ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 484/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 3069/108/2008, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. , prin înlăturarea art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, inculpatul G. C. a fost condamnat, la două pedepse de 2 ani închisoare pentru trafic de influență. În baza art. 33 lit. a), și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 81 și 82 C. pen., raportat la art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 23 iulie 2008 a Tribunalului Arad și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din 22 iulie la 13 octombrie 2008. Inculpatul a fost obligat să restituie martorului S.A.l. suma de 1.800 euro, iar martorului B.l. suma de 3.300 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 264/P/2008, înregistrat la instanță la 1 august 2008, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul G.C. pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen., raportate la art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că inculpatul, în calitate de lucrător de poliție, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unor funcționari ai Ministerului de Interne a promis martorilor B.l.

și S.A. că poate facilita angajarea acestora ca lucrători de poliție, în schimbul sumei de 3.000 euro de la fiecare, sens în care a pretins aceste sume, primind de la primul suma de 3.300 lei, iar de la al doilea, suma de 1.800 euro. Martorii au denunțat fapta inculpatului, iar la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor. Inculpatul, în calitate de lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliție din localitatea Vinga, județul Arad, a cunoscut pe martorii S.A. și B.l. de la care a aflat că intenționează să se angajeze ca lucrători de poliție, inculpatul oferindu-se să îi „ajute” pentru a se putea angaja, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unui angajat din poliție care lucrează în Ministerul de Interne.

Inculpatul a spus celor doi martori că pentru a se angaja ca polițiști, fiecare trebuie să achite suma de 3.000 euro, sumă cu care martorii au fost de acord, martorul S.A. dând inculpatului suma de 1.800 euro, iar martorul B.I., suma de 3.300 lei, diferența urmând să fie achitată ulterior, după începerea formalităților privind angajarea. Sumele de bani pretinse au fost primite de inculpat în luna aprilie 2007, iar ulterior, martorii au solicitat restituirea banilor, văzând că inculpatul nu și-a onorat promisiunea făcută, acesta găsind diverse pretexte pentru a amâna începerea formalităților privind angajarea. Văzând că inculpatul nu întreprinde nimic pentru a-și onora promisiunea și că acesta nu restituie banii primiți, în data de 18 iulie 2008, martorii au denunțat comiterea faptelor de către inculpat, iar în data de 22 iulie 2008, inculpatul s-a întâlnit cu martorul B.I.

în fața motelului din localitatea Vinga, discuția dintre inculpat și martor fiind înregistrată și filmată, cu ocazia acestei discuții, inculpatul, reiterând cele afirmate în discuțiile anterioare, respectiv că poate facilita angajarea martorilor ca lucrători de poliție, în schimbul sumei de 3.000 euro de la fiecare martor, datorită influenței pe care o are asupra unui angajat din poliție de la Ministerul de Interne. Starea de fapt descrisă a fost reținută din declarația dată de inculpat în fața instanței, prin care acesta a recunoscut comiterea faptelor, din declarațiile martorilor S.A., B.l. și A.S., aceste probe administrate în fața instanței, coroborându-se cu probele administrate la urmărirea penală, respectiv declarația inculpatului, declarațiile martorilor și procesul-verbal de la urmărire penală în care este redată discuția telefonică dintre inculpat și martorul B.l.

S-a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., prima instanță, dispunând înlăturarea calificării juridice din rechizitoriu cu art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, text legal inaplicabil în cauză. La individualizare pedepselor au fost avute în vedere pericolul social concret al faptelor, modalitatea de săvârșire și persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului, astfel că a aplicat acestuia, pentru fiecare infracțiune săvârșită o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Raportat la persoana inculpatului care a avut o atitudine procesuală sinceră, manifestând o atitudine de regret față de faptele comise, văzând și „caracterizarea” de la dosar, care atestă că până la comiterea faptelor, inculpatul a desfășurat o activitate de calitate, fiind bine apreciat de către superiori, precum și persoana inculpatului care are o stare de sănătate șubredă, Tribunalul Arad a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că în baza art. 81 și 82 C. pen., raportat la art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc.

pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 23 iulie 2008 a Tribunalului Arad, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din 22 iulie la 13 octombrie 2008. În baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2), (3) și (5) C. pen., întrucât martorii au denunțat fapta înainte de sesizarea organelor judiciare, instanța de fond a obligat pe inculpat să restituie martorului S.A.l. suma de 1.800 euro, iar martorului B.l. suma de 3.300 lei. Împotriva sentinței penale nr. 307 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar 3069/108/2008 a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În motivarea apelului s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale apelate și urmare a rejudecării condamnarea inculpatului, conform încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu la pedeapsa închisorii în regim de detenție. Prin decizia penală nr. 162/ A de la 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3069/108/2008, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3069/108/2008. În temeiul prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că sentința penală apelată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și încadrarea juridică dată faptei prin actul de acuzare. Primul motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se referă la greșita înlăturare a dispozițiilor art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, dar instanța de apel a apreciat că acest motiv este neîntemeiat. La termenul de judecată din 30 septembrie 2008 prin încheierea de ședință, instanța a pus în discuție înlăturarea art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 și schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen., în o infracțiune prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Procurorul de ședință a fost de acord, potrivit concluziilor consemnate în încheierea de ședință, cu înlăturarea art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, dar s-a opus schimbării de încadrare juridică din 2 infracțiuni de trafic de influență în una singură în formă continuată. Motivele de apel se referă tocmai la situația inversă decât cea cu care a fost de acord procurorul de ședință, respectiv înlăturarea greșită a art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, calea de atac nefiind promovată de același procuror care a participat la dezbateri. Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate susținerile procurorului dezvoltate ca motive de apel referitoare la aspectele prezentate, deoarece dispozițiile legale citate nu se aplică inculpatului.

Al doilea motiv de apel se referă la greșita individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, dar instanța de apel a apreciat că nici acest motiv nu este întemeiat pentru considerentele ce vor fi prezentate. Starea de fapt reținută de prima instanță este necontestată de inculpat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și a constatat în activitatea inculpatului, care, în calitatea de lucrător operativ în cadrul Biroului de poliție din localitatea Vinga a aflat că martorii S.A. și B.l. intenționează să se angajeze ca lucrători de poliție, oferindu-se să-i ajute prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unui angajat din poliție care lucrează în Ministerul de Interne.

În schimbul acestui serviciu, inculpatul Ie-a cerut martorilor suma de 3000 euro de persoană, o parte din acești bani fiindu-i predați, iar diferența după începerea formalităților privind angajarea, dar întrucât inculpatul nu a făcut niciun demers în acest sens și nu Ie-a restituit au denunțat fapta autorităților competente, inculpatul fiind înregistrat și filmat în momentul conversației purtate pe această temă cu martorii. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicare pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de-o parte și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte. Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora. La stabilirea pedepsei aplicate de prima instanță s-au aplicat în mod corect dispozițiile legale menționate și s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, sens în care pedeapsa este orientată spre minim.

S-a avut în vedere, la pedeapsa concretă aplicată inculpatului, împrejurarea că acesta, la momentul săvârșirii faptei, s-a bazat pe relația de amiciție pe care o avea cu martorii denunțători pe care îi cunoștea și care îi asigura un succes al demersului său infracțional, încrederea fiind elementul ce l-a determinat pe inculpat să pretindă suma de bani. Perceperea sumelor de bani de către inculpat poate fi explicată și prin problemele familiale avute de acesta, având copii minori în întreținere și soția bolnavă. Mai mult, prin conduita sa inculpatul a adus atingere și a pus sub semnul întrebării seriozitatea, profesionalismul și onestitatea lucrătorilor din cadrul Ministerului de Interne ale căror informații au fost folosite de inculpat pentru a obține pentru sine un folos material injust.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, recunoașterea faptei și lipsa antecedentelor penale dovedesc un grad mai redus de periculozitate al inculpatului suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, în cauză, impunându-se a ase avea în vedere natura faptei. Mai trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventivă, educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.

Infracțiunile de trafic de influență aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv relațiile sociale a căror bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Față de cele menționate, instanța de apel a apreciat că, atât pedeapsa aplicată, cât și modalitatea de executare sunt în consonanță cu starea de fapt și gradul de pericol social al faptei și de periculozitate a inculpatului.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1). pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 3069/108/2008. Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub două motive, că hotărârea este nelegală, întrucât instanța a înlăturat incidența dispozițiilor art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, motiv prevăzut de art. 385 9 pct. 12 1 C. proc.

pen., și hotărârea este netemeinică, întrucât i-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de numai 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a acesteia, aspect care nu asigură un regim sancționator corespunzător faptelor și persoanei făptuitorului, motiv prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește primul motiv de recurs, parchetul a considerat că instanța de fond ca și instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru o altă faptă decât cea reținută în actul de inculpare fără să fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea calificării juridice dată faptei. Prin actul de inculpare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 1 din Legea nr. 78/2000.

Părțile au pus concluzii, însă instanța nu a dispus prin încheierea sus-menționată schimbarea calificării juridice a faptelor. Ulterior, prin sentința atacată a dispus „înlăturarea dispozițiilor art. 6 1 din Legea nr. 78/2000” din conținutul încadrării juridice dată faptelor. Procedeul adoptat de instanță nu este prevăzut de Codul de procedură penală. Singura posibilitate juridică de a înlătura dispozițiile mai sus menționate din conținutul încadrării juridice îl constituiau dispozițiile art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea calificării juridice dată faptelor prin rechizitoriu. De altfel, în considerentele hotărârii menționate instanța a arătat că va înlătura calificarea juridică din rechizitoriu cu art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât textul este inaplicabil în cauză, fără să motiveze în vreun fel această ipoteză.

În considerentele hotărârii instanța nu a motivat această „înlăturare”, invocând dispozițiile care îi permiteau acest lucru, respectiv cele prevăzute de art. 334 C. proc. pen. Instanța de control judiciar, Curtea de Apel Timișoara, sesizată cu apelul parchetului prin care a invocat această neregularitate procedurală a respins calea de atac declarată de procuror. Din aceste considerente, parchetul a apreciat că s-a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Referitor la motivele de netemeinicie, instanța de fond i-a aplicat inculpatului, pedeapsa minimă prevăzută de lege, respectiv 2 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două fapte de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. și procedând la contopirea pedepselor aplicate, instanța nu a dispus un spor, deși inculpatul a săvârșit un concurs omogen de fapte penale. Având în vedere că inculpatul în calitate de agent de poliție a pretins în mod repetat sume de bani de la două persoane, pretinzând că are influență asupra unor factori de conducere din cadrul M.I.R.A. pentru ca acele persoane să fie încadrare în calitate de polițiști, parchetul apreciază că se impunea aplicarea unui spor care să oglindească repetabilitatea faptelor penale. Neprocedând în acest fel, parchetul consideră că soluția pronunțată este netemeinică și nu a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptelor aflate în concurs.

Pedeapsa rezultantă aplicată de instanță nu este în măsură să asigure prevenirea de infracțiuni așa cum se dispune în art. 52 C. pen. Cu privire la persoana inculpatului, acesta a avut o atitudine echivocă, nu a recunoscut săvârșirea faptelor în totalitate, făcând o recunoaștere nuanțată în sensul că ar fi împrumutat sume de bani, aflându-se în situația financiară critică determinată de starea de boală a fostei soții și că a dorit „să convertească” acest împrumut într-un ajutor dat împrumutătorilor de a fi angajați în poliție, întrucât are o cunoștință care le-ar fi putut facilita angajarea. Având în vedere acest aspect, parchetul a considerat că pedeapsa minimă aplicată de instanță nu este de natură a-i forma inculpatului o atitudine corectă față de ordinea juridică și reguli de conviețuire socială, scopul individual al pedepsei prevăzut de art. 52 alin. (2) C. pen.

Modalitatea de executare a sancțiunii penale individualizată de instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 81 – art. 83 C. pen., a fost apreciată neîntemeiată, în raport cu natura faptelor săvârșite de inculpat, cât și cu persoana acestora. Pentru aceste considerente, parchetul apreciază că se impune aplicarea unor pedepse mai mari, aplicarea unui spor de contopire și în ipoteza în care pedeapsa rezultantă ar fi fost de 4 ani închisoare să se dispună executarea pedepsei prin suspendare sub supraveghere, urmând ca instanța să stabilească în conformitate cu dispozițiile art. 86 3 C. pen. , anumite măsuri de supraveghere și obligații în sarcina condamnatului. Se apreciază că această modalitate de soluționare a cauzei ar fi eficientă, de natură să asigure scopul general și special al pedepsei și în acest sens, contribuind la prevenirea unor fapte de aceiași natură și respectiv formarea unei alte atitudini față de ordinea juridică a inculpatului.

Pentru motivele arătate, parchetul a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar după rejudecare să adopte o pedeapsă rezultantă care să corespundă gravității faptei și persoanei inculpatului. La termenul de astăzi, a lipsit intimatul inculpat, aflat în stare de libertate, pentru care s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat S.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri, având cuvântul cu privire la recursul declarat a învederat că nu susține integral motivele de recurs formulate în scris, ci numai motivul referitor la greșita încadrare juridică a faptei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., întrucât faptei comise de inculpat nu i-au fost aplicate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptele de trafic de influență pedepsindu-se cu pedepsele prevăzute în norma penală, prin raportare la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și a nu se reține dispozițiile art. 6 1 din același act normativ, nefiind incidente în cauză, solicitând admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor atacate și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Concluziile apărătorului intimatului inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu precizările orale ale reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu susține integral motivele de recurs formulate în scris, ci numai motivul referitor la greșita încadrare juridică a faptei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptei comise de inculpat nu i-au fost aplicate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptele de trafic de influență pedepsindu-se cu pedepsele prevăzute în norma penală, prin raportare la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și a nu se reține dispozițiile art. 6 1 din același act normativ, nefiind incidente în cauză, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) din același cod, prin înlăturarea dispozițiilor art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului G.C., care în calitate de lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliție din localitatea Vinga, județul Arad, aflând că martorii S.A.

și B.l. intenționează să se angajeze ca lucrători din poliție, s-a oferit să-i ajute, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unui angajat de poliție care lucrează în Ministerul de Interne și în schimbul acestui serviciu, Ie-a cerut martorilor suma de 3000 euro de persoană, o parte din acești bani, fiindu-i predați, urmând ca diferența să o primească după începerea formalităților privind angajarea și întrucât acesta nu a făcut niciun demers în acest sens și nu Ie-a restituit banii, l-au denunțat autorităților competente, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de trafic de influență. Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarația inculpatului G.C., cu declarațiile martorilor S.A.l., B.l.

și A.S., cu cele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarația inculpatului G.C., cu declarațiile martorilor S.A.l., B.l. și A.S. și cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice între inculpat și martorul B.l. rezultă în mod concret contribuția efectivă a inculpatului G.C., în scopul ajutării celor doi martori, i-a pretins fiecăruia suma de bani menționată, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unui angajat de poliție care lucrează în Ministerul de Interne, o parte din sumele solicitate fiindu-i predate, urmând ca ulterior să primească și diferența de bani, iar acesta nu a făcut niciun demers și nici nu a restituit sumele de bani, actele de executare comise, circumscriindu-se conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influentă.

Astfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, inculpatul G.C. a arătat că „Ulterior cei doi mi-au spus că intenționează să se angajeze în Ministerul Administrației și Internelor, rugându-mă să-i ajut să-și pregătească actele de înscriere și totodată dacă pot să-i ajut să fie angajați ca polițiști la Arad. Eu le-am spus că pot să rezolv acest lucru pentru că am o cunoștință și am stabilit cu cei doi că sumele ce le-am împrumutat de la ei să le folosesc în acest scop, adică pentru a le facilita acestora angajarea ca polițiști. De asemenea, cei doi au spus că ulterior vor da și alte sume de bani atât cât va fi necesar și cât va pretinde persoana care le va facilita angajarea cu mențiunea că nu am stabilit de la bun început o anumită sumă pe care cei doi să o dea.”.

Martorul B.l. în declarația dată în primă instanță a menționat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală. Arăt că am cunoscut pe inculpat prin intermediul martorului, S.A., prieten cu mine, care mi-a spus că inculpatul care era polițist poate să faciliteze intrarea în poliție, Urmare a acestei discuții am discutat și eu cu inculpatul și mi-a spus că într-adevăr are această posibilitate pentru că are cunoștințe la București „la minister” și mi-a spus că pentru acest serviciu va trebui să plătesc suma de 3000 euro. Înainte de Pastele anului 2007 am dat inculpatului suma de 3300 lei, urmând ca diferența de până la 3000 euro să o plătesc ulterior. Văzând că inculpatul nu a făcut nimic din ceea ce promisese, i-am cerut în mai multe rânduri să-mi restituie suma pe care i-am dat-o dar acesta m-a amânat sub diverse pretexte, spunându-mi că se va rezolva, astfel că în cele din urmă eu am denunțat și am participat la organizarea flagrantului.

Mai arăt că la cea 2 - 3 săptămâni după ce i-am dat cei 3300 lei, inculpatul mi-a dat un tabel tipizat în care am înscris numele rudelor mele, probabil că acest lucru a făcut pentru a-mi întări convingerea că propunerea sa este una serioasă. Suma pe care i-am dat-o nu mi-a fost restituită și solicit ca acești bani să-mi fie restituiți. Mai menționez că înainte de a denunța fapta inculpatului, chiar și cu o săptămână înainte dar și anterior, acesta a promis că îmi va restitui suma pe care i-am dat-o. Inculpatul nu a menționat despre eventuale probleme medicale pe care le-ar fi avut.” Martorul S.A.l. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești a precizat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală.

Arăt că l-am cunoscut pe inculpat, eram chiar prieten cu cesta, iar în urma unor discuții, acesta mi-a promis că poate să-mi faciliteze angajarea în Poliție, spunându-mi că are cunoștințe la București, dar că va trebui să plătesc suma de 3000 euro. l-am dat inculpatului în două tranșe suma totală de 1800 euro, prima dată 1500 și apoi diferența, dar văzând că inculpatul nu se ține de promisiune, i-am cerut acestuia să restituie banii, în mai multe rânduri dar de fiecare dată m-a amânat spunând că nu dispune de acea sumă și, folosind diverse pretexte, unul dintre acestea fiind faptul că se afla în divorț. Ulterior, împreună cu martorul B.I. am denunțat fapta inculpatului. Solicit ca inculpatul să-mi restituie 1800 euro, cât i-am dat.

Cu mult timp în urmă, nu pot preciza cât, inculpatul mi-a spus că-l doare spatele.” Martorul A.S. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a arătat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală. Arăt că martorul S.A. mi-a cerut cu împrumut suma de 300 euro în perioada sărbătorilor de Paști 2007, nu știu dacă înainte sau după, spunându-mi că vrea să se angajeze în Poliție și că știe pe cineva care poate să-l ajute în acest sens. Nu cunosc cine era persoana care urma să-l ajute și nici dacă a dat acei bani, pentru că mie împrumutul mi-a fost restituit.” Așadar, în raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că în contextul concret al cauzei, în mod corect s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, reținându-se doar infracțiunile prevăzute de art. 257 C. pen.

(două fapte), de trafic de influență, ca fiind comise de inculpatul G.C. Legiuitorul a incriminat în conținutul normei generale prevăzută la art. 257 C. pen., numai infracțiunea de trafic de influență al cărui element material constă în trei modalități normative alternative, respectiv primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni, toate referindu-se la bani, daruri ori alte foloase patrimoniale pe care cale le primește, ori urmează să le primească traficantul de influență, ori, cu acordul său, orice altă persoană.

Traficantul de influență primește foloasele, întrucât afirmă că are influență pe lângă un funcționar, care poate să nu fie individualizat, dar care exercită la momentul săvârșirii elementului material al infracțiunii, atribuțiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani ori alte foloase, influență ce poate fi reală sau imaginară, fiind suficient ca, din atitudinea acestuia să rezulte nemijlocit sau indirect că are influență asupra funcționarului respectiv. Răspunderea penală pentru traficul de influență va exista chiar dacă inculpatul nu se adresează funcționarului pe lângă care, fie și numai a creat impresia că are influență.

În dispozițiile art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționare faptelor de corupție, act normativ cu caracter special, a fost reglementată fapta de cumpărare de influență, ce nu se regăsește în Codul penal și care are următorul conținut „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unei funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.”. Altfel spus, legiuitorul a incriminat în mod distinct traficul de influență în norma penală generală, sancționându-l pe traficantul de influență, pentru comiterea faptei în vreuna din modalitățile arătate, iar în norma specială, îl pedepsește pe cumpărătorul de influență, pentru săvârșirea faptei în modalitățile alternative menționate, cele două norme fiind diferite.

Or, în contextul cauzei, din materialul probator administrat a rezultat că fapta inculpatului G.C., în modalitatea pretinderii sumelor de bani de la cei doi martori și încasarea chiar a unei părți din acestea, lăsând să se creadă că are influență asupra unor persoane din cadrul M.I.R.A., întrunește, obiectiv și subiectiv conținutul incriminator numai al infracțiunii de trafic de persoane, inculpatul, fiind traficantul de influență și nicidecum cumpărătorul de influență, întrucât nu a promis, oferit sau a dat bani unei persoane care are influență, sau lasă să se creadă că are influență, așa încât în mod corect instanțele nu au reținut și dispozițiile art. 6 1 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte constată, însă că în contextul cauzei, era necesară reținerea dispoziției de la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în al cărei conținut este menționată expres și infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., fiind făcută precizarea că se pedepsește potrivit acelui text de lege. Incidența normei de la art. 6 din Lege nr. 78/2000, în cauza de față este determinată de calitatea avută de inculpatul G.C., respectiv aceea de lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliție din localitatea Vinga, județul Arad, exercitând, așadar o funcție publică, în cadrul unei instituții publice, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 78/2000, care statuează că „art.

1 alin. (1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se următoarelor persoane) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;”.

Astfel, deși norma de la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este o normă de referire, al cărei conținut se subordonează normei la care se adresează referirea, respectiv dispozițiilor art. 257 C. pen., deosebindu-se de norma de trimitere, întrucât nu conține o condiție de a incrimina, totuși aceasta conferă, prin raportare la calitatea subiectului prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 un criteriu obiectiv mai concret în cadrul criteriilor generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., mai ales în aprecierea gradului de pericol social al faptei prin raportare și la calitatea persoanei făptuitorului, aplicabile în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, în mod efectiv de stabilire a cuantumului pedepsei inculpatului G.C.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că este necesară aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în sensul reținerii lor pentru cele două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cuantumul pedepselor stabilite, regăsindu- se în limitele legale, printr-o apreciere plurală a criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., la rândul său, pedeapsa cea mai grea, fiind legală, nejustificându-se decât reținerea prevederilor mai sus menționate nu și modificarea cuantumului pedepselor, așa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) teza l C. proc.

pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat G.C. Se va casa decizia atacată și sentința penală nr. 307 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, numai sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două infracțiuni).

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, fiind date cu respectarea prevederilor legale. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat G.C. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 307 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, numai sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două infracțiuni).

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.