ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înalta Curte

deliberând

Asupra recursurilor

penale de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.

92 din 23 mai 2011, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 257 C. pen., raportat la

dispozițiile art. 1 si 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.N. pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C.

pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, iar

în baza art. 71 alin. (5) C. pen. și a pedepselor accesorii pe durata prevăzută

de art. 82 C. pen., stabilind 4 ani termen de încercare.

În baza art. 359 C.

proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 256 alin.

(2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat echivalentului în lei a sumei

de 39.500 euro, menținând măsura sechestrului asigurător instituită prin

Ordonanța procurorului din 20 aprilie 2010, asupra imobilului înscris în CF

152891, sub număr cadastral 10739, proprietatea inculpatului, situat în Satu

Mare, str. Viorel Sălăgean, până la executarea confiscării.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. –

Serviciul Teritorial Oradea – Biroul Satu Mare emis în dosar nr. 67/P/2008 al

acestei unități, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.N., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257

C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina

inculpatului s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În cursul anului

2007, învinuitul T.A., director al A.U. Satu Mare din cadrul B.C.R., sucursala

Satu Mare (actualmente comisar în cadrul G.F. Satu Mare) cunoscând pe

inculpatul C.N. și pe denunțătorul A.D.V., le-a făcut celor doi cunoștință, în

condițiile în care primul dorea să-și înstrăineze părțile sociale la SC E. SRL

Satu Mare, iar cel de-al doilea intenționa să cumpere părțile sociale ale unei

societăți comerciale.

Intenția declarată a

denunțătorului A.D.V., a fost de a achiziționa autoturisme din Germania, în

scopul revânzării lor pe teritoriul României, însă, așa cum a rezultat, nu în

condiții legale ci cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor datorate

bugetului de stat.

În urma intermedierii

făcute de învinuitul T.A., denunțătorul A.D.V., în vederea îngreunării unei

eventuale cercetări penale, dat fiind faptul că nu toate operațiunile

comerciale efectuate urmau să fie înregistrate în contabilitate, a identificat

o persoană de etnie rromă, H.R., fără nici un loc de muncă și fără vreun venit,

pe care a convins-o să preia formal societatea comercială, devenind asociat

unic. Astfel, toată activitatea comercială urma să fie desfășurată efectiv de către

denunțător, dar răspunderea pentru această activitate ar fi revenit practic

numitului H.R., care, în schimbul unei sume de bani, a acceptat să semneze în

fals toate documentele de preluare a societății. în aceste condiții, în data de

28 martie 2007, conform actelor notariale, numitul H.R. a preluat de la

inculpatul C.N. părțile sociale ale SC E. SRL Satu Mare, devenind astfel formal

administratorul societății pe care o „reprezintă în activitatea curentă de

administrare în fața tuturor persoanelor fizice și juridice, a organelor

judiciare, administrative, bancare, financiare”. în realitate, așa cum a

rezultat și din actele administrate în dosarul 4851/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Satu Mare, denunțătorul A.D.V. a desfășurat în numele SC E. SRL

Satu Mare operațiuni de achiziții intracomunitare (autoturisme) fără ca să

declare operațiunile în cauză la organele fiscale și fără să achite la bugetul

de stat T.V.A. aferent, folosindu-l ca paravan pe numitul H.R., administrator

formal al societății, persoană cu discernământul diminuat, considerând că în

aceste condiții nu va răspunde din punct de vedere penal.

Cu privire la

activitatea infracționala desfășurată la SC E. SRL Satu Mare – D.G.F. Satu Mare

a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare stabilindu-se că, în

perioada 2007 - 2008, denunțătorul A.D.V., prin mecanismul de fraudare

susmenționat, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 751.442 lei.

În data de 11

ianuarie 2008, denunțătorul A.D.V. a fost citat pentru prima oară de către

învinuitul B.A., în calitate de făptuitor în dosarul penal în care se efectua

acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune

fiscală, fiind audiat cu privire la activitatea desfășurată de SC E. SRL Satu

Mare. Panicat fiind, denunțătorul A.D.V. a luat legătura cu învinuitul T.A.,

cel care a intermediat achiziționarea SC E. SRL Satu Mare și care l-a îndrumat

pe denunțător la începutul activității sale, cum să completeze facturile

fiscale, relatându-i acestuia faptul că operațiunile desfășurate de el la SC E.

SRL Satu Mare fac obiectul unei anchete penale. Învinuitul T.A. l-a îndrumat pe

denunțătorul A.D.V. să ia legătura cu inculpatul C.N. Povestindu-i acestuia că

este cercetat penal de către învinuitul B.A., inculpatul C.N. l-a liniștit,

afirmând că este în relații de prietenie cu ofițerul de poliție și că în baza

acestor relații „va rezolva el problema”. La scurt timp, inculpatul C.N. l-a

contactat pe denunțătorul A.D.V., căruia i-a spus că în schimbul unei soluții

favorabile în dosarul penal, ofițerul de poliție, învinuitul B.A. pretinde un

autoturism în valoare de aproximativ 15.000 Euro. Denunțătorul A.D.V. declară

că „am fost de acord să dau acest autoturism și i-am dus Ia C.N. în curtea

domiciliului său din Satu Mare un autoturism marca A. an de fabricație 2004”. A

doua zi, inculpatul C.N. l-a contactat din nou pe denunțătorul A.D.V. spunându-i

că învinuitului B.A. nu-i place mașina, însă că pretinde contravaloarea

acesteia. În aceste condiții, denunțătorul A.D.V. a vândut autoturismul în

cauză cu suma de 15.000 Euro, sumă care a fost predată inculpatului C.N., care

l-a asigurat că banii vor ajunge la învinuitul B.A. care va propune o soluție

favorabilă în dosarul care îl avea în anchetă.

În primăvara anului

2008, denunțătorul A.D.V. a fost din nou citat la I.PJ. Satu Mare – S.I.F. de

către învinuitul B.A. Și de această dată, denunțătorul a luat legătura cu

inculpatul C.N., care l-a asigurat că nu vor fi probleme, mai mult spunându-i

chiar modul în care se va comporta ofițerul în cadrul anchetei. Influența

asupra învinuitului B.A. de care s-a prevalat inculpatul C.N., a fost una

reală, întrucât denunțătorul A.D.V. a susținut că ofițerul a avut cu ocazia

audierii, comportamentul descris de inculpatul C.N. După această audiere, inculpatul

C.N. i-a mai pretins numitului A.D.V. suma de 5.000 Euro, reiterând faptul că

în baza relației sale de prietenie cu învinuitul B.A., acesta va propune o

soluție favorabilă. Întrucât nu dispunea de toată suma numitul A.D.V. i-a

înmânat după câteva zile inculpatului C.N., doar suma de 4.500 Euro.

În data de 11 iulie

2008, denunțătorul A.D.V. a fost citat din nou la sediul I.P.J. Satu Mare – S.I.F.,

la învinuitul B.A. Și de această dată, înainte de a se prezenta la audieri,

denunțătorul A.D.V., convins că inculpatul C.N. are o relație de prietenie cu

ofițerul de poliție, l-a contactat pe acesta, relatându-i că a fost citat din

nou.

Inculpatul C.N. i-a

cerut un răgaz de 2 - 3 zile, timp în care i-a promis numitului A.D.V. că va

lua legătura cu învinuitul B.A., pentru a vedea despre ce este vorba. Și de

această dată, având același mod de operare, inculpatul C.N. l-a asigurat pe

numitul A.D.V. că în baza influenței pe care o are asupra învinuitului B.A.,

acesta va propune în cele din urmă o soluție favorabilă.

După audierea sa de

către învinuitul B.A., denunțătorul A.D.V. a fost contactat de către inculpatul

C.N. care i-a pretins suma de 20.000 Euro, spunându-i că deși este cercetat

poate să-și continue activitatea evazionistă. Ca de fiecare dată inculpatul C.N.

a dat asigurări că nu vor fi probleme și nu va suferi consecințe de natură

penală.

Numitul A.D.V. a

susținut în declarația sa că „am reușit să strâng această sumă pentru că am

vândut mașinile mai ieftin decât prețul lor real și am dus banii la domiciliul

lui C.N., bani pe care i-am dat în fața porții domiciliului său”.

În data 4 decembrie

2008, numitul A.D.V. a fost citat din nou de către învinuitul B.A., în dosarul

4851/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, însă acesta nu

s-a mai prezentat și fiind convins că din nou i se va pretinde de către

inculpatul C.N. sume de bani, în data de 12 decembrie 2008 a depus la D.G.A. Satu

Mare un denunț în care a relatat modul în care a cumpărat prin intermediul

inculpatului C.N., influența învinuitului B.A., ofițer desemnat să

instrumenteze dosarul penal în care era cercetat pentru evaziune fiscală.

Urmarea denunțului

făcut de către numitul A.D.V., la propunerea motivată a D.N.A. - Serviciul

Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea a autorizat

interceptarea și înregistrarea comunicațiilor telefonice purtate de către

învinuiții C.N., B.A. și T.A. precum și înregistrarea de imagini (audio -

video) în mediul ambiental ale discuțiilor purtate de către învinuiți între ei

sau cu denunțătorul A.D.V.

Relevantă sub

aspectul vinovăției învinuitului C.N. este discuția pe care acesta a avut-o cu

denunțătorul A.D.V. în data de 17 decembrie 2008, ora 18:02:30 când acesta i-a

cerut explicații cu privire Ia banii dați. Conform procesului verbal de redare

a discuției ambientale, discuție înregistrată cu mijloace audio - video, între

inculpatul C.N. și denunțătorul A.D.V. s-a purtat un dialog relevant sub

aspectul stabilirii adevărului, astfel cum a fost menționat în cuprinsul

considerentelor hotărârii.

Ca urmare a

denunțului făcut de A.D.V., în cauză au fost administrate probe și față de

învinuiții B.A. și T.A., însă, deși au existat indicii ale vinovăției celor doi

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită respectiv trafic de

influență, nu au putut fi administrate probe certe și concludente care să

dovedească vinovăția acestora. Acest fapt s-a datorat și atitudinii

inculpatului C.N. care a refuzat după aducerea la cunoștință a învinuirii să

mai facă declarații.

În lipsa unor probe

certe ale vinovăției învinuiților B.A. și T.A., față de aceștia s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală.

În cauză au fost

efectuate acte premergătoare față de B.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de luare de mită constând în aceea că acesta, în calitatea sa de subcomisar în

cadrul I.P.J. Satu Mare – S.I.F., a pretins și primit de la făptuitorul S.Șt., fost

președinte al C.J. Satu Mare, facilitatea cumpărării unui spațiu pentru soția

sa, promițându-i că va propune o soluție favorabilă în dosarul penal pe care-l

instrumenta și care avea ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

de către S.Șt.

Întrucât sub aspectul

săvârșirii acestor infracțiuni urmărirea penală nu a fost finalizată, s-a

dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetării.

Din analiza

mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, s-a reținut că

acestea se coroborează, cele mai relevante sub aspectul gravității fenomenului

infracțional cercetat fiind enunțul și declarația numitului A.D.V., procesul

verbal de redare a discuțiilor ambientale dar și declarațiile martorilor.

Cu toate că

inculpatul C.N. nu a recunoscut învinuirea care i s-a adus, probele

administrate în cauză îl indică pe acesta ca fiind autor al infracțiunii de

trafic de influență. Inculpatul nu doar că nu a avut o atitudine sinceră însă

după aflarea învinuirii a uzat pe tot parcursul urmăririi penale de dreptul la

tăcere, refuzând să facă orice declarație, care ar fi putut duce la stabilirea

vinovăției învinuiților B.A. sau T.A.

Chiar și în cuprinsul

declarației olografe, inculpatul C.N. a oferit explicații lipsite de suport

probator, unele chiar hilare, încercând să se disculpe. Totuși acesta a

recunoscut relația de prietenie care o are cu învinuitul B.A.

În condițiile

folosirii dreptului la tăcere, vinovăția inculpatului C.N. a fost dovedită pe

lângă declarația numitului A.D., cu discuția pe care cei doi au avut-o în seara

de 17 decembrie 2008, atunci când denunțătorul, după citarea sa din nou de

către învinuitul B.A., s-a dus la domiciliul inculpatului C.N. pentru a-i cere

acestuia explicații cu privire la sumele de bani pretinse și date acestuia, ca

urmare a promisiunii că-l va determina pe ofițerul de poliție să propună o

soluție favorabilă în dosar.

Se desprinde fără

echivoc, din această discuție, acceptul inculpatului C.N. de a interveni și de

această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunțătorului A.D.V., dar și

acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-și exercita

influența asupra ofițerului de poliție.

Vinovăția inculpatului

C.N. a fost dovedită și cu declarația învinuitului T.A., care a declarat : „C.N.

mi-a spus că numitul A.D.V. ar trebui ajutat și că ar trebui în acest sens să

vorbească cu cineva de la I.J.P. Satu Mare.

După câteva zile,

într-o discuție cu inculpatul C.N., mi-a spus că a vorbit cu cineva din cadrul

I.J.P. Satu Mare, fără să specifice numele persoanei, că s-ar putea rezolva

dosarul favorabil Iui A.D.V., însă mi-a dat de înțeles că acest lucru îl va

costa, menționând că va trebui să dea o atenție”. Învinuitul T.A. are

cunoștință și despre sumele de bani date de numitul A.D.V. inculpatului C.N.: „întâlnindu-mă

cu acesta (n.n. A.D.V.), mi-a spus că inculpatul C.N. i-a pretins o sumă de

bani, nu rețin exact suma, pentru a interveni la ofițerul de poliție care

instrumentează dosarul în care era cercetată activitatea SC E. SRL Satu Mare,

însă întrucât nu a dispus de această sumă, i s-a pretins un autoturism”.

Probe indirecte care

atestă vinovăția inculpatului C.N., au oferit prin declarațiile lor și martorii

A.I. și A.A.

S-a considerat că

probele directe și indirecte, administrate în cauză, se coroborează și dovedesc

pe deplin faptele reținute în sarcina inculpatului C.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de trafic de influență.

Cercetarea

judecătorească a debutat cu audierea martorului denunțător A.D.V., ale cărui

declarații se afla la fila 61 din dosar, din cuprinsul căreia instanța reține

faptul că acesta își păstrează poziția manifestată în cursul urmăririi penale.

Astfel, acesta a

arătat că își menține în întregime denunțul formulat în cauză, cele înserate în

cuprinsul lui fiind conforme realității. Martorul denunțător a arătat că l-a

cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului T.A., iar cu referire la

aspectele legate de cauză, a arătat că după ce a fost invitat la Poliție,

inculpatul și martorul T.A. i-au promis că îl vor sprijini în soluționarea

favorabilă a problemelor apărute, sens în care inculpatul i-a solicitat

acordarea unor atenții. Martorul a arătat că T.A. a fost cel care a indicat

telefonic sumele de bani ce trebuiau oferite, folosind sintagma “mi-a spus când,

unde si cui trebuie predate”. Martorul a mai relatat că T.A. a fost cel care

i-a spus să predea banii inculpatului, acesta fiind prieten apropiat cu

ofițerul de poliție care instrumenta dosarul său, relație confirmata de

inculpat, care de asemenea i-a dat asigurări denunțătorului, de câte ori primea

citație că totul va fi bine și explicându-i modul la care urmau să decurgă

audierile, martorul confirmând că așa s-au și întâmplat lucrurile.

Inculpatul și-a

rezervat dreptul de a nu face nici o declarație în fața instanței, până la

soluționarea cererii de strămutare pe care a adresat-o Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

S-a procedat în

continuarea cercetării judecătorești la audierea martorilor din cursul

urmăririi penale, respectiv T.A., A.I., C.Șt. si B.A.

Martorii audiați au

confirmat în totalitate starea de fapt expusă de martorul denunțător cu

referire la sumele de banii ce urmau a fi înmânați pentru soluționarea

favorabila a dosarul care se afla în instrumentare la poliție.

Astfel, T.A. a

afirmat că îi cunoștea pe cei doi, respectiv pe denunțător și pe inculpat,

ambii fiind clienți ai băncii unde el era director de sucursala, cei doi

cunoscându-se ca urmare a întâlnirilor realizate în cadrul băncii. Între

inculpat și denunțător s-au dezvoltat relații de prietenie, consecință fiind

faptul că martorul denunțător a achiziționat prin persoane interpuse societatea

inculpatului.

Cum se acumulaseră

datorii la bugetul de stat ca urmare a activităților ilegale desfășurate, au

fost demarate cercetările penale de către ofițeri din cadrul serviciului de

combatere a fraudelor din cadrul I.P.J. Satu Mare, ajungându-se astfel la

audierea persoanelor implicate.

T.A. a relatat în

continuarea declarației sale că l-a informat pe inculpat despre faptul că a

fost invitat în vederea audierii la comisarul B.A. de la poliție, inculpatul

recomandându-i să se prezinte și să răspundă întrebărilor ce îi vor fi

adresate, inculpatul relatându-i modul la care vor decurge audierile, lucru

care s-a întâmplat întocmai cum a relatat inculpatul.

De la martorul

denunțătorul T.A. a aflat că se solicită din partea ofițerului de poliție o

atenție pentru rezolvarea favorabilă a problemei, însă ulterior inculpatul a

fost cel care l-a contactat pe T.A. solicitându-i să ia legătura cu A.,

întrucât lui nu-i mai răspunde la telefon. Cu acea ocazie T.A. a aflat de la

inculpat despre faptul că se solicită o sumă de bani de 20.000 euro.

Martorul T.A. a

recunoscut că l-a contactat telefonic pe A., însă acesta i-a comunicat că nu

are lichidități și va oferi o mașină în schimbul banilor.

Aspectele legate de

sumele de bani solicitate martorului denunțător pentru a fi înmânate ofițerului

de poliție au fost confirmate și de martorul A., precum și de B.A., mai puțin

cuantumul sumei solicitate.

În declarațiile date,

martorul A. a relatat că a auzit discuțiile telefonice dintre A. și T.A. cu

referire la sumele de bani solicitate, însă declarata acestui martor se

coroborează cu declarația lui T.A., care a recunoscut că inculpatul l-a căutat

pentru a lua legătura cu A., întrucât lui nu-i mai răspunde la telefon.

Faptul că inculpatul

era în cunoștință de cauză referitor la aceste aspecte, este confirmat de

însuși martorul B., cel la care trebuiau să ajungă banii, astfel încât acesta

în cuprinsul declarației date instanței a recunoscut că inculpatul l-a căutat

și l-a înștiințat că A. face presiuni asupra lui pentru rezolvarea favorabilă a

dosarului în schimbul „unei atenții”.

Cu acea ocazie B. l-a

sfătuit pe inculpat să nu facă nici un demers pe lângă denunțător pentru a nu

se pune problema unei instigări la săvârșirea de fapte penale, însă să-l

informeze de îndată dacă va mai fi căutat pentru a se putea realiza flagrantul,

discuție în urma căreia B. și-a informat superiorii despre discuțiile avute cu

inculpatul.

După audierea

martorilor indicați în Rechizitoriu și vizionarea în camera de consiliu a

înregistrărilor realizate în mediu ambiental, inculpatul a fost de acord să

facă declarații în fața instanței, sens în care, în ședința publică din 21

februarie 2011 s-a procedat la audierea lui.

În cuprinsul

declarației detaliate, mai mult sau mai puțin sincere despre ce s-a întâmplat,

declarație aflată la filele 108-111 din dosar, inculpatul a arătat printre altele,

că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunțător l-a căutat la domiciliu

și i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemelor sale, oferindu-i

pentru aceasta sume cuprinse între 10.000 și 15.000 euro, discutându-se în trei

rânduri despre sume de 10.000, 10.000 și apoi 5.000 euro, însă inculpatul l-a

refuzat de fiecare dată și nu are cunoștință cum s-au finalizat lucrurile.

Pe parcursul întregii

declarații date, inculpatul a încercat inculparea lui T.A., arătând că el era

creierul afacerii, iar T.A. și B. erau în relații de prietenie, astfel încât nu

era necesară intervenția inculpatului pentru ca problema să fie rezolvată.

Susținerile

inculpatului exprimate în cadrul declarației date sunt însă contrazise de

celelalte probe testimoniale, în cadrul cărora nu a fost demonstrată relația de

prietenie dintre B. și T.A. ci dimpotrivă, a fost evidențiată o oarecare

aversiune a martorului T.A. față de comisarul de poliție, dovada fiind faptul

că atunci când T.A. a fost invitat la poliție pentru declarații l-a contactat

pe inculpat, acesta din urmă relatându-i modul la care se desfășura

interogatoriul, ceea ce s-a întâmplat întocmai.

Relația existentă

între inculpat și comisarul de poliție, calificată de acesta din urmă ca fiind

una ca de la client la patron, B. realizând reparațiile la autoturismul sau la

service-ul condus de inculpat, au constituit un bun prilej pentru inculpat de a

lăsa să se creadă că are posibilitatea de a influența lucrătorul de poliție în

exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu privire la o situație sau alta,

astfel încât inculpatul să realizeze un folos material de pe urma acestui fapt.

Este credibilă

afirmația martorului denunțător cum că inculpatul i-a oferit sprijinul pentru

soluționarea favorabilă a cazului aflat în instrumentare la poliție, aceasta

coroborându-se cu cele arătate de T.A., care afirma că A. l-a informat despre

ajutorul oferit de inculpat în schimbul unei atenții, si apoi intervenția lui T.A.

pe lângă A., întrucât inculpatul nu mai răspunde la telefon.

Pe de altă parte, așa

cum a arătat inculpatul, martorul denunțător l-a contactat în trei rânduri

oferindu-i diferite sume de bani pentru comisarul B., iar potrivit susținerilor

inculpatului, l-a refuzat de fiecare dată. Apare întrebarea firească de ce a

fost nevoie de trei intervenții din partea martorului denunțător, în condițiile

în care prima intervenție s-a soldat cu un refuz categoric din partea

inculpatului, și mai mult, faptul că l-a informat pe ofițerul de poliție despre

tentativa de mituire, confirmă încercarea de a pregăti actele materiale care

vor urma ulterior.

În sprijinul celor

susținute de martorul denunțător și de T.A., sunt și aspectele desprinse din

declarația olografa a martorului A., care a arătat că a tot timpul „M. îi

spunea adu odată banii ca să scap de a fi verificat de B. de la poliție”, iar

aspectul predării sumelor de bani este de asemenea confirmat de probele

testimoniale administrate, in concret declarațiile martorilor A., C. și ale

soției denunțătorului.

Și înregistrările

realizate în mediu ambiental și discuțiile telefonice înregistrate și aflate

transcrise la dosarul de urmărire penală, au evidențiat activitățile ilicite

întreprinse de inculpat, activități care se circumscriu traficului de influență

pe care acesta l-a realizat.

În raport de

argumentele mai sus arătate, apare ca fiind înafara oricărui dubiu faptul că

inculpatul a pretins de la martorul denunțător în mai multe rânduri sume de

bani, prevalându-se de influența pe care o avea asupra ofițerului de poliție B.A.,

pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluție favorabilă în dosarul

penal pe care-l instrumenta și în care era cercetat martorul denunțător, acuzat

de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă ce întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, astfel cum este ea

reglementată de prevederile art. 257 C. pen., prin raportare la dispozițiile art.

6 din Legea nr. 78/2000, realizată în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective, infracțiunea a fost realizată în forma pretinderii de bani, atât sub

formă de numerar cât și sub forma altor bunuri, în speța autoturism, lăsând să

se creadă că are influență asupra ofițerului de poliție, fiind în relație de

prietenie cu acesta, prietenie confirmată și prin redarea modului la care urmau

să se desfășoare audierile în cauză.

Din punctul de vedere

al laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, probele

analizate mai sus evidențiind faptul că inculpatul l-a încunoștințat pe

denunțător cu privire la relația dintre el și ofițerul de poliție, precum și

despre faptul că va discuta cu el problema în discuție.

Predarea sumelor de

bani a fost dovedită cu martorii audiați în cauză, la unison aceștia arătând

faptul că a fost remisă inculpatului suma de 39500 euro, sumă cu privire la

care se va a dispus confiscarea.

La solicitarea

inculpatului, pentru a dovedi situația reala a lucrurilor, în calitate de

martor a fost audiat martorul B.I., care a relatat că aflându-se pe holul

poliției la începutul lunii februarie 2011, a surprins o discuție între

martorul denunțător și un ofițer de poliție al cărui nume nu-l cunoaște,

discuție în care, la reproșurile ofițerului de poliție cu privire la faptul că

a făcut afirmații nereale cu privire la unele persoane, martorul denunțător

s-ar fi exprimat la modul că astfel a fost sfătuit pentru a primi o rezolvare

favorabilă dosarul său, însă această afirmație a martorului nu poate fi primită

de instanță, și prin urmare va fi înlăturată, datorită faptului că dosarul în

care martorul denunțător a fost cercetat pentru evaziune fiscala se află la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, nefiind vorba de nici o

soluționare favorabilă a cauzei.

Prin urmare, în

raport de toate argumentele mai sus reținute, instanța a apreciat că vinovăția

inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată este pe

deplin dovedită, sens în care a pronunțat o soluție de condamnare a acestuia la

pedeapsa închisorii, al cărui cuantum urmează a-l stabili la 2 ani, apreciind

ca fiind unul îndestulător în raport de modalitatea de comitere a faptei, de

atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu și de

urmările pe care fapta comisă le-a avut.

Consecință a

condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, au fost aplicate în cauză a

prevederile art. 71 C. pen., în sensul aplicării pedepsei accesorii a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) pe durata executării pedepsei.

Ca și modalitate de

executare a pedepsei, dat fiind faptul că inculpatul se află la primul contact

cu legea penală, chiar în condițiile în care atitudinea avută pe tot parcursul

procesului penal nu a fost cea mai adecvată, s-a apreciat că scopul educativ și

coercitiv al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.

Dând eficiență

prevederilor art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat

a echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro, în vederea recuperării căreia

s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța

procurorului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, în termenul legal, au declarat apel D.N.A. - Serviciul

Teritorial Oradea și inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie

În dezvoltarea

motivelor de apel, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a arătat că soluția

primei instanțe este nelegală prin prisma dispunerii confiscării de la

inculpatul C.N. a sumei de 39.500 euro în echivalent, pe baza dispozițiilor art.

256 alin. (2) C. pen. Încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina

inculpatului s-a făcut prin raportare la norma specială cuprinsă în art. 6 din

Legea nr. 78/2000, prin același act normativ fiind incriminată la art. 6

1

fapta corelativă celei comise de traficantul de influență, respectiv cumpărarea

de influență.

Același articol

cuprinde două dispoziții speciale în raport de norma generală cuprinsă în art.

257 C. pen., care se referă la obligația restituirii folosului material cumpărătorului

de influență, în situația în care acesta formulează un denunț privind fapta de

corupție, înainte de sesizarea organului judiciar. Se impune, astfel, a se face

aplicabilitatea dispozițiilor legale cuprinse în norma specială și implicit să

se dispună restituirea echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro către

denunțătorul A.D.V., persoană față de care, prin rechizitoriu, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de

influență, incidentă fiind cauza de impunitate, în urma denunțului formulat.

O altă critică adusă

hotărârii instanței de fond, o reprezintă netemeinicia pedepsei aplicată,

modalitatea de individualizare în condițiile aplicării art. 81 C. pen., nefiind

justificată raportat la circumstanțele concrete ale cauzei. Trebuiau luate în

considerare atât atingerea adusă relațiilor socio-profesionale pe care le

implică atributele conferite de funcția deținută de persoana față de care

inculpatul și-a afirmat pretinsa influență, cât și pericolul social deosebit de

ridicat a unei astfel de infracțiuni și, în consecință, să se stabilească o

sancțiune în regim privativ de libertate.

Inculpatul C.N. nu

s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, depunând, însă, ulterior

dezbaterilor judiciare din data de 03 noiembrie 2011, o cerere de repunere a

cauzei pe rol justificată pe motive medicale.

În cererea de

repunere a cauzei pe rol a invocat și motivele de apel, criticând hotărârea

atacată pe considerentul că soluția de confiscare a sumei de 39.500 euro este

nelegală.

Prin decizia penală nr.

75/ A din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., admiterea apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea

împotriva sentinței penale nr. 92 din 23 mai 2011 a Tribunalului Satu Mare, pe

care a desființat-o și modificat-o în sensul că:

A înlăturat dispoziția

dată în temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., de confiscare în favoarea statului

a sumei de 39.500 euro și, în baza art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000

a dispus obligarea inculpatului C.N. la restituirea către denunțătorul A.D.V. a

sumei de 39.500 euro sau a echivalentului în lei la data plății.

A menținut

dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul

C.N. împotriva aceleași sentințe.

În baza art. 192 alin.

(2) și art. 189 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, pe baza

lucrărilor și materialelor de la dosarul cauzei, Curtea a apreciat-o ca fiind

nelegală în privința soluției de confiscare a sumei de 39.500 euro în baza

dispozițiilor art. 256 alin. (2) C. pen.

Potrivit acestui text

de lege, banii, valorile, sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă

acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în

bani.

În concret, însă,

inculpatul a fost condamnat potrivit dispoziției cuprinsă în norma generală

prevăzută de art. 257 C. pen., prin raportare la norma specială cuprinsă în art.

6 din Legea nr. 78/2000.

Din actele și

materialul aflat la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul și-a afirmat

pretinsa influență asupra unui polițist, ceea ce a condus la reținerea

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, normă specială care implică

aplicabilitatea dispozițiilor art. 6

1

din același act normativ,

raportat la situația bunurilor sau a banilor remiși de către cumpărătorul de

influență. Prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.D.V.,

cumpărătorul de influență care a remis suma de bani inculpatului, însă a

formulat un denunț înainte de sesizarea organului judiciar.

În acest context, au

fost aplicabile dispozițiile cuprinse în alin. (4) al art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000 și s-a dispus obligarea inculpatului să restituie suma de

39.500 euro în echivalent lei către denunțător, confiscarea fiind nelegală.

Sub acest aspect,

Curtea a apreciat ca fiind admisibil apelul declarat de către D.N.A., astfel că

a reformat hotărârea instanței de fond.

În privința pedepsei

aplicată inculpatului, precum și a modalității de individualizare a executării

acesteia, instanța de recurs a apreciat-o ca fiind temeinică.

Argumentele instanței

de fond au fost pertinente, fiind relevantă lipsa antecedentelor penale a

inculpatului, precum și aprecierea cu privire la atingerea scopului preventiv

educativ al sancțiunii și fără privarea de libertate.

Referitor la apelul

declarat de către inculpat, acesta a fost respins, ca nefondat, susținându-se

că instanța de fond făcând o corectă apreciere a materialului probatoriu care a

condus la reținerea vinovăției.

De altfel, inculpatul

nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar pentru a-și susține

motivele apelului declarat, prin înscrisul înregistrat la data de 17 noiembrie 2010

solicitând doar repunerea cauzei pe rol și făcând referire la nelegalitatea

soluției de confiscare a sumei de 39.500 lei.

Instanța de apel a

apreciat că nu se impune repunerea cauzei pe rol, câtă vreme procedura de

citare a inculpatului a fost îndeplinită în mod legal, iar la data de 08

septembrie 2011 acesta a formulat o cerere de amânare în vederea angajării unui

apărător, admisă, așa cum rezultă din încheierea aflată la dosar. Ulterior,

însă, la termenul de judecată din 03 noiembrie 2011, inculpatul a formulat o

nouă cerere de amânare, depusă la dosar după terminarea ședinței de judecată.

În contextul în care

s-a fixat primul termen de judecată la data 08 septembrie 2011, inculpatul

fiind legal citat încă din data de 01 august 2011, Curtea a apreciat că nu se

justifică amânarea ori repunerea pe rol a acuzei, prezența acestuia în fața

instanției fiind facultativă și nu obligatorie. De altfel, cu ocazia

soluționării cauzei pe fond inculpatul a uzat de dreptul la tăcere.

Analizând probatoriul

administrat în cauză, instanța de apel a considerat că soluția de condamnare a

inculpatului este legală, fiind pe deplin dovedită săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen., prin raportare la

dispozițiile cuprinse în norma specială, respectiv art. 1 și 6 din Legea nr. 78/2000.

Au fost audiate persoanele care cunoșteau detalii despre starea de fapt

indicată în denunțul martorului A.D.V., confirmându-se în totalitate cele

relatate.

Inculpatul și-a

afirmat pretinsa influență pe care o avea față de un ofițer din cadrul I.P.J.

Satu Mare, sens în care a primit în repetate rânduri, de la denunțător, sume de

bani. Chiar ofițerul de poliție audiat în cauză a confirmat că inculpatul l-a

căutat, înștiințându-l că denunțătorul face presiuni asupra lui pentru

rezolvarea favorabilă a unui dosar penal. Ulterior audierii martorilor indicați

în rechizitoriu și vizionării în cameră de consiliu a unor înregistrări

realizate în mediu ambiental, inculpatul, care anterior uzase de dreptul la

tăcere, a fost de acord să dea o declarație. Susținerile inculpatului cuprinse

în declarație fac referire la împrejurarea că la finele lunii decembrie 2008

martorul denunțător l-a căutat la domiciliu, solicitându-i sprijinul pentru

rezolvarea unor probleme pe care le-ar fi avut, oferindu-i în schimbul acestor

demersuri sume de bani.

S-a mai reținut că toate

aceste susțineri sunt contrazise, însă, de restul probelor testimoniale

administrate în cauză, dar și de discuțiile telefonice înregistrate și

completate de înregistrările realizate în mediul ambiental. Toate probele

administrate au evidențiat activități ilicite, întreprinse de inculpat și care,

așa cum corect a reținut instanța de fond, se circumscriu elementelor

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În consecință, instanța

de prim control judiciar a apreciat soluția de condamnare a inculpatului ca fiind

legală și temeinică, respingând ca nefondat apelul declarat în cauză.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea

și inculpatul C.N.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A. - Serviciul

Teritorial Oradea a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 și a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului în

raport de greșita apreciere a criteriile de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen. și dispunerea executării pedepsei în regim de detenție în

raport de calitatea persoanei,atitudinea de nerecunoaștere a

săvârșirii infracțiunii de corupție săvârșită de inculpat

pe întreaga durată a procesului penal,aspect dublat de cuantumul folosului

material obținut.

Inculpatul C.N. prin

motivele de recurs scrise și atașate la dosarul cauzei a invocate

incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 6, 10,

18 și 21 pentru ca prezent în instanță să susțină doar motivul

de casare prevăzut la pct. 18 prin care a solicitat achitarea inculpatului

conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât

acesta nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

A susținut

inculpatul prin apărător că nu s-au luat în calcul unele aspecte esențiale

care țin de structura complexă a infracțiunii de trafic de

influență,s-a omis a se reține că învinuitul B. și

denunțătorul se cunoșteau erau în relație de prietenie și

de afaceri,iar probatoriul care a stat la baza soluției de condamnare a

inculpatului nu este corect interpretat ba dimpotrivă rezultă clar că

inculpatul nu avea influență și nici nu a pretins acest lucru.

În subsidiar a

solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond întrucât se invocă mai multe temeiuri de drept și

pentru atingerea economiei judecății se impune casarea cu trimitere.

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, precum și

din oficiu, apreciază că recursurile formulate sunt nefondate pentru

considerentele ce vor fi expuse:

Conform prevederilor art.

257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de luare de trafic de influență constă în …

primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni,

de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de

către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență

asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce

intră în atribuțiile sale de serviciu … Rezultă astfel că, elementul material

al infracțiunii de trafic de influență, se poate realiza alternativ fie

printr-o acțiune de pretindere sau primire a unei sume de bani sau alt folos

material, în scopul de a-și exercita influența asupra unui funcționar. În cauza

de față, infracțiunea comisă de inculpat, întrunește elementele constitutive

atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective.

Sub aspectul laturii

obiective, raportându-ne la speța supusă judecății infracțiunea a

fost realizată în forma pretinderii de bani, atât sub formă de numerar cât și

sub forma altor bunuri, în speța autoturism, lăsând să se creadă că are

influență asupra ofițerului de poliție, fiind în relație de prietenie cu

acesta, prietenie confirmată și prin redarea modului la care urmau să se

desfășoare audierile în cauză.

Din punctul de vedere

al laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, probele

analizate mai sus evidențiind faptul că inculpatul l-a încunoștințat pe

denunțător cu privire la relația dintre el și ofițerul de poliție, precum și

despre faptul că va discuta cu el problema în discuție. Predarea sumelor de

bani a fost dovedită cu martorii audiați în cauză, aceștia arătând faptul că a

fost remisă inculpatului suma de 39500 euro, sumă cu privire la care s-a dispus

confiscarea

Astfel, probele

administrate în cauză relevă neechivoc faptul că martorul denunțător l-a

cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului T.A., iar cu referire la

aspectele legate de cauză, a arătat că după ce a fost invitat la Poliție,

inculpatul și martorul T.A. i-au promis că îl vor sprijini în soluționarea

favorabilă a problemelor apărute, sens în care inculpatul i-a solicitat

acordarea unor atenții. Martorul a arătat că T.A. a fost cel care a indicat telefonic

sumele de bani ce trebuiau oferite, folosind sintagma „mi-a spus când, unde si

cui trebuie predate”. Martorul a mai relatat că T.A. a fost cel care i-a spus

să predea banii inculpatului, acesta fiind prieten apropiat cu ofițerul de

poliție care instrumenta dosarul său, relație confirmata de inculpat, care de

asemenea i-a dat asigurări denunțătorului, de câte ori primea citație că totul

va fi bine și explicându-i modul la care urmau să decurgă audierile, martorul

confirmând că așa s-au și întâmplat lucrurile.

Susținerile

inculpatului exprimate in cadrul declarației date sunt însă contrazise de

celelalte probe testimoniale, în cadrul cărora nu a fost demonstrată relația de

prietenie dintre B. și T.A. ci dimpotrivă, a fost evidențiată o oarecare aversiune

a martorului T.A. față de comisarul de poliție, dovada fiind faptul că atunci

când T.A. a fost invitat la poliție pentru declarații l-a contactat pe

inculpat, acesta din urmă relatându-i modul la care se desfășura

interogatoriul, ceea ce s-a întâmplat întocmai.

Apărarea inculpatului

în sensul că denunțătorul îl cunoștea pe comisarul B. și că nu

era necesar să intervină la aceasta este una subiectivă,faptul că martorul

denunțător i-ar fi vândut comisarului B. o mașină, cu jumătate de an

înainte de comiterea faptei,nu echivalează cu existența unei relații

de prietenie care să permită intervenția directă a denunțătorului așa

cum încearcă acesta să inducă astfel încât în opinia Înaltei Curți aceste

apărări sunt nesincere și făcute cu scopul de a înlătura răspunderea

penală.

Dimpotrivă relația

existentă între inculpat și comisarul de poliție, calificată de acesta din urmă

ca fiind una ca de la client la patron, B. realizând reparațiile la

autoturismul sau la service-ul condus de inculpat, au constituit un bun prilej

pentru inculpat de a lăsa să se creadă că are posibilitatea de a influența

lucrătorul de poliție în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu privire

la o situație sau alta, astfel încât inculpatul să realizeze un folos material

de pe urma acestui fapt.

Este credibilă

afirmația martorului denunțător cum că inculpatul i-a oferit sprijinul pentru

soluționarea favorabilă a cazului aflat în instrumentare la poliție, aceasta

coroborându-se cu cele arătate de T.A., care afirma că A. l-a informat despre

ajutorul oferit de inculpat în schimbul unei atenții, si apoi intervenția lui T.A.

pe lângă A., întrucât inculpatul nu mai răspunde la telefon.

Susținerile

inculpatului că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunțător l-a căutat

la domiciliu și i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemelor sale,

oferindu-i pentru aceasta sume cuprinse între 10.000 și 15.000 euro,

discutându-se în trei rânduri despre sume de 10.000, 10.000 și apoi 5.000 euro,

însă inculpatul l-a refuzat de fiecare dată și nu are cunoștință cum s-au

finalizat lucrurile sunt infirmate de toate probele administrate în cauză.

Se desprinde fără

echivoc, din această discuție, acceptul inculpatului C.N. de a interveni și de

această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunțătorului A.D.V., dar și

acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-și exercita

influența asupra ofițerului de poliție

Pe parcursul întregii

declarații date, inculpatul a încercat inculparea lui T.A., arătând că el era

creierul afacerii, iar T.A. și B. erau în relații de prietenie, astfel încât nu

era necesară intervenția sa pentru ca problema să fie rezolvată.

Și înregistrările

realizate în mediu ambiental și discuțiile telefonice înregistrate și aflate

transcrise la dosarul de urmărire penală, evidențiază activitățile ilicite

întreprinse de inculpat, activități care se circumscriu traficului de influență

pe care acesta l-a realizat și care relevă neechivoc acceptul inculpatului

C.N. de a interveni și de această dată la învinuitul B.A. în favoarea

denunțătorului A.D.V., dar și acceptarea faptului că a primit de la acesta sume

de bani, pentru a-și exercita influența asupra ofițerului de poliție.

Toate apărările

formulate de inculpat sunt ambigue, irelevante, nesincere și disimulatorii

făcute cu scopul de a crea echivoc asupra vinovăției sale care din punctul

de vedere al Înaltei Curți în consens cu opinia ambelor instanțe a

fost pe deplin dovedită.

Față de toate

aceste aspecte, apare așa cum corect au statuat și celelalte două

instanțe, ca fiind înafara oricărui dubiu faptul că inculpatul a pretins

de la martorul denunțător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de

influența pe care o avea asupra ofițerului de poliție B.A., pentru a-l

determina pe acesta din urmă să dea o soluție favorabilă în dosarul penal pe

care-l instrumenta și în care era cercetat martorul denunțător, acuzat de

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă ce întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, astfel cum este ea

reglementată de prevederile art. 257 C. pen., prin raportare la dispozițiile art.

6 din Legea nr. 78/2000, realizată în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Cât privește

solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare „în vederea atingerii

economiei judecății”, față de faptul că nu a fost susținută în

nici un mod și față de faptul că nici în motivele scrise și nici

oral,inculpatul prin apărător nu a făcut nicio referire la temeiul concret de

fapt și de drept care ar face incidenta această instituție, Înalta

Curte urmează a constata că nu este incident în cauză acest motiv.

Cu privire la

recursul parchetului prin care se cere reindividualizarea pedepsei aplicată

inculpatului în sensul majorării și dispunerii executării în regim de

detenție, incident fiind pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază de asemenea că nu-și găsește aplicabilitatea.

Individualizarea

pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte,

atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin

punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se

realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și

specială.

Cu atât mai mult în

cazul infracțiunilor de corupție trebuie avute în vedere în egală

măsură persoana infractorului și respective, reintegrarea și

reeducarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional

și așteptările societății față de mecanismul justiției

penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte,

pentru că nu idea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea

care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile

atât pentru inculpat cât și pentru societate.

Analiza criteriilor

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., este obligatorie și

trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii,

dispozițiile Părții generale ale Codului penal și limitele de

pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea

operațiunilor de individualizare judiciară, astfel încât trebuie insistat

deopotrivă și asupra celorlalte criterii și anume gravitatea faptei

săvârșite persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol

social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte

criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social

generic crescut al infracțiunilor de corupție nu trebuie să

reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce

urmează să fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de

pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de

individualizare.

Pentru a se putea

aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă

individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă

judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care

ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată. De asemenea, este

important a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau

inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în

egală măsură caracterul și importanța obiectului infracțiunii,

caracterul și importanța urmărilor acesteia,prejudicial efectiv

produs care trebuie să se reflecte în conținutul hotărârii

judecătorești evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în

absența unei analize serioase a vinovăției infractorului, a

atitudinii psihice a acestuia față de fapta comisă și urmările

produse.

În speță,

inculpatul C.N. a

pretins de la martorul denunțător în mai multe rânduri sume de bani,

prevalându-se de influența pe care o avea asupra ofițerului de poliție B.A.,

pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluție favorabilă în dosarul

penal pe care-l instrumenta și în care era cercetat martorul denunțător, acuzat

de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală faptă ce a fost pe deplin

dovedită și al cărui grad de pericol social concret a fost corect apreciat

de ambele instanțe.

În raport de cele

arătate în cauză instanțele au ținut seama că gravitatea concretă a

faptei este influențată și de mobilul și scopul acesteia, precum

și de finalitatea actului de corupție, însă fără a nega sau

minimaliza gradul de pericol social concret al faptei a modalității și

mijloacelor concrete de săvârșire, nu au ignorat nici celelalte aspecte precum circumstanțele

reale și personale ale acestuia pentru că dacă s-ar proceda în acest mod

s-ar ajunge la o inechitabilă aplicare a legii.

Persoana

infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor

care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale

față de fiecare inculpat, raportat la periculozitatea socială a acestuia

și trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea și care

alcătuiesc practic cumulul de circumstanțe care nu pot fi ignorate, circumstanțe

care trebuie acordate în considerarea persoanei sale și din altă

perspectivă, conduită profesională bună anterior comiterii faptei și un

comportament riguros și ireproșabil, compatibil cu atribuțiile și rolul său în

societate și care nu ai fost minimizate în alegerea sancțiuni