ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2012

Înalta Curte deliberând Asupra recursurilor penale de față, constată și reține următoarele: Prin sentința penală nr. 92 din 23 mai 2011, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 257 C. pen., raportat la dispozițiile art. 1 si 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.N. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

și a pedepselor accesorii pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., stabilind 4 ani termen de încercare. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro, menținând măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța procurorului din 20 aprilie 2010, asupra imobilului înscris în CF 152891, sub număr cadastral 10739, proprietatea inculpatului, situat în Satu Mare, str. Viorel Sălăgean, până la executarea confiscării. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea – Biroul Satu Mare emis în dosar nr. 67/P/2008 al acestei unități, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.N., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În cursul anului 2007, învinuitul T.A., director al A.U. Satu Mare din cadrul B.C.R., sucursala Satu Mare (actualmente comisar în cadrul G.F.

Satu Mare) cunoscând pe inculpatul C.N. și pe denunțătorul A.D.V., le-a făcut celor doi cunoștință, în condițiile în care primul dorea să-și înstrăineze părțile sociale la SC E. SRL Satu Mare, iar cel de-al doilea intenționa să cumpere părțile sociale ale unei societăți comerciale. Intenția declarată a denunțătorului A.D.V., a fost de a achiziționa autoturisme din Germania, în scopul revânzării lor pe teritoriul României, însă, așa cum a rezultat, nu în condiții legale ci cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor datorate bugetului de stat. În urma intermedierii făcute de învinuitul T.A., denunțătorul A.D.V., în vederea îngreunării unei eventuale cercetări penale, dat fiind faptul că nu toate operațiunile comerciale efectuate urmau să fie înregistrate în contabilitate, a identificat o persoană de etnie rromă, H.R., fără nici un loc de muncă și fără vreun venit, pe care a convins-o să preia formal societatea comercială, devenind asociat unic.

Astfel, toată activitatea comercială urma să fie desfășurată efectiv de către denunțător, dar răspunderea pentru această activitate ar fi revenit practic numitului H.R., care, în schimbul unei sume de bani, a acceptat să semneze în fals toate documentele de preluare a societății. în aceste condiții, în data de 28 martie 2007, conform actelor notariale, numitul H.R. a preluat de la inculpatul C.N. părțile sociale ale SC E. SRL Satu Mare, devenind astfel formal administratorul societății pe care o „reprezintă în activitatea curentă de administrare în fața tuturor persoanelor fizice și juridice, a organelor judiciare, administrative, bancare, financiare”. în realitate, așa cum a rezultat și din actele administrate în dosarul 4851/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, denunțătorul A.D.V.

a desfășurat în numele SC E. SRL Satu Mare operațiuni de achiziții intracomunitare (autoturisme) fără ca să declare operațiunile în cauză la organele fiscale și fără să achite la bugetul de stat T.V.A. aferent, folosindu-l ca paravan pe numitul H.R., administrator formal al societății, persoană cu discernământul diminuat, considerând că în aceste condiții nu va răspunde din punct de vedere penal. Cu privire la activitatea infracționala desfășurată la SC E. SRL Satu Mare – D.G.F. Satu Mare a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare stabilindu-se că, în perioada 2007 - 2008, denunțătorul A.D.V., prin mecanismul de fraudare susmenționat, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 751.442 lei.

În data de 11 ianuarie 2008, denunțătorul A.D.V. a fost citat pentru prima oară de către învinuitul B.A., în calitate de făptuitor în dosarul penal în care se efectua acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, fiind audiat cu privire la activitatea desfășurată de SC E. SRL Satu Mare. Panicat fiind, denunțătorul A.D.V. a luat legătura cu învinuitul T.A., cel care a intermediat achiziționarea SC E. SRL Satu Mare și care l-a îndrumat pe denunțător la începutul activității sale, cum să completeze facturile fiscale, relatându-i acestuia faptul că operațiunile desfășurate de el la SC E. SRL Satu Mare fac obiectul unei anchete penale. Învinuitul T.A. l-a îndrumat pe denunțătorul A.D.V.

să ia legătura cu inculpatul C.N. Povestindu-i acestuia că este cercetat penal de către învinuitul B.A., inculpatul C.N. l-a liniștit, afirmând că este în relații de prietenie cu ofițerul de poliție și că în baza acestor relații „va rezolva el problema”. La scurt timp, inculpatul C.N. l-a contactat pe denunțătorul A.D.V., căruia i-a spus că în schimbul unei soluții favorabile în dosarul penal, ofițerul de poliție, învinuitul B.A. pretinde un autoturism în valoare de aproximativ 15.000 Euro. Denunțătorul A.D.V. declară că „am fost de acord să dau acest autoturism și i-am dus Ia C.N. în curtea domiciliului său din Satu Mare un autoturism marca A. an de fabricație 2004”. A doua zi, inculpatul C.N.

l-a contactat din nou pe denunțătorul A.D.V. spunându-i că învinuitului B.A. nu-i place mașina, însă că pretinde contravaloarea acesteia. În aceste condiții, denunțătorul A.D.V. a vândut autoturismul în cauză cu suma de 15.000 Euro, sumă care a fost predată inculpatului C.N., care l-a asigurat că banii vor ajunge la învinuitul B.A. care va propune o soluție favorabilă în dosarul care îl avea în anchetă. În primăvara anului 2008, denunțătorul A.D.V. a fost din nou citat la I.PJ. Satu Mare – S.I.F. de către învinuitul B.A. Și de această dată, denunțătorul a luat legătura cu inculpatul C.N., care l-a asigurat că nu vor fi probleme, mai mult spunându-i chiar modul în care se va comporta ofițerul în cadrul anchetei.

Influența asupra învinuitului B.A. de care s-a prevalat inculpatul C.N., a fost una reală, întrucât denunțătorul A.D.V. a susținut că ofițerul a avut cu ocazia audierii, comportamentul descris de inculpatul C.N. După această audiere, inculpatul C.N. i-a mai pretins numitului A.D.V. suma de 5.000 Euro, reiterând faptul că în baza relației sale de prietenie cu învinuitul B.A., acesta va propune o soluție favorabilă. Întrucât nu dispunea de toată suma numitul A.D.V. i-a înmânat după câteva zile inculpatului C.N., doar suma de 4.500 Euro. În data de 11 iulie 2008, denunțătorul A.D.V. a fost citat din nou la sediul I.P.J. Satu Mare – S.I.F., la învinuitul B.A. Și de această dată, înainte de a se prezenta la audieri, denunțătorul A.D.V., convins că inculpatul C.N.

are o relație de prietenie cu ofițerul de poliție, l-a contactat pe acesta, relatându-i că a fost citat din nou. Inculpatul C.N. i-a cerut un răgaz de 2 - 3 zile, timp în care i-a promis numitului A.D.V. că va lua legătura cu învinuitul B.A., pentru a vedea despre ce este vorba. Și de această dată, având același mod de operare, inculpatul C.N. l-a asigurat pe numitul A.D.V. că în baza influenței pe care o are asupra învinuitului B.A., acesta va propune în cele din urmă o soluție favorabilă. După audierea sa de către învinuitul B.A., denunțătorul A.D.V. a fost contactat de către inculpatul C.N. care i-a pretins suma de 20.000 Euro, spunându-i că deși este cercetat poate să-și continue activitatea evazionistă.

Ca de fiecare dată inculpatul C.N. a dat asigurări că nu vor fi probleme și nu va suferi consecințe de natură penală. Numitul A.D.V. a susținut în declarația sa că „am reușit să strâng această sumă pentru că am vândut mașinile mai ieftin decât prețul lor real și am dus banii la domiciliul lui C.N., bani pe care i-am dat în fața porții domiciliului său”. În data 4 decembrie 2008, numitul A.D.V. a fost citat din nou de către învinuitul B.A., în dosarul 4851/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, însă acesta nu s-a mai prezentat și fiind convins că din nou i se va pretinde de către inculpatul C.N. sume de bani, în data de 12 decembrie 2008 a depus la D.G.A. Satu Mare un denunț în care a relatat modul în care a cumpărat prin intermediul inculpatului C.N., influența învinuitului B.A., ofițer desemnat să instrumenteze dosarul penal în care era cercetat pentru evaziune fiscală.

Urmarea denunțului făcut de către numitul A.D.V., la propunerea motivată a D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice purtate de către învinuiții C.N., B.A. și T.A. precum și înregistrarea de imagini (audio - video) în mediul ambiental ale discuțiilor purtate de către învinuiți între ei sau cu denunțătorul A.D.V. Relevantă sub aspectul vinovăției învinuitului C.N. este discuția pe care acesta a avut-o cu denunțătorul A.D.V. în data de 17 decembrie 2008, ora 18:02:30 când acesta i-a cerut explicații cu privire Ia banii dați. Conform procesului verbal de redare a discuției ambientale, discuție înregistrată cu mijloace audio - video, între inculpatul C.N.

și denunțătorul A.D.V. s-a purtat un dialog relevant sub aspectul stabilirii adevărului, astfel cum a fost menționat în cuprinsul considerentelor hotărârii. Ca urmare a denunțului făcut de A.D.V., în cauză au fost administrate probe și față de învinuiții B.A. și T.A., însă, deși au existat indicii ale vinovăției celor doi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită respectiv trafic de influență, nu au putut fi administrate probe certe și concludente care să dovedească vinovăția acestora. Acest fapt s-a datorat și atitudinii inculpatului C.N. care a refuzat după aducerea la cunoștință a învinuirii să mai facă declarații. În lipsa unor probe certe ale vinovăției învinuiților B.A. și T.A., față de aceștia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În cauză au fost efectuate acte premergătoare față de B.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită constând în aceea că acesta, în calitatea sa de subcomisar în cadrul I.P.J. Satu Mare – S.I.F., a pretins și primit de la făptuitorul S.Șt., fost președinte al C.J. Satu Mare, facilitatea cumpărării unui spațiu pentru soția sa, promițându-i că va propune o soluție favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta și care avea ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către S.Șt. Întrucât sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni urmărirea penală nu a fost finalizată, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetării. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, s-a reținut că acestea se coroborează, cele mai relevante sub aspectul gravității fenomenului infracțional cercetat fiind enunțul și declarația numitului A.D.V., procesul verbal de redare a discuțiilor ambientale dar și declarațiile martorilor.

Cu toate că inculpatul C.N. nu a recunoscut învinuirea care i s-a adus, probele administrate în cauză îl indică pe acesta ca fiind autor al infracțiunii de trafic de influență. Inculpatul nu doar că nu a avut o atitudine sinceră însă după aflarea învinuirii a uzat pe tot parcursul urmăririi penale de dreptul la tăcere, refuzând să facă orice declarație, care ar fi putut duce la stabilirea vinovăției învinuiților B.A. sau T.A. Chiar și în cuprinsul declarației olografe, inculpatul C.N. a oferit explicații lipsite de suport probator, unele chiar hilare, încercând să se disculpe. Totuși acesta a recunoscut relația de prietenie care o are cu învinuitul B.A. În condițiile folosirii dreptului la tăcere, vinovăția inculpatului C.N.

a fost dovedită pe lângă declarația numitului A.D., cu discuția pe care cei doi au avut-o în seara de 17 decembrie 2008, atunci când denunțătorul, după citarea sa din nou de către învinuitul B.A., s-a dus la domiciliul inculpatului C.N. pentru a-i cere acestuia explicații cu privire la sumele de bani pretinse și date acestuia, ca urmare a promisiunii că-l va determina pe ofițerul de poliție să propună o soluție favorabilă în dosar. Se desprinde fără echivoc, din această discuție, acceptul inculpatului C.N. de a interveni și de această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunțătorului A.D.V., dar și acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-și exercita influența asupra ofițerului de poliție.

Vinovăția inculpatului C.N. a fost dovedită și cu declarația învinuitului T.A., care a declarat : „C.N. mi-a spus că numitul A.D.V. ar trebui ajutat și că ar trebui în acest sens să vorbească cu cineva de la I.J.P. Satu Mare. După câteva zile, într-o discuție cu inculpatul C.N., mi-a spus că a vorbit cu cineva din cadrul I.J.P. Satu Mare, fără să specifice numele persoanei, că s-ar putea rezolva dosarul favorabil Iui A.D.V., însă mi-a dat de înțeles că acest lucru îl va costa, menționând că va trebui să dea o atenție”. Învinuitul T.A. are cunoștință și despre sumele de bani date de numitul A.D.V. inculpatului C.N.: „întâlnindu-mă cu acesta (n.n. A.D.V.), mi-a spus că inculpatul C.N. i-a pretins o sumă de bani, nu rețin exact suma, pentru a interveni la ofițerul de poliție care instrumentează dosarul în care era cercetată activitatea SC E. SRL Satu Mare, însă întrucât nu a dispus de această sumă, i s-a pretins un autoturism”.

Probe indirecte care atestă vinovăția inculpatului C.N., au oferit prin declarațiile lor și martorii A.I. și A.A. S-a considerat că probele directe și indirecte, administrate în cauză, se coroborează și dovedesc pe deplin faptele reținute în sarcina inculpatului C.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Cercetarea judecătorească a debutat cu audierea martorului denunțător A.D.V., ale cărui declarații se afla la fila 61 din dosar, din cuprinsul căreia instanța reține faptul că acesta își păstrează poziția manifestată în cursul urmăririi penale. Astfel, acesta a arătat că își menține în întregime denunțul formulat în cauză, cele înserate în cuprinsul lui fiind conforme realității.

Martorul denunțător a arătat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului T.A., iar cu referire la aspectele legate de cauză, a arătat că după ce a fost invitat la Poliție, inculpatul și martorul T.A. i-au promis că îl vor sprijini în soluționarea favorabilă a problemelor apărute, sens în care inculpatul i-a solicitat acordarea unor atenții. Martorul a arătat că T.A. a fost cel care a indicat telefonic sumele de bani ce trebuiau oferite, folosind sintagma “mi-a spus când, unde si cui trebuie predate”. Martorul a mai relatat că T.A. a fost cel care i-a spus să predea banii inculpatului, acesta fiind prieten apropiat cu ofițerul de poliție care instrumenta dosarul său, relație confirmata de inculpat, care de asemenea i-a dat asigurări denunțătorului, de câte ori primea citație că totul va fi bine și explicându-i modul la care urmau să decurgă audierile, martorul confirmând că așa s-au și întâmplat lucrurile.

Inculpatul și-a rezervat dreptul de a nu face nici o declarație în fața instanței, până la soluționarea cererii de strămutare pe care a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a procedat în continuarea cercetării judecătorești la audierea martorilor din cursul urmăririi penale, respectiv T.A., A.I., C.Șt. si B.A. Martorii audiați au confirmat în totalitate starea de fapt expusă de martorul denunțător cu referire la sumele de banii ce urmau a fi înmânați pentru soluționarea favorabila a dosarul care se afla în instrumentare la poliție. Astfel, T.A. a afirmat că îi cunoștea pe cei doi, respectiv pe denunțător și pe inculpat, ambii fiind clienți ai băncii unde el era director de sucursala, cei doi cunoscându-se ca urmare a întâlnirilor realizate în cadrul băncii.

Între inculpat și denunțător s-au dezvoltat relații de prietenie, consecință fiind faptul că martorul denunțător a achiziționat prin persoane interpuse societatea inculpatului. Cum se acumulaseră datorii la bugetul de stat ca urmare a activităților ilegale desfășurate, au fost demarate cercetările penale de către ofițeri din cadrul serviciului de combatere a fraudelor din cadrul I.P.J. Satu Mare, ajungându-se astfel la audierea persoanelor implicate. T.A. a relatat în continuarea declarației sale că l-a informat pe inculpat despre faptul că a fost invitat în vederea audierii la comisarul B.A. de la poliție, inculpatul recomandându-i să se prezinte și să răspundă întrebărilor ce îi vor fi adresate, inculpatul relatându-i modul la care vor decurge audierile, lucru care s-a întâmplat întocmai cum a relatat inculpatul.

De la martorul denunțătorul T.A. a aflat că se solicită din partea ofițerului de poliție o atenție pentru rezolvarea favorabilă a problemei, însă ulterior inculpatul a fost cel care l-a contactat pe T.A. solicitându-i să ia legătura cu A., întrucât lui nu-i mai răspunde la telefon. Cu acea ocazie T.A. a aflat de la inculpat despre faptul că se solicită o sumă de bani de 20.000 euro. Martorul T.A. a recunoscut că l-a contactat telefonic pe A., însă acesta i-a comunicat că nu are lichidități și va oferi o mașină în schimbul banilor. Aspectele legate de sumele de bani solicitate martorului denunțător pentru a fi înmânate ofițerului de poliție au fost confirmate și de martorul A., precum și de B.A., mai puțin cuantumul sumei solicitate.

În declarațiile date, martorul A. a relatat că a auzit discuțiile telefonice dintre A. și T.A. cu referire la sumele de bani solicitate, însă declarata acestui martor se coroborează cu declarația lui T.A., care a recunoscut că inculpatul l-a căutat pentru a lua legătura cu A., întrucât lui nu-i mai răspunde la telefon. Faptul că inculpatul era în cunoștință de cauză referitor la aceste aspecte, este confirmat de însuși martorul B., cel la care trebuiau să ajungă banii, astfel încât acesta în cuprinsul declarației date instanței a recunoscut că inculpatul l-a căutat și l-a înștiințat că A. face presiuni asupra lui pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în schimbul „unei atenții”.

Cu acea ocazie B. l-a sfătuit pe inculpat să nu facă nici un demers pe lângă denunțător pentru a nu se pune problema unei instigări la săvârșirea de fapte penale, însă să-l informeze de îndată dacă va mai fi căutat pentru a se putea realiza flagrantul, discuție în urma căreia B. și-a informat superiorii despre discuțiile avute cu inculpatul. După audierea martorilor indicați în Rechizitoriu și vizionarea în camera de consiliu a înregistrărilor realizate în mediu ambiental, inculpatul a fost de acord să facă declarații în fața instanței, sens în care, în ședința publică din 21 februarie 2011 s-a procedat la audierea lui.

În cuprinsul declarației detaliate, mai mult sau mai puțin sincere despre ce s-a întâmplat, declarație aflată la filele 108-111 din dosar, inculpatul a arătat printre altele, că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunțător l-a căutat la domiciliu și i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemelor sale, oferindu-i pentru aceasta sume cuprinse între 10.000 și 15.000 euro, discutându-se în trei rânduri despre sume de 10.000, 10.000 și apoi 5.000 euro, însă inculpatul l-a refuzat de fiecare dată și nu are cunoștință cum s-au finalizat lucrurile. Pe parcursul întregii declarații date, inculpatul a încercat inculparea lui T.A., arătând că el era creierul afacerii, iar T.A. și B. erau în relații de prietenie, astfel încât nu era necesară intervenția inculpatului pentru ca problema să fie rezolvată.

Susținerile inculpatului exprimate în cadrul declarației date sunt însă contrazise de celelalte probe testimoniale, în cadrul cărora nu a fost demonstrată relația de prietenie dintre B. și T.A. ci dimpotrivă, a fost evidențiată o oarecare aversiune a martorului T.A. față de comisarul de poliție, dovada fiind faptul că atunci când T.A. a fost invitat la poliție pentru declarații l-a contactat pe inculpat, acesta din urmă relatându-i modul la care se desfășura interogatoriul, ceea ce s-a întâmplat întocmai.

Relația existentă între inculpat și comisarul de poliție, calificată de acesta din urmă ca fiind una ca de la client la patron, B. realizând reparațiile la autoturismul sau la service-ul condus de inculpat, au constituit un bun prilej pentru inculpat de a lăsa să se creadă că are posibilitatea de a influența lucrătorul de poliție în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu privire la o situație sau alta, astfel încât inculpatul să realizeze un folos material de pe urma acestui fapt. Este credibilă afirmația martorului denunțător cum că inculpatul i-a oferit sprijinul pentru soluționarea favorabilă a cazului aflat în instrumentare la poliție, aceasta coroborându-se cu cele arătate de T.A., care afirma că A. l-a informat despre ajutorul oferit de inculpat în schimbul unei atenții, si apoi intervenția lui T.A.

pe lângă A., întrucât inculpatul nu mai răspunde la telefon. Pe de altă parte, așa cum a arătat inculpatul, martorul denunțător l-a contactat în trei rânduri oferindu-i diferite sume de bani pentru comisarul B., iar potrivit susținerilor inculpatului, l-a refuzat de fiecare dată. Apare întrebarea firească de ce a fost nevoie de trei intervenții din partea martorului denunțător, în condițiile în care prima intervenție s-a soldat cu un refuz categoric din partea inculpatului, și mai mult, faptul că l-a informat pe ofițerul de poliție despre tentativa de mituire, confirmă încercarea de a pregăti actele materiale care vor urma ulterior. În sprijinul celor susținute de martorul denunțător și de T.A., sunt și aspectele desprinse din declarația olografa a martorului A., care a arătat că a tot timpul „M.

îi spunea adu odată banii ca să scap de a fi verificat de B. de la poliție”, iar aspectul predării sumelor de bani este de asemenea confirmat de probele testimoniale administrate, in concret declarațiile martorilor A., C. și ale soției denunțătorului. Și înregistrările realizate în mediu ambiental și discuțiile telefonice înregistrate și aflate transcrise la dosarul de urmărire penală, au evidențiat activitățile ilicite întreprinse de inculpat, activități care se circumscriu traficului de influență pe care acesta l-a realizat.

În raport de argumentele mai sus arătate, apare ca fiind înafara oricărui dubiu faptul că inculpatul a pretins de la martorul denunțător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de influența pe care o avea asupra ofițerului de poliție B.A., pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluție favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta și în care era cercetat martorul denunțător, acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, astfel cum este ea reglementată de prevederile art. 257 C. pen., prin raportare la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, realizată în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea a fost realizată în forma pretinderii de bani, atât sub formă de numerar cât și sub forma altor bunuri, în speța autoturism, lăsând să se creadă că are influență asupra ofițerului de poliție, fiind în relație de prietenie cu acesta, prietenie confirmată și prin redarea modului la care urmau să se desfășoare audierile în cauză. Din punctul de vedere al laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, probele analizate mai sus evidențiind faptul că inculpatul l-a încunoștințat pe denunțător cu privire la relația dintre el și ofițerul de poliție, precum și despre faptul că va discuta cu el problema în discuție. Predarea sumelor de bani a fost dovedită cu martorii audiați în cauză, la unison aceștia arătând faptul că a fost remisă inculpatului suma de 39500 euro, sumă cu privire la care se va a dispus confiscarea.

La solicitarea inculpatului, pentru a dovedi situația reala a lucrurilor, în calitate de martor a fost audiat martorul B.I., care a relatat că aflându-se pe holul poliției la începutul lunii februarie 2011, a surprins o discuție între martorul denunțător și un ofițer de poliție al cărui nume nu-l cunoaște, discuție în care, la reproșurile ofițerului de poliție cu privire la faptul că a făcut afirmații nereale cu privire la unele persoane, martorul denunțător s-ar fi exprimat la modul că astfel a fost sfătuit pentru a primi o rezolvare favorabilă dosarul său, însă această afirmație a martorului nu poate fi primită de instanță, și prin urmare va fi înlăturată, datorită faptului că dosarul în care martorul denunțător a fost cercetat pentru evaziune fiscala se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, nefiind vorba de nici o soluționare favorabilă a cauzei.

Prin urmare, în raport de toate argumentele mai sus reținute, instanța a apreciat că vinovăția inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată este pe deplin dovedită, sens în care a pronunțat o soluție de condamnare a acestuia la pedeapsa închisorii, al cărui cuantum urmează a-l stabili la 2 ani, apreciind ca fiind unul îndestulător în raport de modalitatea de comitere a faptei, de atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu și de urmările pe care fapta comisă le-a avut. Consecință a condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, au fost aplicate în cauză a prevederile art. 71 C. pen., în sensul aplicării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe durata executării pedepsei.

Ca și modalitate de executare a pedepsei, dat fiind faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, chiar în condițiile în care atitudinea avută pe tot parcursul procesului penal nu a fost cea mai adecvată, s-a apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate. Dând eficiență prevederilor art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro, în vederea recuperării căreia s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța procurorului. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termenul legal, au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie În dezvoltarea motivelor de apel, D.N.A.

- Serviciul Teritorial Oradea a arătat că soluția primei instanțe este nelegală prin prisma dispunerii confiscării de la inculpatul C.N. a sumei de 39.500 euro în echivalent, pe baza dispozițiilor art. 256 alin. (2) C. pen. Încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului s-a făcut prin raportare la norma specială cuprinsă în art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin același act normativ fiind incriminată la art. 6 1 fapta corelativă celei comise de traficantul de influență, respectiv cumpărarea de influență. Același articol cuprinde două dispoziții speciale în raport de norma generală cuprinsă în art. 257 C. pen., care se referă la obligația restituirii folosului material cumpărătorului de influență, în situația în care acesta formulează un denunț privind fapta de corupție, înainte de sesizarea organului judiciar.

Se impune, astfel, a se face aplicabilitatea dispozițiilor legale cuprinse în norma specială și implicit să se dispună restituirea echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro către denunțătorul A.D.V., persoană față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, incidentă fiind cauza de impunitate, în urma denunțului formulat. O altă critică adusă hotărârii instanței de fond, o reprezintă netemeinicia pedepsei aplicată, modalitatea de individualizare în condițiile aplicării art. 81 C. pen., nefiind justificată raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.

Trebuiau luate în considerare atât atingerea adusă relațiilor socio-profesionale pe care le implică atributele conferite de funcția deținută de persoana față de care inculpatul și-a afirmat pretinsa influență, cât și pericolul social deosebit de ridicat a unei astfel de infracțiuni și, în consecință, să se stabilească o sancțiune în regim privativ de libertate. Inculpatul C.N. nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, depunând, însă, ulterior dezbaterilor judiciare din data de 03 noiembrie 2011, o cerere de repunere a cauzei pe rol justificată pe motive medicale. În cererea de repunere a cauzei pe rol a invocat și motivele de apel, criticând hotărârea atacată pe considerentul că soluția de confiscare a sumei de 39.500 euro este nelegală.

Prin decizia penală nr. 75/ A din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 92 din 23 mai 2011 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desființat-o și modificat-o în sensul că: A înlăturat dispoziția dată în temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., de confiscare în favoarea statului a sumei de 39.500 euro și, în baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus obligarea inculpatului C.N. la restituirea către denunțătorul A.D.V. a sumei de 39.500 euro sau a echivalentului în lei la data plății.

A menținut dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva aceleași sentințe. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialelor de la dosarul cauzei, Curtea a apreciat-o ca fiind nelegală în privința soluției de confiscare a sumei de 39.500 euro în baza dispozițiilor art. 256 alin. (2) C. pen. Potrivit acestui text de lege, banii, valorile, sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

În concret, însă, inculpatul a fost condamnat potrivit dispoziției cuprinsă în norma generală prevăzută de art. 257 C. pen., prin raportare la norma specială cuprinsă în art. 6 din Legea nr. 78/2000. Din actele și materialul aflat la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul și-a afirmat pretinsa influență asupra unui polițist, ceea ce a condus la reținerea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, normă specială care implică aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 1 din același act normativ, raportat la situația bunurilor sau a banilor remiși de către cumpărătorul de influență. Prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.D.V., cumpărătorul de influență care a remis suma de bani inculpatului, însă a formulat un denunț înainte de sesizarea organului judiciar.

În acest context, au fost aplicabile dispozițiile cuprinse în alin. (4) al art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 și s-a dispus obligarea inculpatului să restituie suma de 39.500 euro în echivalent lei către denunțător, confiscarea fiind nelegală. Sub acest aspect, Curtea a apreciat ca fiind admisibil apelul declarat de către D.N.A., astfel că a reformat hotărârea instanței de fond. În privința pedepsei aplicată inculpatului, precum și a modalității de individualizare a executării acesteia, instanța de recurs a apreciat-o ca fiind temeinică. Argumentele instanței de fond au fost pertinente, fiind relevantă lipsa antecedentelor penale a inculpatului, precum și aprecierea cu privire la atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii și fără privarea de libertate.

Referitor la apelul declarat de către inculpat, acesta a fost respins, ca nefondat, susținându-se că instanța de fond făcând o corectă apreciere a materialului probatoriu care a condus la reținerea vinovăției. De altfel, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar pentru a-și susține motivele apelului declarat, prin înscrisul înregistrat la data de 17 noiembrie 2010 solicitând doar repunerea cauzei pe rol și făcând referire la nelegalitatea soluției de confiscare a sumei de 39.500 lei. Instanța de apel a apreciat că nu se impune repunerea cauzei pe rol, câtă vreme procedura de citare a inculpatului a fost îndeplinită în mod legal, iar la data de 08 septembrie 2011 acesta a formulat o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, admisă, așa cum rezultă din încheierea aflată la dosar.

Ulterior, însă, la termenul de judecată din 03 noiembrie 2011, inculpatul a formulat o nouă cerere de amânare, depusă la dosar după terminarea ședinței de judecată. În contextul în care s-a fixat primul termen de judecată la data 08 septembrie 2011, inculpatul fiind legal citat încă din data de 01 august 2011, Curtea a apreciat că nu se justifică amânarea ori repunerea pe rol a acuzei, prezența acestuia în fața instanției fiind facultativă și nu obligatorie. De altfel, cu ocazia soluționării cauzei pe fond inculpatul a uzat de dreptul la tăcere. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de apel a considerat că soluția de condamnare a inculpatului este legală, fiind pe deplin dovedită săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen., prin raportare la dispozițiile cuprinse în norma specială, respectiv art. 1 și 6 din Legea nr. 78/2000.

Au fost audiate persoanele care cunoșteau detalii despre starea de fapt indicată în denunțul martorului A.D.V., confirmându-se în totalitate cele relatate. Inculpatul și-a afirmat pretinsa influență pe care o avea față de un ofițer din cadrul I.P.J. Satu Mare, sens în care a primit în repetate rânduri, de la denunțător, sume de bani. Chiar ofițerul de poliție audiat în cauză a confirmat că inculpatul l-a căutat, înștiințându-l că denunțătorul face presiuni asupra lui pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar penal. Ulterior audierii martorilor indicați în rechizitoriu și vizionării în cameră de consiliu a unor înregistrări realizate în mediu ambiental, inculpatul, care anterior uzase de dreptul la tăcere, a fost de acord să dea o declarație.

Susținerile inculpatului cuprinse în declarație fac referire la împrejurarea că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunțător l-a căutat la domiciliu, solicitându-i sprijinul pentru rezolvarea unor probleme pe care le-ar fi avut, oferindu-i în schimbul acestor demersuri sume de bani. S-a mai reținut că toate aceste susțineri sunt contrazise, însă, de restul probelor testimoniale administrate în cauză, dar și de discuțiile telefonice înregistrate și completate de înregistrările realizate în mediul ambiental. Toate probele administrate au evidențiat activități ilicite, întreprinse de inculpat și care, așa cum corect a reținut instanța de fond, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat soluția de condamnare a inculpatului ca fiind legală și temeinică, respingând ca nefondat apelul declarat în cauză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și inculpatul C.N. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 și a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului în raport de greșita apreciere a criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și dispunerea executării pedepsei în regim de detenție în raport de calitatea persoanei,atitudinea de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii de corupție săvârșită de inculpat pe întreaga durată a procesului penal,aspect dublat de cuantumul folosului material obținut.

Inculpatul C.N. prin motivele de recurs scrise și atașate la dosarul cauzei a invocate incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 6, 10, 18 și 21 pentru ca prezent în instanță să susțină doar motivul de casare prevăzut la pct. 18 prin care a solicitat achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât acesta nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. A susținut inculpatul prin apărător că nu s-au luat în calcul unele aspecte esențiale care țin de structura complexă a infracțiunii de trafic de influență,s-a omis a se reține că învinuitul B. și denunțătorul se cunoșteau erau în relație de prietenie și de afaceri,iar probatoriul care a stat la baza soluției de condamnare a inculpatului nu este corect interpretat ba dimpotrivă rezultă clar că inculpatul nu avea influență și nici nu a pretins acest lucru.

În subsidiar a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât se invocă mai multe temeiuri de drept și pentru atingerea economiei judecății se impune casarea cu trimitere.

Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, apreciază că recursurile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse: Conform prevederilor art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de luare de trafic de influență constă în … primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu … Rezultă astfel că, elementul material al infracțiunii de trafic de influență, se poate realiza alternativ fie printr-o acțiune de pretindere sau primire a unei sume de bani sau alt folos material, în scopul de a-și exercita influența asupra unui funcționar.

În cauza de față, infracțiunea comisă de inculpat, întrunește elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective. Sub aspectul laturii obiective, raportându-ne la speța supusă judecății infracțiunea a fost realizată în forma pretinderii de bani, atât sub formă de numerar cât și sub forma altor bunuri, în speța autoturism, lăsând să se creadă că are influență asupra ofițerului de poliție, fiind în relație de prietenie cu acesta, prietenie confirmată și prin redarea modului la care urmau să se desfășoare audierile în cauză. Din punctul de vedere al laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, probele analizate mai sus evidențiind faptul că inculpatul l-a încunoștințat pe denunțător cu privire la relația dintre el și ofițerul de poliție, precum și despre faptul că va discuta cu el problema în discuție.

Predarea sumelor de bani a fost dovedită cu martorii audiați în cauză, aceștia arătând faptul că a fost remisă inculpatului suma de 39500 euro, sumă cu privire la care s-a dispus confiscarea Astfel, probele administrate în cauză relevă neechivoc faptul că martorul denunțător l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului T.A., iar cu referire la aspectele legate de cauză, a arătat că după ce a fost invitat la Poliție, inculpatul și martorul T.A. i-au promis că îl vor sprijini în soluționarea favorabilă a problemelor apărute, sens în care inculpatul i-a solicitat acordarea unor atenții. Martorul a arătat că T.A. a fost cel care a indicat telefonic sumele de bani ce trebuiau oferite, folosind sintagma „mi-a spus când, unde si cui trebuie predate”.

Martorul a mai relatat că T.A. a fost cel care i-a spus să predea banii inculpatului, acesta fiind prieten apropiat cu ofițerul de poliție care instrumenta dosarul său, relație confirmata de inculpat, care de asemenea i-a dat asigurări denunțătorului, de câte ori primea citație că totul va fi bine și explicându-i modul la care urmau să decurgă audierile, martorul confirmând că așa s-au și întâmplat lucrurile. Susținerile inculpatului exprimate in cadrul declarației date sunt însă contrazise de celelalte probe testimoniale, în cadrul cărora nu a fost demonstrată relația de prietenie dintre B. și T.A. ci dimpotrivă, a fost evidențiată o oarecare aversiune a martorului T.A. față de comisarul de poliție, dovada fiind faptul că atunci când T.A.

a fost invitat la poliție pentru declarații l-a contactat pe inculpat, acesta din urmă relatându-i modul la care se desfășura interogatoriul, ceea ce s-a întâmplat întocmai. Apărarea inculpatului în sensul că denunțătorul îl cunoștea pe comisarul B. și că nu era necesar să intervină la aceasta este una subiectivă,faptul că martorul denunțător i-ar fi vândut comisarului B. o mașină, cu jumătate de an înainte de comiterea faptei,nu echivalează cu existența unei relații de prietenie care să permită intervenția directă a denunțătorului așa cum încearcă acesta să inducă astfel încât în opinia Înaltei Curți aceste apărări sunt nesincere și făcute cu scopul de a înlătura răspunderea penală.

Dimpotrivă relația existentă între inculpat și comisarul de poliție, calificată de acesta din urmă ca fiind una ca de la client la patron, B. realizând reparațiile la autoturismul sau la service-ul condus de inculpat, au constituit un bun prilej pentru inculpat de a lăsa să se creadă că are posibilitatea de a influența lucrătorul de poliție în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu privire la o situație sau alta, astfel încât inculpatul să realizeze un folos material de pe urma acestui fapt. Este credibilă afirmația martorului denunțător cum că inculpatul i-a oferit sprijinul pentru soluționarea favorabilă a cazului aflat în instrumentare la poliție, aceasta coroborându-se cu cele arătate de T.A., care afirma că A. l-a informat despre ajutorul oferit de inculpat în schimbul unei atenții, si apoi intervenția lui T.A.

pe lângă A., întrucât inculpatul nu mai răspunde la telefon. Susținerile inculpatului că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunțător l-a căutat la domiciliu și i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemelor sale, oferindu-i pentru aceasta sume cuprinse între 10.000 și 15.000 euro, discutându-se în trei rânduri despre sume de 10.000, 10.000 și apoi 5.000 euro, însă inculpatul l-a refuzat de fiecare dată și nu are cunoștință cum s-au finalizat lucrurile sunt infirmate de toate probele administrate în cauză. Se desprinde fără echivoc, din această discuție, acceptul inculpatului C.N. de a interveni și de această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunțătorului A.D.V., dar și acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-și exercita influența asupra ofițerului de poliție Pe parcursul întregii declarații date, inculpatul a încercat inculparea lui T.A., arătând că el era creierul afacerii, iar T.A.

și B. erau în relații de prietenie, astfel încât nu era necesară intervenția sa pentru ca problema să fie rezolvată. Și înregistrările realizate în mediu ambiental și discuțiile telefonice înregistrate și aflate transcrise la dosarul de urmărire penală, evidențiază activitățile ilicite întreprinse de inculpat, activități care se circumscriu traficului de influență pe care acesta l-a realizat și care relevă neechivoc acceptul inculpatului C.N. de a interveni și de această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunțătorului A.D.V., dar și acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-și exercita influența asupra ofițerului de poliție. Toate apărările formulate de inculpat sunt ambigue, irelevante, nesincere și disimulatorii făcute cu scopul de a crea echivoc asupra vinovăției sale care din punctul de vedere al Înaltei Curți în consens cu opinia ambelor instanțe a fost pe deplin dovedită.

Față de toate aceste aspecte, apare așa cum corect au statuat și celelalte două instanțe, ca fiind înafara oricărui dubiu faptul că inculpatul a pretins de la martorul denunțător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de influența pe care o avea asupra ofițerului de poliție B.A., pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluție favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta și în care era cercetat martorul denunțător, acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, astfel cum este ea reglementată de prevederile art. 257 C. pen., prin raportare la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, realizată în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Cât privește solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare „în vederea atingerii economiei judecății”, față de faptul că nu a fost susținută în nici un mod și față de faptul că nici în motivele scrise și nici oral,inculpatul prin apărător nu a făcut nicio referire la temeiul concret de fapt și de drept care ar face incidenta această instituție, Înalta Curte urmează a constata că nu este incident în cauză acest motiv. Cu privire la recursul parchetului prin care se cere reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului în sensul majorării și dispunerii executării în regim de detenție, incident fiind pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază de asemenea că nu-și găsește aplicabilitatea.

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. Cu atât mai mult în cazul infracțiunilor de corupție trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și respective, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu idea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât și pentru societate.

Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispozițiile Părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operațiunilor de individualizare judiciară, astfel încât trebuie insistat deopotrivă și asupra celorlalte criterii și anume gravitatea faptei săvârșite persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracțiunilor de corupție nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare. Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată.

De asemenea, este important a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia,prejudicial efectiv produs care trebuie să se reflecte în conținutul hotărârii judecătorești evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în absența unei analize serioase a vinovăției infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta comisă și urmările produse. În speță, inculpatul C.N.

a pretins de la martorul denunțător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de influența pe care o avea asupra ofițerului de poliție B.A., pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluție favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta și în care era cercetat martorul denunțător, acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală faptă ce a fost pe deplin dovedită și al cărui grad de pericol social concret a fost corect apreciat de ambele instanțe. În raport de cele arătate în cauză instanțele au ținut seama că gravitatea concretă a faptei este influențată și de mobilul și scopul acesteia, precum și de finalitatea actului de corupție, însă fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei a modalității și mijloacelor concrete de săvârșire, nu au ignorat nici celelalte aspecte precum circumstanțele reale și personale ale acestuia pentru că dacă s-ar proceda în acest mod s-ar ajunge la o inechitabilă aplicare a legii.

Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale față de fiecare inculpat, raportat la periculozitatea socială a acestuia și trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea și care alcătuiesc practic cumulul de circumstanțe care nu pot fi ignorate, circumstanțe care trebuie acordate în considerarea persoanei sale și din altă perspectivă, conduită profesională bună anterior comiterii faptei și un comportament riguros și ireproșabil, compatibil cu atribuțiile și rolul său în societate și care nu ai fost minimizate în alegerea sancțiuni