ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 104 din data de 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori,

a fost condamnat inculpatul M.C.G. la

pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257

alin. (1) C. pen.

I

s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În

baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În

baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani.

S-a

atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind

revocarea.

A

fost obligat inculpatul să achite suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariul avocatului

desemnat din oficiu pentru inculpat urmând a se avansa din fondurile statului.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul

Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași nr. 19/P/2010 din

2 decembrie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea

în judecată a inculpatului M.C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000

cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen., reținându-se că în luna octombrie

2009, inculpatul M.C.G. a pretins de la numitul D.G.S. suma de 60.000 RON, din

care a primit 45.000 RON, în trei tranșe: 10.000 RON (octombrie 2009), 15.000 RON

(noiembrie 2009) și 20.000 RON (decembrie 2009), promițându-i obținerea unei

hotărâri judecătorești favorabile în recurs, în cauza în care el și fratele

său, D.R., au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și lipsire de libertate

în mod ilegal și condamnați în primă instanță de Tribunalul Iași la pedeapsa de

5 ani închisoare cu executare în detenție, hotărâre menținută de instanța de

apel, Curtea de Apel Iași, respectiv că va obține condamnarea la o pedeapsă cu

executarea în regim de suspendare condiționată, lăsând să se înțeleagă că ar

avea influență asupra magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde

se judecă recursul.

În

fața instanței au fost administrate nemijlocit probe cu martori și acte, fiind

audiați martorii din lucrări A.F., D.C., D.G.S., D.L., D.M., D.R., I.E. și Ț.O.

Inculpatul

M.C.G., prin avocatul desemnat din oficiu, și-a propus probe în apărare, fiind

audiată martora D.A. și a depus la dosarul cauzei o caracterizare, xerocopia

deciziei nr. 18 din 09 februarie 2011 a Baroului Iași și xerocopiile

certificatelor de naștere ale copiilor M.R.A. și M.M.C.

Analizând

probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării

judecătorești, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrară la

Ministerului Public, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Iași sub nr. 19/P/2010 din 18 februarie 2010, D.L., D.M., D.G., D.R. și D.C. au

reclamat săvârșirea faptelor de către M.C.G., solicitând restituirea sumelor

plătite și tragerea la răspundere penală.

S-a

reținut că în luna octombrie 2009, numitul D.G.S., însoțit de numitul A.F., l-a

contactat pe inculpatul M.C.G. la cabinetul de avocatură din Iași, cerându-i

să-l ajute să nu facă închisoare în Dosarul penal nr. 7639/99/2007 al

Tribunalului Iași, unde avea calitatea de inculpat, alături de fratele său D.R.

și unde fuseseră condamnați la pedepse nedefinitive cu închisoarea pentru

săvârșirea de către fiecare a infracțiunilor de tentativă de omor, prev. de art.

20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și lipsire de libertate, prev. de art.

189 alin. (2) C. pen.

Aflând

de la acesta circumstanțele cauzei, inculpatul M.C.G. i-a spus că-l poate ajuta

întrucât are pe cineva care lucra la Înalta Curte de Casație și Justiție - unde

procesul se afla în recurs - fără a preciza numele sau funcția deținută de

persoana în cauză.

De

asemenea, inculpatul M.C.G. i-a precizat numitului D.G.S. că obținerea soluției

de suspendare condiționată a executării pedepselor aplicate lui și fratelui său

îl costă 60.000 RON și trebuie să plătească 45.000 RON înainte și 15.000 RON

după obținerea hotărârii favorabile.

Pentru

obținerea banilor necesari plății inculpatului M.C.G., numitul D.G.S. a cerut

ajutorul financiar fraților săi - denunțătorii, care au fost de acord și, în

acest sens, martora D.L. a luat un împrumut de 33.000 RON de la bancă, dându-i

suma de 25.000 RON, martorul D.M. a vândut animale din gospodărie, obținând 10.000

RON, pe care i-a dat fratelui său, iar numitul D.R. a împrumutat 10.000 RON de

la o bancă.

Suma

de 10.000 RON a fost dată inculpatului M.C.G. în luna octombrie 2009, în biroul

acestuia din Iași, de numitul D.G.S., care era însoțit de fratele său D.C.; la

câteva zile, D.G.S. l-a însoțit pe fratele său D.R. la cabinetul inculpatului M.C.G.,

acesta discutând și el cu inculpatul despre obținerea unei soluții favorabile

în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul asigurându-l că

dacă îi vor da banii va obține o pedeapsă cu suspendare.

În

noiembrie 2009, numitul D.G.S. i-a dat inculpatului M.C.G., în biroul acestuia

din Iași, suma de 15.000 RON, primind asigurări de la inculpat că-i va rezolva

problema și să stea liniștit, să-și vadă de treabă.

În

luna decembrie 2009, numitul D.G.S., însoțit de fratele său D.M., i-a dat

inculpatului M.C.G., în biroul acestuia din Iași, suma de 20.000 RON.

În

octombrie 2009, inculpatul M.C.G. l-a contactat telefonic pe martorul Ț.O. -

avocat în cadrul Baroului București și i-a cerut să asigure asistența juridică

a numiților D.G.S. și D.R. în dosarul aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, trimițându-i acestuia la data de 12 octombrie 2009 suma de

5.000 RON prin Westaco Express.

În

virtutea relațiilor de colaborare existente între cei doi avocați, martorul Ț.O.

a acceptat și, fără a avea o discuție prealabilă cu cei doi clienți, a întocmit

contractul de asistență juridică nr. 173 581 din 11 decembrie 2009

reprezentându-i pe aceștia în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție la

termenele de judecată din 14 decembrie 2009 și 15 februarie 2010, alături de

avocatul I.E.

Cu

toate apărările și serviciile avocațiale prestate de cei doi avocați, Ț.O. și I.E.,

la data de 15 februarie 2010, prin decizia penală nr. 562, Înalta Curte de Casație

și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile inculpaților D.G.S. și D.R.,

menținând soluția de condamnare a acestora la pedeapsa închisorii cu executare

în regim de detenție, iar hotărârea a fost pusă în executare la data de 17

februarie 2010, când inculpații au fost încarcerați.

Numitul

D.G.S. l-a contactat telefonic pe avocatul Ț.O., pentru a-i cere explicații

întrucât și acesta îl asigurase că poate obține o soluție cu suspendare

condiționată a executării pedepsei, avocatul spunându-i să aibă răbdare

întrucât va discuta cu inculpatul M.C.G. și îl va contacta ulterior.

Inculpatul

M.C.G., aflând despre încarcerarea numiților D.G.S. și D.R. în Penitenciarul

Iași, i-a vizitat câteva minute și le-a spus să stea liniștiți întrucât într-o

lună - două le rezolvă problema și va solicita rejudecarea dosarului, fără a-i

mai vizita ulterior.

Ulterior,

în luna mai 2010, inculpatul M.C.G., a mers în localitatea D., județul Iași,

fără a ști de existența denunțului și i-a dat numitei D.M, soția lui D.R. suma

de 35.000 RON și restul de 10.000 RON numitului D.M. fapt ce rezultă din

declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței de judecată.

Deși

legal citat în cauză, inculpatul M.C.G. nu s-a prezentat în fața instanței de

judecată, asigurându-i-se apărător din oficiu, conform normelor legale.

În

cursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul M.C.G. nu a dat declarație,

fiind administrate în apărarea sa proba cu acte și s-a audiat în

circumstanțiere martora D.A., rezultând din acestea că inculpatul are doi copii

minori din căsătoria cu M.M.

-

M., în prezent este suspendat din 1 martie 2011 conform deciziei nr. 18 din 9

februarie 2011 a Baroului Iași din calitatea de avocat pentru neplata taxelor,

iar în plan personal este o persoană de încredere, care își ajuta întotdeauna

semenii, manifestând o atitudine corectă față de colegi și colaboratori, dând

dovadă de profesionalism.

S-a

reținut astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, că inculpatul M.C.G.

a comis fapta pentru care este cercetat, cu forma de vinovăție prevăzută de

lege, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta.

În

drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M.C.G. de a fi pretins numitului D.G.S.,

în luna octombrie 2009, suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 45.000 RON

în trei tranșe, promițându-i acestuia că va obține în recursul promovat de el

și fratele său D.R. o hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa

închisorii cu suspendarea condiționată a executării, lăsând să se înțeleagă că

ar avea influență asupra magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin.

(1) C. pen.

S-a

reținut astfel că săvârșirea infracțiunii de către inculpatul M.C.G. și

vinovăția acestuia sunt dovedite prin următoarele mijloace de probă: denunțul

numiților D.L., D.M., D.G., D.R., D.C. și declarațiile acestora din cursul

urmăririi penale și al judecății, declarațiile martorilor A.F., Ț.O. și I.E.,

actele aflate în dosarul de urmărire penală și actele depuse în fața instanței.

La

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului M.C.G., au fost

avute în vedere, pe lângă criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., gradul

de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă în care a fost comisă

aceasta și circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor

primar, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, însă a restituit suma

de bani ce a făcut obiectul primirii și pretinderii, are doi copii minori în

întreținere, a comis fapta în calitate de avocat, funcție din care este

suspendat pentru neplata taxelor.

Având

în vedere cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și faptul că acesta nu a mai

fost condamnat anterior definitiv la pedeapsa închisorii, iar banii pretinși și

primiți au fost restituiți, instanța de fond a apreciat că scopul educativ al

pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului M.C.G.

și fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, fiind întrunite

cumulativ prevederile art. 81 C. pen.

Față

de această situație, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

de trei ani închisoare aplicată inculpatului M.C.G., pe durata unui termen de

încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

Împotriva

sentinței penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, solicitând admiterea căii de atac

promovate, aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat, cu executare prin

privare de libertate și, de asemenea, aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și

c) C. pen., în considerarea dispozițiilor art. 65 C. pen.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat

pentru considerentele care urmează.

Situația

de fapt reținută de instanța de fond este în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit

infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a pretins

numitului D.G.S., în luna octombrie 2009, suma de 60.000 RON, din care a primit

suma de 45.000 RON în trei tranșe, promițându-i acestuia că va obține în

recursul promovat de el și fratele său D.R. o hotărâre judecătorească de

condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării,

lăsând să se înțeleagă că ar avea influență asupra magistraților Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

Analiza

actelor dosarului relevă împrejurarea că instanța de fond a reținut în mod

corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei

juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise

încadrarea juridică corespunzătoare.

Înalta

Curte constată însă că recursul formulat de Parchet este fondat, urmând a casa

sentința penală atacată și a proceda la o nouă judecată, pentru motivele care

vor fi expuse în continuare.

Principiul

individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea,

cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de gradul de

pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa,

pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului,

îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind

menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului,

pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior,

strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar,

subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al

întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis

determinate.

Înscrierea

în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă

consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât

respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De

altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea

realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub

aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în

mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta

sub influența pedepsei.

Funcțiile

de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea

judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate

criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele

speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana

infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea

judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată,

ci ținând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabilește anumite

criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre

acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală. În literatura juridică s-a precizat

că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date

referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică,

vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea

faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție

împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie

proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică,

fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării

pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu

cunoscute.

La

individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului M.C.G., se constată

că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen., pedeapsa de 3 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și

circumstanțelor personale ale inculpatului, care este infractor primar, a

restituit suma de bani ce a făcut obiectul primirii și pretinderii și are doi

copii minori în întreținere, nefiind astfel întemeiată solicitarea Parchetului

de majorare a cuantumului pedepsei.

Înalta

Curte reține însă că în cauză, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv

cea prevăzută de art. 81 C. pen., nu este corespunzătoare gradului de pericol

social al faptei și periculozității făptuitorului, din această perspectivă

fiind întemeiată solicitarea Parchetului de schimbare a modalității de

executare a pedepsei.

Fapta

săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de

pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și

împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Suspendarea

condiționată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a

pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul

pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de

libertate, iar din datele care caracterizează persoana inculpatului nu se poate

desprinde o asemenea concluzie, având în vedere calitatea în care a comis

fapta, respectiv aceea de avocat, dar și conduita procesuală a acestuia și

perseverența infracțională. Inculpatul, comițând fapta în circumstanțele

anterior menționate, corect reținute de instanța de fond pe baza probelor

administrate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea

unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este suficientă

pentru a se realiza reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

Astfel

fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare

în regim de detenție, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de

executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă

scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art.

52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a

faptei și datele personale ale inculpatului și, respectiv, sancțiunea aplicată

acestuia.

Pe

de altă parte, Înalta Curte constată că este întemeiată și solicitarea

Parchetului de a se aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen.

Astfel,

se reține că inculpatul M.C.G. a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani

închisoare, acestuia fiindu-i interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În

acest sens, se reține că dispozițiile legale în discuție trebuie interpretate

și aplicate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a

Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din

Constituția României, fac parte din dreptul intern.

Astfel,

față de jurisprudența constantă a Curții (S. și P. c. României, Hirst c. Marii

Britanii), se reține că materia pedepselor accesorii este guvernată de

principiul individualizării judiciare, conform căruia sancțiunile penale care

constau în aplicarea interdicțiilor cu efect restrictiv asupra drepturilor și

libertăților fundamentale, nu pot fi interzise ope legis, ci doar în măsura în

care infracțiunea care a atras condamnarea nu este străină aspectelor privind

exercitarea drepturilor cu privire la care a fost aplicată pedeapsa accesorie.

În

lumina acestor considerații, față de natura faptei comise -infracțiune de

corupție, cu un grad ridicat de pericol social -, de modul concret de săvârșire

- prin pretinderea de către inculpat, de la numitul D.G.S., a unei sume de

bani, promițându-i acestuia că va obține în recursul promovat de el și de

fratele său D.R. o hotărâre judecătorească favorabilă, lăsând să se înțeleagă

că ar avea influență asupra magistraților instanței supreme  și de calitatea în

care inculpatul a comis infracțiunea - aceea de avocat, aflat în activitate la

momentul comiterii faptei, se apreciază că în cauză se impune a se interzice

acestuia dreptul de a mai desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a

folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Pentru

toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 104 din

30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe inculpatul M.C.G., va casa sentința penală atacată numai în ceea ce

privește modalitatea de executare a pedepsei și aplicarea pedepsei

complementare și, în rejudecare, va dispune executarea pedepsei de 3 ani

închisoare în regim de detenție.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa

complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C.

pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Se

va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C.

pen.

Vor

fi înlăturate din dispozitivul sentinței atacate dispozițiile art. 81 C. pen., art.

83 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., urmând a se menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de

către stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE,

ÎN

NUMELE LEGII,

D

E C I D E:

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Iași împotriva

sentinței penale nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.C.G.

Casează

sentința penală atacată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a

pedepsei și aplicarea pedepsei complementare și, rejudecând, dispune executarea

pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară

prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o

durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Face

aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen.

Înlătură

din dispozitivul sentinței atacate dispozițiile art. 81 C. pen., art. 83 C.

pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 martie 2012.