ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galați, având pe rol soluționarea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul T.S., a respins-o ca nefondată. Conform art. 160 5 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. a dispus restituirea cauțiunii de 20.000 lei și l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpatul este trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în perioada mai – noiembrie 2009, în calitate de avocat în Baroul București, a pretins sume de bani de la martora denunțătoare C.G.

pentru a interveni pe lângă judecătorii care au pe rol judecarea cauzei nr. 1012/121/2008 a Curții de Apel Galați pentru a obține o soluție favorabilă de eliberare din starea de arest preventiv. Se reține că, în cererea sa inculpatul T.S. a motivat că aceasta este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile art. 160 2 C. proc. pen. deoarece pedeapsa prevăzută pentru fapta ce se impută este închisoarea de la 2 la 10 ani și în cauză nu există date din care să rezulte că va săvârși alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părții vătămate sau a martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Inculpatul a mai motivat că nu sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., că nu există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanța fondului a motivat că, potrivit art. 160 4 C. proc. pen., liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanță atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt împlinite condițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. S-a mai motivat că, deși formal, pentru liberarea provizorie legea prevede expres doar anumite condiții, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale rezultă și condiția ca lăsarea în libertate a persoanei să nu prezinte pericol pentru ordinea publică. Instanța a mai făcut aprecierea că liberarea provizorie pe cauțiune este facultativă, ține de voința instanței în sensul că cererea poate fi respinsă atât în situația neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege cât și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună.

Se conchide că îndeplinirea formală a condițiilor de admisibilitate nu conferă inculpatului dreptul absolut de a fi liberat provizoriu pe cauțiune. Se motivează că pe lângă circumstanțele personale ale inculpatului instanța trebuie să aibă în vedere împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul de pericol social, impactul pe care fapta l-a avut asupra membrilor comunității. Referitor la inculpat s-a apreciat că T.S. prezintă un grad ridicat de pericol social, pericol care rezultă din modalitatea în care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională și conținutul acestei activități. S-a motivat că prin faptele sale inculpatul a adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea populației în justiție, că faptele au o rezonanță negativă în colectivitate, creează insecuritate prin temerea că organele judiciare nu reacționează ferm la faptele de corupție.

În rezumat, toate acestea converg spre concluzia că liberarea provizorie pe cauțiune nu e oportună și că lăsarea în libertate ar crea pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, în ședința publică din 12 ianuarie 2010. În motivarea recursului s-a arătat că în cauză nu sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 143, că nu există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că are 3 copii minori, că profesează din 1999 avocatura și nu are până în prezent reclamații.

Motivele scrise au fost dezvoltate oral de către apărătorul inculpatului care a reiterat că acesta nu a săvârșit nici o faptă prevăzută de legea penală, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de liberarea provizorie pe cauțiune, că lăsarea în libertate nu va influența buna desfășurare a procesului penal, că are familie cu copii minori în întreținere. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 4 liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 2 alin. (1) și (2). Inculpatul se află în cursul urmăririi penale, a fost arestat preventiv și a respectat condiția formală a depunerii cauțiunii.

Înalta Curte observă că este îndeplinită condiția generală a liberării referitoare la limitele de pedeapsă, în sensul că pentru fapta reținută în sarcină legea nu prevede o pedeapsă mai mare de 18 ani. Arestarea preventivă este o excepție cu caracter deosebit de grav de la starea de libertate a persoanei, garantată prin Constituție oricărei persoane. Restrângerea libertății este nu numai o chestiune de excepție ci și de ordine publică. Această restrângere poate avea loc numai în condițiile în care ordinea publică este pusă în pericol de către un prezumtiv făptuitor, în privința căruia există indicii temeinice sau probe că a săvârșit o faptă penală, adică atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 143 C. proc.

pen. Condițiile restrângerii de libertate sunt cele prev. de art. 148 C. proc. pen., între care și aceea de la lit. f), când s-a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Din chiar conținutul dispoziției rezultă că atunci când față de o persoană există indicii că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și din probe rezultă că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică este întotdeauna oportun ca acea persoană să fie izolată de comunitate. În această situație legiuitorul a ales că siguranța comunității este mai importantă decât libertatea persoanei.

Prin urmare, aceasta fiind voința legiuitorului, este neîndoielnic că instanța, atunci când sunt îndeplinite condițiile arestării în situația prev. de art. 148 lit. f) și este dovedit pericolul pentru ordinea publică, nu are decât libertatea de a proceda altfel decât prevede legea. Așa fiind, pentru a se putea dispune liberarea provizorie pe cauțiune instanța care rezolvă cererea trebuie să constate în prealabil că, acea condiție a pericolului pentru ordinea publică de la art. 148 lit. f) C. proc. pen. a dispărut atunci când cazul de arestare este cel prevăzut în acest articol. Or, în cauză, așa cum bine a motivat instanța fondului există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență în condițiile Legii nr. 78/2000, că prin această faptă încrederea cetățenilor în justiție este serios zdruncinată, că prin această consecință este dovedit pericolul concret al faptei și făptuitorului pentru ordinea publică.

Prin urmare, chiar dacă în cauză condițiile formale pentru liberare provizorie pe cauțiune ar fi îndeplinite în cauză nu este îndeplinită o condiție de fond, aceea ca prin această punere în libertate să nu fie periclitată ordinea publică. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1847/44/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2010.