Decizia nr. 2739/2012 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

În data de 05 mai 2011, inculpatul J.N., șef al Agenției Teritoriale Autoritatea Rutieră Română - Satu Mare, s-a prezentat la sediul SC M.B. SRL Carei, societate care are ca obiect depozitarea și vânzarea materialelor de construcții și care deține și licență de transport pentru aceste materiale, unde i-a pretins denunțătorului K.I. - administrator, suma de 2.500 RON, pentru a nu dispune efectuarea unor controale ale Autorității Rutiere Române la societate. Din totalul sumei pretinse, denunțătorul K.I. i-a dat inculpatului J.N. suma de 2.000 RON. Conform procesului-verbal din data de 22 noiembrie 2011, SC M.B. SRL Carei nu a făcut în cursul anului 2011 obiectul niciunui control din partea Autorității Rutiere Române. Cu ocazia primirii sumei de 2.000 RON, inculpatul J.N. i-a spus denunțătorului K.I. că, în măsura în care SC M.B. SRL Carei va face obiectul unor controale din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, Garda Financiară Satu Mare sau alte instituții, va putea apela la el pentru ajutor, menționând că poate să-și exercite influența asupra șefilor acestor instituții, fiind cu ei în relații de prietenie.

În data de 05 octombrie 2011, inculpatul J.N. s-a prezentat din nou la sediul SC M.B. SRL Carei, unde a întâlnit-o pe martora K.T. - asociata martorului K.I., care lipsea de la sediul societății. Cu această ocazie, inculpatul a pretins de la martora K.T. cantitatea de 200 litri motorină sau echivalentul în RON al combustibilului, adică 1.000 RON. Cunoscând că, în cursul lunii mai 2011, administratorul societății, martorul K.I., i-a dat inculpatului J.N. suma de 2.000 RON pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu dispună efectuarea unor controale A.R.R. la societate, martora K.T. a refuzat să-i dea inculpatului bunurile pretinse.

În cursul lunii februarie 2011, inculpatul J.N. a pretins de la denunțătorul O.I.V. - administrator la SC A. SRL Comlăușa, județul Satu Mare, suma de 2.000 RON pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și a nu dispune controale de specialitate la societatea sus-menționată, în condițiile în care anterior acestei date, societatea, care are ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, a făcut obiectul unor controale repetate. Din totalul sumei de 2.000 RON pretinse de inculpatul J.N., denunțătorul O.I.V. i-a dat acestuia suma de 1.000 RON în parcarea magazinului R. din municipiul Satu Mare și a alimentat un autovehicul (microbuz) indicat de inculpat, cu motorină în valoare de 1.000 RON. Ulterior lunii februarie 2011, SC A. SRL Comlăușa nu a mai făcut obiectul niciunui control din partea Autorității Rutiere Române - Satu Mare.

În cursul lunii martie 2011, inculpatul J.N. a pretins de la fiecare din denunțătorii M.D. - administrator la SC D.M. SRL Satu Mare și P.D. - administrator la SC P.L. SRL Satu Mare (societăți care au ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri) suma de 1.500 RON, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și a nu dispune efectuarea unor controale la aceste societăți. Din totalul sumei de 3.000 RON pretinsă de inculpat, denunțătorul M.D. i-a dat acestuia suma de 500 euro (echivalentul a 2.000 RON - 1.500 RON pentru sine și 500 RON pentru P.D.), iar pentru diferența de 1.000 RON, denunțătorul P.D. a alimentat un autovehicul (microbuz) indicat, cu motorină în valoare de 1.000 RON. În cursul anului 2011, SC D.M. SRL Satu Mare și SC P.L. SRL Satu Mare nu au făcut obiectul niciunui control din partea Autorității Rutiere Române - Satu Mare.

În baza promisiunii făcute de către inculpatul J.N., în cursul lunii mai 2011, denunțătorului K.I. că poate să-și exercite influența asupra altor funcționari din cadrul unor instituții de control din județul Satu Mare, pentru ca aceștia să facă acte contrare atribuțiilor de serviciu, în data de 17 noiembrie 2011, în urma unei invitații primite din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru efectuarea unui control la SC M.B. SRL Carei, administratorul K.I. a luat legătura cu inculpatul J.N. care, în aceeași zi, a lăsat să se înțeleagă că-și va exercita influența asupra funcționarilor din cadrul instituției de control pentru ca aceștia să nu aplice o amendă contravențională. Pentru întărirea convingerii, inculpatul J.N. i-a indicat denunțătorului K.I. ca, în dimineața de 18 noiembrie 2011, să se prezinte la numitul D.A. - director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, urmând ca acesta să-l conducă la inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, însărcinat cu efectuarea controlului. Controlul la SC M.B. SRL Carei s-a finalizat fără aplicarea vreunei amenzi contravenționale, prin acordarea unui avertisment. În aceeași zi, 18 noiembrie 2011, inculpatul J.N. l-a chemat pe denunțătorul K.I. la magazinul R. din Satu Mare, unde i-a pretins suma de 2.500 RON, spunându-i că banii sunt destinați numitului D.A. - director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare. Conform înțelegerii, la ora 17.30, inculpatul J.N. s-a deplasat la sediul SC M.B. SRL Carei, unde denunțătorul K.I. i-a înmânat suma de 2.500 RON pretinsă. La ieșirea inculpatului J.N. din sediul SC M.B. SRL Carei s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Instanța a reținut această situație de fapt din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor denunțători și declarația de recunoaștere a inculpatului J.N., având în vedere că acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului J.N., șef al Agenției Teritoriale Autoritatea Rutieră Română Satu Mare, care, în cursul anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins de la un număr de 4 administratori ai unor societăți comerciale de transport rutier de mărfuri, suma totală de 8.500 RON, din care a primit 3.000 RON, 500 euro și 400 litri de motorină (echivalentul a 2.000 RON), pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului J.N., care, în data de 18 noiembrie 2011, a primit de la denunțătorul K.I. suma de 2.500 RON, prevalându-se de influența pe care o avea asupra funcționarilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, pentru a-i determina să nu aplice sancțiuni contravenționale societății acestuia, a fost încadrată în drept în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a apreciat că se impune reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante, reprezentate de atitudinea manifestată înainte și după comiterea faptei, de lipsa antecedentelor penale, precum și de regretul sincer pe care acesta l-a manifestat pe parcursul dezbaterilor, evidențiat în plus și în cuprinsul referatului de evaluare întocmit de consilierii serviciului de probațiune. Totodată, a constatat îndeplinite cerințele art. 81 C. pen., raportat la atitudinea inculpatului, la poziția lui procesuală încă de la începutul cercetărilor, la lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, pe motive de netemeinicie, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de către prima instanță și majorarea pedepsei aplicate inculpatului J.N. Prin decizia penală nr. 37/A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, a desființat, în parte, hotărârea atacată și, în rejudecare, a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare aplicată inculpatului J.N. în pedepsele componente, de 9 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. Au fost înlăturate dispozițiile art. 74 și 76 C. pen. și s-a dispus majorarea pedepselor aplicate inculpatului J.N. de la 9 luni închisoare la 2 ani închisoare și, respectiv de la 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 33-34 C. pen. și stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a apreciat că prima instanță nu a realizat o individualizare judiciară a pedepselor conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., sancțiunile penale stabilite de judecătorul fondului nefiind apte să realizeze funcțiile și scopul expres prevăzut în art. 52 C. pen. S-a arătat, sub acest aspect, că, în speță, nu se impunea reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., raportat la gravitatea infracțiunilor comise și la faptul că acesta a fost surprins în flagrant, situație în care atitudinea lui de recunoaștere este circumstanțială, neputând fi reținută ca și împrejurare atenuantă. Pe de altă parte, s-a menționat că lipsa antecedenței penale este o circumstanță atenuantă facultativă care, de asemenea, nu are aptitudinea să fie reținută în condițiile în care ea ține de normalitatea situației juridice a inculpatului și a calității acestuia de funcționar public, ocupat al unui post de conducere. Ca urmare, Curtea a apreciat că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., cu consecința reindividualizării pedepselor în limitele prevăzute de textele legale care încriminează infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul, reduse cu o treime conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, pentru nelegalitate și netemeinicie. Atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, procurorul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanței de apel sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, deși aceasta era obligatorie, potrivit art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., precum și al greșitei individualizări a pedepselor cu închisoarea, considerate prea mici în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor comise, numărul mare al actelor materiale și calitatea deținută de inculpat. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Invocând acest caz de casare, Parchetul a susținut că instanța de apel nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deși aceasta era obligatorie, potrivit art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată. Astfel, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când norma de încriminare prevede această pedeapsă, iar cuantumul pedepsei principale stabilite de instanță este de cel puțin 2 ani închisoare [alin. (1)]. În cauză, prin decizia penală recurată, Curtea de Apel a majorat pedeapsa stabilită de instanța fondului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 9 luni închisoare la 2 ani închisoare, însă a omis să aplice și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deși textul C. pen. care încriminează fapta ca infracțiune și la care face trimitere și legea specială prevede obligativitatea aplicării acesteia pe lângă pedeapsa principală stabilită. Având în vedere aceste prevederi legale, pe care instanța de prim control judiciar nu le-a aplicat, deși erau incidente în cauză, Înalta Curte, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., va admite recursul Parchetului, va casa, sub acest aspect, decizia Curții de Apel și va aplica inculpatului, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 2. În ceea ce privește cuantificarea pedepselor cu închisoarea aplicate de către instanța de apel inculpatului J.N., aspect în legătură cu care Parchetul a formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate sub aspectul cuantumului, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei. În mod justificat, în procesul de proporționalizare a pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de Apel a avut în vedere importanța valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor, gravitatea acestora, relevată de numărul actelor materiale comise, modalitatea în care a acționat inculpatul, precum și comportamentul lui procesual sincer și cooperant și datele ce caracterizază persoana sa, aspecte în raport cu care Înalta Curte apreciază că nu se justifică majorarea cuantumului sancțiunilor penale stabilite de instanța de prim control judiciar, care răspund exigențelor prevăzute de art. 52 C. pen., fiind în măsură să conducă la reeducarea intimatului și prevenirea săvârșirii de către acesta a unor noi fapte antisociale în viitor. Având, însă, în vedere activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, constând în cinci acte materiale de luare de mită și infracțiunea de trafic de influență, activitate stopată doar prin intervenția organelor de urmărire penală, precum și calitatea deținută de acesta la momentul săvârșirii faptelor, respectiv aceea de conducător al unei structuri teritoriale din cadrul unei importante agenții statale, funcție care îl obliga să apere valorile sociale, și nu să le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populației în eficiența organelor statului, Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța de apel nu este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 alin. (2) C. pen., fiind necesară supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare și cerinței ca aceasta să respecte anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen. Ca urmare, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, incidența, în cauză, a cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei complementare și modalitatea de executare a pedepsei și, rejudecând, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, în baza art. 86 1 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pe parcursul căruia inculpatul are obligația de a respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 4 C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Față de soluția pronunțată, se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. PENTRU ACESTE MOTIVE,