

serii cu cele consemnate anterior în procesul-verbal de înseriere și de predare

către martorul denunțător.

În drept, faptele

comise de inculpații L.M.V. și O.F. au fost încadrate în dispozițiile art. 257

C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 respectiv

complicitate la aceeași faptă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257

C. pen., art. 6 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond au declarat apel inculpații L.M.V. și O.F.

criticând hotărârea pentru motive de nelegalitate, solicitând înlăturarea

probei constând în înregistrarea convorbirilor telefonice și ambientale

deoarece au fost efectuate înainte de începerea urmăririi penale și în lipsa

unei autorizații emise de judecător; înlăturarea proceselor-verbale de

realizare a flagrantului deoarece sunt lovite de nulitate absolută respectiv

reținerea atitudinii provocatoare a martorului denunțător N.R.N.

În subsidiar au

solicitat aplicarea unor pedepse mai blânde. Prin Decizia penală nr. 238/A din

25 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în

Dosarul nr. 27631/3/2008 s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor

declarate de inculpații L.M.V. și O.F.

Au fost obligați

apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că înregistrarea convorbirilor telefonice și prinderea în

flagrant au fost realizate cu respectarea legii, iar în ceea ce privește

atitudinea martorului denunțător N.R.N., aceasta nu poate fi apreciată ca fiind

aceea a unui „agent provocator".

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a reținut că acestea au

fost orientate spre minimul special astfel că, în raport de gradul de pericol

social concret al faptelor săvârșite, nu se justifică reducerea acestora.

Împotriva ambelor

hotărâri au declarat recurs inculpații L.M.V. și O.F. invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10, 14 și 18 C. proc. pen.

S-a reținut ca o

primă critică, faptul că hotărârea instanței de fond nu este motivată,

judecătorul cauzei preluând aproape în integralitate, conținutul actului de

sesizare al instanței.

De asemenea, deși

recurenții inculpați au solicitat audierea martorului denunțător, instanțele nu

au dat curs acestei cereri, contestând, totodată, înregistrarea convorbirilor

telefonice și ambientale care nu sunt conforme cu realitatea (art. 385

9

pct. 9).

Cu privire la aceeași

critică s-a arătat că se impunea efectuarea unei expertize de specialitate,

cererea fiind respinsă fără a fi, însă, motivată (art. 385

9

pct.

10).

Ca atare, s-a

solicitat, în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpații

fiind provocați de martorul denunțător și ca atare hotărârea de condamnare este

rezultatul unei grave erori de fapt (385

9

pct. 18). În ceea ce

privește critica circumscrisă dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., recurenții inculpați au solicitat reținerea în favoarea acestora, a

circumstanțelor judiciare atenuante cu consecința coborârii pedepselor sub

limita stabilită de instanța de fond.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursurile prin prisma cazurilor de casare invocate cât

și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. constată că

recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Starea de fapt

reținută de instanța de fond este corectă, iar încadrarea juridică atribuită

faptelor este legală.

Din probele

administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești

rezultă că inculpatul L.M.V., agent de poliție cu atribuții de constatare a

contravențiilor, în perioada 15 februarie 2008 - 26 mai 2008, a pretins și a

primit de la martorul denunțător N.R.N. suma de 2.000 euro pentru a-l determina

pe inculpatul O.F. - lucrător de poliție în cadrul D.G.P.M.B. Brigada Poliției

Rutiere, Serviciul Cercetări Penale - care avea spre instrumentare dosarul

denunțătorului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 precum și pe procurorul care supraveghea

cercetările, să propună o soluție de netrimitere în judecată.

La rândul său,

inculpatul O.F., agent de poliție în același compartiment, a intermediat

legătura dintre inculpatul L.M.V. și denunțător, scopul fiind acela al

adoptării unei soluții de netrimitere în judecată.

Rezultă astfel că, în

data de 14 februarie 2008, martorul denunțător a fost oprit în trafic,

constatându-se că nu posedă permis de conducere, organele de poliție

încheindu-i proces-verbal de constatare a infracțiunii prevăzută de art. 86

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Din declarațiile

denunțătorului N.R.N., date în faza de urmărire penală - în cursul judecății

acesta nu a putut fi audiat deși instanța de fond și apel au procedat la

citarea acestuia cu respectarea dispozițiilor art. 177 și următoarele C. proc.

pen. - rezultă că în data de 15 februarie 2008 s-a întâlnit în fața sediului

Brigăzii de Poliție Rutieră din str. L.U., cu inculpatul O.F. A discutat cu

acesta despre incidentul din trafic, inculpatul dându-i de înțeles că se poate

rezolva, denunțătorul urmând a obține o soluție favorabilă în dosarul în care

era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 86 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2001.

Legătura dintre

martorul denunțător și inculpatul O.F. a fost făcută de un prieten al

denunțătorului cunoscut sub numele de „A.".

Întâlnirea denunțătorului

cu inculpații O.F. și L.M.V., din data de 15 februarie 2008, este confirmată și

de inculpatul L.M.V. În declarația dată la 24 iunie 2008 arată că „A." era

prieten cu inculpatul O.F., transmițându-le că o cunoștință a sa are probleme

cu permisul de conducere. S-au întâlnit cu denunțătorul, stabilind o întâlnire

ulterioară, pentru a-i da buletinul și citația, urmând ca inculpatul L.M.V. să

verifice dacă are dosar penal.

Următoarea întâlnire

a inculpatului L.M.V. cu denunțătorul s-a realizat în data de 18 aprilie 2008

când acesta l-a întrebat cât l-ar costa pentru a interveni pe lângă ofițerul de

caz, inculpatul cerându-i suma de 2.000 euro.

În schimbul sumei de

bani, susține inculpatul, i-a dat asigurări denunțătorului că „dosarul său

penal se va soluționa cu o soluție favorabilă acestuia".

În data de 26 mai

2008, conform înțelegerii, inculpatul L.M.V. și denunțătorul s-au întâlnit în

jurul orelor 20:15, fiind invitat în autoturismul inculpatului. În aceste

împrejurări denunțătorul i-a dat inculpatului suma de 2.000 euro stabilind că,

în situația în care nu se va da o soluție favorabilă, să-i fie restituită

întreaga sumă. La intrarea în scara blocului, inculpatul L.M.V. a fost reținut

de organele de poliție, găsindu-se asupra sa suma de 2.000 euro, bancnotele

prezentând seriile celor folosite la organizarea flagrantului, urmare

denunțului formulat de martorul N.R.N., la data de 29 februarie 2008.

Se impune a se reține

faptul că declarația inculpatului L.M.V. a fost luată de procuror în prezența

unui apărător.

În ceea ce privește

implicarea inculpatului O.F., inculpatul L.M.V. a arătat că sunt colegi de

serviciu și că acesta i-a spus că un angajat al său are probleme cu permisul de

conducere urmând ca amândoi să facă verificări.

Înalta Curte va

reține această declarație ca fiind corespunzătoare adevărului - menținută și la

prezentarea materialului de urmărire penală - celelalte declarații urmând a fi

înlăturate, neputând fi coroborate cu alte probe administrate în cauză.

Inculpatul O.F. neagă

implicarea sa în activitatea infracțională, recunoscând însă, în declarația din

13 iunie 2008 că a fost contactat telefonic de „A." care l-a rugat să

ajute o cunoștință a sa întrucât a fost surprinsă în trafic sub influența

băuturilor alcoolice. Discuția telefonică a fost purtată în prezența

inculpatului L.M.V., care i-a luat telefonul inculpatului O.F., continuând

discuția și transmițând denunțătorului numărul său de telefon.

Aceste declarații se

coroborează cu înregistrările audio-video în mediul ambiental realizate în data

de 4 martie 2008 din care rezultă că inculpatul L.M.V. îi transmite martorului

denunțător că știe o persoană care s-a aflat într-o situație similară „scăpând

cu bine" și că dosarul său depinde de „omul care ia dosarul". De

asemenea, inculpatul L.M.V. a afirmat că o altă persoană ar fi dat 2.300 euro,

iar în 16 aprilie 2008, într-o altă convorbire telefonică același inculpat

afirmă că „ne dai nouă și noi dăm la ăia, aicea stai să vezi cum e combinația,

e ăsta care îl trimit eu la el care își ia dreptul ca să bage referințe bune la

procuror și e procurorul care să închidă ochii".

În aceleași

coordonate au fost purtate și următoarele convorbiri telefonice, stabilindu-se

să se întâlnească cu denunțătorul la sediul B.P.R., din str.L.U., în 12 mai

2008, denunțătorul urmând să aibă asupra sa suma de 2.000 euro.

Această întâlnire nu

a mai avut loc deoarece denunțătorul a plecat din țară, iar la întoarcere, în

26 mai 2008, acesta l-a contactat pe inculpatul L.M.V. stabilind, de comun

acord, să se întâlnească la locuința inculpatului pentru a-i da banii.

După ce denunțătorul

i-a dat inculpatului suma de 2.000 euro, în timp ce se îndrepta spre scara

blocului a fost prins în flagrant, fiind încheiat procesul-verbal de constatare

a infracțiunii.

În cursul cercetării

judecătorești inculpatul L.M.V., confirmă faptul că a primit de la denunțător

suma de 2.000 euro, dar nu pentru a interveni în favoarea sa ci cu titlu de

împrumut. Arată, de asemenea, că martorul denunțător l-a întrebat pe inculpatul

O.F. „ce să vă dăm"? Cât să vă dăm", acest inculpat fiind prezent și

la alte discuții pe care le-a purtat cu denunțătorul.

Coroborând, astfel,

probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că inculpatul O.F. a

intermediat legătura dintre denunțătorul N.R.N. și inculpatul L.M.V., pentru ca

acesta să intervină la organele de poliție ce avea spre instrumentare dosarul

penal al denunțătorului, în scopul obținerii unei soluții favorabile și în

schimbul sumei de 2.000 euro.

Din actele cauzei,

rezultă că urmărirea penală a fost începută la 26 mai 2008 împotriva

inculpaților L.M.V. și O.F., iar prin Încheierea din 4 martie 2008 dată de

Tribunalul București în Dosarul nr. 129/A.I./2008, s-a dispus autorizarea

interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate în mediul ambiental

de martorul denunțător N.R.

Ulterior, prin

Încheierea din 14 aprilie 2008, pronunțată de aceeași instanță, s-a dispus

prelungirea autorizației până la 14 mai 2008 pentru convorbirile purtate de

același martor denunțător.

Existând indicii

privind implicarea inculpaților O.F. și L.M.V., judecătorul a dispus

autorizarea interceptării convorbirilor telefonice și ambientale conform

încheierii pronunțată la 15 aprilie 2008, respectiv 17 aprilie 2008.

Cum interceptarea

convorbirilor telefonice este permisă de lege și în faza actelor premergătoare

- aceasta rezultă din analiza dispozițiilor art. 911 și următoarele C. proc.

pen., dar și din jurisprudența CEDO - procesele-verbale de redare în formă

scrisă au fost analizate prin raportare la celelalte probe administrate.

Se observă, sub acest

aspect, că inculpații nu au contestat conținutul acestora în faza de urmărire

penală, iar în cursul judecății, instanța de apel s-a pronunțat, apreciind că

proba nu este utilă cauzei.

Potrivit

dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., în ceea ce privește interceptarea

convorbirilor telefonice, în faza actelor premergătoare - apărarea susținând că

această probă nu poate fi administrată în faza actelor premergătoare - Înalta

Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen.,

interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sau comunicărilor

efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se

realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului

care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de

lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea

unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, ori

interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt sau

pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin

alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al

aceluiași articol enumera infracțiunile pentru care se poate admite acest

mijloc de probă.

Din analiza

dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea și înregistrarea

convorbirilor telefonice sunt subordonate unor condiții strict determinate și

anume:

a) să existe date sau

indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

Deși legea nu

definește noțiunea de „date", prin aceasta se înțelege orice informații

obținute prin orice mijloace, cu excepția celor interzise de lege, de către

organele de urmărire penală privind pregătirea sau săvârșirea de fapte

prevăzute de legea penală. Noțiunea de indicii temeinice are semnificația dată

de art. 143 C. proc. pen.

b) să privească o

infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă

pentru aflarea adevărului;

d) să existe o

autorizație din partea judecătorului competent. Rezultă, așadar, că legalitatea

interceptării convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea

urmăririi penale. Legea nu prevede ca o garanție distinctă, obligativitatea

înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune

este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură

și caracterul secret al acesteia. Ulterior însă, învinuitul sau inculpatul are

dreptul de a lua la cunoștință despre înregistrări, cu posibilitatea

contestării acestora, drepturi ce au fost respectate în cauză, instanța

admițând în cursul cercetării judecătorești, efectuarea unei expertize

criminalistice.

De altfel, în această

materie și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a

apreciat că noul cadru legislativ, modificat prin Legea nr. 281/2003 și Legea

nr. 356/2006 oferă garanțiile necesare în materie de interceptare și

transcrierea comunicațiilor (cauza Dumitru Popescu contra României).

Această interpretare

este în acord și cu dispozițiile cuprinse în art. 4 din Recomandarea

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit cu care tehnicile

speciale de anchetă pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că

o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită sau în curs de

pregătire de una sau mai multe persoane, anume identificate, ori de o persoană

sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat. Cât privește

atitudinea provocatoare a denunțătorului, Înalta Curte constată că nici această

critică nu este întemeiată.

Denunțătorul N.R.N.,

fiind depistat în trafic și fiind pasibil de întocmirea unui dosar penal, a

încercat să-și rezolve problema, în condiții ilicite apelând la un prieten al

său care l-a pus în legătură cu cei doi inculpați.

Inculpatul L.M.V. a

fost cel care i-a comunicat numărul său de telefon făcând referire la alte

persoane care au avut probleme similare, la diferite sume de bani, toate

acestea dându-i de înțeles denunțătorului că își poate rezolva problema prin

remiterea sumei de 2.000 euro.

Inculpatul L.M.V.

împreună cu denunțătorul au stabilit locul unde au fost dați banii, fiind

surprins la scurt timp de organele de poliție.

Prin urmare nu se

poate reține o atitudine provocatoare a denunțătorului, în condițiile în care

cei doi inculpați aveau obligația să respingă orice propunere din partea

acestuia.

În fine, sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte constată că au fost

respectate criteriile generale de individualizare, aplicându-se pedepse

orientate spre minimul special cu suspendarea executării acestora.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații

L.M.V. și O.F. împotriva Deciziei penale nr. 238/A din 25 iulie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.V. și O.F. împotriva

Deciziei penale nr. 238/A din 25 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se

vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 2 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM