ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1692/2011

În urma unui incident petrecut la data de 23 decembrie 2004, în care au fost implicați H.G. și B.D., la Poliția Borșa s-au început cercetările față de H.G., inițial pentru vătămare corporală, iar apoi pentru tentativă la omor calificat. Cum cel cercetat în acel dosar, și anume H.G. a plecat din țară, mama acestuia, martora H.L., s-a implicat în rezolvarea problemelor de natură juridică ale fiului său. Interesându-se de soarta dosarului, martora a aflat de la niște cunoștințe din localitate că inculpatul are relații peste tot și o poate ajuta, motiv pentru care a și luat legătura cu acesta. În schimbul sumei de 5.000 euro și 500 lei inculpatul i-a promis martorei că, prin cunoștințele pe care le are în rândul polițiștilor și a medicilor legiști, o să facă în așa fel încât consecințele faptelor fiului ei să fie minore. Drept urmare, inculpatul a intervenit la martorul P.V., comandantul Poliției Borșa pentru a se interesa de dosar, însă acesta din urmă I-a trimis la martorul Bricea loan, ofițer cercetări penale, cel care se ocupa efectiv de instrumentarea acelui dosar și pe care, cunoscându-l, I-a rugat să-l ajute. De altfel, inițial bazându-se pe faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare stabilit de medicul legist era până la 30 zile, organele de cercetare penală de la Poliția Borșa au și încadrat fapta ca fiind vătămare corporală și nu tentativă la omor calificat, cum era corect, situație în care era posibilă împăcarea. Inculpatul, aflând de această oportunitate, a luat legătura cu partea vătămată cu care a negociat o eventuală împăcare, împăcare care s-a și produs după ce inculpatul i-a remis acesteia suma de 2.000 euro din cei primiți de la martora H.L. Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a și schimbat încadrarea juridică și I-a trimis pe fiul martorei, H.G., în judecată pentru tentativă la omor. Chiar și în această situație, inculpatul i-a promis martorei că o să intervină pe lângă medicii legiști pentru a se întocmi o expertiză medico-legală favorabilă, dar și că o să-i angajeze un avocat, drept pentru care a mai solicitat și primit de la martoră 1.500 euro. În contextul acestor discuții purtate între cei doi, martora a apelat din nou la serviciile inculpatului, pentru a-i obține un nou pașaport fiului său și asta pentru că inculpatul a pretins că are relații suficiente și la acest compartiment din cadrul poliției, însă pentru a-i putea rezolva problema i-a comunicat că are nevoie de suma de 500 euro, sumă pe care a și primit-o, deși martora a achitat toate taxele aferente pentru obținerea pașaportului.

La începutul anului 2005, martora Ș.R.M.a (nume anterior H.) aflată fiind la familia P.L. în Vișeu de Jos, unde era în vizită și inculpatul, a relatat acestora că a terminat facultatea de drept și că dorește să se angajeze la S.R.I. sau Ministerul Justiției. În acest context, inculpatul s-a oferit să o ajute lăsând-o pe martoră să înțeleagă că are relații și cunoștințe la București, „chiar la vârful piramidei acestor instituții", iar ulterior chiar a pomenit numele lui R.S. - senator și R.T. - director S.R.I. în acea perioadă. La un interval de câteva zile, inculpatul a contactat-o telefonic pe martoră, stabilind o întâlnire la care i-a relatat că poate face demersuri pentru angajarea ei, dar are nevoie de 5.000 euro, pentru a o ajuta și a-i cointeresa material pe cei de la București, sumă care i-a și fost predată inculpatului de către martorul P.L., în casa căruia s-au purtat primele discuții. Ulterior remiterii banilor, martorul P.L. I-a sunat pe inculpat în prezența martorei, iar el a afirmat, telefonul fiind dat pe speaker, că „în două săptămâni treaba este rezolvată". Nemulțumită că problema ei nu se rezolvă, martora I-a contactat în repetate rânduri pe inculpat până în anul 2007, când i-a restituit suma de 5.000 euro, însă de fiecare dată inculpatul găsea justificări de natură politică, povestindu-i martorei de câteva întâlniri ratate cu politicienii cu care urma să ia legătura, lăsând-o să creadă că are influență asupra acestora și că se bucură de această trecere, bazându-se și pe împrejurarea că și el este membru al unui partid politic. Sfătuită fiind de inculpat, martora și-a pregătit dosarul și chiar s-a înscris la admitere, însă abia când nu a trecut nici măcar examenul psihologic eliminatoriu, a realizat că „a fost păcălită".

În baza aceleiași rezoluții infracționale, în aceeași perioadă, inculpatul s-a întâlnit cu martora G.N.S., cu care se cunoștea de mai mult timp și care în contextul discuțiilor purtate i-a relatat că, pe fondul problemelor personale pe care le are în familie, ar dori să se angajeze ca asistent medical, însă îi lipsește autorizația de liberă practică, care se poate obține doar printr-un examen, examen pentru care „are nevoie de sprijin pentru a avea șanse mai mari de reușită", de la el știut fiind că are relații și influență. Fără să dezmintă aceste informații, inculpatul s-a oferit să o ajute, cerându-i să aibă încredere în el pentru că se va interesa de toate posibilitățile reale care există ca să-i rezolve obținerea autorizației. O perioadă lungă de timp cei doi au purtat mai multe discuții telefonice, în contextul cărora inculpatul a sfătuit-o să-și pregătească dosarul pentru că e posibil să nu mai fie necesar nici măcar să se prezinte la examen pentru că totul e rezolvat. Pentru a o convinge de seriozitatea sa, inculpatul i-a pomenit de numele Primarului din Baia Mare, A., și a președintei O.A.M.R. - Filiala Maramureș, T.V., iar la un moment dat, spunându-i martorei la telefon că este în Baia Mare pentru a-i rezolva problema, i-a dat o persoană de sex feminin la telefon, persoană care s-a prezentat a fi B.L., asistentă medicală și care i-a promis că dosarul este în regulă și că e deja înscrisă la examen. Pe parcursul acestor lungi și nenumărate discuții, inculpatul i-a dat de înțeles că ar avea nevoie de la ea de o sumă de bani, „ca să o dea mai departe". Pentru că inculpatul a ezitat să-i precizeze o sumă, martora a fost cea care a avansat suma de 300 euro, sumă cu care inculpatul a fost de acord, urmând ca a doua zi să se întâlnească. Pentru că nu avea decât 50 euro, martora a apelat la numitul Ș.G., audiat și el, pentru a-i împrumuta diferența. Pentru că nu a avut timp a doua zi să se întâlnească, martora I-a rugat pe Ș.G. să-i predea el personal banii împrumutați inculpatului. După ce a primit confirmarea predării banilor printr-un S.M.S. de la martorul Ș.G., a doua zi, la întâlnirea stabilită, i-a înmânat și diferența de 50 euro. Pregătită fiind, martora s-a prezentat și a promovat examenul fără ajutorul inculpatului, care nici măcar nu a mai răspuns la telefon. După mai multe insistențe, într-un final, i-a comunicat martorei că nu s-a ținut de promisiune, pentru că a fost plecat „cu treburi" din localitate și că banii nu-i poate restitui pentru că „sunt dați mai departe".

Pentru că la finele anului 2005, G.T. a obținut un contract de muncă în Germania, unde trebuia să se prezinte în ianuarie 2006 și avea pașaportul expirat, i-a povestit unei rude apropiate, pe nume G.G., problema pe care o are. Pentru a-l ajuta, martorul G.G. i-a promis că va lua legătura cu inculpatul despre care i-a spus că are relații la poliție și că poate să-l ajute. După ce, la data de 15 decembrie 2005, martorul G.T. și-a depus actele în vederea obținerii unei noi cărți de identitate, a doua zi martorul G.G. I-a sunat pe inculpat să-i solicite sprijinul în vederea urgentării obținerii actelor. Inculpatul a fost de acord să-și folosească influența pe care susținea că o are la polițiștii de la B.E.P. și la șeful Serviciului Pașapoarte Maramureș, însă a pretins pentru acest serviciu suma de 250 euro, cu toate că taxele au fost achitate și de această dată, încă la depunere, de către solicitant. După ce beneficiarul intervenției a fost de acord cu suma pretinsă, inculpatul a cerut ca banii să-i fie predați de G.G. pe care-l cunoștea și nu direct de G.T. Cu toate că a intervenit la martorul A.L., agent de poliție, căruia i-a comunicat datele de stare civilă ale acestuia pentru urgentarea eliberării documentelor la dosar, există dovadă că pașaportul și cartea de identitate au fost obținute în scurt timp ca urmare a plății taxei de urgență pentru reducerea timpului necesar eliberării și nu a intervenției inculpatului. Raportat la starea de fapt expusă, în drept, activitatea infracțională a inculpatului C.V., și anume, aceea de a pretinde și primi de la martorii H.L., Ș.R., G.N.S. și G.T. diverse sume de bani, în baza aceleiași rezoluții infracționale, promițându-le că, prin influența pe care o are asupra unor funcționari publici, pe care i-a și identificat, avansând nume diverse și prin a căror cointeresare materială va obține rezolvarea problemelor fiecăruia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare. Întrucât inculpatul a comis prezenta infracțiune în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentința penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureș, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, prima instanță a reținut că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Așa fiind, în baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost cumulată cu cea de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenție. La individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prima instanță a avut în vedere, pe de-o parte, persoana inculpatului, poziția procesuală și perseverența în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, iar pe de altă parte, gradul de pericol social sporit al faptei comise, pericol ce rezultă din multitudinea actelor infracționale, sumele mari de bani traficate și, nu în ultimul rând, modalitatea de comitere a acesteia. Inculpatul a recunoscut doar parțial comiterea faptei, susținând că de la H.L. a primit 5.000 euro, dar banii erau alocați pentru a-i plăti părții vătămate din acel dosar suma necesară pentru împăcare și pentru angajarea unui avocat, dar reprezintă și contravaloarea drumurilor pe care Ie-a făcut în interesul martorei. E adevărat că inculpatul a fost cel care a achitat onorariul avocatului (1.800 euro) și a efectuat câteva drumuri la Baia Mare cu autoturismul proprietate personală, însă pentru acest lucru în afară de cei 5.000 euro a primit și alte sume, fapt confirmat și de martoră. Cu referire la suma de 5.000 euro primită de la martora Ș.R., inculpatul nu o contestă, susținând însă că a primit-o cu titlu de împrumut, motiv pentru care a și restituit-o, necontestând însă că i-a promis că o ajută să-și găsească un loc de muncă. Această susținere nu are suport probator, ea fiind infirmată de declarațiile martorilor audiați și în special a lui P.L., H.I., H.l. și Ș. și P.M., dar și de numeroasele convorbiri purtate în perioada decembrie 2005 - aprilie 2006, probe care în mod evident stabilesc împrejurarea că banii au fost predați inculpatului pentru a interveni pe lângă persoanele pe care susținea că le cunoaște. Pe martora G.N., inculpatul a arătat că o cunoaște de foarte muți ani și, pe fondul acestei prietenii, i-a promis doar că o să se intereseze de data examenului pentru obținerea autorizației de liberă practică și o să-i depună el personal dosarul pentru înscriere, fără însă a-i solicita martorei vreo sumă de bani sau să-i promită vreun „alt ajutor". În final, deși a recunoscut că a primit 300 euro, susține că această sumă i-a fost avansată pentru deplasările pe care urma să le facă la Baia Mare, nu pentru a influența pe care cei care se ocupă de examen și pentru a-i asigura promovarea. Cu privire la implicarea în rezolvarea obținerii cu prioritate a actelor de identitate pentru martorul G.T., inculpatul contestă primirea banilor și susține în mod pueril că nu a făcut altceva decât să se intereseze despre documentația necesară pentru depunerea cererilor de la persoanelor pe care le cunoștea la poliție, fără să solicite în acest sens vreo sumă de bani și asta în condițiile în care, din probele de la dosar rezultă că persoana interesată știa ce acte trebuie să conțină dosarul pentru că Ie-a depus personal și a și achitat toate taxele înainte de a lua legătura cu inculpatul. Aceste susțineri ale inculpatului, raportat la toate probele administrate, și anume, declarațiile martorilor, procesele verbale de redare a convorbirilor, au fost înlăturate, constatându-se că au fost făcute doar în scopul de a fi exonerat de răspundere penală, raportat și la împrejurarea că a mai suferit o condamnare pentru același gen de infracțiune, condamnare la o pedeapsă a cărei executare a fost revocată. De altfel, martorii audiați, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, confirmă starea de fapt reținută de instanță, mai puțin martora H.L., care, în fața instanței a încercat fără nicio justificate să acrediteze ideea că toți banii pe care i-a predat inculpatului erau pentru împăcare și pentru anumite servicii (deplasări cu autoturismul) și asta pentru că știa că B.D. a cerut 10.000 euro pentru acest lucru și că declarația din faza de urmărire penală nu și-o mai menține pentru că a fost „trasă de limbă" de organele de cercetare penală. De aici este simplu de dedus că acea declarație este reală și că a revenit asupra acesteia în mod formal, încercând să-i dea o mână de ajutor inculpatului, drept pentru care a fost înlăturată ca fiind subiectivă. De altfel, martora, chiar în fața instanței, a menționat anumite persoane cu funcții la care inculpatul a spus că apelează, dar și împrejurarea că ea a achitat toate taxele necesare pentru obținerea actelor de identitate, deși inițial a susținut că ultimii 500 euro i-a dat în acest scop. Apoi, nu a putut fi primită nici susținerea că toate intervențiile Ie-a făcut în numele „amiciției și din dorința de a ajuta acele persoane în mod dezinteresat", aspect ce ar fi rezultat din probele aflate la dosarul cauzei, dacă organele de urmărire penală nu ar fi selectat în mod subiectiv și doar în scopul justificării incriminărilor, discuțiile telefonice desprinzându-le din contextul general, și asta pentru că solicitarea inculpatului în a-i fi ascultate toate convorbirile înregistrate pe suportul original au fost admise de instanță tocmai pentru a înlătura acest dubiu al subiectivismului în selectarea lor, iar ulterior ele au fost redate și se află la dosarul cauzei, neconfirmându-se însă aceste supoziții. Cum suma de 5.000 euro i-a fost restituită martorei Ș.R., instanța a dispus confiscarea doar a diferenței de 5.550 lei, 5.000 euro de la martora H.L. (3.000 euro rămași din cei 5.000 euro, din care a plătit numitului B.D. pentru împăcare, 2.000 euro, 1.500 euro și 500 euro predați inculpatului pe parcurs), 300 euro primiți de la G.N. și 250 euro de la G.T., dar și a sumei de 500 lei primită de la martora H.L. Ca o consecință a acestei obligări, instanța a dispus menținerea sechestrului asigurător aplicat în faza de urmărire penală prin procesul verbal încheiat la 05 decembrie 2007 asupra imobilului coproprietatea inculpatului, din Vișeu de Jos nr. 425, până la concurența sumei confiscate. Raportat la persoana inculpatului și fapta comisă, prima instanță i-a aplicat acestuia, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., apreciind că exercitarea unor asemenea funcții la care se referă textul legal implică o altă conduită decât cea a inculpatului, adică morală și ireproșabilă. Ca o consecință a condamnării, instanța I-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare. B. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.V. și D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj. În susținerea motivelor de apel, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat în principal, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, apreciind că judecata a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate, întrucât se impunea citarea numitului H.V., în calitate de parte vătămată, și nu citarea mamei acestuia, H.L. În subsidiar, inculpatul a pronunțat pronunțarea unei soluții de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză lipsește latura subiectivă, iar în privința elementului obiectiv, nu s-a statuat care sunt persoanele asupra cărora inculpatul și-ar fi exercitat influența. D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în susținerea motivelor sale de apel, a solicitat desființarea sentinței penale atacate și majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, întrucât pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de influență este netemeinică și nu poate preveni săvârșirea de noi infracțiuni, întrucât inculpatul, deși beneficiase anterior de clemența organelor judiciare, fiind condamnat prin sentința penală nr. 146/2004 la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, la mai puțin de 1 an de la această condamnare și-a continuat activitatea infracțională, Decizia penală nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș, apreciindu-se că toate criticile sunt nefondate. C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul nu întrunește cerința de a fi subiect activ calificat. Totodată, a criticat ambele hotărâri cu privire la greșita individualizare a pedepsei, cu motivarea că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport de împrejurarea că fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, că inculpatul a săvârșit mai multe fapte într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce denotă perseverență infracțională, astfel că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul C.V., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. art. 385 9 pct. 10, 12 și 17 2 C. proc. pen., pentru motivele arătate pe larg în scris și susținute oral. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Motivul de recurs al parchetului ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deși inculpatul nu întrunește cerința de a fi subiect activ calificat, este întemeiat. Potrivit dispozițiilor acestui text de lege, maximul special pentru infracțiunile prev. de art. 256 și 257 C. pen. se majorează cu 2 ani dacă acestea sunt săvârșite de către o persoană care are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, precum și de un funcționar cu atribuții de control; or, inculpatul C.V. nu îndeplinește niciuna dintre aceste calități, astfel că reținerea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu se justifică, urmând a fi înlăturate. 2. În ceea ce privește critica vizând nepronunțarea instanței de fond pe o cerere esențială, respectiv cea formulată de inculpat la data de 8 aprilie 2008 în fața Tribunalului Maramureș, prin care acesta a invocat excepția referitoare la nelegala desfășurare a actelor de urmărire penală, respectiv interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice în faza actelor premergătoare, înalta Curte constată că, la acea dată, prima instanță a respins ca prematur formulată această excepția, cu mențiunea că "această împrejurare va putea fi constatată odată cu pronunțarea hotărârii, după finalizarea cercetării judecătorești", însă, ulterior, inculpatul nu a mai invocat această excepție nici în fața instanței de fond, nici a celei de apel, axându-și apărarea pe chestiuni de fond ce derivă din interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, ceea ce reprezintă practic o acceptare, sub aspectul legalității, a desfășurării acestor activități de către organul de urmărire penală. În aceste condiții, prima instanță a analizat probele administrate în cauză, inclusiv interceptările convorbirilor telefonice, pe care Ie-a considerat implicit efectuate în condiții de legalitate (în caz contrar le-ar fi înlăturat ca nelegale), astfel că nu se poate vorbi de o omisiune a pronunțării pe o cerere esențială, de natură să influențeze soluția procesului. Pe de altă parte, inculpatul nu a criticat în apel hotărârea primei instanțe, sub acest aspect, astfel că este neîntemeiată și susținerea privind existența aceleași omisiuni la nivelul instanței de apel. 3. Sub un alt aspect, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată nici critica ce vizează neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a dispozițiilor art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 față de cumpărătorii de influență care, deși nu au formulat denunț, nu figurează în proces ca făptuitori, ci ca martori. Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea. în cauză, cumpărătorii de influență nu au fost urmăriți penal sau trimiși în judecată pentru această faptă, astfel că inculpatul putea formula plângere împotriva dispoziției de neîncepere/scoatere a urmăririi penale cuprinsă în rechizitoriu, în interiorul termenelor prev. de art. 278 și 278 1 C. proc. pen. Pe de altă parte, pe parcursul judecății nu s-a extins procesul penal față de aceștia, astfel că citarea s-a făcut corect, în calitate de martor - denunțător. În altă ordine de idei, critica privind necitarea ca parte vătămată a numitului H.G., pentru a-i da acestuia posibilitatea de a se constitui parte civilă, este nefondată, atâta vreme cât mama acestuia, martora H.L., a fost cea care l-a contactat pe inculpat, a discutat în mod repetat cu acesta și i-a remis diferite sume de bani, fiul său fiind plecat din țară. Pe de altă parte, dacă se considera vătămat în vreun fel, numitul H.G. putea interveni în proces, inculpatul nejustificând vreun interes procesual în invocarea acestei critici. 4. Nici critica privind greșita condamnare, deși nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, nu este întemeiată, în cauză neexistând vreun dubiu cu privire la vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 37 lit. a) C. pen. în raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire, simplele susțineri ale inculpatului C.V. în sensul că a încercat în mod dezinteresat să ajute niște cunoștințe vechi, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului. Este incontestabil că inculpatul a pretins și primit diverse sume de bani pentru rezolvarea unor probleme ale martorilor, în afara cadrului legal, neavând relevanță dacă a avut sau nu vreun folos de pe urma infracțiunii, în condițiile în care textul de lege al art. 257 alin. (1) C.pen incriminează primirea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul.

În ceea ce privește critica parchetului vizând greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Constatând că prima instanță a făcut o aplicare obiectivă a acestor criterii, raportat la modalitatea concretă în care infracțiunile au fost săvârșite, precum și la persoana inculpatului, având în vedere și împrejurarea că dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 au fost greșit reținut și vor fi înlăturate, Curtea va menține soluția primei instanțe privind cuantumul pedepsei și modalitatea de executare. Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, ci și un mijloc de reeducare al condamnatului, iar în concret, ținând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea în care a fost săvârșită, de împrejurările comiterii acesteia, cât și de persoana inculpatului, care nu este la prima confruntare cu legea penală și prezintă perspective medii de reintegrare în societate, Curtea constată că modalitatea de executare stabilită și cuantumul pedepsei corespund scopului prev. de art. 52 C. pen. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul C.V. împotriva deciziei recurate pe care o va casa în parte, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispoziții pe care le va înlătura, casând totodată, în parte, sub același aspect, sentința penală nr. 345/A din 02 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.