ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2101/2012

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 179 din 21 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A.A. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului A.A. pe o durată de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiționate. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii privitoare la interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 16 ianuarie 2011 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.A. durata reținerii și arestării preventive de la 16 ianuarie 2011, la zi.

S-a respins cererea formulată de reprezentantul parchetului privind anularea înscrisurilor falsificate. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 978,80 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 278,80 RON Ministerului de Justiție. Prin Încheierea din 8 septembrie 2011, aceeași instanță, în ședința camerei de consiliu, în temeiul art. 196 C. proc. pen., s-a dispus înlăturarea omisiunii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale, în sensul menționării că "în baza art. 254 alin. (2) C. pen. confiscă de la inculpatul A.A. suma de 1.000 RON, consemnată la C.B. conform recipisei din 19 februarie 2011". Pentru a pronunța această sentință, din examinarea probelor administrate în cauză, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a vinovăției și care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că pe data de 15 ianuarie 2011, inculpatul i-a oferit numitului C.M.Ș., șef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, suma de 1.000 euro pentru ca acesta, în calitatea pe care o avea, să nu dispună luarea măsurilor legale ce se impuneau, determinate de faptul că inculpatul fusese descoperit cu ocazia controlului efectuat că ascundea în interiorul autovehiculului cu care se deplasa un număr de 9 documente emise de autoritățile bulgare (permise de conducere, cărți de identitate și pașapoarte), documente disimulate prin lipire pe interiorul clapetelor de închidere de pe fundul a două ambalaje (cutii) din carton și totodată să-i permită tranzitarea frontierei.

La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011, s-a luat declarație inculpatului A.A., ocazie cu care inculpatul a învederat că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., declarație prin care a recunoscut că a dat mită suma de 1.000 euro unui polițist întrucât nu i se permitea tranzitarea frontierei, bani pe care a încercat să-i înmâneze polițistului după ce organele de control vamal găsiseră în coletul pe care îl transporta cu mașina documente de stare civilă falsificate. Prin declarație, inculpatul a mai precizat că are cunoștință de probele administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le însușește și pe baza cărora dorește să fie judecat. Declarațiile inculpatului A.A., prin care acesta a recunoscut că pe data de 15 ianuarie 2011 a oferit suma de 1.000 euro numitului C.M.Ș.

pentru ca acesta să nu dispună efectuarea de activități premergătoare începerii urmăririi penale împotriva sa și totodată să-i permită tranzitarea frontierei, bani pe care i-a dat deoarece știa că se obișnuia să se ceară și pe care i-a luat cu titlu de împrumut de la numitul A.G., căruia nu i-a spus ce urma să facă cu banii, A.G. călătorind cu el în mașină, se coroborează așa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen. cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor A.G., C.M.Ș., procesul-verbal din data de 17 ianuarie 2011, ce cuprinde redarea în formă scrisă a înregistrărilor audio-video din cadrul I.J.P.F. Giurgiu, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului A.A.

Martorul A.G. confirmă prin declarațiile date faptul că pe data de 15 ianuarie 2011, la solicitarea inculpatului A.A., i-a împrumutat acestuia suma de 1.950 euro, fără ca inculpatul să-i aducă la cunoștință destinația banilor. La rândul său, martorul denunțător C.M.Ș., prin declarațiile date, a arătat că pe data de 15 ianuarie 2011, în timp ce se afla în biroul șefului de tură, la el s-a prezentat inculpatul A.A. care, cu ocazia discuțiilor purtate, i-a oferit suma de 1.000 euro pentru a-i permite să tranziteze frontiera împreună cu cărțile de identitate descoperite ascunse în mașina acestuia și pentru a nu-și îndeplini atribuțiile ce-i reveneau. Coroborând declarațiile inculpatului A.A. cu declarațiile martorului A.G.

și martorului denunțător C.M.Ș., precum și cu Procesul-verbal din 17 ianuarie 2011 de redare în formă scrisă a înregistrărilor audio-video realizate la data de 15 ianuarie 2011 cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului A.A., proces-verbal ce redă momentul oferirii sumei de 1.000 euro de către inculpat martorului denunțător C.M.Ș., dar și cu susținerea inculpatului potrivit căreia nu o să vorbească cu nimeni despre cele întâmplate în biroul martorului denunțător, tribunalul a reținut că inculpatul A.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, probele administrate în cauză înlăturând prezumția de nevinovăție instituită de art. 5 1 C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În ceea ce privește pericolul social al faptei săvârșite de inculpat s-a reținut că este ridicat, având în vedere că prin comiterea unor astfel de fapte se aduce atingere autorității și încrederii în instituțiile statului, în speță autorităților vamale menite să asigure respectarea legii atât de către cetățenii români, cât și de cetățenii străini ce tranzitează frontiera în vederea împiedicării introducerii în țară a unor bunuri sau substanțe interzise ce pot pune în pericol sănătatea publică, dar și siguranța cetățenilor, însă art. 72 C. pen.

enunță și alte criterii ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei, printre care și persoana făptuitorului. Or, atâta vreme cât inculpatul A.A. a înțeles să adopte o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, concretizată în recunoașterea și regretarea faptei, lipsa antecedentelor penale, existența unei familii ce poate asigura mediul corespunzător reeducării inculpatului, tribunalul a apreciat că aplicarea prevederilor art. 81 - 82 C. pen., privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sunt în măsură să asigure reeducarea pe viitor a inculpatului, un cuantum al pedepsei de 6 luni fiind menit să asigure scopul pedepsei enunțat de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește cererea parchetului de a se dispune anularea documentelor falsificate descoperite ascunse în mașina inculpatului, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că în sarcina inculpatului nu s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 288 C. pen., prin actul de sesizare a instanței, respectiv Rechizitoriul din data de 11 martie 2011, dispunându-se disjungerea cauzei cu privire la această infracțiune, făcându-se cercetări cu privire la autorul infracțiunii, în această nouă cauză formată în urma disjungerii putându-se solicita anularea înscrisurilor falsificate, falsificare cu privire la care nu s-a reținut că inculpatul A.A.

ar avea vreo contribuție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și modul nelegal prin care instanța a dispus confiscarea specială a sumei ce a constituit obiectul mitei. În privința pedepsei aplicate s-a susținut că aceasta a fost aplicată într-un cuantum (6 luni închisoare) care, în raport de fapta comisă și pericolul social al acesteia nu asigură realizarea scopului pedepsei, solicitându-se majorarea acestui cuantum și executarea pedepsei în regim de detenție. Cu privire la suma ce a constituit obiectul mitei (1.000 euro) s-a susținut că prin sentința apelată nu s-a dispus măsura confiscării speciale, deși ea era obligatorie potrivit art. 254 alin. (3) rap.

la art. 255 alin. (4) C. proc. pen., iar prin Încheierea din 8 iulie 2011, pronunțată în temeiul art. 196 C. proc. pen., instanța a înlăturat omisiunea din sentință, dar a dispus confiscarea specială a sumei de 1.000 RON, în loc de 1.000 euro și, mai mult, o asemenea măsură nici nu putea fi dispusă printr-o încheiere de înlăturare a unei omisiuni vădite. Curtea de Apel București, potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen., examinând apelul declarat de către parchet, cum și din oficiu, a constatat că acesta este întemeiat. S-a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că aprecierea instanței de fond asupra împrejurărilor faptice ale cauzei, a existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului este corectă și în concordanță cu probele administrate în cauză, pe care instanța Ie-a apreciat prin prisma dispozițiilor art. 63 C. proc.

pen., inculpatul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., acceptând în întregime și necondiționat dovezile administrate la urmărirea penală. Critica parchetului privind greșita individualizare a pedepsei prin aplicarea unei pedepse în cuantum prea redus, deși s-a privit ca neîntemeiată, ea a fost examinată de instanța de apel ca urmare a declarării unui apel în defavoarea inculpatului și care, în temeiul art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a obligat instanța să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, devoluția apelului fiind integrală. S-a constatat astfel că pedeapsa aplicată inculpatului este în limita prevăzută de textul incriminator și ca urmare a aplicării reducerii cu o treime a acestor limite, prin aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., aceasta fiind proporțională cu natura și gravitatea faptei comise (faptă de corupție), împrejurările comiterii (la un punct de trecere a frontierei României), calitatea de funcționar cu atribuții de control a subiectului pasiv al infracțiunii, dar și cu poziția procesuală, constant sinceră și cooperantă a inculpatului, avută pe tot parcursul procesului penal, prezentarea acestuia în fața organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale. În ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei, s-a constatat că instanța de fond s-a orientat nejustificat la suspendarea condiționată a executării, prin neluarea în considerare a necesității asigurării într-o proporție însemnată a condițiilor de realizare a scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

S-a avut în vedere că infracțiunea comisă este o faptă de corupție (dare de mită) cu un impact negativ major în rândul societății, ceea ce impune o sancționare fermă, dar și că inculpatul a acționat și cu o mare ușurință și care relevă o încredere sporită, dar nejustificată în reușita acțiunii sale, mai ales că suma de bani oferită drept mită a fost împrumutată de la numitul A.G. chiar în timpul în care se afla în punctul de trecere a frontierei. S-a apreciat că executarea pedepsei în regim de detenție corespunde exigențelor impuse de art. 72 și art. 52 C. pen., contribuind într-o măsură suficientă la îndreptarea inculpatului și la prevenirea comiterii altor fapte. În ce privește critica privind neconfiscarea specială a sumei de 1.000 euro ce a constituit obiectul mitei s-a constatat că este temeinică, această măsură impunându-se potrivit art. 255 alin. (4) rap.

la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 179/F din data de 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Cauze de corupție, în Dosarul nr. 690/122/2011. S-a desființat, în parte, Sentința penală nr. 179 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și integral Încheierea din 8 iulie 2011, pronunțată de aceeași instanță în Camera de Consiliu și rejudecând în fond: S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 și art 71 alin. (5) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 254 alin. (3) și art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 euro consemnată la C.B. conform recipisei din 19 ianuarie 2011. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A dedus prevenția inculpatului de la 16 ianuarie 2011 până la 21 aprilie 2011. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpatul A.A.

împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, nu este fondat, având în vedere următoarele considerente: Instanța de prim control judiciar a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al faptei comise și conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în prezența sa în fața autorităților judiciare la solicitarea acestora, dar și atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei săvârșite, menținând pedeapsa egală cu minimul special, de 6 luni, stabilită de instanța de fond, instanța apreciind în mod corect însă că nu se justifică reținerea beneficiului inculpatului în sensul stabilirii modalității de executare a pedepsei și anume suspendarea condiționată a executării pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 C. pen., așa cum a reținut prima instanță.

Înalta Curte reține că conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale și starea de sinceritate a inculpatului prin recunoașterea faptei săvârșite, ci și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și în general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care inculpatul Ie-a dovedit. Toate aceste împrejurări reținute de instanța de apel urmează a fi luate în considerare și de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea gravității faptei săvârșite, care caracterizează favorabil persoana inculpatului A.A., întrucât aplicarea pedepsei egale cu minimul special stabilit de textul incriminator pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, respectiv dare de mită, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenție, pedeapsă care este menită să satisfacă și scopul acesteia instituit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, referitor la modalitatea de executare a pedepsei reținută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect de către instanța de apel prin înlăturarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 C. pen., în sensul executării pedepsei în regim de detenție neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Înalta Curte mai reține că infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune care are un pericol social ridicat, dar privită și prin prisma faptului că inculpatul a săvârșit această faptă în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, oferind numitului C.M.Ș.

- șef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, suma de 1.000 euro, acesta din urmă fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul manifestând o atitudine de siguranță în reușita sa de a trece documentele ascunse în autoturismul pe care-l conducea, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclude însă ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții.

Însă, având în vedere tocmai argumentele invocate în sensul certitudinii de reușită a activității infracționale pe care inculpatul a inițiat-o în interiorul unei instituții menite cu autoritate de siguranță și respectare a regimului și cadrului de îndeplinire a normelor stabilite de lege, activitate infracțională îndreptată și către o persoană cu atribuții de serviciu în Punctul de Trecere de Frontieră Giurgiu, determină instanța de recurs să aprecieze că atitudinea inculpatului nu poate fi reeducată printr-o altă modalitate decât prin executarea pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenție, care corespunde cerințelor impuse de art. 72 și art. 52 C. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul A.A., întrucât în cauză modalitatea de executare a pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenție prin înlăturarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 și art. 71 alin. (5) C. pen., reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul sociomoral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se stabilirea unei alte modalități de executare a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2012. Cu opinia separată a doamnei judecător G.C.A.; în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul A.A. împotriva aceleași decizii, casării deciziei atacate și menținerii Sentinței penale nr. 179/F din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu - Cauze de corupție.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare apreciez că se impune admiterea recursului inculpatului A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, casarea acesteia numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și menținerea Sentinței penale nr. 179/F din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu. Raportat la criteriile de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., apreciez că pedeapsa aplicată într-un cuantum de 6 luni închisoare poate să-și atingă scopul prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate. Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.

În această modalitate se realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. În cazul infracțiunii de corupție trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și, respectiv, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant sau executarea în regim de detenție este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat, cât și pentru societate. Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată.

Important este a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia, prejudiciul efectiv produs, cât și vinovăția infractorului, atitudinea psihică a acestuia față de fapta comisă și urmările produse. În speță, inculpatul A.A.

i-a oferit numitului C.M.Ș., șef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu suma de 1.000 euro pentru ca acesta, în calitatea care o avea, să nu dispună luarea măsurilor legale care se impuneau, determinate de faptul că inculpatul fusese descoperit cu ocazia controlului efectuat că ascundea în interiorul autovehiculului cu care se deplasa un număr de 9 documente emise de autoritățile bulgare (permise de conducere, cărți de identitate și pașapoarte), documente disimulate prin lipire pe interiorul clapetelor de închidere de pe fundul a două cutii de carton și totodată să-i permită tranzitarea frontierei, fapta sa fiind pe deplin dovedită, iar gradul de pericol social concret a fost corect evaluat de către prima instanță.

Aceasta a ținut seama că gravitatea concretă a faptei este influențată și de mobilul și scopul acesteia, precum și de finalitatea actului de corupție, însă fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret de săvârșire, nu a ignorat nici celelalte aspecte precum circumstanțele reale și personale (comportarea bună înainte de săvârșirea faptei, atitudinea sinceră și de regret). Modalitatea de executare aleasă de către prima instanță (suspendarea condiționată a executării pedepsei) este una justă, de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Inculpatul căruia i s-a suspendat condiționat executarea pedepsei conștientizează natura și rolul acestei sancțiuni, îi influențează pozitiv conștiința, caracterul și deprinderile, îl determină să respecte din convingere exigențele vieții în societate, fără a mai intra în conflict cu ceilalți oameni și cu societatea însăși. Apreciez că, raportat la toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., avute în vedere de prima instanță, executarea pedepsei în regim de detenție nu este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului A.A., ci numai executarea pedepsei în regim de libertate îl va determina pe acesta să nu mai săvârșească alte fapte de natură penală. Pentru aceste considerente, apreciez că se impune menținerea hotărârii primei instanțe cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Procesat de GGC - AZ