ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3128/2010

În concret, la 20 februarie 2009, inculpatului O.C., inspector de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași - Biroul de investigare a fraudelor, i-a fost repartizat Dosarul penal nr. 395/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în vederea efectuării de cercetări față de numitul F.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996, constând în reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator W. În cadrul cercetărilor efectuate, inculpatul a procedat la audierea făptuitorului F.M. la data de 1 iunie 2009, ocazie cu care i-a adus la cunoștință faptul că în cauză urma să se stabilească cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta sa. Urmare a demersurilor efectuate de inculpat, la data de 28 septembrie 2009, a fost primită adresa din 24 septembrie 2009 prin care societatea de avocați "M.G. & M.P.", reprezentanta M.C., a comunicat faptul că nu se constituia parte civilă în cauză, deși, prin folosirea fără licență a programelor de calculator W. se cauzase firmei un prejudiciu de 252 euro. La data de 30 septembrie 2009, numitul F.M., în prezența apărătorului ales, a depus un denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași în care a arătat împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat, precum și faptul că în dimineața zilei de 29 septembrie 2009 inculpatul l-a contactat anunțându-l că M.C. se constituise parte civilă cu suma de 2.500. În cursul aceleiași zile, F.M. l-a contactat pe inculpat pentru a-i comunica ora la care urma să se prezinte în ziua următoare la sediul poliției pentru a lua cunoștință de adresa de constituire de parte civilă. În cadrul acestei discuții, urmare a îngrijorării manifestate de F.M. cu privire la cuantumul prejudiciului adus la cunoștință de inculpat, la inițiativa celui din urmă, denunțătorul a acceptat să se întâlnească cu inculpatul la ora 20.00, în parcarea din fața stației C.F.R. Iași, în zona barierei ce desparte parcarea publică de aceea destinată C.F.R., ora și locația fiind stabilite de inculpat. Denunțătorul a fost transportat la întâlnire de prietenul său, martorul P.V.I. În fața gării, cei doi s-au despărțit, martorul P. așteptând în autoturismul său, parcat la 30 - 40 m de barieră, în timp ce F.M. s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea autoturismului acestuia, în care se afla colegul lui - A.I. În cadrul întâlnirii, denunțătorul s-a plâns din nou de cuantumul prejudiciului, solicitând polițistului sprijin pentru a i se da posibilitatea să achite în rate suma respectivă. Inculpatul O.C. a reacționat, spunându-i că are un prieten cu cunoștințe la M. care i-ar putea rezolva problema, fără a-i explica însă, în această fază, în ce modalitate. Totodată, a afirmat că-l va suna imediat pe acel prieten și chiar a făcut gestul de a folosi telefonul mobil, îndepărtându-se însă de denunțător și părând că poartă o discuție cu cineva vreme de câteva minute. Ulterior, i-a spus denunțătorului că persoana respectivă, pentru 300 - 400 euro, va obține de la M. o altă adresă care să-l exonereze pe denunțător de răspundere în cauza în care era cercetat. Totodată, avansând ideea unei posibile majorări a sumei pretinse, inculpatul l-a asigurat pe denunțător că prietenul său nu îi va pretinde jumătate din suma cu care M. se constituise parte civilă. În final, inculpatul i-a pus în vedere denunțătorului să facă rost de suma de bani stabilită și să nu se mai prezinte în ziua următoare la poliție, ci să aștepte telefonul său, solicitându-i, de asemenea, discreție totală cu privire la discuția purtată. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Iași a consemnat denunțul în procesul-verbal din 30 septembrie 2009, cauza fiind înregistrată sub nr. 80 /P/ 2009. Prin ordonanța provizorie cu același număr din 30 septembrie 2009, procurorul de caz a autorizat cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore, interceptarea și înregistrarea audio și video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, a convorbirilor telefonice și a mesajelor scrise, trimise și primite și luarea de imagini privind întâlnirile dintre denunțătorul F.M. și făptuitorul O.C. Ulterior, la 30 septembrie 2009, mai înainte ca ordonanța provizorie să-și producă efectele, F.M. a fost contactat din nou de inculpat, care i-a cerut să se întâlnească la benzinăria P. situată vizavi de Patiseria B. de pe șoseaua N., la ora 18.00. Din declarația denunțătorului rezultă că în timp ce se afla la benzinărie, la ora 17.58, a fost contactat telefonic de către inculpat, care l-a anunțat că întârzie o jumătate de oră. O.C. l-a sunat din nou pe F.M. la ora 18.28 și i-a cerut să coboare pe strada de lângă benzinărie, în zona podului pietonal peste Nicolina, unde se afla autoturismul inculpatului, marca D.L., a cărei portiera dreapta față era deschisă. Denunțătorul a urcat în mașină, după care cei doi s-au deplasat pe străzile din jur câteva minute. În mașina inculpatului, denunțătorul a fost informat că "s-au schimbat datele problemei și că "mașina" costă 500 euro, adică 20% din valoarea ei. Nedumerit fiind de cele auzite de la polițist, F.M. a întrebat "ce mașină", O.C. afirmând . „știi foarte bine despre ce vorbesc". În cadrul acestei discuții, inculpatul i-a prezentat cu titlu de certitudine faptul că prietenul despre care amintise în ziua anterioară îl poate ajuta, arătând că modalitatea este următoare: inculpatul urma să trimită adresa primită de la M. și cei 500 euro la prietenul respectiv, iar acesta din urmă îi va trimite altă adresă din care ar fi rezultat că firma fie nu a suferit niciun prejudiciu, fie că prejudiciul ar fi fost recuperat. Totodată, i-a spus denunțătorului că trebuie să se prezinte cu suma de 500 euro până a doua zi, 1 octombrie 2009, ulterior acestei date retrăgându-și oferta de a-l ajuta. Cele două întâlniri, cât și discuțiile purtate, rezultă din denunțul și declarațiile martorului denunțător F.M. care se coroborează cu declarațiile martorului P.V.I., discuțiile telefonice premergătoare fiecărei întâlniri fiind confirmate prin listingul convorbirilor efectuate de inculpat de pe telefonul său personal la datele de referință. Acest ultim document stabilește datele, orele și numărul convorbirilor telefonice purtate de inculpat de pe telefonul personal cu denunțător în cele două zile, confirmându-se astfel declarațiile denunțătorului. În plus, se constată că nici inculpatul, în declarația dată în fața primei instanțe și menținută în recurs, nu contestă existența întâlnirilor cu denunțătorul, prezentând însă o altă variantă a discuțiilor purtate, inducând ideea că urmărea să intermedieze o tranzacție între denunțător și un amic al său privind achiziționarea unor piese auto. La data de 1 octombrie 2009, Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție a înmânat denunțătorului suma de 500 euro în vederea realizării flagrantului. În aceeași după-amiază, la ora 17.56, inculpatul l-a sunat pe denunțător de pe un alt număr de telefon, stabilind să se întâlnească în același loc ca și în seara anterioară, peste aproximativ jumătate de oră. Denunțătorul a ajuns la locul de întâlnire și a fost din nou contactat telefonic de către inculpat, care i-a cerut să lase mașina cu care venise și să se deplaseze peste podul pietonal de pe râul Nicolina, O.C. așteptându-l de această dată pe cealaltă parte a podului, pe str. C. F.M. a urcat în autoturismul inculpatului și în timp ce acesta se deplasa pe diverse străzi din zonă, a scos cei 500 euro din portofel, i-a numărat, apoi, la indicațiile inculpatului, i-a pus într-o coala albă, format A4, pliată, pe care a introdus-o într-o în folie de plastic ce se afla în buzunarul portierei dreapta față a autoturismului inculpatului. Pentru a-i întări convingerea că banii urmau a fi trimiși prietenului de la București, conform promisiunii, inculpatul l-a asigurat pe denunțător că așa "cum îi iau, așa îi dau". Totodată, inculpatul l-a asigurat pe denunțător că nu i se vor solicita și alte sume de bani, urmând a se convinge de acest lucru în momentul în care va primi hârtia exoneratorie. După primirea banilor inculpatul a revenit pe str. C., în dreptul podului pietonal peste râul Nicolina, pentru a-l lăsa pe denunțător în locul din care îl luase. Ajungând în acel loc, inculpatul a devenit brusc nervos, solicitându-i denunțătorului să coboare mai repede din mașina sa, încercând chiar să plece înainte ca F.M. să părăsească autovehiculul. După coborârea denunțătorului, inculpatul a pornit în trombă, cu portiera din dreapta față deschisă, mergând pe mai multe străzi din municipiul Iași, respectiv, str. C., str. O. și str. L., unde s-a deplasat spre trecerea sub nivel a căii ferate, a trecut prin pasaj, s-a deplasat pe str. P., str. C., bulevardul P., traversând apoi Pasarela B. pe bulevardul S. După ce a trecut de semaforul de la intersecția str. B. cu bulevardul S., inculpatul s-a deplasat aproximativ 50 m pe bulevard, după care, în dreptul benzinăriei L. a întors brusc pe celălalt sens de mers, iar după ce a trecut din nou de semafor a aruncat prin geamul mașinii folia de plastic care conținea cei 500 euro primiți de la denunțător. Ulterior, s-a deplasat din nou pe pasarela B. și pe șoseaua B., cu viteză foarte mare, ignorând semnele de circulație și marcajele, refuzând să oprească, deși a fost somat prin portavoce de echipajele jandarmeriei. În dreptul restaurantului O., a fost oprit de o mașină a jandarmeriei, care îl urmărise și încercase să-l oprească împreună cu un alt echipaj de jandarmi, inițial pe pasarela B. După ce a fost oprit, inculpatul a fost condus la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Ulterior, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție au recuperat de pe bulevardul S., din locul unde fusese aruncată de către inculpat folia de plastic conținând coala A4 în care se aflau cei 500 euro dați de denunțător, suma de 400 euro, două bancnote în cupiură de 100 euro și trei bancnote în cupiură de 50 euro fiind găsite pe carosabil, iar o bancnotă de 50 euro fiind recuperată de la martorul M.A. care o găsise pe jos în stația de autobuz. Contextul recuperării sumei de 400 euro rezultă cu claritate din declarațiile martorilor T.L.G., C.A.V., M.A., M.L., C.A. și Z.G., precum și din proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și raportul de activitate al șefului dispozitivului de jandarmi participanți la misiune. Una dintre bancnotele de 100 euro nu a fost găsită și nici nu a putut fi recuperată. Întreaga desfășurare a flagrantului rezultă din declarațiile martorului denunțător, procesul-verbal de consemnare criminalistică a sumei de 500 euro, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșe fotografice, transcrierea înregistrărilor audio-video ambientale dintre denunțător și inculpat, procese-verbale de efectuare stop cadre cu ocazia vizionării înregistrărilor video stradale și a celor efectuate la SC L.R. SA - Stația 1 Iași, procesul-verbal privind consemnarea traseului efectuat de inculpat în cadrul acțiunii flagrante, raportul de activitate al șefului dispozitivului de jandarmi participanți la misiune, declarația martorei Z.G. și declarația inculpatului. Starea de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță și expusă anterior rezultă din analizarea și coroborarea întregului material probator administrat în cauză

De menționat că în declarația dată în primă instanță, menținută în recurs, inculpatul nu a negat nici întâlnirea cu denunțătorul din 1 octombrie 2009, discuția purtată, primirea unei sume de bani și traseul parcurs după plecarea lui F.M., însă a încercat să contureze o altă situație faptică decât cea reală, susținând că denunțătorul i-ar fi dat suma de 400 RON ca avans pentru achiziționarea de la prietenul său V. a unor piese de mașină. Totodată, a menționat că traseul parcurs ulterior primirii banilor a fost inițial justificat de dorința de a merge la P., dar, că datorită disfuncționalităților autoturismului său, a fost nevoit să renunțe la cumpărături, viteza și maniera violentă în care a circulat datorându-se defecțiunilor sistemului de frânare generate de un accident rutier recent. Inculpatul nu a negat nici faptul că ar fi aruncat folia de plastic în care denunțătorul îi pusese suma de 400 RON, subsecvent însușirii sumei de bani, motivându-și însă gestul prin disconfortul fonic produs de aceasta prin „foșnet". Dincolo de probabilitatea redusă ca o situație faptică ca cea expusă, respectiv - un ofițer de poliție intermediază o tranzacție de piese auto între un inculpat cercetat și un așa zis prieten - să fi existat, ambiguitatea apărării rezultă cu evidență din declarația inculpatului care nu are o derulare logică, conținând, totodată, motivări hilare ale gesturilor sale: a aruncat folia de plastic întrucât îl deranja „foșnetul"și a accelerat automobilul, continuând să „valseze" printre mașini pentru că nu-i funcționa sistemul de frânare. Practic, întreaga apărare urmărește să găsească o justificare nevinovată pentru activitatea ilicită a inculpatului, rupând din context fraze din discuția purtată cu denunțătorul și atribuind actelor inculpatului semnificația unor activități fără relevanță penală. Cu toate acestea, măsurile de precauție luate de inculpat, constând în folosirea telefonului personal, iar la data de 1 octombrie 2010, chiar al fiicei sale, pentru a-l contacta pe denunțător, folosirea funcției număr secret la utilizarea telefonului mobil în 30 septembrie 2009, pregătirea foliei de plastic și a colii A4 pentru primirea sumei pretinse, folosirea la toate întâlnirile cu denunțătorul a mașinii proprietate personală pentru a nu atrage atenția, locațiile stabilite pentru întâlnirile cu denunțătorul - în locuri aglomerate, în care puteau fi greu reperați, precum și purtarea discuțiilor în mașina personală, infirmă ipoteza avansată de inculpat a unei intermedieri nevinovate, constituind indicii temeinice ale vinovăției sale. În plus, intermedierea unei achiziții de piese auto nu justifica recompensarea inculpatului despre care se face vorbire în transcrierea interceptărilor ambientale, lăsată cu mărinimie de către inculpat la aprecierea denunțătorului. Lipsa de claritate a situației expuse de inculpat a fost sesizată chiar de apărare, care, ulterior declarației din 5 noiembrie 2009, a depus la dosarul cauzei o precizare a declarației inițiale, care, paradoxal, deși conține o expunere fluentă, prezintă și multe contradicții fată de cele declarate inițial. Faptul că susținerile inculpatului au fost confirmate de martorii propuși de acesta, U.D. și N.V., nu legitimează varianta prezentată în apărare, depozițiile celor trei necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză. În aceste condiții, înlăturarea declarațiilor celor doi martori anterior menționați este corectă și justificată de caracterul pro causa al declarațiilor lor. În plus, inculpatul a prezentat această variantă abia în fața primei instanțe, deși atât în cursul urmăririi penale, cât și în fond, a beneficiat de consiliere juridică din partea aceluiași apărător ales.

Supunând analizei materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că activitatea desfășurată de inculpatul O.C. care la data de 29 septembrie 2009 a solicitat suma de 300 - 400 euro de la denunțătorul F.M., iar la data de 30 septembrie 2009, a majorat solicitarea la suma de 500 euro pe care a și primit-o, prevalându-se de o pretinsă influență, printr-un intermediar, asupra unui funcționar de la M.C. pentru a-l determina să întocmească, în cadrul atribuțiilor de serviciu, o adresă din care să rezulte că această societate nu a suferit niciun prejudiciu în urma activității ilegale desfășurate de denunțător care făcea obiectul cercetării într-un dosar penal instrumentat de inculpat, constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000. Infracțiunea de trafic de influență nu presupune existența unei influențe reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, insă pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca influența pe care o are sau lasă să se creadă ca o are făptuitorul, să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. În cauză, așa cum corect s-a reținut, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență întrucât inculpatul s-a prevalat de influența reală sau presupusă pe care a lăsat să se înțeleagă că o are pe lângă un funcționar din cadrul M.C., pe care deși nu l-a nominalizat, l-a individualizat prin competență, susținând că acesta poate emite adresa exoneratorie de răspundere pentru denunțător. Totodată, este evident că denunțătorul a fost de acord să dea suma de bani solicitată de inculpat, în ideea că acesta are influență asupra funcționarului M.C., fără a prezenta relevanță dacă influența era reală sau imaginară. Mai mult, pentru a menține interesul actual al denunțătorului, în discuția din 1 octombrie 2009, inculpatul l-a asigurat pe acesta că hârtia care îl exonera de răspundere era deja întocmită, urmând să-i parvină a doua zi, după trimiterea banilor. Prin urmare, solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. este neîntemeiată.

În sfera aceluiași temei legal, achitarea inculpatului a fost solicitată și pentru lipsa vinovăției ca urmare a provocării sale de către denunțător. Sub acest aspect, se constată că din declarațiile martorului denunțător F.M. și ale martorului P.V., date în faza de urmărire penală, declarații menținute și în faza cercetării judecătorești, rezultă că inițiativa așa zisului ajutor a aparținut inculpatului care a și organizat întâlnirile cu denunțătorul și a stabilit calendarul desfășurării acestora. Principial, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se poate reține provocarea acuzatului în măsura în care intenția infracțională era deja luată, existând deja predispoziția de a comite infracțiunea, iar autoritățile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale persoanei respective. În speță, fiecare dintre actele materiale desfășurate de inculpat, evidențiate în probatoriul administrat, au prefigurat săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, intenția infracțională preexistând acțiunii denunțătorului. Astfel, exagerând deliberat cuantumul prejudiciului pe care denunțătorul ar fi trebuit să-l acopere în cauza penală în care era cercetat, inculpatul i-a indus acestuia o stare de neliniște, pe fondul căreia și-a oferit ajutorul, iar denunțătorul s-a arătat dispus să dea suma de bani solicitată, pentru a fi exonerat de răspundere. Relevantă în acest sens este înregistrarea convorbirii dintre inculpat și denunțător din 1 octombrie 2009 care relevă că, fiind preocupat de obținerea banilor, fără a fi întrebat sau provocat, inculpatul îl asigura pe denunțător că banii vor ajunge „acolo" și că în ziua următoare, va primi „hârtia". Întreaga discuție este condusă de inculpat care, precipitat, îi solicită denunțătorului să pună banii în „punga aia", dându-i instrucțiuni precise în legătură cu ambalarea banilor. Or, în acest context, intervenția denunțătorului F.M. nu poate fi în niciun caz apreciată ca determinantă pentru nașterea intenției infracționale a inculpatului.

Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului referitoare la aplicarea unei sancțiuni administrative pe motiv că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Potrivit art. 18 1 C. pen. „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin aducerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni." La stabilirea gradului de pericol social este necesar a se face o apreciere de ansamblu a faptei, ținându-se seama de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. În speță, așa cum corect a reținut și instanța de fond, prin infracțiunea săvârșită de ofițerul de poliție O.C. a fost grav vătămată imaginea și credibilitatea unei instituții importante a statului - Ministerul de Interne, precum și încrederea societății în capacitatea organelor de poliție de a soluționa în mod obiectiv cauzele penale, în afara influențelor exterioare. În plus, nu poate fi ignorată nici conduita inculpatului care, în ciuda probelor certe de vinovăție, a refuzat să dea declarații în faza de urmărire penală, încercând să îngreuneze stabilirea adevărului în cauză, pentru ca ulterior, la judecata în fond să prezinte o variantă proprie a situației de fapt, în efortul de a-și asigura o situație favorabilă.

În continuare, analizând celelalte critici formulate, Înalta Curte constată că și critica privind lipsa autorizării unităților mobile de jandarmi în raport de care s-a invocat nelegalitatea activității acestora, se dovedește a fi neîntemeiată. Participarea unităților mobile de jandarmi la punerea în executare a activității de prindere în flagrant constituie o atribuție legală a Jandarmeriei Române, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 550/2004, legitimitatea participării nefiind condiționată de existența unei autorizări prealabile, fiind suficientă solicitarea magistratului sau autorității competente. În cauză, participarea celor două unități mobile de intervenție rapidă ale jandarmeriei la realizarea flagrantului s-a făcut în baza solicitării procurorului șef serviciu din data de 1 octombrie 2009, activitățile desfășurate fiind consemnate în procesul-verbal întocmit de șeful dispozitivului de jandarmi care, conform dispozițiilor art. 214 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 550/2004, constituie mijloc de probă. Susținerea apărării că activitatea jandarmilor ar fi nelegală întrucât solicitarea de participare ar fi fost transmisă Inspectoratului de Jandarmi Județean ulterior datei la care efectivele de jandarmi au participat la realizarea flagrantului este neîntemeiată întrucât înscrisul aflat la dosar nu constituie o dovadă certă a transmiterii cererii procurorului șef serviciu Jandarmeriei. În plus, chiar și în măsura în care susținerea apărării s-ar fi dovedit reală, nu era de natură să afecteze legitimitatea activității desfășurate de cele două echipaje de jandarmi, legea procesuală penală recunoscând ofițerilor și subofițerilor din cadrul Jandarmeriei Române atribuții de organe de constatare pentru infracțiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice.

În strânsă legătură cu această critică, apărarea a invocat cuantumul exagerat al cheltuielilor judiciare, în raport pe de o parte, de lipsa de fundament a cheltuielilor ocazionate de participarea neautorizată a echipelor de jandarmi, iar pe de altă parte, de lipsa unor dovezi scrise a cheltuielilor efectuate. Sub acest aspect, se reține că activitatea legală desfășurată de autoritățile competente ale statului (jandarmi, polițiști, instanțe) naște dreptul acestora la acoperirea cheltuielilor ocazionate de participarea la activitățile specifice. În speță, cuantumul cheltuielilor judiciare aferent urmăririi penale, stabilit prin rechizitoriu la suma de 8.000 RON, este justificat de ampla desfășurare de forțe necesară pentru organizarea flagrantului și prinderea inculpatului, în condițiile în care traseul urmat de inculpat din momentul în care denunțătorul a coborât din mașina sa, până la momentul opririi acestuia de către echipajele de jandarmi, a fost de aproximativ 10 km, iar pentru urmărirea și oprirea acestuia în trafic au fost necesare două echipaje de jandarmi și o echipă de polițiști. Cheltuielile judiciare necesitate de judecata în prima instanță, în cuantum de 2.000 RON se justifică, de asemenea, în raport de numeroasele acte de procedură efectuate în cauză pentru cele șapte termene de judecată.

Insuficiența materialului probator administrat în cauză, invocat de apărare în raport de disfuncționalitatea sistemului de înregistrare video și audio amplasat pe corpul denunțătorului și neefectuarea amprentării și a percheziției corporale a inculpatului nu fac operabil principiul in dubio pro reo, atât transcrierea înregistrărilor convorbirilor, cât și celelalte probe evidențiate la pct. 2, stabilind cu certitudine vinovăția inculpatului. Activitatea de urmărire penală este prevăzută în competența procurorului, fiind în atributul acestuia desfășurarea activităților menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabili de comiterea lor. După sesizarea instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor legale de atac. Până la sesizarea instanței, procurorul este cel care apreciază asupra suficienței probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și dispune trimiterea în judecată a persoanelor considerate responsabile de săvârșirea faptei penale. Revenind la speță, se constată că întreaga activitate de urmărire penală, cât și rechizitoriul, au fost amănunțit examinate de instanța de fond care, analizând temeinicia acuzațiilor formulate de parchet și apărările inculpatului în proces, a constatat, în mod temeinic, că probele administrate dovedesc cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În raport de aspectele invocate în sfera acestei critici prin motivele scrise de recurs, se constată ca neîntemeiată și susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi fost dovedită viteza mare cu care a circulat pe străzile orașului Iași, imediat după consumarea faptei, reținându-se că, pe lângă constatările efectuate în acest sens de organele de jandarmi și de lucrătorii de poliție participanți la efectuarea acțiunii flagrante și înregistrările video, însăși inculpatul a recunoscut în mod expres acest fapt în declarația dată de 5 noiembrie 2009. De asemenea, se constată că aruncarea de către inculpat a foliei de plastic care conținea banii dați de denunțător a fost probată atât prin înregistrările sistemului de supraveghere video stradal, dar și prin declarația martorei Z.G. dată în cursul urmăririi penale și menținută în primă instanță, prin care a confirmat atât aruncarea foliei transparente care conținea bani, cât și faptul că aceștia erau în monedă euro.

Incertitudinea existenței sumei de 500 euro invocată de apărare în raport de contradicția existentă între ora alimentării contului și cea a eliberării sumei de bani este o simplă speculație bazată pe caracterul ușor ilizibil al bonului de alimentare. Apărarea susține că banii nu ar fi existat și că, prin urmare, nu puteau fi remiși inculpatului, întrucât chitanța de eliberare la agenția din Iași atesta că operațiunea a avut loc la ora 10.42, deși banii au fost introduși în cont ulterior, respectiv la ora 17.29 în cursul aceleiași zile. Susținerile apărării sunt evident neîntemeiate, documentul de alimentare a contului atestând că operațiunea a avut loc la ora 8.17 în ziua de 1 octombrie 2009, în timp ce eliberarea banilor s-a făcut ulterior în cursul aceleiași zile, respectiv la ora 10.42. În plus, existența banilor este dovedită prin procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor, declarația denunțătorului, declarațiile martorilor, etc.

În plus, se constată că atât în procedura prezentării materialului de urmărire penală, când beneficiind de consiliere juridică din partea apărătorului ales, a luat cunoștință de toate actele dosarului de urmărire penală, cât și la judecata în fond, inculpatul nu a formulat niciun fel de obiecție cu privire la legalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză. Prin urmare, constatând că toate criticile formulate de apărare sunt neîntemeiate, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. În continuare, analizând recursul parchetului, Înalta Curte constată ca acesta este întemeiat numai în cea ce privește greșita reținere a temeiului confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro și a omisiunii dispunerii restituirii către Direcția Națională Anticorupție a sumei de 400 euro, motiv pentru care îl va admite în aceste limite. Astfel, se constată că deși măsura confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro care nu a fost găsită este corectă, temeiul de drept reținut de prima instanță, respectiv cel prevăzut de art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. proc. pen. este greșit, măsura găsindu-și legitimitate în dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 care se aplică cu prioritate față de norma generală. Totodată, se constată că suma de 400 euro care a fost recuperată ulterior flagrantului, din suma totală de 500 euro pusă la dispoziție de Direcția Națională Anticorupție în considerarea dispozițiilor art. 4 din O.U.G.nr. 43/2002, a fost sigilată într-un plic înaintat primei instanțe împreună cu dosarul cauzei, așa cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul Curții de Apel Iași, impunându-se, astfel, restituirea acesteia Direcției Naționale Anticorupție. În schimb, critica parchetului privind greșita individualizare a pedepsei principale și a pedepsei accesorii nu este fondată. În raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni grave de corupție, prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei principale și accesorii aplicate inculpatului, precum și a modalității de executare a acesteia, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. În procesul de stabilire a pedepsei și la individualizarea modului de executare al acesteia, în mod corect, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptei reliefat de modul și mijloacele utilizate pentru săvârșirea infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă și urmările produse, natura relațiilor sociale ce au fost încălcate, profilul socio-moral al inculpatului care nu are antecedente penale, este căsătorit și tată a doi copii, a avut un comportament bun în familie și societate până la comiterea faptei, dar care nu și-a recunoscut vinovăția, prezentând o altă variantă faptică decât cea care rezultă din probatoriul administrat, astfel încât, aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă. În ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii, se constată că solicitarea de aplicare a interdicției dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., este neîntemeiată întrucât actele materiale săvârșite de inculpatul O.C. nu au implicat în niciun fel exercitarea atribuțiilor de serviciu. În speță, calitatea de polițist a inculpatului a constituit numai o împrejurare care a prilejuit săvârșirea faptei. Publicarea hotărârii de condamnare în ziarele locale sau centrale, așa cum este definită în dispozițiile art. 30 din Legea nr. 78/2000 constituie o sancțiune incidentală în cazul infracțiunilor de corupție, a cărei aplicare este lăsată la aprecierea instanței. Scopul acestei sancțiuni - educația civică și preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni - corespunde scopului pedepsei definit de art. 52 C. pen., motiv pentru care, în noul C. pen., legiuitorul a identificat-o ca fiind o pedeapsă complementară în cazul pedepselor ce se aplică persoanelor juridice. În speță, Înalta Curte constată că sentința de condamnare a inculpatului O.C. nu este reprezentativă pentru genul de infracțiune săvârșită pentru a fi astfel necesară publicarea hotărârii spre aducere la cunoștința publicului și prevenire generală. Pentru considerentele anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet și va casa sentința atacată numai cu privire la greșita reținere a temeiului măsurii confiscări sumei de 100 euro, respectiv art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., dispoziții legale pe care le va înlătura, reținând ca temei legal al confiscării art. 19 din Legea nr. 78/2000, precum și cu privire la omisiunea restituirii sumei de 400 euro, sens în care va dispune restituirea către Direcția Națională Anticorupție a sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plății efective, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Totodată, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.