ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 421 din 4

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Penală, în baza art.

334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor

reținute în sarcina inculpatului C.G. din infracțiunea dedusă judecății,

respectiv dare de mită prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

în infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 255 C. pen. rap. la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 320

1

C. proc. pen., a

fost condamnat pe inculpatul C.G., la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C.

pen. s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II și b) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și

până la executarea acesteia.

În baza art. 117 alin. (1) C. pen. a

fost respinsă ca nefondată cererea de expulzare a inculpatului C.G.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului cu

începere de la data de 27 septembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin

încheierea de ședință pronunțată la data de 28 septembrie 2011 de către

Tribunalul Constanța în această cauză.

S-a respins ca nefondată cererea de

revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. rap.

la art. 255 alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului sumei

de 2.000 lei consemnată la Trezoreria Municipiului Medgidia conform

procesului-verbal din 28 septembrie 2011 - fila 65 dup, foii de vărsământ și

chitanței aferente - filele 66-67 dup.

Din actele și lucrările dosarului

instanța a reținut că

prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 1872/P/2011, din

data de 28 septembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.G.,

cercetat în stare de reținere pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în

forma art. 255 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că ofițerul M.N.C. este

lucrător de poliție judiciară în cadrul sectorului Poliției de Frontieră

Ostrov, activând efectiv în cadrul compartimentului de Combatere a Infracționalității

Transfrontaliere.

Potrivit fișei postului lucrătorului

de poliție, acesta coordona și verifica activitatea personalului din subordine

cu privire la modul de constatare și întocmire a actelor premergătoare pentru

fapte de natură penală.

Totodată, acesta conducea și coordona

activitatea pe linie de constatare și instrumentare a faptelor de natură penală

și contravențională.

Fiind în timpul atribuțiunilor de

serviciu, în data de 15 septembrie 2011, ofițerul a constatat că un lucrător

din subordine l-a depistat pe învinuitul C.G. că transporta, cu intenția de

intrare în România, o cantitate de mărfuri textile contrafăcute.

În continuare, s-a demarat procedura

corespunzătoare, conform atributelor funcționale ale lucrătorului de poliție,

sens în care au fost întocmite lucrările corespunzătoare pe linie penală.

În ziua de 26 septembrie 2011,

procurând numărul de telefon mobil al polițistului, inculpatul C.G. l-a

contactat pe acesta, propunându-i să-i dea mită lunară, pentru a putea fi lăsat

să transbordeze marfa nelegal adusă în țară, fără probleme.

Lucrătorul de poliție a înregistrat

convorbirea pe telefonul mobil, prezentându-se la lucrătorii DGA, cărora le-a

adus la cunoștință ce se întâmplă și le-a pus la dispoziție înregistrarea.

Din procesul-verbal de transcriere a

acestei înregistrări, rezultă cum inculpatul, în limba română, îi comunica

ofițerului de poliție, că îi dă în fiecare lună o sumă de bani, plus

eventualului agent care se afla la control, atunci când intra cu marfa, alte

sume de bani, în scopul de a nu fi deranjat.

Întrucât devenise iminentă

probabilitatea ca să se producă un act material al infracțiunii de corupție, în

data de 27 septembrie 2011, lucrătorii de poliție judiciară, potrivit

autorizării primite de la procuror, au surprins inculpatul în flagrant, în timp

ce oferea suma de 2.000 lei lucrătorului de poliție.

Motivul acestei mite era dat de

intenția de a crea o punte de legătură în vamă pentru transporturile efectuate

sau viitoare.

Momentul a

fost înregistrat audio-video, înregistrările fiind transcrise, transpuse în

planșe foto, fapt ce a înlăturat orice dubiu legat de vinovăția inculpatului.

După ce a fost surprins, inculpatul

care de altfel vorbea bine limba română, fiind căsătorit cu o femeie de

cetățenie română și locuind legal în București, a solicitat translator, fapt

pentru care a fost audiat în prezența unui traducător autorizat și al

avocatului.

Cu ocazia audierilor, în timpul

urmăririi penale inculpatul a arătat că, acești bani ar fi fost dați

polițistului ca să-i angajeze avocat în dosarul penal din 15 septembrie 2011 și

instrumentat separat de cauza de față.

S-a precizat

că o asemenea apărare nu are nicio legătură cu realitatea și cu suportul

probator al acesteia, fiind audiat de procuror, inculpatul și-a nuanțat

poziția.

A recunoscut

faptul că era conștient de existența unui dosar instrumentat de ofițerul M.N.C.

și că dorea, în realitate, să-i dea acestuia suma de 2.000 lei pe lună pentru a

introduce în țară mărfuri contrafăcute sau nu, fără factură.

În ședința publică din data de 19

octombrie 2011 inculpatul în prezența apărătorului său a arătat că recunoaște

faptele așa cum au fost ele reținute în sarcina sa și că înțelege să se judece

doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, sens în care a

solicitat a se face aplicare disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Din această perspectivă tribunalul a

constatat că sunt întrunite cerințele cumulative ale art. 320

1

C.

proc. pen. întrucât inculpatul recunoaște faptele așa cum au fost ele reținute

în sarcina sa și înțelege să se judece doar pe baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale, iar cercetarea judecătorească nu a început sens în

care s-a reținut că.

În drept, prima instant a reținut că

faptele inculpatului C.G. de a oferi

suma de 2.000 lei lucrătorului de poliție cu atribuții de control M.N.C.,

ocazie cu care i-a promis acestuia alte sume de 2.000 lei lunar, în scopul ca

ofițerul să nu-și îndeplinească atribuțiunile de serviciu, în legătură cu

controlul frontierei de stat și să permită introducerea în țară de mărfuri

contrafăcute sau să omită aplicarea legii în legătură cu dosarul instrumentat,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art.

255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și nu de dare de

mită în forma prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că ofițerul M.N.C. este

lucrător de poliție judiciară în cadrul sectorului Poliției de Frontieră

Ostrov, activând efectiv în cadrul compartimentului de Combatere a

Infracționalității Transfrontaliere.

Potrivit fișei postului lucrătorului

de poliție, acesta coordona și verifica activitatea personalului din subordine

cu privire la modul de constatare și întocmire a actelor premergătoare pentru

fapte de natură penală.

Totodată, acesta conducea și coordona

activitatea pe linie de constatare și instrumentare a faptelor de natură penală

și contravențională.

Din această perspectivă, instant de

fond a considerat că faptele inculpatul intră sub incidența art. 7 alin. (2)

din Legea nr. 78/2000, denunțătorul având calitatea cerută de lege, ceea cea

impus aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a

aplicat inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. instanța a

avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispozițiile

părții generale ale Codului penal, normele care impun regimul sancționator și

natura și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârșire a

acestora, dar și datele ce-l caracterizează pe inculpat care este căsătorit cu

cetățeanul roman C.A.M. și are drept de rezidenta pentru membrii de familie in

România, acesta deține împreuna cu soția sa în proprietate un apartament și

realizează în mod legal venituri (in trecut a fost angajat pe post de bucătar,

după care - asociat și administrator al unei societăți comerciale - SC G.A.T.

SRL) - instanța apreciind în aceste condiții că scopul educativ al pedepsei

poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detenție, cuantumul

acesteia fiind stabilit peste minimul prevăzut de lege pentru astfel de

infracțiuni.

Totodată, s-a ținut seama de conduita

buna a inculpatului C.G. înainte de săvârșirea faptei, inculpatul nefiind

cunoscut cu antecedente penale, fapt ce a rezultat din cazierul judiciar

existent la dosarul cauzei împreună cu atitudinea inculpatului după săvârșirea

faptei, rezultând din atitudinea sincera și cooperanta atât în fața organelor

de cercetare penala, cat și în fața instanței de judecata. S-a apreciat însă

că, în condițiile în care inculpatul a avut o atitudine constant sinceră pe

parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptei și regretând comiterea

ei, nu s-a putut reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, în

condițiile în care gravitatea faptei este determinată de modalitatea de

săvârșire a acesteia.

Din perspectiva scopului educativ al

pedepsei reliefat de art. 52 C. pen., tribunalul a opinat că nu se justifică

suspendarea condiționata a executării pedepsei, având în vedere faptul că

potrivit dispozițiilor legale, pedeapsa este atât o măsura de constrângere, cât

și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul sau principal fiind

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În ceea ce

privește solicitarea din actul de sesizare, de aplicare a măsurii de siguranța

a expulzării potrivit disp. art. 117 C. pen., tribunalul a apreciat că se

impune a se respinge această cerere ca neîntemeiată - fiind de altfel o

facultate a instanței.

Scopul măsurii de siguranța a

expulzării este de a înlătura o stare de pericol și de a preîntâmpina

săvârșirea faptelor prevăzute de legea penala, ceea ce nu a fost aplicabil în

cauză în condițiile în care nu au existat date sau indicii că inculpatul C.G.

ar săvârșit alte fapte penale, iar circumstanțele personale ale inculpatului C.G.

și faptul că inculpatul C.G. este căsătorit cu C.A.M. din 18 ianuarie 2006,

împreuna au întemeiat o familie, si-au făcut un cămin (dețin împreuna o

locuința) si au început o mica afacere SC G.A.T. SRL nu justifică expulzarea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel inculpatul C.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice și a greșitei individualizări

a pedepsei - în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, apreciind că

sunt întrunite condițiile impuse de art. 81 C. pen. pentru a se dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei sau cele prev. de art. 86 C.

pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 156/P din 15

decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția Penală și pentru

Cauze Penale cu Minori și de Familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul

inculpat C.G.

În baza art. 383 alin. (1) C. proc.

pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului apelant C.G., iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a

dedus arestul preventiv de la 04 noiembrie 2011 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de control judiciar a reținut că în mod corect instanța de fond a

stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei comise de inculpat,

în acord cu materialul probator administrat în cauză.

S-a constatat că situația de fapt

reținută de prima instant rezultă din procesul verbal de transcriere a

înregistrării convorbirii dintre inculpat și ofițerul M.N.C., procesul verbal

de surprindere în flagrant, declarațiile martorilor M.N.C. și M.N., care se

coroborează cu declarațiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei în

modalitatea reținută.

S-a apreciat că, în mod corect,

instanța de fond a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și aceasta în raport de fișa postului

ofițerului de poliție M.N.C., la dosarul cauzei existând probe că inculpatul

cunoștea că persoana căreia i-a oferit folosul material are calitatea cerută de

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Instanța de apel a făcut trimitere în

acest sens la procesul-verbal de transcriere a discuției purtată între ofițer

și inculpat din data de 27 septembrie 2011, din care rezultă că inculpatul avea

cunoștință că ofițerul M.N.C. răspunde de persoanele din subordine, inculpatul

oferind alte sume de bani și pentru persoana care urma să realizeze efectiv

controlul și arătând clar că o sumă de bani urma să fie dată pentru rezolvarea

dosarului întocmit pentru fapta din 15 septembrie 2011, critica fiind astfel

apreciată ca neîntemeiată.

În mod corect s-a reținut că, ofițerul

M.N.C. este lucrător de poliție judiciară în cadrul sectorului Poliției de

Frontieră Ostrov, activând efectiv în cadrul compartimentului de Combatere a

Infracționalității Transfrontaliere și care, potrivit fișei postului

coordonează și verifică activitatea personalului din subordine cu privire la

modul de constatare și întocmire a actelor premergătoare pentru fapte de natură

penală și conduce și coordonează activitatea pe linie de constatare și

instrumentare a faptelor de natură penală și contravențională.

Sub aspectul individualizării pedepsei,

instanța de apel a constatat că tribunalul a avut în vedere ansamblul

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social

concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se

circumstanțiază, cât și circumstanțele personale ale inculpatului recurent,

realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului,

cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la

realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin

dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

Cuantumul pedepsei și modalitatea de

executare au fost justificate atât de circumstanțele reale în care s-a comis

fapta referitoare la scopul pentru care s-a oferit suma de bani respectiv

încălcarea dispozițiilor legale referitoare la trecerea frontierei de stat a

României, respectiv trecerea peste graniță de mărfuri contrafăcute în vederea

comercializării pe teritoriul României, cu consecințe deosebite asupra firmelor

care realizează produsele originale, și aceasta în vederea obținerii de către

inculpat a unor profituri sporite dar și pentru rezolvarea favorabilă a unui

dosar.

În sensul aceleiași concluzii, s-a

reținut și faptul că inculpatul a promis și alte sume de bani, ce urmau să fie

date lunar, pentru a-l determina pe ofițer la încălcarea repetată a

atribuțiilor de serviciu și care ar fi avut consecințe negative de lungă

durată, ceea ce, s-a apreciat că probează o anumită mentalitate a inculpatului

cu privire la modul în care trebuie respectate dispozițiile legale care

reglementează activitatea în mai multe domenii.

În aceste condiții, s-a considerat că

circumstanțele personale favorabile inculpatului nu au putut conduce la

concluzia că sunt întrunite condițiile impuse de art. 81 C. pen. sau de art. 86

1

C. pen. pentru a se dispune suspendarea condiționată sau suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, criticile formulate în acest sens fiind

neîntemeiate.

Împotriva

deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.G.,

invocând cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând

hotărârea criticată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. invocat de inculpat, cât și din oficiu în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege.

Invocând dispozițiile acestui motiv de

recurs, recurentul inculpat C.G. a susținut că, în raport de circumstanțele

sale personale și cuantumul mic al folosului material oferit, executarea în

detenție a pedepsei închisorii nu constituie o justă individualizare.

Înalta Curte

reține, într-adevăr, că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, are

o familie organizată, este căsătorit în România, deține cu soția în proprietate

un apartament în țară și este asociat și administrator la SC G.A.T. SRL.

Totodată se

constată că a fost arestat preventiv la 27 septembrie 2011, stare privativă de

libertate în care se găsește și la acest moment procesual.

Aceste date trebuie însă analizate în

raport de toate criteriile de individualizare a pedepsei, astfel că instanța de

recurs apreciază asupra greutății circumstanțelor mai sus menționate punând în

balanță și natura juridică a infracțiunii săvârșite, modalitatea de comitere și

urmările periculoase socialmente ale faptei.

În acest sens, se reține că recurentul

inculpat a comis o infracțiune de dare de mită, infracțiune de corupție, față

de un funcționar cu atribuții de control, în scopul asigurării posibilității

sale de a introduce în țară mărfuri contrafăcute cu încălcarea regulilor

privind controlul frontierei de stat.

Cumulând aspectul învederat cu faptul

că inculpatul a săvârșit infracțiunea atât în varianta oferirii sumei de 2000

lei, cât și în cea a promiterii altor sume de bani, lunar, în scopul ca

ofițerul să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, precum și cu faptul că

pedeapsa aplicată de 1 an închisoare este orientată în mod evident spre minimul

special de 4 luni închisoare (maximul fiind de 4 ani și 8 luni), înalta Curte

consideră că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de suspendare

condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin activitatea sa infracțională, inculpatul

a creat un sentiment de neîncredere în instituțiile abilitate să combată

infracționalitatea transfrontalieră. Executarea în detenție a pedepsei

reprezintă, în cauză, modalitatea aptă să asigure prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni de către inculpatul C.G., dar și de către ceilalți destinatari ai

legii penale.

Înalta Curte consideră, de asemenea,

că numai prin executarea efectivă a pedepsei în detenție, se realizează

reeducarea inculpatului sub aspectul înlăturării deprinderilor antisociale ale

acestuia. Funcția de constrângere a pedepsei constând în privațiunea de

drepturi la adresa inculpatului, ca și funcția de exemplaritate a pedepsei, care

are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept să evite săvârșirea

infracțiunilor de corupție, nu s-ar înfăptui printr-o modalitate de executare a

pedepsei mai puțin severă.

Pedeapsa trebuie să corespundă sub

aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă, în

mod real persoana recurentului inculpat, cât și aptitudinii acestuia de a se

îndrepta sub influența pedepsei.

Pe cale de consecință,

în temeiul art. 385

5

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 156/P din 16

decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze Penale

cu Minori și de Familie.

Va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2011

la 20 martie 2012.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limbă

turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 156/P din 16

decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze Penale

cu Minori și de Familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2011

la 20 martie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limbă

turcă se va plăti din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20

martie 2012.