ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2101/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2101/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale

de față, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 179 din 21 aprilie

2011, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6

și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul A.A. la o pedeapsă de 6 (șase) luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 - 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase)

luni închisoare aplicată inculpatului A.A. pe o durată de 2 (doi) ani și 6

(șase) luni, termen de încercare.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea

suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii privitoare la

interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului A.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 16

ianuarie 2011 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă inculpatul nu este arestat în

altă cauză.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.A. durata reținerii și

arestării preventive de la 16 ianuarie 2011, la zi.

S-a respins cererea

formulată de reprezentantul parchetului privind anularea înscrisurilor

falsificate.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 978,80

RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 278,80 RON Ministerului

de Justiție.

Prin Încheierea din 8

septembrie 2011, aceeași instanță, în ședința camerei de consiliu, în temeiul

art. 196 C. proc. pen., s-a dispus înlăturarea omisiunii materiale strecurate

în dispozitivul sentinței penale, în sensul menționării că "în baza art.

254 alin. (2) C. pen. confiscă de la inculpatul A.A. suma de 1.000 RON,

consemnată la C.B. conform recipisei din 19 februarie 2011".

Pentru a pronunța

această sentință, din examinarea probelor administrate în cauză, coroborate cu

declarațiile inculpatului de recunoaștere a vinovăției și care a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță a

reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că pe data de 15

ianuarie 2011, inculpatul i-a oferit numitului C.M.Ș., șef de tură la Punctul

de Trecere a Frontierei Giurgiu, suma de 1.000 euro pentru ca acesta, în

calitatea pe care o avea, să nu dispună luarea măsurilor legale ce se impuneau,

determinate de faptul că inculpatul fusese descoperit cu ocazia controlului

efectuat că ascundea în interiorul autovehiculului cu care se deplasa un număr

de 9 documente emise de autoritățile bulgare (permise de conducere, cărți de

identitate și pașapoarte), documente disimulate prin lipire pe interiorul

clapetelor de închidere de pe fundul a două ambalaje (cutii) din carton și

totodată să-i permită tranzitarea frontierei.

La termenul de

judecată din data de 11 aprilie 2011, s-a luat declarație inculpatului A.A.,

ocazie cu care inculpatul a învederat că înțelege să se prevaleze de

prevederile art. 320

1

C. proc. pen., declarație prin care a

recunoscut că a dat mită suma de 1.000 euro unui polițist întrucât nu i se

permitea tranzitarea frontierei, bani pe care a încercat să-i înmâneze

polițistului după ce organele de control vamal găsiseră în coletul pe care îl

transporta cu mașina documente de stare civilă falsificate.

Prin declarație,

inculpatul a mai precizat că are cunoștință de probele administrate în cursul

urmăririi penale, probe pe care și le însușește și pe baza cărora dorește să

fie judecat.

Declarațiile

inculpatului A.A., prin care acesta a recunoscut că pe data de 15 ianuarie 2011

a oferit suma de 1.000 euro numitului C.M.Ș. pentru ca acesta să nu dispună

efectuarea de activități premergătoare începerii urmăririi penale împotriva sa

și totodată să-i permită tranzitarea frontierei, bani pe care i-a dat deoarece

știa că se obișnuia să se ceară și pe care i-a luat cu titlu de împrumut de la

numitul A.G., căruia nu i-a spus ce urma să facă cu banii, A.G. călătorind cu

el în mașină, se coroborează așa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen. cu

celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor A.G.,

C.M.Ș., procesul-verbal din data de 17 ianuarie 2011, ce cuprinde redarea în

formă scrisă a înregistrărilor audio-video din cadrul I.J.P.F. Giurgiu, cu

ocazia prinderii în flagrant a inculpatului A.A.

Martorul A.G.

confirmă prin declarațiile date faptul că pe data de 15 ianuarie 2011, la

solicitarea inculpatului A.A., i-a împrumutat acestuia suma de 1.950 euro, fără

ca inculpatul să-i aducă la cunoștință destinația banilor.

La rândul său,

martorul denunțător C.M.Ș., prin declarațiile date, a arătat că pe data de 15

ianuarie 2011, în timp ce se afla în biroul șefului de tură, la el s-a

prezentat inculpatul A.A. care, cu ocazia discuțiilor purtate, i-a oferit suma

de 1.000 euro pentru a-i permite să tranziteze frontiera împreună cu cărțile de

identitate descoperite ascunse în mașina acestuia și pentru a nu-și îndeplini

atribuțiile ce-i reveneau.

Coroborând

declarațiile inculpatului A.A. cu declarațiile martorului A.G. și martorului

denunțător C.M.Ș., precum și cu Procesul-verbal din 17 ianuarie 2011 de redare

în formă scrisă a înregistrărilor audio-video realizate la data de 15 ianuarie

2011 cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului A.A., proces-verbal ce redă

momentul oferirii sumei de 1.000 euro de către inculpat martorului denunțător

C.M.Ș., dar și cu susținerea inculpatului potrivit căreia nu o să vorbească cu

nimeni despre cele întâmplate în biroul martorului denunțător, tribunalul a

reținut că inculpatul A.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de dare

de mită, probele administrate în cauză înlăturând prezumția de nevinovăție

instituită de art. 5

1

C. proc. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.

72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește

pericolul social al faptei săvârșite de inculpat s-a reținut că este ridicat,

având în vedere că prin comiterea unor astfel de fapte se aduce atingere

autorității și încrederii în instituțiile statului, în speță autorităților

vamale menite să asigure respectarea legii atât de către cetățenii români, cât

și de cetățenii străini ce tranzitează frontiera în vederea împiedicării

introducerii în țară a unor bunuri sau substanțe interzise ce pot pune în

pericol sănătatea publică, dar și siguranța cetățenilor, însă art. 72 C. pen.

enunță și alte criterii ce trebuie avute în vedere la individualizarea

pedepsei, printre care și persoana făptuitorului.

Or, atâta vreme cât

inculpatul A.A. a înțeles să adopte o atitudine sinceră pe parcursul procesului

penal, concretizată în recunoașterea și regretarea faptei, lipsa antecedentelor

penale, existența unei familii ce poate asigura mediul corespunzător reeducării

inculpatului, tribunalul a apreciat că aplicarea prevederilor art. 81 - 82 C.

pen., privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei sunt în

măsură să asigure reeducarea pe viitor a inculpatului, un cuantum al pedepsei

de 6 luni fiind menit să asigure scopul pedepsei enunțat de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește

cererea parchetului de a se dispune anularea documentelor falsificate

descoperite ascunse în mașina inculpatului, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată,

având în vedere că în sarcina inculpatului nu s-a reținut și săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 288 C. pen., prin actul de sesizare a instanței, respectiv

Rechizitoriul din data de 11 martie 2011, dispunându-se disjungerea cauzei cu

privire la această infracțiune, făcându-se cercetări cu privire la autorul

infracțiunii, în această nouă cauză formată în urma disjungerii putându-se

solicita anularea înscrisurilor falsificate, falsificare cu privire la care nu

s-a reținut că inculpatul A.A. ar avea vreo contribuție.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a

pedepsei și modul nelegal prin care instanța a dispus confiscarea specială a

sumei ce a constituit obiectul mitei.

În privința pedepsei

aplicate s-a susținut că aceasta a fost aplicată într-un cuantum (6 luni

închisoare) care, în raport de fapta comisă și pericolul social al acesteia nu

asigură realizarea scopului pedepsei, solicitându-se majorarea acestui cuantum

și executarea pedepsei în regim de detenție.

Cu privire la suma ce

a constituit obiectul mitei (1.000 euro) s-a susținut că prin sentința apelată

nu s-a dispus măsura confiscării speciale, deși ea era obligatorie potrivit

art. 254 alin. (3) rap. la art. 255 alin. (4) C. proc. pen., iar prin

Încheierea din 8 iulie 2011, pronunțată în temeiul art. 196 C. proc. pen.,

instanța a înlăturat omisiunea din sentință, dar a dispus confiscarea specială

a sumei de 1.000 RON, în loc de 1.000 euro și, mai mult, o asemenea măsură nici

nu putea fi dispusă printr-o încheiere de înlăturare a unei omisiuni vădite.

Curtea de Apel

București, potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen., examinând apelul

declarat de către parchet, cum și din oficiu, a constatat că acesta este

întemeiat.

S-a reținut că din

actele și lucrările dosarului rezultă că aprecierea instanței de fond asupra

împrejurărilor faptice ale cauzei, a existenței infracțiunii și a vinovăției

inculpatului este corectă și în concordanță cu probele administrate în cauză,

pe care instanța Ie-a apreciat prin prisma dispozițiilor art. 63 C. proc. pen.,

inculpatul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., acceptând în întregime și necondiționat dovezile administrate la

urmărirea penală.

Critica parchetului

privind greșita individualizare a pedepsei prin aplicarea unei pedepse în

cuantum prea redus, deși s-a privit ca neîntemeiată, ea a fost examinată de

instanța de apel ca urmare a declarării unui apel în defavoarea inculpatului și

care, în temeiul art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a obligat instanța să

examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, devoluția apelului

fiind integrală.

S-a constatat astfel

că pedeapsa aplicată inculpatului este în limita prevăzută de textul

incriminator și ca urmare a aplicării reducerii cu o treime a acestor limite,

prin aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., aceasta fiind

proporțională cu natura și gravitatea faptei comise (faptă de corupție),

împrejurările comiterii (la un punct de trecere a frontierei României),

calitatea de funcționar cu atribuții de control a subiectului pasiv al

infracțiunii, dar și cu poziția procesuală, constant sinceră și cooperantă a

inculpatului, avută pe tot parcursul procesului penal, prezentarea acestuia în

fața organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale.

În ce privește însă

modalitatea de executare a pedepsei, s-a constatat că instanța de fond s-a

orientat nejustificat la suspendarea condiționată a executării, prin neluarea

în considerare a necesității asigurării într-o proporție însemnată a

condițiilor de realizare a scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

S-a avut în vedere că

infracțiunea comisă este o faptă de corupție (dare de mită) cu un impact

negativ major în rândul societății, ceea ce impune o sancționare fermă, dar și

că inculpatul a acționat și cu o mare ușurință și care relevă o încredere

sporită, dar nejustificată în reușita acțiunii sale, mai ales că suma de bani

oferită drept mită a fost împrumutată de la numitul A.G. chiar în timpul în

care se afla în punctul de trecere a frontierei.

S-a apreciat că

executarea pedepsei în regim de detenție corespunde exigențelor impuse de art.

72 și art. 52 C. pen., contribuind într-o măsură suficientă la îndreptarea

inculpatului și la prevenirea comiterii altor fapte.

În ce privește

critica privind neconfiscarea specială a sumei de 1.000 euro ce a constituit

obiectul mitei s-a constatat că este temeinică, această măsură impunându-se

potrivit art. 255 alin. (4) rap. la art. 254 alin. (3) C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală,

s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva

Sentinței penale nr. 179/F din data de 21 aprilie 2011, pronunțată de

Tribunalul Giurgiu - Cauze de corupție, în Dosarul nr. 690/122/2011.

S-a desființat, în

parte, Sentința penală nr. 179 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul

Giurgiu și integral Încheierea din 8 iulie 2011, pronunțată de aceeași instanță

în Camera de Consiliu și rejudecând în fond:

S-a înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 și art 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 254

alin. (3) și art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat

a sumei de 1.000 euro consemnată la C.B. conform recipisei din 19 ianuarie

2011.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate. A dedus prevenția inculpatului de la

16 ianuarie 2011 până la 21 aprilie 2011. Examinând hotărârea atacată atât prin

prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, nu este fondat,

având în vedere următoarele considerente:

Instanța de prim

control judiciar a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare

a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al

faptei comise și conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta

fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe

parcursul procesului, constând în prezența sa în fața autorităților judiciare

la solicitarea acestora, dar și atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei

săvârșite, menținând pedeapsa egală cu minimul special, de 6 luni, stabilită de

instanța de fond, instanța apreciind în mod corect însă că nu se justifică

reținerea beneficiului inculpatului în sensul stabilirii modalității de

executare a pedepsei și anume suspendarea condiționată a executării pedepsei

prin aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 C. pen., așa cum a

reținut prima instanță.

Înalta Curte reține

că conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale

și starea de sinceritate a inculpatului prin recunoașterea faptei săvârșite, ci

și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și în

general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care

inculpatul Ie-a dovedit.

Toate aceste

împrejurări reținute de instanța de apel urmează a fi luate în considerare și

de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea gravității

faptei săvârșite, care caracterizează favorabil persoana inculpatului A.A.,

întrucât aplicarea pedepsei egale cu minimul special stabilit de textul

incriminator pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat,

respectiv dare de mită, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei de

6 luni închisoare în regim de detenție, pedeapsă care este menită să satisfacă

și scopul acesteia instituit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, referitor la

modalitatea de executare a pedepsei reținută în sarcina inculpatului, Înalta

Curte constată că a fost stabilită în mod corect de către instanța de apel prin

înlăturarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 C. pen., în sensul

executării pedepsei în regim de detenție neimpunându-se o reindividualizare cu

privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Înalta Curte mai

reține că infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art.

6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune care are un

pericol social ridicat, dar privită și prin prisma faptului că inculpatul a

săvârșit această faptă în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, oferind

numitului C.M.Ș. - șef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, suma

de 1.000 euro, acesta din urmă fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

inculpatul manifestând o atitudine de siguranță în reușita sa de a trece

documentele ascunse în autoturismul pe care-l conducea, așa încât legiuitorul a

manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclude

însă ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei,

ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de

persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună

chiar și suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, atâta vreme

cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții.

Însă, având în vedere

tocmai argumentele invocate în sensul certitudinii de reușită a activității

infracționale pe care inculpatul a inițiat-o în interiorul unei instituții

menite cu autoritate de siguranță și respectare a regimului și cadrului de

îndeplinire a normelor stabilite de lege, activitate infracțională îndreptată

și către o persoană cu atribuții de serviciu în Punctul de Trecere de Frontieră

Giurgiu, determină instanța de recurs să aprecieze că atitudinea inculpatului

nu poate fi reeducată printr-o altă modalitate decât prin executarea pedepsei

de 6 luni închisoare în regim de detenție, care corespunde cerințelor impuse de

art. 72 și art. 52 C. pen.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs

de către inculpatul A.A., întrucât în cauză modalitatea de executare a pedepsei

de 6 luni închisoare în regim de detenție prin înlăturarea de către instanța de

apel a dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 83 și art. 71 alin. (5) C. pen.,

reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei

comise și profilul sociomoral și de personalitate al inculpatului,

nejustificându-se stabilirea unei alte modalități de executare a pedepsei,

astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.

împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția I penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către

stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr.

272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2012.

Cu opinia separată a

doamnei judecător G.C.A.; în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul

A.A. împotriva aceleași decizii, casării deciziei atacate și menținerii

Sentinței penale nr. 179/F din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu - Cauze

de corupție.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei

majoritare apreciez că se impune admiterea recursului inculpatului A.A.

împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția I penală, casarea acesteia numai în ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei și menținerea Sentinței penale nr. 179/F

din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu.

Raportat la

criteriile de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen.,

apreciez că pedeapsa aplicată într-un cuantum de 6 luni închisoare poate să-și

atingă scopul prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate.

Individualizarea

pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste,

corecte atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin

punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această modalitate

se realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

În cazul infracțiunii

de corupție trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și,

respectiv, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și dimensiunea

fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției

penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte,

pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant sau

executarea în regim de detenție este cea care dă valoare procesului în sine, ci

aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat, cât și pentru

societate.

Pentru a se putea

aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă

individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la

sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se

reflecte în hotărârea pronunțată.

Important este a se

analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă,

mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și

importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor

acesteia, prejudiciul efectiv produs, cât și vinovăția infractorului,

atitudinea psihică a acestuia față de fapta comisă și urmările produse.

În speță, inculpatul

A.A. i-a oferit numitului C.M.Ș., șef de tură la Punctul de Trecere a

Frontierei Giurgiu suma de 1.000 euro pentru ca acesta, în calitatea care o

avea, să nu dispună luarea măsurilor legale care se impuneau, determinate de

faptul că inculpatul fusese descoperit cu ocazia controlului efectuat că

ascundea în interiorul autovehiculului cu care se deplasa un număr de 9 documente

emise de autoritățile bulgare (permise de conducere, cărți de identitate și

pașapoarte), documente disimulate prin lipire pe interiorul clapetelor de

închidere de pe fundul a două cutii de carton și totodată să-i permită

tranzitarea frontierei, fapta sa fiind pe deplin dovedită, iar gradul de

pericol social concret a fost corect evaluat de către prima instanță.

Aceasta a ținut seama

că gravitatea concretă a faptei este influențată și de mobilul și scopul

acesteia, precum și de finalitatea actului de corupție, însă fără a nega sau

minimaliza gradul de pericol social concret de săvârșire, nu a ignorat nici

celelalte aspecte precum circumstanțele reale și personale (comportarea bună

înainte de săvârșirea faptei, atitudinea sinceră și de regret).

Modalitatea de

executare aleasă de către prima instanță (suspendarea condiționată a executării

pedepsei) este una justă, de natură să fundamenteze proporționalitatea între

scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate

și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul

restabilirii ordinii de drept încălcate.

Inculpatul căruia i

s-a suspendat condiționat executarea pedepsei conștientizează natura și rolul

acestei sancțiuni, îi influențează pozitiv conștiința, caracterul și

deprinderile, îl determină să respecte din convingere exigențele vieții în

societate, fără a mai intra în conflict cu ceilalți oameni și cu societatea

însăși.

Apreciez că, raportat

la toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., avute în vedere de prima

instanță, executarea pedepsei în regim de detenție nu este de natură să

contribuie la reeducarea inculpatului A.A., ci numai executarea pedepsei în

regim de libertate îl va determina pe acesta să nu mai săvârșească alte fapte

de natură penală.

Pentru aceste

considerente, apreciez că se impune menținerea hotărârii primei instanțe cu

privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Procesat

de GGC - AZ