ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2739/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2739/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, constată că, prin sentința penală nr. 218 din 19 decembrie 2011,

Tribunalul Satu Mare a dispus, în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat

la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74, 76 C. pen., condamnarea

inculpatului J.N. la 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită.

În baza art. 257

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74, 76 C. pen., inculpatul a mai fost

condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea, de 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 81

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

principale și a pedepselor accesorii aplicate, stabilindu-se 2 ani și 9 luni termen

de încercare.

În baza art. 359

C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.

pen., iar, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a revocat măsura arestului preventiv

și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat

în altă cauză.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv

de la 19 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 255

alin. (5) C. pen., a fost obligat inculpatul la restituirea sumelor încasate cu

titlu de mită, iar, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

05 mai 2011, inculpatul J.N., șef al Agenției Teritoriale Autoritatea Rutieră Română

- Satu Mare, s-a prezentat la sediul SC M.B. SRL Carei, societate care are ca obiect

depozitarea și vânzarea materialelor de construcții și care deține și licență de

transport pentru aceste materiale, unde i-a pretins denunțătorului K.I. - administrator,

suma de 2.500 RON, pentru a nu dispune efectuarea unor controale ale Autorității

Rutiere Române la societate. Din totalul sumei pretinse, denunțătorul K.I. i-a dat

inculpatului J.N. suma de 2.000 RON.

Conform procesului-verbal

din data de 22 noiembrie 2011, SC M.B. SRL Carei nu a făcut în cursul anului 2011

obiectul niciunui control din partea Autorității Rutiere Române.

Cu ocazia primirii

sumei de 2.000 RON, inculpatul J.N. i-a spus denunțătorului K.I. că, în măsura în

care SC M.B. SRL Carei va face obiectul unor controale din partea Inspectoratului

Teritorial de Muncă Satu Mare, Garda Financiară Satu Mare sau alte instituții, va

putea apela la el pentru ajutor, menționând că poate să-și exercite influența asupra

șefilor acestor instituții, fiind cu ei în relații de prietenie.

05 octombrie 2011, inculpatul J.N. s-a prezentat din nou la sediul SC M.B. SRL Carei,

unde a întâlnit-o pe martora K.T. - asociata martorului K.I., care lipsea de la

sediul societății. Cu această ocazie, inculpatul a pretins de la martora K.T. cantitatea

de 200 litri motorină sau echivalentul în RON al combustibilului, adică 1.000

RON.

Cunoscând că,

în cursul lunii mai 2011, administratorul societății, martorul K.I., i-a dat inculpatului

J.N. suma de 2.000 RON pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu

și să nu dispună efectuarea unor controale A.R.R. la societate, martora K.T. a refuzat

să-i dea inculpatului bunurile pretinse.

februarie 2011, inculpatul J.N. a pretins de la denunțătorul O.I.V. - administrator

la SC A. SRL Comlăușa, județul Satu Mare, suma de 2.000 RON pentru a nu-și îndeplini

atribuțiile de serviciu și a nu dispune controale de specialitate la societatea

sus-menționată, în condițiile în care anterior acestei date, societatea, care are

ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, a făcut obiectul unor controale

repetate.

Din totalul sumei

de 2.000 RON pretinse de inculpatul J.N., denunțătorul O.I.V. i-a dat acestuia suma

de 1.000 RON în parcarea magazinului R. din municipiul Satu Mare și a alimentat

un autovehicul (microbuz) indicat de inculpat, cu motorină în valoare de 1.000

RON.

Ulterior lunii

februarie 2011, SC A. SRL Comlăușa nu a mai făcut obiectul niciunui control din

partea Autorității Rutiere Române - Satu Mare.

martie 2011, inculpatul J.N. a pretins de la fiecare din denunțătorii M.D. - administrator

la SC D.M. SRL Satu Mare și P.D. - administrator la SC P.L. SRL Satu Mare (societăți

care au ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri) suma de 1.500

RON, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și a nu dispune efectuarea

unor controale la aceste societăți.

Din totalul sumei

de 3.000 RON pretinsă de inculpat, denunțătorul M.D. i-a dat acestuia suma de 500

euro (echivalentul a 2.000 RON - 1.500 RON pentru sine și 500 RON pentru P.D.),

iar pentru diferența de 1.000 RON, denunțătorul P.D. a alimentat un autovehicul

(microbuz) indicat, cu motorină în valoare de 1.000 RON.

În cursul anului

2011, SC D.M. SRL Satu Mare și SC P.L. SRL Satu Mare nu au făcut obiectul niciunui

control din partea Autorității Rutiere Române - Satu Mare.

făcute de către inculpatul J.N., în cursul lunii mai 2011, denunțătorului K.I. că

poate să-și exercite influența asupra altor funcționari din cadrul unor instituții

de control din județul Satu Mare, pentru ca aceștia să facă acte contrare atribuțiilor

de serviciu, în data de 17 noiembrie 2011, în urma unei invitații primite din partea

Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru efectuarea unui control la

SC M.B. SRL Carei, administratorul K.I. a luat legătura cu inculpatul J.N. care,

în aceeași zi, a lăsat să se înțeleagă că-și va exercita influența asupra funcționarilor

din cadrul instituției de control pentru ca aceștia să nu aplice o amendă contravențională.

Pentru întărirea convingerii, inculpatul J.N. i-a indicat denunțătorului K.I. ca,

în dimineața de 18 noiembrie 2011, să se prezinte la numitul D.A. - director adjunct

în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, urmând ca acesta să-l conducă

la inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu

Mare, însărcinat cu efectuarea controlului.

Controlul la SC

M.B. SRL Carei s-a finalizat fără aplicarea vreunei amenzi contravenționale, prin

acordarea unui avertisment.

În aceeași zi,

18 noiembrie 2011, inculpatul J.N. l-a chemat pe denunțătorul K.I. la magazinul

R. din Satu Mare, unde i-a pretins suma de 2.500 RON, spunându-i că banii sunt destinați

numitului D.A. - director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă

Satu Mare. Conform înțelegerii, la ora 17.30, inculpatul J.N. s-a deplasat la sediul

SC M.B. SRL Carei, unde denunțătorul K.I. i-a înmânat suma de 2.500 RON pretinsă.

La ieșirea inculpatului J.N. din sediul SC M.B. SRL Carei s-a procedat la constatarea

infracțiunii flagrante.

Instanța a reținut

această situație de fapt din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi

penale, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile

martorilor denunțători și declarația de recunoaștere a inculpatului J.N., având

în vedere că acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen.

În drept, instanța

a apreciat că fapta inculpatului J.N., șef al Agenției Teritoriale Autoritatea Rutieră

Română Satu Mare, care, în cursul anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

a pretins de la un număr de 4 administratori ai unor societăți comerciale de transport

rutier de mărfuri, suma totală de 8.500 RON, din care a primit 3.000 RON, 500 euro

și 400 litri de motorină (echivalentul a 2.000 RON), pentru a nu-și îndeplini atribuțiile

de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului

J.N., care, în data de 18 noiembrie 2011, a primit de la denunțătorul K.I. suma

de 2.500 RON, prevalându-se de influența pe care o avea asupra funcționarilor din

cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, pentru a-i determina să nu

aplice sancțiuni contravenționale societății acestuia, a fost încadrată în drept

în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la

art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a apreciat

că se impune reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante, reprezentate

de atitudinea manifestată înainte și după comiterea faptei, de lipsa antecedentelor

penale, precum și de regretul sincer pe care acesta l-a manifestat pe parcursul

dezbaterilor, evidențiat în plus și în cuprinsul referatului de evaluare întocmit

de consilierii serviciului de probațiune. Totodată, a constatat îndeplinite cerințele

art. 81 C. pen., raportat la atitudinea inculpatului, la poziția lui procesuală

încă de la începutul cercetărilor, la lipsa antecedentelor penale, motiv pentru

care a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia

este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, pe motive de netemeinicie,

solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de către prima instanță

și majorarea pedepsei aplicate inculpatului J.N.

Prin decizia penală

nr. 37/A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, a desființat, în parte, hotărârea atacată

și, în rejudecare, a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare aplicată

inculpatului J.N. în pedepsele componente, de 9 luni închisoare aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Au fost înlăturate

dispozițiile art. 74 și 76 C. pen. și s-a dispus majorarea pedepselor aplicate inculpatului

J.N. de la 9 luni închisoare la 2 ani închisoare și, respectiv de la 6 luni închisoare

la 2 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 33-34 C. pen. și stabilindu-se o

pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 82

C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel a apreciat că prima instanță nu a realizat o individualizare

judiciară a pedepselor conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.

pen., sancțiunile penale stabilite de judecătorul fondului nefiind apte să realizeze

funcțiile și scopul expres prevăzut în art. 52 C. pen.

S-a arătat, sub

acest aspect, că, în speță, nu se impunea reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor

art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., raportat la gravitatea infracțiunilor

comise și la faptul că acesta a fost surprins în flagrant, situație în care atitudinea

lui de recunoaștere este circumstanțială, neputând fi reținută ca și împrejurare

atenuantă. Pe de altă parte, s-a menționat că lipsa antecedenței penale este o circumstanță

atenuantă facultativă care, de asemenea, nu are aptitudinea să fie reținută în condițiile

în care ea ține de normalitatea situației juridice a inculpatului și a calității

acestuia de funcționar public, ocupat al unui post de conducere.

Ca urmare, Curtea

a apreciat că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., cu consecința

reindividualizării pedepselor în limitele prevăzute de textele legale care încriminează

infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul, reduse cu o treime conform

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea,

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Atât în cuprinsul

motivelor scrise de recurs, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, procurorul, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanței de apel sub aspectul neaplicării

pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, deși aceasta era obligatorie,

potrivit art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., precum

și al greșitei individualizări a pedepselor cu închisoarea, considerate prea mici

în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor comise, numărul mare al actelor

materiale și calitatea deținută de inculpat.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea ca fiind fondat, având în vedere în acest

sens următoarele considerente:

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită

aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în

trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea

de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi

legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care

trebuia aplicată.

Invocând acest

caz de casare, Parchetul a susținut că instanța de apel nu a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deși aceasta era obligatorie,

potrivit art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., critică

pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.

Astfel, potrivit

art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor

drepturi este obligatorie când norma de încriminare prevede această pedeapsă, iar

cuantumul pedepsei principale stabilite de instanță este de cel puțin 2 ani închisoare

[alin. (1)].

În cauză, prin

decizia penală recurată, Curtea de Apel a majorat pedeapsa stabilită de instanța

fondului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 9 luni închisoare la 2 ani închisoare,

însă a omis să aplice și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deși

textul C. pen. care încriminează fapta ca infracțiune și la care face trimitere

și legea specială prevede obligativitatea aplicării acesteia pe lângă pedeapsa principală

stabilită.

Având în vedere

aceste prevederi legale, pe care instanța de prim control judiciar nu le-a aplicat,

deși erau incidente în cauză, Înalta Curte, prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., va admite recursul

Parchetului, va casa, sub acest aspect, decizia Curții de Apel și va aplica inculpatului,

în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) și c) C. pen., pe o durată

de 2 ani pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

privește cuantificarea pedepselor cu închisoarea aplicate de către instanța de apel

inculpatului J.N., aspect în legătură cu care Parchetul a formulat critici prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor

prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale

ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu

care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate sub aspectul cuantumului,

apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În mod justificat,

în procesul de proporționalizare a pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de Apel

a avut în vedere importanța valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor,

gravitatea acestora, relevată de numărul actelor materiale comise, modalitatea în

care a acționat inculpatul, precum și comportamentul lui procesual sincer și cooperant

și datele ce caracterizază persoana sa, aspecte în raport cu care Înalta Curte apreciază

că nu se justifică majorarea cuantumului sancțiunilor penale stabilite de instanța

de prim control judiciar, care răspund exigențelor prevăzute de art. 52 C. pen.,

fiind în măsură să conducă la reeducarea intimatului și prevenirea săvârșirii de

către acesta a unor noi fapte antisociale în viitor.

Având, însă, în

vedere activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, constând în cinci

acte materiale de luare de mită și infracțiunea de trafic de influență, activitate

stopată doar prin intervenția organelor de urmărire penală, precum și calitatea

deținută de acesta la momentul săvârșirii faptelor, respectiv aceea de conducător

al unei structuri teritoriale din cadrul unei importante agenții statale, funcție

care îl obliga să apere valorile sociale, și nu să le aducă atingere, pe fondul

unei scăderi continue a încrederii populației în eficiența organelor statului,

Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanța

de apel nu este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 alin.

(2) C. pen., fiind necesară supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare,

unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare și cerinței

ca aceasta să respecte anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile

art. 86

1

și urm. C. pen.

Ca urmare, constatând,

față de toate considerentele anterior expuse, incidența, în cauză, a cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 14 C.

proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea,

va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce privește omisiunea aplicării

pedepsei complementare și modalitatea de executare a pedepsei și, rejudecând, în

baza art. 65 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru infracțiunea

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Totodată, în baza

art. 86

1

C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6

ani, pe parcursul căruia inculpatul are obligația de a respecta măsurile de supraveghere

prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen.

În baza art. 359

C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare

a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Față de soluția

pronunțată, se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare

avansate de acesta, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale

nr. 37/A din 08 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, privind pe inculpatul J.N.

Casează, în parte,

decizia penală atacată numai în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei complementare

și modalitatea de executare a pedepsei și, rejudecând:

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru infracțiunea

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la

art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 86

1

C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de

2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor

măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte,

trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, conform

programului stabilit de acesta;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359

C. proc. pen., atrage atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a

suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

Menține restul

dispozițiilor hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2012.