ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3128/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3128/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

penale de față;

Prin Sentința penală nr. 29 din 9 martie 2010

a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpatul O.C.

a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la

art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 278/2000.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 86 alin.

(2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe

durata unui termen de încercare de 3 ani, cu obligarea inculpatului la

respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat

executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la data de 01 octombrie 2009, la zi, până la punerea efectivă în

libertate.

În baza art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 257alin.

(2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de

la inculpat a sumei de 100 euro - în echivalentul în lei la cursul B.N.R. la

data punerii în executare.

În baza art. 191 C.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 10.000 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare.

În considerentele

acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 29

septembrie 2009, inculpatul, inspector de poliție în cadrul Secției Regionale

de Poliție Transporturi Iași - Biroul de investigare a fraudelor, având în

instrumentare Dosarul penal nr. 395/P/2009 privind pe făptuitorul F.M., cercetat

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 139

9

din Legea

nr. 8/1996, a pretins de la persoana cercetată suma de 300 - 400 euro pentru

ca, prin intermediul unui prieten cu relații la M., să convingă reprezentanții

firmei deținătoare a drepturilor de autor să renunțe la pretențiile de natură

penală și civilă formulate în cauză. Ulterior, la 30 septembrie 2009,

inculpatul a majorat pretențiile la suma de 500 euro, pretinzându-i

denunțătorului să facă rost de sumă până a doua zi, după această dată

retrăgându-și oferta de a-l ajuta.

În ziua de 1 octombrie 2009, Serviciul Teritorial

Iași al Direcției Naționale Anticorupție a înmânat denunțătorului suma de 500

euro și a organizat flagrantul.

După ce denunțătorul

a înmânat suma de 500 euro inculpatului, acesta din urmă a fost urmărit de

mașina Direcției Naționale Anticorupție pe străzile C., O., L., P., C.,

bulevardul P., bulevardul S., traversând pasarela B., iar după ce a întors

mașina înapoi spre pasarela B., și de un echipaj al Jandarmeriei, care a și

reușit să-l oprească pe șoseaua B., în dreptul Restaurantului O., prin blocarea

autoturismului.

Pe acest traseu, după

ce a schimbat direcția de mers în dreptul benzinăriei L. de pe bulevardul S.,

trecând de semafor, inculpatul a fost observat nemijlocit de către procuror și

de lucrătorii de poliție din autoturismul Direcției Naționale Anticorupție,

care-l urmăreau, aruncând banii. Împrejurarea aruncării banilor a fost

percepută și de martora Z.G., care nu a putut preciza însă tipul și culoarea

autoturismului de unde au fost aruncați.

Ulterior, a fost

descoperită și recuperată suma de 400 de euro din cei 500 de euro, aspecte care

au fost confirmate și de declarațiile martorilor M.A.C., la care s-a găsit o

bancnotă de 50 de euro, M.L., C.A., Z.G., C.A.V. și T.L.G., care au observat cu

toții momentul în care lucrătorii Direcției Naționale Anticorupție au ridicat

de pe asfalt atât bancnotele, cât și folia P.V.C.

În cursul urmăririi

penale, inculpatul O.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații.

Inculpatul și-a

schimbat radical poziția procesuală în cursul cercetării judecătorești, în

declarația dată afirmând că este nevinovat întrucât activitatea desfășurată a

fost aceea de intermediere a unei tranzacții între denunțător și un amic al său,

V., privind achiziționarea unor piese auto.

În dovedirea acestei

situații, inculpatul a solicitat audierea martorilor U.D. și N.V.

Prima instanță a

procedat la administrarea nemijlocită a tuturor mijloacelor de probă

administrate în cursul urmăririi penale, procedând la audierea martorilor F.M.,

P.V.I., T.L.G., C.A.V., M.A., M.L., C.A., Z.G., A.I. și B.G.S.L., propuși de

acuzare, care au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, precum

și a martorilor U.D. și N.V., propuși de inculpat.

Instanța de fond a

înlăturat declarațiile martorilor propuși de inculpat constatând că acestea

sunt făcute pro causa întrucât nu se coroborează cu niciuna din declarațiile

celorlalți martori, ci numai cu cea dată de inculpat.

Pe cale de

consecință, s-a apreciat că varianta avansată de inculpat în declarația dată în

cursul cercetării judecătorești nu este veridică.

Analizând situația de

fapt prin prisma statuărilor jurisprudențiale cu privire la conținutul

infracțiunii cercetate și apelând la deducții logice și prezumții

judecătorești, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului O.C. care, la

data de 29 septembrie 2009, a solicitat denunțătorului F.M. suma de 300 - 400

de euro, iar la data de 30 septembrie 2009 a majorat pretenția la suma de 500

de euro, pe care a și primit-o la 1 octombrie 2009, prevalându-se în fața

acestuia de o pretinsă influență, printr-un intermediar, asupra unui funcționar

din cadrul M.C. pentru a-l determina să întocmească, în cadrul atribuțiilor de

serviciu, o adresă din care să rezulte că această societate nu a suferit niciun

prejudiciu în urma activității denunțătorului, adresă care ar fi condus la

exonerarea denunțătorului de răspundere penală în dosarul instrumentat de

inculpat, constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută și pedepsită

de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 78/2000.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere circumstanțele

concrete ale săvârșirii faptei, urmarea produsă și circumstanțele personale ale

inculpatului, apreciind că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate

fi realizat și fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au

formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și inculpatul O.C.

În recursul

parchetului, ca urmare a modificării de către procurorul de ședință a motivelor

de recurs expuse în scris, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei principale și a pedepsei

accesorii, greșitei rețineri a temeiului confiscării de la inculpat a sumei de

100 euro, neaplicării dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 78/2000 și omisiunii

dispunerii restituirii către Direcția Națională Anticorupție a sumei de 400

Euro

Prin motivele de

recurs formulate, inculpatul a criticat hotărârea, în principal, sub aspectul

greșitei condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

solicitând, într-o primă teză, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât probatoriul administrat nu

dovedește existența faptei în materialitatea sa, iar, în cealaltă teză,

achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. întrucât faptei îi lipsește intenția calificată, activitatea inculpatului

fiind provocată de denunțător.

În subsidiar, s-a

solicitat achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., cu motivarea că fapta săvârșită nu prezintă un pericol social

concret pentru ordinea publică, având în vedere atingerea minimă adusă valorii

sociale ocrotite, precum și circumstanțele personale și gradul de instrucție și

integrare socială ale inculpatului.

Totodată, s-a solicitat exonerarea inculpatului de

la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 10.000 RON, ca fiind nedovedite.

Recurentul intimat

inculpat a fost audiat în recurs, menținând declarația dată în fața primei

instanțe.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

din același cod, Înalta Curte

constată următoarele:

februarie 2009, inculpatului O.C., inspector de poliție în cadrul Secției

Regionale de Poliție Transporturi Iași - Biroul de investigare a fraudelor, i-a

fost repartizat Dosarul penal nr. 395/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași în vederea efectuării de cercetări față de numitul F.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea

nr. 8/1996, constând în reproducerea neautorizată a programelor pentru

calculator W.

În cadrul

cercetărilor efectuate, inculpatul a procedat la audierea făptuitorului F.M. la

data de 1 iunie 2009, ocazie cu care i-a adus la cunoștință faptul că în cauză

urma să se stabilească cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta sa.

Urmare a demersurilor

efectuate de inculpat, la data de 28 septembrie 2009, a fost primită adresa din

24 septembrie 2009 prin care societatea de avocați "M.G. & M.P.",

reprezentanta M.C., a comunicat faptul că nu se constituia parte civilă în

cauză, deși, prin folosirea fără licență a programelor de calculator W. se

cauzase firmei un prejudiciu de 252 euro.

La data de 30

septembrie 2009, numitul F.M., în prezența apărătorului ales, a depus un denunț

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași în care a arătat

împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat, precum și faptul că în

dimineața zilei de 29 septembrie 2009 inculpatul l-a contactat anunțându-l că

M.C. se constituise parte civilă cu suma de 2.500.

În cursul aceleiași

zile, F.M. l-a contactat pe inculpat pentru a-i comunica ora la care urma să se

prezinte în ziua următoare la sediul poliției pentru a lua cunoștință de adresa

de constituire de parte civilă.

În cadrul acestei

discuții, urmare a îngrijorării manifestate de F.M. cu privire la cuantumul

prejudiciului adus la cunoștință de inculpat, la inițiativa celui din urmă,

denunțătorul a acceptat să se întâlnească cu inculpatul la ora 20.00, în

parcarea din fața stației C.F.R. Iași, în zona barierei ce desparte parcarea

publică de aceea destinată C.F.R., ora și locația fiind stabilite de inculpat.

Denunțătorul a fost

transportat la întâlnire de prietenul său, martorul P.V.I.

În fața gării, cei

doi s-au despărțit, martorul P. așteptând în autoturismul său, parcat la 30 -

40 m de barieră, în timp ce F.M. s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea

autoturismului acestuia, în care se afla colegul lui - A.I.

În cadrul întâlnirii,

denunțătorul s-a plâns din nou de cuantumul prejudiciului, solicitând

polițistului sprijin pentru a i se da posibilitatea să achite în rate suma

respectivă.

Inculpatul O.C. a

reacționat, spunându-i că are un prieten cu cunoștințe la M. care i-ar putea

rezolva problema, fără a-i explica însă, în această fază, în ce modalitate.

Totodată, a afirmat

că-l va suna imediat pe acel prieten și chiar a făcut gestul de a folosi

telefonul mobil, îndepărtându-se însă de denunțător și părând că poartă o

discuție cu cineva vreme de câteva minute.

Ulterior, i-a spus

denunțătorului că persoana respectivă, pentru 300 - 400 euro, va obține de la

M. o altă adresă care să-l exonereze pe denunțător de răspundere în cauza în

care era cercetat.

Totodată, avansând

ideea unei posibile majorări a sumei pretinse, inculpatul l-a asigurat pe

denunțător că prietenul său nu îi va pretinde jumătate din suma cu care M. se

constituise parte civilă.

În final, inculpatul

i-a pus în vedere denunțătorului să facă rost de suma de bani stabilită și să

nu se mai prezinte în ziua următoare la poliție, ci să aștepte telefonul său,

solicitându-i, de asemenea, discreție totală cu privire la discuția purtată.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-

Serviciul Teritorial Iași a consemnat denunțul în procesul-verbal din 30

septembrie 2009, cauza fiind înregistrată sub nr. 80 /P/ 2009.

Prin ordonanța

provizorie cu același număr din 30 septembrie 2009, procurorul de caz a

autorizat cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore, interceptarea și

înregistrarea audio și video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, a

convorbirilor telefonice și a mesajelor scrise, trimise și primite și luarea de

imagini privind întâlnirile dintre denunțătorul F.M. și făptuitorul O.C.

Ulterior, la 30

septembrie 2009, mai înainte ca ordonanța provizorie să-și producă efectele,

F.M. a fost contactat din nou de inculpat, care i-a cerut să se întâlnească la

benzinăria P. situată vizavi de Patiseria B. de pe șoseaua N., la ora 18.00.

Din declarația

denunțătorului rezultă că în timp ce se afla la benzinărie, la ora 17.58, a

fost contactat telefonic de către inculpat, care l-a anunțat că întârzie o

jumătate de oră.

O.C. l-a sunat din

nou pe F.M. la ora 18.28 și i-a cerut să coboare pe strada de lângă benzinărie,

în zona podului pietonal peste Nicolina, unde se afla autoturismul

inculpatului, marca D.L., a cărei portiera dreapta față era deschisă.

Denunțătorul a urcat

în mașină, după care cei doi s-au deplasat pe străzile din jur câteva minute.

În mașina

inculpatului, denunțătorul a fost informat că "s-au schimbat datele

problemei și că "mașina" costă 500 euro, adică 20% din valoarea ei.

Nedumerit fiind de

cele auzite de la polițist, F.M. a întrebat "ce mașină", O.C.

afirmând . „știi foarte bine despre ce vorbesc".

În cadrul acestei

discuții, inculpatul i-a prezentat cu titlu de certitudine faptul că prietenul

despre care amintise în ziua anterioară îl poate ajuta, arătând că modalitatea

este următoare: inculpatul urma să trimită adresa primită de la M. și cei 500

euro la prietenul respectiv, iar acesta din urmă îi va trimite altă adresă din

care ar fi rezultat că firma fie nu a suferit niciun prejudiciu, fie că

prejudiciul ar fi fost recuperat.

Totodată, i-a spus

denunțătorului că trebuie să se prezinte cu suma de 500 euro până a doua zi, 1

octombrie 2009, ulterior acestei date retrăgându-și oferta de a-l ajuta.

Cele două întâlniri,

cât și discuțiile purtate, rezultă din denunțul și declarațiile martorului

denunțător F.M. care se coroborează cu declarațiile martorului P.V.I.,

discuțiile telefonice premergătoare fiecărei întâlniri fiind confirmate prin

listingul convorbirilor efectuate de inculpat de pe telefonul său personal la

datele de referință.

Acest ultim document

stabilește datele, orele și numărul convorbirilor telefonice purtate de inculpat

de pe telefonul personal cu denunțător în cele două zile, confirmându-se astfel

declarațiile denunțătorului.

În plus, se constată

că nici inculpatul, în declarația dată în fața primei instanțe și menținută în

recurs, nu contestă existența întâlnirilor cu denunțătorul, prezentând însă o

altă variantă a discuțiilor purtate, inducând ideea că urmărea să intermedieze

o tranzacție între denunțător și un amic al său privind achiziționarea unor

piese auto.

La data de 1

octombrie 2009, Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție a

înmânat denunțătorului suma de 500 euro în vederea realizării flagrantului.

În aceeași

după-amiază, la ora 17.56, inculpatul l-a sunat pe denunțător de pe un alt

număr de telefon, stabilind să se întâlnească în același loc ca și în seara

anterioară, peste aproximativ jumătate de oră.

Denunțătorul a ajuns

la locul de întâlnire și a fost din nou contactat telefonic de către inculpat,

care i-a cerut să lase mașina cu care venise și să se deplaseze peste podul

pietonal de pe râul Nicolina, O.C. așteptându-l de această dată pe cealaltă

parte a podului, pe str. C.

F.M. a urcat în

autoturismul inculpatului și în timp ce acesta se deplasa pe diverse străzi din

zonă, a scos cei 500 euro din portofel, i-a numărat, apoi, la indicațiile

inculpatului, i-a pus într-o coala albă, format A4, pliată, pe care a

introdus-o într-o în folie de plastic ce se afla în buzunarul portierei dreapta

față a autoturismului inculpatului.

Pentru a-i întări

convingerea că banii urmau a fi trimiși prietenului de la București, conform

promisiunii, inculpatul l-a asigurat pe denunțător că așa "cum îi iau, așa

îi dau".

Totodată, inculpatul

l-a asigurat pe denunțător că nu i se vor solicita și alte sume de bani, urmând

a se convinge de acest lucru în momentul în care va primi hârtia exoneratorie.

După primirea banilor

inculpatul a revenit pe str. C., în dreptul podului pietonal peste râul

Nicolina, pentru a-l lăsa pe denunțător în locul din care îl luase.

Ajungând în acel loc,

inculpatul a devenit brusc nervos, solicitându-i denunțătorului să coboare mai

repede din mașina sa, încercând chiar să plece înainte ca F.M. să părăsească

autovehiculul.

După coborârea

denunțătorului, inculpatul a pornit în trombă, cu portiera din dreapta față

deschisă, mergând pe mai multe străzi din municipiul Iași, respectiv, str. C.,

str. O. și str. L., unde s-a deplasat spre trecerea sub nivel a căii ferate, a

trecut prin pasaj, s-a deplasat pe str. P., str. C., bulevardul P., traversând

apoi Pasarela B. pe bulevardul S.

După ce a trecut de

semaforul de la intersecția str. B. cu bulevardul S., inculpatul s-a deplasat

aproximativ 50 m pe bulevard, după care, în dreptul benzinăriei L. a întors

brusc pe celălalt sens de mers, iar după ce a trecut din nou de semafor a

aruncat prin geamul mașinii folia de plastic care conținea cei 500 euro primiți

de la denunțător.

Ulterior, s-a

deplasat din nou pe pasarela B. și pe șoseaua B., cu viteză foarte mare,

ignorând semnele de circulație și marcajele, refuzând să oprească, deși a fost

somat prin portavoce de echipajele jandarmeriei.

În dreptul

restaurantului O., a fost oprit de o mașină a jandarmeriei, care îl urmărise și

încercase să-l oprească împreună cu un alt echipaj de jandarmi, inițial pe

pasarela B.

După ce a fost oprit,

inculpatul a fost condus la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Ulterior, lucrătorii

de poliție judiciară din cadrul Serviciului Teritorial Iași al Direcției

Naționale Anticorupție au recuperat de pe bulevardul S., din locul unde fusese

aruncată de către inculpat folia de plastic conținând coala A4 în care se aflau

cei 500 euro dați de denunțător, suma de 400 euro, două bancnote în cupiură de

100 euro și trei bancnote în cupiură de 50 euro fiind găsite pe carosabil, iar

o bancnotă de 50 euro fiind recuperată de la martorul M.A. care o găsise pe jos

în stația de autobuz.

Contextul recuperării

sumei de 400 euro rezultă cu claritate din declarațiile martorilor T.L.G.,

C.A.V., M.A., M.L., C.A. și Z.G., precum și din proces-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante și raportul de activitate al șefului dispozitivului de

jandarmi participanți la misiune.

Una dintre bancnotele

de 100 euro nu a fost găsită și nici nu a putut fi recuperată.

Întreaga desfășurare

a flagrantului rezultă din declarațiile martorului denunțător, procesul-verbal

de consemnare criminalistică a sumei de 500 euro, proces-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante, planșe fotografice, transcrierea înregistrărilor

audio-video ambientale dintre denunțător și inculpat, procese-verbale de

efectuare stop cadre cu ocazia vizionării înregistrărilor video stradale și a

celor efectuate la SC L.R. SA - Stația 1 Iași, procesul-verbal privind

consemnarea traseului efectuat de inculpat în cadrul acțiunii flagrante,

raportul de activitate al șefului dispozitivului de jandarmi participanți la

misiune, declarația martorei Z.G. și declarația inculpatului.

Starea de fapt,

astfel cum a fost reținută de instanță și expusă anterior rezultă din

analizarea și coroborarea întregului material probator administrat în cauză

declarația dată în primă instanță, menținută în recurs, inculpatul nu a negat

nici întâlnirea cu denunțătorul din 1 octombrie 2009, discuția purtată,

primirea unei sume de bani și traseul parcurs după plecarea lui F.M., însă a

încercat să contureze o altă situație faptică decât cea reală, susținând că

denunțătorul i-ar fi dat suma de 400 RON ca avans pentru achiziționarea de la

prietenul său V. a unor piese de mașină.

Totodată, a menționat

că traseul parcurs ulterior primirii banilor a fost inițial justificat de

dorința de a merge la P., dar, că datorită disfuncționalităților autoturismului

său, a fost nevoit să renunțe la cumpărături, viteza și maniera violentă în

care a circulat datorându-se defecțiunilor sistemului de frânare generate de un

accident rutier recent.

Inculpatul nu a negat

nici faptul că ar fi aruncat folia de plastic în care denunțătorul îi pusese

suma de 400 RON, subsecvent însușirii sumei de bani, motivându-și însă gestul

prin disconfortul fonic produs de aceasta prin „foșnet".

Dincolo de

probabilitatea redusă ca o situație faptică ca cea expusă, respectiv - un

ofițer de poliție intermediază o tranzacție de piese auto între un inculpat

cercetat și un așa zis prieten - să fi existat, ambiguitatea apărării rezultă

cu evidență din declarația inculpatului care nu are o derulare logică,

conținând, totodată, motivări hilare ale gesturilor sale: a aruncat folia de

plastic întrucât îl deranja „foșnetul"și a accelerat automobilul,

continuând să „valseze" printre mașini pentru că nu-i funcționa sistemul

de frânare.

Practic, întreaga

apărare urmărește să găsească o justificare nevinovată pentru activitatea

ilicită a inculpatului, rupând din context fraze din discuția purtată cu

denunțătorul și atribuind actelor inculpatului semnificația unor activități

fără relevanță penală.

Cu toate acestea,

măsurile de precauție luate de inculpat, constând în folosirea telefonului

personal, iar la data de 1 octombrie 2010, chiar al fiicei sale, pentru a-l

contacta pe denunțător, folosirea funcției număr secret la utilizarea

telefonului mobil în 30 septembrie 2009, pregătirea foliei de plastic și a

colii A4 pentru primirea sumei pretinse, folosirea la toate întâlnirile cu

denunțătorul a mașinii proprietate personală pentru a nu atrage atenția,

locațiile stabilite pentru întâlnirile cu denunțătorul - în locuri aglomerate,

în care puteau fi greu reperați, precum și purtarea discuțiilor în mașina

personală, infirmă ipoteza avansată de inculpat a unei intermedieri nevinovate,

constituind indicii temeinice ale vinovăției sale.

În plus,

intermedierea unei achiziții de piese auto nu justifica recompensarea

inculpatului despre care se face vorbire în transcrierea interceptărilor

ambientale, lăsată cu mărinimie de către inculpat la aprecierea denunțătorului.

Lipsa de claritate a

situației expuse de inculpat a fost sesizată chiar de apărare, care, ulterior

declarației din 5 noiembrie 2009, a depus la dosarul cauzei o precizare a

declarației inițiale, care, paradoxal, deși conține o expunere fluentă,

prezintă și multe contradicții fată de cele declarate inițial.

Faptul că susținerile

inculpatului au fost confirmate de martorii propuși de acesta, U.D. și N.V., nu

legitimează varianta prezentată în apărare, depozițiile celor trei

necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.

În aceste condiții,

înlăturarea declarațiilor celor doi martori anterior menționați este corectă și

justificată de caracterul pro causa al declarațiilor lor.

În plus, inculpatul a

prezentat această variantă abia în fața primei instanțe, deși atât în cursul

urmăririi penale, cât și în fond, a beneficiat de consiliere juridică din

partea aceluiași apărător ales.

materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că activitatea

desfășurată de inculpatul O.C. care la data de 29 septembrie 2009 a solicitat

suma de 300 - 400 euro de la denunțătorul F.M., iar la data de 30 septembrie

2009, a majorat solicitarea la suma de 500 euro pe care a și primit-o,

prevalându-se de o pretinsă influență, printr-un intermediar, asupra unui

funcționar de la M.C. pentru a-l determina să întocmească, în cadrul

atribuțiilor de serviciu, o adresă din care să rezulte că această societate nu

a suferit niciun prejudiciu în urma activității ilegale desfășurate de

denunțător care făcea obiectul cercetării într-un dosar penal instrumentat de

inculpat, constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257

alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7alin. (1) și (3) din Legea nr.

78/2000.

Infracțiunea de

trafic de influență nu presupune existența unei influențe reale a făptuitorului

asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce

intră în atribuțiile sale de serviciu, insă pentru existența acestei

infracțiuni este necesar ca influența pe care o are sau lasă să se creadă ca o

are făptuitorul, să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea

actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase.

În cauză, așa cum

corect s-a reținut, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de influență întrucât inculpatul s-a prevalat de influența reală sau

presupusă pe care a lăsat să se înțeleagă că o are pe lângă un funcționar din

cadrul M.C., pe care deși nu l-a nominalizat, l-a individualizat prin

competență, susținând că acesta poate emite adresa exoneratorie de răspundere

pentru denunțător.

Totodată, este

evident că denunțătorul a fost de acord să dea suma de bani solicitată de

inculpat, în ideea că acesta are influență asupra funcționarului M.C., fără a

prezenta relevanță dacă influența era reală sau imaginară.

Mai mult, pentru a

menține interesul actual al denunțătorului, în discuția din 1 octombrie 2009,

inculpatul l-a asigurat pe acesta că hârtia care îl exonera de răspundere era

deja întocmită, urmând să-i parvină a doua zi, după trimiterea banilor.

Prin urmare,

solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C.

proc. pen. este neîntemeiată.

temei legal, achitarea inculpatului a fost solicitată și pentru lipsa

vinovăției ca urmare a provocării sale de către denunțător.

Sub acest aspect, se

constată că din declarațiile martorului denunțător F.M. și ale martorului P.V.,

date în faza de urmărire penală, declarații menținute și în faza cercetării

judecătorești, rezultă că inițiativa așa zisului ajutor a aparținut

inculpatului care a și organizat întâlnirile cu denunțătorul și a stabilit

calendarul desfășurării acestora.

Principial, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se poate reține provocarea

acuzatului în măsura în care intenția infracțională era deja luată, existând

deja predispoziția de a comite infracțiunea, iar autoritățile judiciare aveau

motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale persoanei respective.

În speță, fiecare

dintre actele materiale desfășurate de inculpat, evidențiate în probatoriul

administrat, au prefigurat săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

intenția infracțională preexistând acțiunii denunțătorului.

Astfel, exagerând

deliberat cuantumul prejudiciului pe care denunțătorul ar fi trebuit să-l

acopere în cauza penală în care era cercetat, inculpatul i-a indus acestuia o

stare de neliniște, pe fondul căreia și-a oferit ajutorul, iar denunțătorul s-a

arătat dispus să dea suma de bani solicitată, pentru a fi exonerat de

răspundere.

Relevantă în acest

sens este înregistrarea convorbirii dintre inculpat și denunțător din 1

octombrie 2009 care relevă că, fiind preocupat de obținerea banilor, fără a fi

întrebat sau provocat, inculpatul îl asigura pe denunțător că banii vor ajunge

„acolo" și că în ziua următoare, va primi „hârtia".

Întreaga discuție

este condusă de inculpat care, precipitat, îi solicită denunțătorului să pună

banii în „punga aia", dându-i instrucțiuni precise în legătură cu ambalarea

banilor.

Or, în acest context,

intervenția denunțătorului F.M. nu poate fi în niciun caz apreciată ca

determinantă pentru nașterea intenției infracționale a inculpatului.

și solicitarea inculpatului referitoare la aplicarea unei sancțiuni

administrative pe motiv că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18

1

C. pen. „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

aducerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni."

La stabilirea

gradului de pericol social este necesar a se face o apreciere de ansamblu a

faptei, ținându-se seama de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce,

precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În speță, așa cum

corect a reținut și instanța de fond, prin infracțiunea săvârșită de ofițerul

de poliție O.C. a fost grav vătămată imaginea și credibilitatea unei instituții

importante a statului - Ministerul de Interne, precum și încrederea societății

în capacitatea organelor de poliție de a soluționa în mod obiectiv cauzele penale,

în afara influențelor exterioare.

În plus, nu poate fi

ignorată nici conduita inculpatului care, în ciuda probelor certe de vinovăție,

a refuzat să dea declarații în faza de urmărire penală, încercând să îngreuneze

stabilirea adevărului în cauză, pentru ca ulterior, la judecata în fond să

prezinte o variantă proprie a situației de fapt, în efortul de a-și asigura o

situație favorabilă.

analizând celelalte critici formulate, Înalta Curte constată că și critica

privind lipsa autorizării unităților mobile de jandarmi în raport de care s-a

invocat nelegalitatea activității acestora, se dovedește a fi neîntemeiată.

Participarea

unităților mobile de jandarmi la punerea în executare a activității de prindere

în flagrant constituie o atribuție legală a Jandarmeriei Române, conform

dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 550/2004, legitimitatea

participării nefiind condiționată de existența unei autorizări prealabile,

fiind suficientă solicitarea magistratului sau autorității competente.

În cauză,

participarea celor două unități mobile de intervenție rapidă ale jandarmeriei

la realizarea flagrantului s-a făcut în baza solicitării procurorului șef

serviciu din data de 1 octombrie 2009, activitățile desfășurate fiind

consemnate în procesul-verbal întocmit de șeful dispozitivului de jandarmi

care, conform dispozițiilor art. 214 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art.

19 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 550/2004, constituie mijloc de probă.

Susținerea apărării

că activitatea jandarmilor ar fi nelegală întrucât solicitarea de participare

ar fi fost transmisă Inspectoratului de Jandarmi Județean ulterior datei la

care efectivele de jandarmi au participat la realizarea flagrantului este

neîntemeiată întrucât înscrisul aflat la dosar nu constituie o dovadă certă a

transmiterii cererii procurorului șef serviciu Jandarmeriei.

În plus, chiar și în

măsura în care susținerea apărării s-ar fi dovedit reală, nu era de natură să

afecteze legitimitatea activității desfășurate de cele două echipaje de jandarmi,

legea procesuală penală recunoscând ofițerilor și subofițerilor din cadrul

Jandarmeriei Române atribuții de organe de constatare pentru infracțiunile

constatate pe timpul executării misiunilor specifice.

legătură cu această critică, apărarea a invocat cuantumul exagerat al

cheltuielilor judiciare, în raport pe de o parte, de lipsa de fundament a

cheltuielilor ocazionate de participarea neautorizată a echipelor de jandarmi,

iar pe de altă parte, de lipsa unor dovezi scrise a cheltuielilor efectuate.

Sub acest aspect, se

reține că activitatea legală desfășurată de autoritățile competente ale

statului (jandarmi, polițiști, instanțe) naște dreptul acestora la acoperirea

cheltuielilor ocazionate de participarea la activitățile specifice.

În speță, cuantumul

cheltuielilor judiciare aferent urmăririi penale, stabilit prin rechizitoriu la

suma de 8.000 RON, este justificat de ampla desfășurare de forțe necesară

pentru organizarea flagrantului și prinderea inculpatului, în condițiile în

care traseul urmat de inculpat din momentul în care denunțătorul a coborât din

mașina sa, până la momentul opririi acestuia de către echipajele de jandarmi, a

fost de aproximativ 10 km, iar pentru urmărirea și oprirea acestuia în trafic

au fost necesare două echipaje de jandarmi și o echipă de polițiști.

Cheltuielile

judiciare necesitate de judecata în prima instanță, în cuantum de 2.000 RON se

justifică, de asemenea, în raport de numeroasele acte de procedură efectuate în

cauză pentru cele șapte termene de judecată.

materialului probator administrat în cauză, invocat de apărare în raport de

disfuncționalitatea sistemului de înregistrare video și audio amplasat pe

corpul denunțătorului și neefectuarea amprentării și a percheziției corporale a

inculpatului nu fac operabil principiul in dubio pro reo, atât transcrierea

înregistrărilor convorbirilor, cât și celelalte probe evidențiate la pct. 2,

stabilind cu certitudine vinovăția inculpatului.

Activitatea de

urmărire penală este prevăzută în competența procurorului, fiind în atributul

acestuia desfășurarea activităților menite să conducă la stabilirea faptelor ce

constituie infracțiune și a celor responsabili de comiterea lor.

După sesizarea

instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ

judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor legale de

atac.

Până la sesizarea

instanței, procurorul este cel care apreciază asupra suficienței probatoriului

administrat în cursul urmăririi penale și dispune trimiterea în judecată a

persoanelor considerate responsabile de săvârșirea faptei penale.

Revenind la speță, se

constată că întreaga activitate de urmărire penală, cât și rechizitoriul, au

fost amănunțit examinate de instanța de fond care, analizând temeinicia

acuzațiilor formulate de parchet și apărările inculpatului în proces, a

constatat, în mod temeinic, că probele administrate dovedesc cu certitudine că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În raport de

aspectele invocate în sfera acestei critici prin motivele scrise de recurs, se

constată ca neîntemeiată și susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi fost

dovedită viteza mare cu care a circulat pe străzile orașului Iași, imediat după

consumarea faptei, reținându-se că, pe lângă constatările efectuate în acest

sens de organele de jandarmi și de lucrătorii de poliție participanți la

efectuarea acțiunii flagrante și înregistrările video, însăși inculpatul a

recunoscut în mod expres acest fapt în declarația dată de 5 noiembrie 2009.

De asemenea, se

constată că aruncarea de către inculpat a foliei de plastic care conținea banii

dați de denunțător a fost probată atât prin înregistrările sistemului de

supraveghere video stradal, dar și prin declarația martorei Z.G. dată în cursul

urmăririi penale și menținută în primă instanță, prin care a confirmat atât

aruncarea foliei transparente care conținea bani, cât și faptul că aceștia erau

în monedă euro.

existenței sumei de 500 euro invocată de apărare în raport de contradicția

existentă între ora alimentării contului și cea a eliberării sumei de bani este

o simplă speculație bazată pe caracterul ușor ilizibil al bonului de

alimentare.

Apărarea susține că

banii nu ar fi existat și că, prin urmare, nu puteau fi remiși inculpatului,

întrucât chitanța de eliberare la agenția din Iași atesta că operațiunea a avut

loc la ora 10.42, deși banii au fost introduși în cont ulterior, respectiv la

ora 17.29 în cursul aceleiași zile.

Susținerile apărării

sunt evident neîntemeiate, documentul de alimentare a contului atestând că

operațiunea a avut loc la ora 8.17 în ziua de 1 octombrie 2009, în timp ce

eliberarea banilor s-a făcut ulterior în cursul aceleiași zile, respectiv la

ora 10.42.

În plus, existența

banilor este dovedită prin procesul-verbal de consemnare a seriilor

bancnotelor, declarația denunțătorului, declarațiile martorilor, etc.

constată că atât în procedura prezentării materialului de urmărire penală, când

beneficiind de consiliere juridică din partea apărătorului ales, a luat

cunoștință de toate actele dosarului de urmărire penală, cât și la judecata în

fond, inculpatul nu a formulat niciun fel de obiecție cu privire la legalitatea

mijloacelor de probă administrate în cauză.

Prin urmare,

constatând că toate criticile formulate de apărare sunt neîntemeiate, Înalta

Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.

În continuare,

analizând recursul parchetului, Înalta Curte constată ca acesta este întemeiat

numai în cea ce privește greșita reținere a temeiului confiscării de la

inculpat a sumei de 100 euro și a omisiunii dispunerii restituirii către

Direcția Națională Anticorupție a sumei de 400 euro, motiv pentru care îl va

admite în aceste limite.

Astfel, se constată

că deși măsura confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro care nu a fost

găsită este corectă, temeiul de drept reținut de prima instanță, respectiv cel

prevăzut de art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. proc. pen.

este greșit, măsura găsindu-și legitimitate în dispozițiile art. 19 din Legea

nr. 78/2000 care se aplică cu prioritate față de norma generală.

Totodată, se constată

că suma de 400 euro care a fost recuperată ulterior flagrantului, din suma

totală de 500 euro pusă la dispoziție de Direcția Națională Anticorupție în

considerarea dispozițiilor art. 4 din O.U.G.nr. 43/2002, a fost sigilată

într-un plic înaintat primei instanțe împreună cu dosarul cauzei, așa cum

rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul Curții de Apel Iași, impunându-se,

astfel, restituirea acesteia Direcției Naționale Anticorupție.

În schimb, critica

parchetului privind greșita individualizare a pedepsei principale și a pedepsei

accesorii nu este fondată.

În raport de modul de

concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de

importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei

infracțiuni grave de corupție, prima instanță a efectuat o justă

individualizare a pedepsei principale și accesorii aplicate inculpatului,

precum și a modalității de executare a acesteia, fiind respectate criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În procesul de

stabilire a pedepsei și la individualizarea modului de executare al acesteia,

în mod corect, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de

textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptei reliefat de modul și

mijloacele utilizate pentru săvârșirea infracțiunii, împrejurările în care a

fost comisă și urmările produse, natura relațiilor sociale ce au fost

încălcate, profilul socio-moral al inculpatului care nu are antecedente penale,

este căsătorit și tată a doi copii, a avut un comportament bun în familie și

societate până la comiterea faptei, dar care nu și-a recunoscut vinovăția,

prezentând o altă variantă faptică decât cea care rezultă din probatoriul

administrat, astfel încât, aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare cu

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este în măsură să asigure

realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea

atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa

viitoare pozitivă.

În ceea ce privește

conținutul pedepsei accesorii, se constată că solicitarea de aplicare a

interdicției dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de

a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., este

neîntemeiată întrucât actele materiale săvârșite de inculpatul O.C. nu au

implicat în niciun fel exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În speță, calitatea

de polițist a inculpatului a constituit numai o împrejurare care a prilejuit

săvârșirea faptei.

Publicarea hotărârii

de condamnare în ziarele locale sau centrale, așa cum este definită în

dispozițiile art. 30 din Legea nr. 78/2000 constituie o sancțiune incidentală

în cazul infracțiunilor de corupție, a cărei aplicare este lăsată la aprecierea

instanței.

Scopul acestei

sancțiuni - educația civică și preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni -

corespunde scopului pedepsei definit de art. 52 C. pen., motiv pentru care, în

noul C. pen., legiuitorul a identificat-o ca fiind o pedeapsă complementară în

cazul pedepselor ce se aplică persoanelor juridice.

În speță, Înalta

Curte constată că sentința de condamnare a inculpatului O.C. nu este

reprezentativă pentru genul de infracțiune săvârșită pentru a fi astfel

necesară publicarea hotărârii spre aducere la cunoștința publicului și

prevenire generală.

Pentru considerentele

anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet și va casa sentința

atacată numai cu privire la greșita reținere a temeiului măsurii confiscări

sumei de 100 euro, respectiv art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256

alin. (2) C. pen., dispoziții legale pe care le va înlătura, reținând ca temei

legal al confiscării art. 19 din Legea nr. 78/2000, precum și cu privire la

omisiunea restituirii sumei de 400 euro, sens în care va dispune restituirea

către Direcția Națională Anticorupție a sumei de 400 euro în echivalent lei la

cursul B.N.R. la data plății efective, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Totodată, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.C. pe care îl va obliga la cheltuieli

judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Iași împotriva Sentinței penale nr. 29 din 9 martie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează sentința

atacată numai cu privire la greșita reținere a temeiului măsurii confiscării

sumei de 100 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plății, de la

inculpat, respectiv art. 257 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 256 alin.

(2) C. pen., dispoziții legale pe care le înlătură și reține ca temei legal al

confiscării art. 19 din Legea nr. 78/2000, precum și cu privire la omisiunea

restituirii sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data plății

efective.

Dispune restituirea

către Direcția Națională Anticorupție a sumei de 400 euro în echivalent lei la

cursul B.N.R. la data plății efective.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat O.C. împotriva

aceleiași sentințe.

Obligă recurentul

intimat inculpat O.C. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 septembrie 2010.