ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2010

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

încheierea din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galați, având pe rol

soluționarea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul

T.S., a respins-o ca nefondată.

Conform art. 160

5

alin.

(4) lit. f) C. proc. pen. a dispus restituirea cauțiunii de 20.000 lei și l-a

obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că inculpatul este trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6

din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în perioada mai – noiembrie 2009,

în calitate de avocat în Baroul București, a pretins sume de bani de la martora

denunțătoare C.G. pentru a interveni pe lângă judecătorii care au pe rol

judecarea cauzei nr. 1012/121/2008 a Curții de Apel Galați pentru a obține o

soluție favorabilă de eliberare din starea de arest preventiv.

Se reține că, în cererea sa

inculpatul T.S. a motivat că aceasta este admisibilă, fiind îndeplinite

condițiile art. 160

2

C. proc. pen. deoarece pedeapsa prevăzută

pentru fapta ce se impută este închisoarea de la 2 la 10 ani și în cauză nu

există date din care să rezulte că va săvârși alte infracțiuni sau că va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părții vătămate

sau a martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte

asemenea fapte.

Inculpatul a mai motivat că nu sunt

probe sau indicii temeinice că a săvârșit infracțiunea de trafic de influență,

că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C.

proc. pen., că nu există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Instanța fondului a motivat că,

potrivit art. 160

4

C. proc. pen., liberarea provizorie pe cauțiune

se poate acorda de instanță atât în cursul urmăririi penale, cât și al

judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt împlinite condițiile art.

160

2

alin. (1) C. proc. pen.

S-a mai motivat că, deși formal,

pentru liberarea provizorie legea prevede expres doar anumite condiții, din

analiza în ansamblu a dispozițiilor legale rezultă și condiția ca lăsarea în

libertate a persoanei să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.

Instanța a mai făcut aprecierea că

liberarea provizorie pe cauțiune este facultativă, ține de voința instanței în

sensul că cererea poate fi respinsă atât în situația neîndeplinirii condițiilor

de admisibilitate prevăzute de lege cât și în situația în care instanța

apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună.

Se conchide că îndeplinirea formală

a condițiilor de admisibilitate nu conferă inculpatului dreptul absolut de a fi

liberat provizoriu pe cauțiune.

Se motivează că pe lângă

circumstanțele personale ale inculpatului instanța trebuie să aibă în vedere

împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul de pericol

social, impactul pe care fapta l-a avut asupra membrilor comunității.

Referitor la inculpat s-a apreciat

că T.S. prezintă un grad ridicat de pericol social, pericol care rezultă din

modalitatea în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională și

conținutul acestei activități.

S-a motivat că prin faptele sale

inculpatul a adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea populației

în justiție, că faptele au o rezonanță negativă în colectivitate, creează

insecuritate prin temerea că organele judiciare nu reacționează ferm la faptele

de corupție.

În rezumat, toate acestea converg

spre concluzia că liberarea provizorie pe cauțiune nu e oportună și că lăsarea

în libertate ar crea pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii a declarat

recurs inculpatul, în ședința publică din 12 ianuarie 2010.

În motivarea recursului s-a arătat

că în cauză nu sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit infracțiunea

prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 143, că nu există probe că

lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că are 3

copii minori, că profesează din 1999 avocatura și nu are până în prezent

reclamații.

Motivele scrise au fost dezvoltate

oral de către apărătorul inculpatului care a reiterat că acesta nu a săvârșit

nici o faptă prevăzută de legea penală, că sunt îndeplinite condițiile pentru

admiterea cererii de liberarea provizorie pe cauțiune, că lăsarea în libertate

nu va influența buna desfășurare a procesului penal, că are familie cu copii

minori în întreținere.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 160

4

liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată atât

în cursul urmăririi penale cât și al judecății, la cerere, când s-a depus

cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160

2

alin.

(1) și (2).

Inculpatul se află în cursul

urmăririi penale, a fost arestat preventiv și a respectat condiția formală a

depunerii cauțiunii.

Înalta Curte observă că este

îndeplinită condiția generală a liberării referitoare la limitele de pedeapsă,

în sensul că pentru fapta reținută în sarcină legea nu prevede o pedeapsă mai

mare de 18 ani.

Arestarea preventivă este o excepție

cu caracter deosebit de grav de la starea de libertate a persoanei, garantată

prin Constituție oricărei persoane.

Restrângerea libertății este nu

numai o chestiune de excepție ci și de ordine publică.

Această restrângere poate avea loc

numai în condițiile în care ordinea publică este pusă în pericol de către un

prezumtiv făptuitor, în privința căruia există indicii temeinice sau probe că a

săvârșit o faptă penală, adică atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 143

C. proc. pen.

Condițiile restrângerii de libertate

sunt cele prev. de art. 148 C. proc. pen., între care și aceea de la lit. f),

când s-a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol

pentru ordinea publică.

Din chiar conținutul dispoziției

rezultă că atunci când față de o persoană există indicii că a comis o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

din probe rezultă că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică este

întotdeauna oportun ca acea persoană să fie izolată de comunitate.

În această situație legiuitorul a

ales că siguranța comunității este mai importantă decât libertatea persoanei.

Prin urmare, aceasta fiind voința

legiuitorului, este neîndoielnic că instanța, atunci când sunt îndeplinite

condițiile arestării în situația prev. de art. 148 lit. f) și este dovedit

pericolul pentru ordinea publică, nu are decât libertatea de a proceda altfel

decât prevede legea.

Așa fiind, pentru a se putea dispune

liberarea provizorie pe cauțiune instanța care rezolvă cererea trebuie să

constate în prealabil că, acea condiție a pericolului pentru ordinea publică de

la art. 148 lit. f) C. proc. pen. a dispărut atunci când cazul de arestare este

cel prevăzut în acest articol.

Or, în cauză, așa cum bine a motivat

instanța fondului există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit

infracțiunea de trafic de influență în condițiile Legii nr. 78/2000, că prin

această faptă încrederea cetățenilor în justiție este serios zdruncinată, că

prin această consecință este dovedit pericolul concret al faptei și

făptuitorului pentru ordinea publică.

Prin urmare, chiar dacă în cauză

condițiile formale pentru liberare provizorie pe cauțiune ar fi îndeplinite în

cauză nu este îndeplinită o condiție de fond, aceea ca prin această punere în

libertate să nu fie periclitată ordinea publică.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea

recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții

de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1847/44/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 ianuarie 2010.