ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din data de 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost condamnat inculpatul M.C.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea. A fost obligat inculpatul să achite suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat urmând a se avansa din fondurile statului. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași nr. 19/P/2010 din 2 decembrie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.C.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen., reținându-se că în luna octombrie 2009, inculpatul M.C.G. a pretins de la numitul D.G.S.

suma de 60.000 RON, din care a primit 45.000 RON, în trei tranșe: 10.000 RON (octombrie 2009), 15.000 RON (noiembrie 2009) și 20.000 RON (decembrie 2009), promițându-i obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în recurs, în cauza în care el și fratele său, D.R., au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și lipsire de libertate în mod ilegal și condamnați în primă instanță de Tribunalul Iași la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în detenție, hotărâre menținută de instanța de apel, Curtea de Apel Iași, respectiv că va obține condamnarea la o pedeapsă cu executarea în regim de suspendare condiționată, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență asupra magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se judecă recursul.

În fața instanței au fost administrate nemijlocit probe cu martori și acte, fiind audiați martorii din lucrări A.F., D.C., D.G.S., D.L., D.M., D.R., I.E. și Ț.O. Inculpatul M.C.G., prin avocatul desemnat din oficiu, și-a propus probe în apărare, fiind audiată martora D.A. și a depus la dosarul cauzei o caracterizare, xerocopia deciziei nr. 18 din 09 februarie 2011 a Baroului Iași și xerocopiile certificatelor de naștere ale copiilor M.R.A. și M.M.C. Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrară la Ministerului Public, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași sub nr. 19/P/2010 din 18 februarie 2010, D.L., D.M., D.G., D.R.

și D.C. au reclamat săvârșirea faptelor de către M.C.G., solicitând restituirea sumelor plătite și tragerea la răspundere penală. S-a reținut că în luna octombrie 2009, numitul D.G.S., însoțit de numitul A.F., l-a contactat pe inculpatul M.C.G. la cabinetul de avocatură din Iași, cerându-i să-l ajute să nu facă închisoare în Dosarul penal nr. 7639/99/2007 al Tribunalului Iași, unde avea calitatea de inculpat, alături de fratele său D.R. și unde fuseseră condamnați la pedepse nedefinitive cu închisoarea pentru săvârșirea de către fiecare a infracțiunilor de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. Aflând de la acesta circumstanțele cauzei, inculpatul M.C.G.

i-a spus că-l poate ajuta întrucât are pe cineva care lucra la Înalta Curte de Casație și Justiție - unde procesul se afla în recurs - fără a preciza numele sau funcția deținută de persoana în cauză. De asemenea, inculpatul M.C.G. i-a precizat numitului D.G.S. că obținerea soluției de suspendare condiționată a executării pedepselor aplicate lui și fratelui său îl costă 60.000 RON și trebuie să plătească 45.000 RON înainte și 15.000 RON după obținerea hotărârii favorabile. Pentru obținerea banilor necesari plății inculpatului M.C.G., numitul D.G.S. a cerut ajutorul financiar fraților săi - denunțătorii, care au fost de acord și, în acest sens, martora D.L. a luat un împrumut de 33.000 RON de la bancă, dându-i suma de 25.000 RON, martorul D.M.

a vândut animale din gospodărie, obținând 10.000 RON, pe care i-a dat fratelui său, iar numitul D.R. a împrumutat 10.000 RON de la o bancă. Suma de 10.000 RON a fost dată inculpatului M.C.G. în luna octombrie 2009, în biroul acestuia din Iași, de numitul D.G.S., care era însoțit de fratele său D.C.; la câteva zile, D.G.S. l-a însoțit pe fratele său D.R. la cabinetul inculpatului M.C.G., acesta discutând și el cu inculpatul despre obținerea unei soluții favorabile în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul asigurându-l că dacă îi vor da banii va obține o pedeapsă cu suspendare. În noiembrie 2009, numitul D.G.S. i-a dat inculpatului M.C.G., în biroul acestuia din Iași, suma de 15.000 RON, primind asigurări de la inculpat că-i va rezolva problema și să stea liniștit, să-și vadă de treabă.

În luna decembrie 2009, numitul D.G.S., însoțit de fratele său D.M., i-a dat inculpatului M.C.G., în biroul acestuia din Iași, suma de 20.000 RON. În octombrie 2009, inculpatul M.C.G. l-a contactat telefonic pe martorul Ț.O. - avocat în cadrul Baroului București și i-a cerut să asigure asistența juridică a numiților D.G.S. și D.R. în dosarul aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, trimițându-i acestuia la data de 12 octombrie 2009 suma de 5.000 RON prin Westaco Express. În virtutea relațiilor de colaborare existente între cei doi avocați, martorul Ț.O. a acceptat și, fără a avea o discuție prealabilă cu cei doi clienți, a întocmit contractul de asistență juridică nr. 173 581 din 11 decembrie 2009 reprezentându-i pe aceștia în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenele de judecată din 14 decembrie 2009 și 15 februarie 2010, alături de avocatul I.E.

Cu toate apărările și serviciile avocațiale prestate de cei doi avocați, Ț.O. și I.E., la data de 15 februarie 2010, prin decizia penală nr. 562, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile inculpaților D.G.S. și D.R., menținând soluția de condamnare a acestora la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, iar hotărârea a fost pusă în executare la data de 17 februarie 2010, când inculpații au fost încarcerați. Numitul D.G.S. l-a contactat telefonic pe avocatul Ț.O., pentru a-i cere explicații întrucât și acesta îl asigurase că poate obține o soluție cu suspendare condiționată a executării pedepsei, avocatul spunându-i să aibă răbdare întrucât va discuta cu inculpatul M.C.G.

și îl va contacta ulterior. Inculpatul M.C.G., aflând despre încarcerarea numiților D.G.S. și D.R. în Penitenciarul Iași, i-a vizitat câteva minute și le-a spus să stea liniștiți întrucât într-o lună - două le rezolvă problema și va solicita rejudecarea dosarului, fără a-i mai vizita ulterior. Ulterior, în luna mai 2010, inculpatul M.C.G., a mers în localitatea D., județul Iași, fără a ști de existența denunțului și i-a dat numitei D.M, soția lui D.R. suma de 35.000 RON și restul de 10.000 RON numitului D.M. fapt ce rezultă din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței de judecată. Deși legal citat în cauză, inculpatul M.C.G. nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, asigurându-i-se apărător din oficiu, conform normelor legale.

În cursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul M.C.G. nu a dat declarație, fiind administrate în apărarea sa proba cu acte și s-a audiat în circumstanțiere martora D.A., rezultând din acestea că inculpatul are doi copii minori din căsătoria cu M.M. - M., în prezent este suspendat din 1 martie 2011 conform deciziei nr. 18 din 9 februarie 2011 a Baroului Iași din calitatea de avocat pentru neplata taxelor, iar în plan personal este o persoană de încredere, care își ajuta întotdeauna semenii, manifestând o atitudine corectă față de colegi și colaboratori, dând dovadă de profesionalism. S-a reținut astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, că inculpatul M.C.G. a comis fapta pentru care este cercetat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M.C.G. de a fi pretins numitului D.G.S., în luna octombrie 2009, suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 45.000 RON în trei tranșe, promițându-i acestuia că va obține în recursul promovat de el și fratele său D.R. o hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență asupra magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen. S-a reținut astfel că săvârșirea infracțiunii de către inculpatul M.C.G.

și vinovăția acestuia sunt dovedite prin următoarele mijloace de probă: denunțul numiților D.L., D.M., D.G., D.R., D.C. și declarațiile acestora din cursul urmăririi penale și al judecății, declarațiile martorilor A.F., Ț.O. și I.E., actele aflate în dosarul de urmărire penală și actele depuse în fața instanței. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului M.C.G., au fost avute în vedere, pe lângă criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă în care a fost comisă aceasta și circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, însă a restituit suma de bani ce a făcut obiectul primirii și pretinderii, are doi copii minori în întreținere, a comis fapta în calitate de avocat, funcție din care este suspendat pentru neplata taxelor.

Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și faptul că acesta nu a mai fost condamnat anterior definitiv la pedeapsa închisorii, iar banii pretinși și primiți au fost restituiți, instanța de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului M.C.G. și fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, fiind întrunite cumulativ prevederile art. 81 C. pen. Față de această situație, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de trei ani închisoare aplicată inculpatului M.C.G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

Împotriva sentinței penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, solicitând admiterea căii de atac promovate, aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat, cu executare prin privare de libertate și, de asemenea, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen., în considerarea dispozițiilor art. 65 C. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a pretins numitului D.G.S., în luna octombrie 2009, suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 45.000 RON în trei tranșe, promițându-i acestuia că va obține în recursul promovat de el și fratele său D.R. o hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență asupra magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare. Înalta Curte constată însă că recursul formulat de Parchet este fondat, urmând a casa sentința penală atacată și a proceda la o nouă judecată, pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului M.C.G., se constată că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale inculpatului, care este infractor primar, a restituit suma de bani ce a făcut obiectul primirii și pretinderii și are doi copii minori în întreținere, nefiind astfel întemeiată solicitarea Parchetului de majorare a cuantumului pedepsei. Înalta Curte reține însă că în cauză, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea prevăzută de art. 81 C. pen., nu este corespunzătoare gradului de pericol social al faptei și periculozității făptuitorului, din această perspectivă fiind întemeiată solicitarea Parchetului de schimbare a modalității de executare a pedepsei.

Fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, iar din datele care caracterizează persoana inculpatului nu se poate desprinde o asemenea concluzie, având în vedere calitatea în care a comis fapta, respectiv aceea de avocat, dar și conduita procesuală a acestuia și perseverența infracțională.

Inculpatul, comițând fapta în circumstanțele anterior menționate, corect reținute de instanța de fond pe baza probelor administrate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului și, respectiv, sancțiunea aplicată acestuia.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este întemeiată și solicitarea Parchetului de a se aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. Astfel, se reține că inculpatul M.C.G. a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare, acestuia fiindu-i interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În acest sens, se reține că dispozițiile legale în discuție trebuie interpretate și aplicate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern.

Astfel, față de jurisprudența constantă a Curții (S. și P. c. României, Hirst c. Marii Britanii), se reține că materia pedepselor accesorii este guvernată de principiul individualizării judiciare, conform căruia sancțiunile penale care constau în aplicarea interdicțiilor cu efect restrictiv asupra drepturilor și libertăților fundamentale, nu pot fi interzise ope legis, ci doar în măsura în care infracțiunea care a atras condamnarea nu este străină aspectelor privind exercitarea drepturilor cu privire la care a fost aplicată pedeapsa accesorie. În lumina acestor considerații, față de natura faptei comise -infracțiune de corupție, cu un grad ridicat de pericol social -, de modul concret de săvârșire - prin pretinderea de către inculpat, de la numitul D.G.S., a unei sume de bani, promițându-i acestuia că va obține în recursul promovat de el și de fratele său D.R.

o hotărâre judecătorească favorabilă, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență asupra magistraților instanței supreme și de calitatea în care inculpatul a comis infracțiunea - aceea de avocat, aflat în activitate la momentul comiterii faptei, se apreciază că în cauză se impune a se interzice acestuia dreptul de a mai desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.C.G., va casa sentința penală atacată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și aplicarea pedepsei complementare și, în rejudecare, va dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Se va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. Vor fi înlăturate din dispozitivul sentinței atacate dispozițiile art. 81 C. pen., art. 83 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., urmând a se menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Iași împotriva sentinței penale nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.C.G.

Casează sentința penală atacată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și aplicarea pedepsei complementare și, rejudecând, dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. Înlătură din dispozitivul sentinței atacate dispozițiile art. 81 C. pen., art. 83 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.