ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 484/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 484/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Arad, în dosarul nr. 3069/108/2008, în

baza art. 257 alin. (1) C. pen.

, prin înlăturarea art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000, inculpatul G.

C.

a fost condamnat, la două pedepse de 2 ani

închisoare pentru

trafic de influență.

În baza art. 33 lit. a), și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 81 și 82 C. pen., raportat

la art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata

unui termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub

efectele mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 23 iulie 2008 a

Tribunalului Arad și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării

preventive din 22 iulie la 13 octombrie 2008.

Inculpatul a fost obligat să restituie martorului S.A.l. suma de 1.800

euro, iar martorului B.l. suma de 3.300 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 264/P/2008,

înregistrat la instanță la 1 august 2008, a fost trimis în judecată în stare de

arest preventiv inculpatul G.C. pentru comiterea a două infracțiuni de trafic

de influență prevăzute de art. 257 C. pen., raportate la art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000, reținându-se că inculpatul, în calitate de lucrător de

poliție, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra

unor funcționari ai Ministerului de Interne a

promis martorilor B.l. și

S.A. că poate facilita angajarea acestora ca

lucrători de poliție, în schimbul sumei de 3.000 euro de la fiecare, sens în

care a pretins aceste sume, primind de la primul suma de 3.300 lei, iar de la

al doilea, suma de 1.800 euro.

Martorii au denunțat fapta inculpatului, iar la urmărirea penală,

inculpatul a recunoscut comiterea faptelor.

Inculpatul, în calitate de lucrător

operativ în cadrul Biroului de Poliție

din localitatea

Vinga, județul Arad, a cunoscut pe martorii S.A. și B.l. de la care a aflat că

intenționează să se angajeze ca lucrători de poliție, inculpatul oferindu-se să

îi „ajute” pentru a se putea angaja, prevalându-se de influența pe care ar

avea-o asupra unui angajat din poliție care lucrează în Ministerul de Interne.

Inculpatul a spus celor doi martori că

pentru a se angaja ca polițiști,

fiecare trebuie să achite

suma de 3.000 euro, sumă cu care martorii au fost de acord, martorul S.A. dând

inculpatului suma de 1.800 euro, iar martorul B.I., suma de 3.300 lei, diferența

urmând să fie achitată ulterior, după începerea formalităților privind

angajarea.

Sumele de bani pretinse au fost primite de inculpat în luna aprilie

2007, iar ulterior, martorii au solicitat restituirea banilor, văzând că

inculpatul nu și-a onorat promisiunea făcută, acesta găsind diverse pretexte

pentru a amâna începerea formalităților privind angajarea.

Văzând că inculpatul nu întreprinde nimic pentru a-și onora promisiunea

și că acesta nu restituie banii primiți, în data de 18 iulie 2008,

martorii au denunțat comiterea faptelor de către

inculpat, iar în data de 22

iulie 2008, inculpatul s-a întâlnit cu

martorul B.I. în fața motelului din localitatea Vinga, discuția dintre inculpat

și martor fiind înregistrată și filmată, cu ocazia acestei discuții,

inculpatul, reiterând cele afirmate în discuțiile anterioare, respectiv că

poate facilita angajarea martorilor ca lucrători de poliție, în schimbul sumei

de 3.000 euro de la fiecare martor, datorită influenței pe care o are asupra

unui angajat din poliție de la Ministerul de Interne.

Starea de fapt descrisă a fost reținută din declarația dată de inculpat

în fața instanței, prin care acesta a recunoscut comiterea faptelor, din

declarațiile martorilor S.A., B.l. și A.S., aceste probe administrate în fața instanței,

coroborându-se cu probele administrate la urmărirea penală, respectiv

declarația inculpatului, declarațiile martorilor și procesul-verbal de la

urmărire penală în care este redată discuția telefonică dintre inculpat și

martorul B.l.

S-a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen., prima instanță, dispunând înlăturarea calificării juridice din

rechizitoriu cu art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, text legal

inaplicabil în cauză.

La individualizare pedepselor au fost

avute în vedere pericolul social

concret al faptelor,

modalitatea de săvârșire și persoana inculpatului care a avut o atitudine

sinceră pe tot parcursul procesului, astfel că a aplicat acestuia, pentru

fiecare infracțiune săvârșită o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Raportat la persoana inculpatului care a avut o atitudine procesuală

sinceră, manifestând o atitudine de regret față de faptele comise, văzând și

„caracterizarea” de la dosar, care atestă că până la comiterea faptelor,

inculpatul a desfășurat o activitate de calitate, fiind bine apreciat de către

superiori, precum și persoana inculpatului care are o stare de sănătate

șubredă, Tribunalul Arad a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără

privarea de libertate a inculpatului, astfel că în baza art. 81 și 82 C. pen.,

raportat la art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de

încercare de 4 ani.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatului de

sub efectele mandatului de

arestare preventivă nr. 20 din 23 iulie 2008

a Tribunalului Arad, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din 22 iulie la 13 octombrie

2008.

În baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2), (3) și (5)

C. pen., întrucât martorii au denunțat fapta înainte de sesizarea organelor

judiciare, instanța de fond a obligat pe inculpat să restituie martorului S.A.l.

suma de 1.800 euro, iar martorului B.l. suma de 3.300 lei.

Împotriva sentinței penale nr. 307 din 13

octombrie 2008 pronunțată

de Tribunalul Arad în dosar

3069/108/2008 a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad.

În motivarea apelului s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea

sentinței penale apelate și urmare a rejudecării

condamnarea inculpatului,

conform încadrării juridice date faptei prin

rechizitoriu la pedeapsa închisorii în regim de detenție.

Prin decizia penală nr. 162/ A de la 4 decembrie 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3069/108/2008, în temeiul

prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 307 de la 13 octombrie

2008

pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3069/108/2008.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare în apel au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata din contul

Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș a sumei de 200 lei, onorariu

avocat din oficiu.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

apreciat că sentința penală

apelată este legală și

temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și încadrarea juridică dată

faptei prin actul de acuzare.

Primul motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se

referă la greșita înlăturare a dispozițiilor art. 6

1

din Legea nr. 78/2000,

dar instanța de apel a apreciat că acest motiv este neîntemeiat. La termenul

de judecată din 30 septembrie 2008 prin

încheierea de ședință, instanța a

pus în discuție înlăturarea art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 și schimbarea încadrării juridice a faptei din două

infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen.,

în o infracțiune prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin.

(2) C. pen. Procurorul de ședință a fost de acord, potrivit concluziilor

consemnate în încheierea de ședință, cu înlăturarea art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000, dar s-a opus schimbării de încadrare juridică din 2

infracțiuni de trafic de influență în una singură în formă continuată. Motivele

de apel se referă tocmai la situația inversă decât cea cu care a fost de acord

procurorul de ședință, respectiv înlăturarea greșită a art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000, calea de atac nefiind promovată de același procuror care a

participat la dezbateri. Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate

susținerile procurorului dezvoltate ca motive de apel referitoare la aspectele

prezentate, deoarece dispozițiile legale citate nu se aplică inculpatului.

Al doilea motiv de apel se referă la greșita individualizarea judiciară

a pedepsei aplicate inculpatului, dar instanța de apel a apreciat că nici acest

motiv nu este întemeiat pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Starea de fapt reținută de prima instanță este necontestată de inculpat

și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și a constatat în activitatea

inculpatului, care, în calitatea de lucrător operativ în cadrul Biroului de

poliție din localitatea Vinga a aflat că martorii S.A. și B.l. intenționează să

se angajeze ca lucrători de poliție, oferindu-se să-i ajute prevalându-se de

influența pe care ar avea-o asupra unui angajat din poliție care lucrează în

Ministerul de Interne. În schimbul acestui serviciu, inculpatul Ie-a cerut

martorilor suma de 3000 euro de persoană, o parte din acești bani fiindu-i

predați, iar diferența după începerea formalităților privind angajarea, dar

întrucât inculpatul nu a făcut niciun demers în acest sens și nu Ie-a restituit

au denunțat fapta autorităților competente, inculpatul fiind înregistrat și

filmat în momentul conversației purtate pe această temă cu martorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și

aplicare pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului

penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau

atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al

pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea

unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a

autorului, pe de-o parte și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres

prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la

judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei

presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea

acestora.

La stabilirea pedepsei aplicate de prima

instanță s-au aplicat în mod

corect dispozițiile legale

menționate și s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, sens

în care pedeapsa este orientată spre minim. S-a avut în vedere, la pedeapsa

concretă aplicată inculpatului, împrejurarea că acesta, la momentul săvârșirii

faptei, s-a bazat pe relația de amiciție pe care o avea cu martorii denunțători

pe care îi cunoștea și care îi asigura un succes al demersului său

infracțional, încrederea fiind elementul ce l-a determinat pe inculpat să

pretindă suma de bani. Perceperea sumelor de bani de către inculpat poate fi

explicată și prin problemele familiale avute de acesta, având copii minori în

întreținere și soția bolnavă. Mai mult, prin conduita sa inculpatul a adus

atingere și a pus sub semnul întrebării seriozitatea, profesionalismul și

onestitatea lucrătorilor din cadrul Ministerului de Interne ale căror

informații au fost folosite de inculpat pentru a obține pentru sine un folos

material injust.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca

fiind circumstanțe atenuante

nu este posibilă decât dacă

împrejurările luate în considerare reduc în

asemenea

măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră

persoana

inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în

măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest

context, recunoașterea faptei și lipsa

antecedentelor penale dovedesc un

grad mai redus de periculozitate al

inculpatului suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față

de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Pentru a

conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie

adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și

proporțională cu gravitatea faptelor comise, în

cauză, impunându-se a ase

avea în vedere natura faptei. Mai trebuie avut

în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care

să realizeze și funcția preventivă, educativă, în contextul în care

infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest

tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp. Infracțiunile de trafic de

influență aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de

legea penală, respectiv relațiile sociale a căror bună desfășurare este

incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot

fi influențați, iar reducerea

excesivă a pedepsei pentru autorul unei

asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea

tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea

încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus,

asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Față de cele menționate, instanța de apel a apreciat că, atât pedeapsa

aplicată, cât și modalitatea de executare sunt în consonanță cu starea de fapt

și gradul de pericol social al faptei și de periculozitate a inculpatului.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1). pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelului declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 307 de la 13 octombrie

2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 3069/108/2008. Văzând și

prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub două motive, că hotărârea este nelegală, întrucât instanța

a înlăturat incidența dispozițiilor art. 6

1

din Legea nr. 78/2000,

motiv prevăzut de art. 385

9

pct. 12

1

C. proc. pen., și

hotărârea este netemeinică, întrucât i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

rezultantă de numai 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a acesteia,

aspect care nu asigură un regim sancționator corespunzător faptelor și

persoanei făptuitorului, motiv prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește primul motiv de

recurs, parchetul a considerat că instanța de fond ca și instanța de apel a

dispus condamnarea inculpatului pentru o altă faptă decât cea reținută în actul

de inculpare fără să fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.,

referitoare la schimbarea calificării juridice dată faptei.

Prin actul de inculpare s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență

prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Părțile au pus concluzii, însă instanța nu a dispus prin încheierea

sus-menționată schimbarea calificării juridice a faptelor. Ulterior, prin

sentința atacată a dispus „înlăturarea dispozițiilor art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000” din conținutul încadrării juridice dată faptelor.

Procedeul adoptat de instanță nu este prevăzut de Codul de procedură

penală.

Singura posibilitate juridică de a înlătura dispozițiile mai sus

menționate din conținutul încadrării juridice îl constituiau dispozițiile art.

334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea

calificării juridice dată

faptelor prin rechizitoriu. De altfel, în

considerentele hotărârii menționate instanța a arătat că va înlătura

calificarea juridică din rechizitoriu cu art. 6

1

din Legea nr. 78/2000,

întrucât textul este inaplicabil în cauză, fără să motiveze în vreun fel

această ipoteză.

În considerentele hotărârii instanța nu a

motivat această „înlăturare”,

invocând dispozițiile care

îi permiteau acest lucru, respectiv cele prevăzute de art. 334 C. proc. pen.

Instanța de control judiciar, Curtea de Apel Timișoara, sesizată cu

apelul parchetului prin care a invocat această

neregularitate procedurală a

respins calea de atac declarată de

procuror.

Din aceste considerente, parchetul a apreciat că s-a pronunțat o hotărâre

de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată.

Referitor la motivele de netemeinicie, instanța de fond i-a aplicat

inculpatului, pedeapsa minimă prevăzută de lege, respectiv 2 ani închisoare

pentru fiecare dintre cele două fapte de trafic de influență prevăzută de art. 257

C. pen.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b)

C. pen. și procedând la contopirea pedepselor aplicate, instanța nu a dispus un

spor, deși inculpatul a săvârșit un concurs omogen de fapte penale.

Având în vedere că inculpatul în calitate

de agent de poliție a pretins

în mod repetat sume de bani

de la două persoane, pretinzând că are influență asupra unor factori de

conducere din cadrul M.I.R.A. pentru ca acele persoane să fie încadrare în

calitate de polițiști, parchetul apreciază că se impunea aplicarea unui spor

care să oglindească repetabilitatea faptelor penale.

Neprocedând în acest fel, parchetul

consideră că soluția pronunțată

este netemeinică și nu a

avut în vedere criteriile de individualizare a

pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de

pericol

social al faptelor aflate în concurs.

Pedeapsa rezultantă aplicată de instanță nu este în măsură să

asigure prevenirea de infracțiuni așa cum se

dispune în art. 52 C. pen.

Cu privire la persoana inculpatului, acesta a avut o atitudine

echivocă, nu a recunoscut săvârșirea faptelor în totalitate, făcând o

recunoaștere nuanțată în sensul că ar fi împrumutat sume de bani, aflându-se în

situația financiară critică determinată de starea de boală a fostei soții și că

a dorit „să convertească” acest împrumut într-un ajutor dat împrumutătorilor de

a fi angajați în poliție, întrucât are o cunoștință care le-ar fi putut

facilita angajarea.

Având în vedere acest aspect, parchetul a considerat că pedeapsa minimă

aplicată de instanță nu este de natură a-i forma inculpatului o atitudine

corectă față de ordinea juridică și reguli de conviețuire socială, scopul

individual al pedepsei prevăzut de art. 52 alin. (2) C. pen.

Modalitatea de executare a sancțiunii penale individualizată de

instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 81 – art. 83 C. pen., a fost

apreciată neîntemeiată, în raport cu natura faptelor săvârșite de inculpat, cât

și cu persoana acestora.

Pentru aceste considerente, parchetul apreciază că se impune aplicarea

unor pedepse mai mari, aplicarea unui spor de contopire și în ipoteza în care

pedeapsa rezultantă ar fi fost de 4 ani închisoare să se

dispună executarea pedepsei prin suspendare sub

supraveghere, urmând

ca instanța să stabilească în conformitate cu

dispozițiile art. 86

3

C. pen.

,

anumite măsuri de supraveghere și obligații în sarcina condamnatului. Se

apreciază că această modalitate de soluționare a cauzei ar fi eficientă, de

natură să asigure scopul general și special al pedepsei și în acest sens,

contribuind la prevenirea unor fapte de aceiași natură și respectiv formarea

unei alte atitudini față de ordinea juridică a inculpatului.

Pentru motivele arătate, parchetul a

solicitat admiterea recursului, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar după rejudecare să adopte o pedeapsă

rezultantă care să corespundă gravității faptei și persoanei inculpatului.

La termenul de astăzi, a lipsit intimatul inculpat, aflat în stare de

libertate, pentru care s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat S.A.,

procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri,

având cuvântul cu privire la recursul declarat a învederat că nu susține

integral motivele de recurs formulate în scris, ci numai motivul referitor la

greșita încadrare juridică a faptei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

întrucât faptei comise

de inculpat nu i-au fost aplicate dispozițiile art.

6 din Legea nr. 78/2000, faptele de trafic de influență pedepsindu-se cu

pedepsele prevăzute în norma penală, prin raportare la art. 1 lit. a) din Legea

nr. 78/2000 și a nu se reține dispozițiile art. 6

1

din același act

normativ, nefiind incidente în cauză, solicitând admiterea recursului declarat

de parchet, casarea hotărârilor atacate și schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Concluziile apărătorului intimatului inculpat au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu precizările orale

ale reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu susține integral

motivele de recurs formulate în scris, ci numai motivul referitor la greșita

încadrare juridică a faptei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptei comise

de inculpat nu i-au fost aplicate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000,

faptele de trafic de influență pedepsindu-se cu pedepsele prevăzute în norma

penală, prin raportare la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și a nu se

reține dispozițiile art. 6

1

din același act normativ, nefiind

incidente în cauză, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat

rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei

instanțe cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două

infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în

concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) din același cod, prin înlăturarea

dispozițiilor art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, în raport cu situația

de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se

că faptele inculpatului G.C., care în calitate de lucrător operativ în cadrul

Biroului de Poliție din localitatea Vinga, județul Arad, aflând că martorii S.A.

și B.l. intenționează să se angajeze ca lucrători din poliție, s-a oferit să-i

ajute, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unui angajat de

poliție care lucrează în Ministerul de Interne și în schimbul acestui

serviciu, Ie-a cerut martorilor suma de 3000 euro

de persoană, o parte din

acești bani, fiindu-i predați, urmând ca

diferența să o primească după începerea formalităților privind angajarea și

întrucât acesta nu a făcut niciun demers în acest sens și nu Ie-a restituit

banii, l-au denunțat autorităților competente, întrunesc, atât obiectiv, cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de trafic de influență.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării

judecătorești, respectiv declarația inculpatului G.C., cu declarațiile

martorilor S.A.l., B.l. și A.S., cu cele administrate în cursul urmăririi

penale, respectiv declarația inculpatului G.C., cu declarațiile martorilor S.A.l.,

B.l. și A.S. și cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice între

inculpat și martorul B.l. rezultă în mod concret contribuția efectivă a

inculpatului G.C., în scopul ajutării celor doi martori, i-a pretins fiecăruia

suma de bani menționată, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra

unui angajat de poliție care lucrează în Ministerul de Interne, o parte din

sumele solicitate fiindu-i predate, urmând ca ulterior să primească și

diferența de bani, iar acesta nu a făcut niciun demers și nici nu a restituit

sumele de bani, actele de executare comise, circumscriindu-se conținutului

constitutiv al infracțiunii de trafic de influentă.

Astfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă

instanță, inculpatul G.C. a arătat că „Ulterior cei doi mi-au spus că

intenționează să se angajeze în Ministerul Administrației și Internelor,

rugându-mă să-i ajut să-și pregătească actele de înscriere și totodată dacă pot

să-i ajut să fie angajați ca polițiști la Arad. Eu le-am spus că pot să rezolv

acest lucru pentru că am o cunoștință și am stabilit cu cei doi că sumele ce

le-am împrumutat de la ei să le folosesc în acest scop, adică pentru a le

facilita acestora angajarea ca polițiști. De asemenea, cei doi au spus că

ulterior vor da și alte sume de bani atât cât va fi necesar și cât va pretinde

persoana care le va facilita angajarea cu

mențiunea

că nu am stabilit de la bun început o anumită sumă pe care cei

doi să o

dea.”.

Martorul B.l. în declarația dată în primă instanță a menționat că

„Mențin declarația dată la urmărirea penală. Arăt că am cunoscut pe inculpat

prin intermediul martorului, S.A., prieten cu mine,

care mi-a spus că inculpatul care era polițist poate să faciliteze

intrarea în

poliție, Urmare a acestei discuții am discutat și eu cu

inculpatul și mi-a spus că într-adevăr are această posibilitate pentru că are

cunoștințe la București „la minister” și mi-a spus că pentru acest serviciu va

trebui să plătesc suma de 3000 euro. Înainte de Pastele anului 2007 am dat

inculpatului suma de 3300 lei, urmând ca diferența de până la 3000 euro să o

plătesc ulterior. Văzând că inculpatul nu a făcut nimic din ceea ce promisese,

i-am cerut în mai multe rânduri să-mi restituie suma pe care i-am dat-o dar

acesta m-a amânat sub diverse pretexte, spunându-mi că

se va rezolva, astfel că în cele din urmă eu am denunțat și am

participat la

organizarea flagrantului. Mai arăt că la cea 2 - 3

săptămâni după ce i-am dat cei 3300 lei, inculpatul mi-a dat un tabel tipizat

în care am înscris numele rudelor mele, probabil că acest lucru a făcut pentru

a-mi întări convingerea că propunerea sa este una serioasă. Suma pe care i-am

dat-o nu mi-a fost restituită și solicit ca acești bani să-mi fie restituiți.

Mai menționez că înainte de a denunța fapta inculpatului, chiar și cu o

săptămână înainte dar și anterior, acesta a promis că îmi va restitui suma pe

care i-am dat-o. Inculpatul nu a menționat despre eventuale probleme medicale

pe care le-ar fi avut.”

Martorul S.A.l. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești a

precizat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală. Arăt că l-am cunoscut

pe inculpat, eram chiar prieten cu cesta, iar în urma unor discuții, acesta

mi-a promis că poate să-mi faciliteze angajarea în Poliție, spunându-mi că are

cunoștințe la București, dar că va trebui să plătesc suma de 3000 euro. l-am

dat inculpatului în două tranșe suma totală de 1800 euro, prima dată 1500 și

apoi diferența, dar văzând că inculpatul nu se ține de promisiune, i-am cerut

acestuia să restituie banii, în mai multe rânduri dar de fiecare dată m-a

amânat spunând că nu dispune de acea sumă și, folosind diverse pretexte, unul

dintre acestea fiind faptul că se afla în divorț. Ulterior, împreună cu

martorul B.I. am denunțat fapta inculpatului. Solicit ca inculpatul să-mi

restituie 1800 euro,

cât i-am dat. Cu mult

timp în urmă, nu pot preciza cât, inculpatul mi-a spus

că-l doare

spatele.”

Martorul A.S. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în

primă instanță a arătat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală. Arăt că

martorul S.A. mi-a cerut cu împrumut suma de 300 euro în perioada sărbătorilor

de Paști 2007, nu știu dacă înainte sau după, spunându-mi că vrea să se

angajeze în Poliție și că știe pe cineva care poate să-l ajute în acest sens.

Nu cunosc cine era persoana care urma să-l ajute și nici dacă a dat acei bani,

pentru că mie împrumutul mi-a fost restituit.”

Așadar, în raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că în

contextul concret al cauzei, în mod corect s-a apreciat că nu sunt incidente în

cauză dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, reținându-se doar

infracțiunile prevăzute de art. 257 C. pen. (două fapte), de trafic de

influență, ca fiind comise de inculpatul G.C.

Legiuitorul a incriminat în conținutul normei generale prevăzută la art.

257 C. pen., numai infracțiunea de trafic de influență al cărui element

material constă în trei modalități normative alternative, respectiv

primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni,

toate referindu-se la bani,

daruri ori alte foloase patrimoniale pe care

cale le primește, ori urmează să le primească traficantul de influență, ori, cu

acordul său, orice altă persoană.

Traficantul de influență primește foloasele, întrucât afirmă că are

influență pe lângă un funcționar, care poate să nu fie individualizat, dar care

exercită la momentul săvârșirii elementului material al infracțiunii,

atribuțiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a

promis sau de la care s-au pretins bani ori alte foloase, influență ce poate fi

reală sau imaginară, fiind suficient ca, din atitudinea acestuia să rezulte

nemijlocit sau indirect că are influență asupra funcționarului respectiv.

Răspunderea penală pentru traficul de

influență va exista chiar dacă

inculpatul nu se adresează

funcționarului pe lângă care, fie și numai a creat impresia că are influență.

În dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea,

descoperirea și sancționare

faptelor de corupție, act normativ cu caracter

special, a fost

reglementată fapta de cumpărare de influență, ce nu se regăsește în Codul penal

și care are următorul conținut „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de

daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență

sau lasă să se creadă că are influență asupra unei funcționar, pentru a-l

determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de

serviciu.”.

Altfel spus, legiuitorul a incriminat în

mod distinct traficul de influență

în norma penală

generală, sancționându-l pe traficantul de influență, pentru comiterea faptei

în vreuna din modalitățile arătate, iar în norma specială, îl pedepsește pe

cumpărătorul de influență, pentru săvârșirea

faptei

în modalitățile alternative menționate, cele două norme fiind diferite.

Or, în contextul cauzei, din materialul probator administrat a rezultat

că fapta inculpatului G.C., în modalitatea pretinderii sumelor de bani de la

cei doi martori și încasarea chiar a unei părți din acestea, lăsând să se

creadă că are influență asupra unor persoane din cadrul M.I.R.A., întrunește,

obiectiv și subiectiv conținutul incriminator numai al infracțiunii de trafic

de persoane, inculpatul, fiind traficantul de influență și nicidecum

cumpărătorul de influență, întrucât nu a promis, oferit sau a dat bani unei

persoane care are influență, sau lasă să se creadă că are influență, așa încât

în mod corect instanțele nu au reținut și dispozițiile art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte constată, însă că în contextul cauzei, era necesară

reținerea dispoziției de la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

în al cărei conținut

este menționată expres și infracțiunea de trafic de

influență prevăzută de art. 257 C. pen., fiind făcută precizarea că se

pedepsește potrivit acelui text de lege.

Incidența normei de la art. 6 din Lege nr. 78/2000, în cauza de față

este determinată de calitatea avută de inculpatul G.C., respectiv aceea de

lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliție din localitatea Vinga, județul

Arad, exercitând, așadar o funcție publică, în cadrul unei instituții publice,

fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1 alin. (1), lit. a) din Legea nr.

78/2000, care statuează că „art. 1 alin. (1) Prezenta

lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a

faptelor de

corupție și se următoarelor persoane) care exercită o

funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul

autorităților publice sau instituțiilor publice;”.

Astfel, deși norma de la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este o normă

de referire, al cărei conținut se subordonează

normei la care se adresează

referirea, respectiv dispozițiilor art. 257

C. pen., deosebindu-se de norma de trimitere, întrucât nu conține o condiție de

a incrimina, totuși aceasta conferă, prin raportare la calitatea subiectului

prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 un criteriu obiectiv

mai concret în cadrul criteriilor generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C.

pen., mai ales în aprecierea gradului de pericol social al faptei prin

raportare și la calitatea persoanei făptuitorului, aplicabile în procesul de

individualizare judiciară a pedepsei, în mod efectiv de stabilire a cuantumului

pedepsei inculpatului G.C.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că este necesară

aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în sensul reținerii lor

pentru cele două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de

art. 257 alin. (1) C. pen., cuantumul pedepselor

stabilite, regăsindu-

se în limitele legale, printr-o apreciere plurală a

criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., la rândul său, pedeapsa cea mai grea,

fiind legală, nejustificându-se decât reținerea prevederilor mai sus menționate

nu și modificarea cuantumului pedepselor, așa încât este incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) teza l C. proc. pen., va admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 162/

A din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe

intimatul inculpat G.C.

Se va casa decizia atacată și sentința penală nr. 307 din 13 octombrie

2008 a Tribunalului Arad, numai sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art.

6 din Legea nr. 78/2000 pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin.

(1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată

faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din

Legea nr. 78/2000 (două infracțiuni).

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, fiind date

cu respectarea prevederilor legale.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului

inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 4 decembrie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat G.C.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 307 din 13 octombrie

2008 a Tribunalului Arad,

numai sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă

încadrarea juridică

dată faptelor din infracțiunea

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în

infracțiunea

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din

Legea nr.

78/2000 (două infracțiuni).

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului

inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

februarie 2009.