ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1138/2010

Asupra recursului de fașă; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1585/2/2010 (446/2010), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 alin. (1) C. proc. pen. a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței și, pe cale de consecință, a respins cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare a instanței. În baza art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T.S. A menținut starea de arest preventiv a inculpatului T.S.

A respins ca nefondate, cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive, precum și cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Deliberând cu privire la excepțiile invocate până la punerea în discuția părților a regularității actului de sesizare și, reiterate ulterior, cu privire la neregularitatea actului de sesizare al instanței, Curtea de Apel București a reținut că s-a invocat neregularitatea sesizării instanței având ca temei modalitatea în care au fost administrate probele în cursul urmăririi penale, respectiv: actele efectuate după data admiterii, de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați a denunțului făcut de către martorul denunțător C.G., fiind făcute cu încălcarea prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că inculpatul T.S. a fost determinat să săvârșească ori să continue săvârșirea infracțiunii de către martorul denunțător și investigatorul sub acoperire, sunt lovite de nulitate relativă potrivit dispozițiilor art. 199 alin. (4) C. proc. pen., nerespectarea dispozițiilor art. 915 pct. 5 C. proc. pen. privind durata totală a interceptărilor telefonice și în mediu ambiental precum și a modalității de realizare, în timp și spațiu, a unor interceptări în mediu ambiental, cu referire la interceptarea ambientală din cadrul Penitenciarului Galați care s-a realizat fără autorizarea comandantului Penitenciarului. Curtea de Apel București, a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (2) și (4) C. proc.

pen., instanța se desesizează și trimite cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către un apărător. împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre. În conformitate cu prevederile art. 62 și art. 64 alin. (2) C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe, iar mijloacele de probă obținute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar când constată ca sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare. Din interpretarea analitică prevederilor legale susmenționate, rezultă că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței de judecată constituie temei de restituire a cauzei la procuror. Aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obținute de procuror în cursul urmăririi penale, pe care s-a întemeiat soluția de trimitere în judecată, este atributul exclusiv al instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei, care se pronunță însă, prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.

Curtea de Apel București, analizând rechizitoriul nr. 82/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați a constatat că acesta respectă, prin formă și conținut, toate cerințele legale (cuprinde elementele prevăzute de art. 263 C. proc. pen. privind persoana inculpaților, faptele reținute în sarcina lor, încadrare juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, dispoziția de trimitere în judecată, numele persoanelor ce urmează a fi citate în instanță), inclusiv mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", în conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., în interpretarea dată acestor dispoziții legale de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008. În consecință, apreciind că nu sunt aspecte de neregularitate care să impună refacerea actului de sesizare de către procuror, Curtea, în baza art. 300 alin. (1) C. proc.

pen. a constatat regularitatea actului de sesizarea a instanței și, în consecință, a dispus respingerea cererii de trimitere a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului T.S., în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 82/P/2009 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T.S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și învinuita B.I.A., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de trafic de influență (împreună cu inc.

T.S.), faptă prev. de art. 26 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență (împreună cu C.G.), faptă prev. de art. 26 rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că: în perioada mai-noiembrie 2009, în calitate de avocat în cadrul Baroului București, inculpatul T.S., a pretins sume de bani de la martora denunțătoare C.G.

pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează Dosarul nr. 1012/121/2008 al Curții de Apel Galați, în care martora denunțătoare are calitatea de inculpată, în scopul liberării sale din starea de arest preventiv, a acceptat, în același scop, promisiunea oferirii sumei de 30.000 euro transmisă de martora denunțătoare prin intermediul învinuitei B.I.A., inculpatul primind în două tranșe sumele de 1.000 lei RON și 2.150 lei RON (echivalentul sumei de 500 euro), de la investigatorul sub acoperire P.N., iar la data de 05 noiembrie 2009 a fost prins în flagrant în momentul în care a primit suma de 5.000 euro de la investigatorul sub acoperire P.N. În aceiași perioadă, învinuita B.I.A., cunoscând înțelegerea ilicită dintre inculpatul T.S.

și martora denunțătoare C.G., i-a comunicat acestuia că martora denunțătoare are disponibilă suma de 30.000 euro, pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează Dosarul nr. 1012/121/2008, în care martora denunțătoare C.G. are calitatea de inculpată în scopul obținerii liberării sale din starea de arest preventiv, iar, ulterior, i-a comunicat inculpatului că a verificat și a constatat că martora denunțătoare are cu certitudine disponibilă suma de 30.000 euro pentru a obține liberarea sa din starea de arest preventiv, întărindu-i, în acest mod convingerea inculpatului T.S. că denunțătoarea dispune de suma de bani pretinsă. Inculpatul T.S. a fost arestat preventiv în baza mandatului nr. 3/U din 06 noiembrie 2009, emis de Curtea de Apel Galați.

Potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice, din oficiu, în situația în care inculpații sunt arestați, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen., în sensul că verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privare de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive. Curtea de Apel București, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului T.S. a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor legale iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Astfel, Curtea a reținut că, din probele administrate în cauză rezultă suficiente indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind: denunțul și declarațiile martorei denunțătoare C.G., declarațiile martorilor A.C.

și R.A., declarațiile inculpatei B.I.A., procesele-verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice și în mediu ambiental dintre inculpatul T.S., dintre inculpat și investigatorul sub acoperire, dintre cei doi inculpați, dintre inculpata B.I.A. și martora denunțătoare C.G., procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire P.N., procesul verbal de prindere în flagrant, suporturile digitale conținând înregistrările audio-video a dialogurilor din mediu ambiental. Referitor la condiția privind existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol social concret pentru ordine publică, Curtea a constatat că și acesta este îndeplinit.

Astfel, s-a reținut că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, relațiile sociale care au fost afectate, scopul urmărit de inculpat.

Având în vedere natura și gravitatea faptei reținute a fi săvârșită de inculpat (trafic de influență), modalitatea concretă de comitere a faptei raportat și la activitatea pe care acesta o desfășura în cadrul sistemului judiciar (avocat în cadrul Baroului București), cunoștințele profesionale de care acesta a uzat în alt scop decât cel legal și profesional, sumele de bani pretinse, scopul urmărit și nu în ultimul rând, rezultatul produs - impactul negativ asupra imparțialității sistemului judiciar, ca serviciu public, dar și asupra credibilității corpului avocaților din perspectiva rolului pe care aceștia îl au în înfăptuirea actului de justiție, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite, în continuare, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Toate aceste împrejurări a justificat susținerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel București a reținut că pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului T.S., conform dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. Toate datele ce caracterizează persoana inculpatului (nu este cunoscut cu antecedente penale, are în îngrijire un copil minor, a făcut o cerere de autosuspendare din barou), nu pot fi privite separat de natura și gravitatea faptei sale iar invocarea lor nu poate să conducă la punerea sa în libertate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul T.S. În subsidiar, s-a solicitat de inculpat, prin apărători aleși, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Curtea a constatat că, până în prezent, nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și, față de cele reținute anterior, Curtea a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca nefondată.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul T.S., prin apărători aleși, depusă în ședința din 16 martie 2010 și însușită de acesta, Curtea a reținut următoarele: Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiilor art. 160 2 pct. 1 C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, nu depășește 18 ani. Pe fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul a invocat faptul că este nevinovat și este deși a acționat ca un avocat diligent care se ocupă de interesele clientului, a fost victima unei provocări grosolane din partea denunțătoarei și organelor de anchetă, fiind victima unei înscenări.

Acesta a arătat că nu mai sunt temeiuri care să justifice menținerea arestării sale preventive, fiind arestat de 4 luni și nu sunt elemente care să probeze că ar prezenta un pericol social. In opinia sa, măsura arestării preventive a fost dispusă în cauză de un magistrat imparțial, dat fiind că magistratul judecător care a dispus arestarea sa a făcut parte din completul cu privire la care existau suspiciuni privind fapte de corupție și care judeca dosarul martorei denunțătoare. Potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa ce nu depășește 18 ani.

Curtea, a mai reținut că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse stabilite de legiuitor (de la 2 la 10 ani), dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei. Totodată, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitoare la pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul, având în vedere tocmai natura și gravitatea faptei reținute a fi săvârșită de inculpat (trafic de influență), modalitatea concretă de comitere a faptei, rolul acestuia în activitatea judiciară, sumele de bani pretinse, scopul urmărit și nu în ultimul rând, rezultatul produs - impactul social negativ și crearea unei stări de nesiguranță în rândul publicului de neîncredere în instituțiile publice și cei care oferă servicii publice, cum este cazul corpului avocaților.

Susținerile inculpatului privind temerea sub care magistratul ar fi dispus arestarea sa preventivă, având în vedere suspiciunile care existau asupra acestuia cu privire la comiterea unor fapte de corupție, care în opinia sa, au influențat imparțialitatea judecătorului, nu pot fi primite de Curte având în vedere că măsura arestării preventive dispusă într-o cauză, este supusă controlului judiciar, în condițiile exercitării căilor legale de atac, drept procesual de care inculpatul T.S. a uzat, măsura arestării fiind prelungită și menținută de instanțele de fond și de control judiciar. Curtea, a mai reținut și faptul că inculpatul T.S.

a mai formulat alte două cereri de liberare provizorie sub control judiciar la instanța învestită, inițial, cu judecarea cauzei, cereri soluționate prin sentința penală nr. 219/F din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 3963 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încheierea din 07 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosar nr. 1711/44/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 4288 din 23 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de considerentele expuse, Curtea de Apel București a constatat că până în prezent nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, și pentru motivele expuse anterior, Curtea a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.S., ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.S., care prin motivele orale expuse de apărătorul ales în fața Înaltei Curți și cuprinse în practicaua prezentei decizii, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. și să se constate că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive raportat la faptul că s-a terminat cercetarea penală și s-a început cercetarea judecătorească prin administrarea probelor. A doua critică pe care a adus-o încheierii de ședință din data de 16 martie 2010 s-a întemeiat pe dispozițiile art. 160 9 C. proc. pen. solicitând ca Înalta Curte să analizeze conținutul acestei cereri să se constate că este întemeiată atât sub aspect formal cât și pe fond.

Deși s-au mai respins alte două cereri privind eliberarea provizorie sub control judiciar acest aspect nu implică în mod obligatoriu și respingerea acesteia din urmă și, pe cale de consecință, a solicitat admiterea cererii, casarea încheierii de ședință din data de 16 martie 2010 și să se dispună eliberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, fixând obligațiile pe care Înalta Curte le va aprecia și pentru ca procedura judiciară să se desfășoare fără nici un impediment din partea inculpatului. Analizând recursul raportat la criticile invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Inculpatul T.S., a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar(a treia cerere), la data de 16 martie 2010, în fața Curții de Apel București, apreciind că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii, motive care au fost reiterate și în cererea de recurs.

În motivarea cererii s-a relevat, pe de o parte, faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea provizorie sub control judiciar, în sensul că maximul special al pedepsei prevăzut pentru infracțiunea reținută în sarcina sa - trafic de influență - prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este de maxim 10 ani închisoare, deci inferior limitei de 18 ani prevăzută de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. și că nu există date că inculpatul ar urmării influențarea unui martor sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă. Totodată, s-a apreciat ca scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând riscul ca lăsarea inculpatului în libertate să influențeze buna desfășurare a procesului penal sau ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Pe de altă parte, sub aspectul temeiniciei cererii s-a relevat că, deși principalul argument avut în vedere la momentul arestării preventive a fost acela că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică - în contextul în care fapta pentru care este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social - până la acest moment nu au fost decelate probe evidente din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, în condițiile în care, presupusa faptă ce i se impută a fi fost comisă în intervalul mai-noiembrie 2009. Inculpatul a mai învederat faptul că scopul măsurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât acesta nu a mai avut tangențe cu legea penală, a arătat respect fata de valorile sociale si morale si a avut un comportament adecvat în societate si în familie.

Recursul inculpatului este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Analizând recursul și cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului prin prisma actelor si lucrărilor Dosarului nr. 82/P/2009 al - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați, Înalta Curte retine următoarele: Inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În cauză cercetările au început în cursul anului 2009 de către organele de urmărire penala ale D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați. Prin Ordonanța nr. 4 din 6 noiembrie 2009 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

- Serviciul Teritorial Galați s-a dispus reținerea inculpatului T.S. pe o durată de 24 de ore de la 06 noiembrie 2009, ora 09,00 până la 07 noiembrie 2009, ora 09,00 din care s-a scăzut durata măsurii administrative a conducerii la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați de 13 ore. În cauză au fost efectuate cercetări, inculpatul T.S.

fiind audiat în calitate de făptuitor/învinuit la data de 3 decembrie 2009 și 6 noiembrie 2009. La data de 06 noiembrie 2009 procurorul de caz a dispus reținerea inculpatului T.S., ca ulterior, prin încheierea penală din 06 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, în Dosarul nr. 1599/44/2009 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 28 de zile, cu începere de la 06 noiembrie 2009 și până la 04 decembrie 2009 inclusiv, și a fost emis mandatul de arestare preventivă din 06 noiembrie 2009. Prin încheierea din 24 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1667/44/2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului T.S.

până la data de 01 ianuarie 2010 inclusiv. Examinând motivele de recurs ale recurentului inculpat T.S. și prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este de 10 ani închisoare, iar în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

Așa fiind, este de subliniat ca de la momentul luării măsurii preventive si până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă sa zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba. În consecință, urmează a se constata ca cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dedusă judecății întrunește toate cerințele legale pentru a fi admisă.

Evident, s-ar putea replica faptul că, în raport de gravitatea faptei aflată în curs de judecată cererea de liberare provizorie ar fi neîntemeiată. În opinia Înaltei Curți însă, o asemenea apreciere este eronată deoarece ar institui o prevalentă de nedorit a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerințele textului legal incident. Așa fiind, în acord cu jurisprudența C.E.D.O., dar si cu practica instanțelor naționale, Înalta Curte consideră că măsura arestării preventive este o măsură de excepție si că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în dispozițiile art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speței (cauza W. contra Germaniei).

Pe de alta parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptei investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urma fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei. Totodată, în raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare în condițiile în care riposta acestora survine la mai bine de 4 luni de la înregistrarea lucrării penale. De altfel, soluția preconizată de Înalta Curte este în consonanță si cu dispozițiile art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O., potrivit cărora „orice persoană arestată sau deținută.

are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar si cu jurisprudența instanței europene. Astfel, în mai multe cauze C.E.D.O. a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate (împiedică persoana suspectă sa fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni), dar că aceasta are si o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial si profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.

În cauza N. contra Austriei, C.E.D.O. a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familiala, daca are cazier etc. Or, în speță, prin documentele depuse în probațiune este dovedit cărecurentul a realizat venituri din activități licite, este căsătorit, este avocat, chiar dacă și-a depus cerere de suspendare din profesie, acesta beneficiind de stabilitate locativă, familială si profesională. Pe de altă parte, în cauza L. contra Italiei, C.E.D.O.

a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsura există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. Înalta Curte, mai are în vedere că Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului a afirmat încă din 1789 că unul din cele mai importante drepturi este dreptul la libertate și la siguranță, enunțat la art. 5 al Convenției, drept care se poate defini, în ansamblul său, ca acela de a nu fi privat de libertate, cu excepția unor situații excepționale și de a nu fi arestat, deținut în mod arbitrar.

Curtea reamintește că lista excepțiilor la dreptul la libertate care figurează in art. 5 § 1 din Convenție prezintă un caracter exhaustiv si ca numai o interpretare restrânsă se încadrează în scopul acestei prevederi, să se asigure că nimeni nu este lipsit in mod arbitrar de libertatea sa. În jurisprudența sa, C.E.D.O.

a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, § 15); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, § 14), să comită noi infracțiuni (M. împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, § 9) sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, § 51, și H. împotriva Olandei, nr. 43.701/04, 5 iulie 2007). Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (B. împotriva Moldovei, nr. 9.190/03, § 59, 4 octombrie 2005). La fel este și cazul tulburării ordinii publice; dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 al Convenției în aceste circumstanțe excepționale si în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant si suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (L., citată anterior, § 51). Astfel cum a mai arătat C.E.D.O.

în cauza N. împotriva Austriei (Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 8, p. 37, § 4), cea de-a doua latură a art. 5 § 3 nu oferă autorităților judiciare o opțiune între trimiterea in judecată într-un termen rezonabil și o punere în libertate provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie considerată nevinovată, iar prevederea analizată are, în esență, ca obiect să impună punerea în libertate provizorie imediat ce menținerea în arest încetează a mai fi rezonabilă. Așadar, continuarea detenției nu se mai justifică intr-o speță dată decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerință de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilite la art. 5 din Convenție (M. împotriva Regatului Unit, nr. 543/ 03, §§ 41-42, C.E.D.O.

2006). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că nu se poate supune unei evaluări abstracte caracterul rezonabil al duratei unei detenții (Patsouria împotriva Georgiei, nr. 30.779/04, § 62, 6 noiembrie 2007). în această privință, art. 5 § 3 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că ar autoriza în mod necondiționat o arestare preventivă, în măsura în care aceasta nu depășește o anumită durată. Orice menținere în arest preventiv a unui acuzat, chiar și pentru o scurtă durată, trebuie justificată în mod convingător de către autorități (Chichkov împotriva Bulgariei, nr. 38.822/97, § 66, C.E.D.O. 2003-1, si Musuc împotriva Moldovei, nr. 42.440/06, § 41, 6 noiembrie 2007). Pe de alta parte, argumentele pro si contra punerii in libertate nu trebuie sa fie generale si abstracte, iar pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice.

Înalta Curte observă că în hotărârile referitoare la respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului și a celorlalte două până la formularea prezentei, respectiv cereri soluționate prin sentința penală nr. 219/ F din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 3963 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încheierea din 07 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosar nr. 1711/44/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 4288 din 23 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la data de 23 martie 2010 instanțele interne au statuat că se impunea menținerea în arest a inculpatului T.S., cu motivarea că acele condiții prevăzute la art. 148 lit. f) C. proc.

pen. continuau sa fie valabile, menționând că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte reține că, chiar și în absența unei jurisprudențe naționale care să fie în mod constant coerentă în materie, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței "pericolului pentru ordinea publică", printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia. Or, trebuie menționat că, în speță, hotărârea Curții de Apel București care l-a menținut pe inculpat în stare de detenție în perioada în discuție nu a oferit motive concrete pentru a susține acest argument al "pericolului pentru ordinea publică" și pentru a justifica, pe baza art. 148 lit. f) C. proc.

pen., necesitatea de a menține inculpatul în detenție. Această hotărâre s-a limitat, în esență, la a reproduce textul acestui articol într-un mod stereotip. Înalta Curte constată că instanța de fond, Curtea de Apel București nu a precizat modul concret în care s-ar aplica aceste prevederi în cazul inculpatului și nu a analizat motivele invocate de către acesta, imediat după punerea sa în detenție referitor la profilul său personal și la situația sa familială, în timp ce art. 136 C. proc. pen. prevede că astfel de motive trebuie luate în considerare, printre altele, în alegerea celei mai potrivite măsuri provizorii. în această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că, potrivit art. 5 § 3 din Convenție, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces.

Cu toate acestea, fără a justifica în mod concret împiedicarea adusă de inculpat la buna desfășurare a urmăririi penale sau a invoca riscul ca el să nu se prezinte în instanță, instanța de fond nu a analizat în speță posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative prevăzute în dreptul intern. Scurta referire, în încheierea de ședință a Curții de Apel București din 16 martie 2009 că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse stabilite de legiuitor (de la 2 la 10 ani), dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, apreciind că sunt îndeplinite, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. referitoare la pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul, având în vedere tocmai natura și gravitatea faptei reținute a fi săvârșită de inculpat (trafic de influență), modalitatea concretă de comitere a faptei, rolul acestuia în activitatea judiciară, sumele de bani pretinse, scopul urmărit și nu în ultimul rând rezultatul produs - impactul social negativ și crearea unei stări de nesiguranță în rândul publicului de neîncredere în instituțiile publice și cei care oferă servicii publice, cum este cazul corpului avocaților, constatând că până în prezent nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nu poate suplini lipsa de motivare citată anterior, întrucât este capabilă să genereze si mai multe întrebări decât răspunsuri în ceea ce privește rolul acestor elemente în pretinsa existență a unui pericol pentru ordinea publică în speță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că a statuat deja că este de datoria instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar fi lăsat liber. De asemenea, instanțele interne trebuie să respecte prezumția de nevinovăție atunci când analizează necesitatea de a prelungi arestarea preventivă a unui acuzat, trebuie reamintit faptul că menținerea în detenție nu ar putea fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate sprijinindu-se în mod esențial si abstract pe gravitatea faptei comise.

Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curtea constată că nu s-au prezentat fapte concrete în ceea ce privește riscurile antrenate în caz de punere în libertate a inculpatului și prin faptul că nu s-a ținut cont de măsurile alternative, precum si prin faptul că motivarea s-a sprijinit în principal pe gravitatea faptei comise și nu s-a analizat individual situația inculpatului, Curtea de Apel București nu a oferit motive relevante si suficiente pentru a justifica necesitatea de a-l menține în arest preventiv pe inculpatul T.S. Stabilirea dacă într-un anumit caz, durata arestării preventive a depășit sau nu o durata rezonabilă, cade în primul rând în sarcina autorităților naționale.

In acest scop, acestea trebuie să ia în considerare toate faptele pro și contra existenței unui interes public care să justifice, în raport de prezumția de nevinovăție, o derogare de la regula respectării libertății individuale și să le menționeze în hotărârile lor. Existența suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru validitatea detenției prelungite, dar, după trecerea unei perioade de timp, aceasta nu mai este suficientă, instanțele trebuind să stabilească dacă celelalte motive invocate de către autoritățile judiciare continuă să justifice privarea de libertate. Pentru a justifica refuzul punerii în libertate a inculpatului T.S., Curtea de Apel București a precizat că punerea sa în libertate ar fi perturbat grav ordinea publică, însă, tulburarea ordinii publice nu ar putea rezulta din simpla săvârșire a unei infracțiuni.

Pericolul unei asemenea tulburări, care este echivalentă cu tulburarea opiniei publice în urma eliberării unui suspect, nu poate rezulta doar din gravitatea infracțiunii ori din acuzațiile aduse persoanei. Pentru a se stabili dacă există un asemenea pericol, este necesar a se lua în considerare și alți factori, precum atitudinea si comportamentul celui acuzat după eliberare; acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de fond. Înalta Curte este de acord că, datorită gravității și reacției publicului la săvârșirea lor, unele infracțiuni pot da naștere la tulburări de natură socială care să justifice arestarea, cel puțin pentru o anumită perioada. Totuși, acest motiv poate fi privit ca fiind întemeiat și suficient doar dacă este întemeiat pe aspecte de fapt care duc la concluzia că punerea în libertate a acuzatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică.

Arestarea poate fi legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată, menținerea sa nu poate constitui o anticipare a pedepsei. În cazul de față, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Curtea de Apel București, prin încheierea din 16 martie 2009, a invocat nevoia menținerii privării de libertate a inculpatului T.S. dintr-un punct de vedere abstract, luând în considerare doar gravitatea infracțiunii, astfel că înalta Curte, constată că cel puțin din data de 23 martie 2010, detenția în discuție a inculpatului T.S. a încetat să fie bazată pe motive suficiente și relevante. Curtea de Apel București, prin urmare trebuia să precizeze, într-o modalitate mult mai clară și exactă, dar și mai puțin stereotipă, motivele pentru care a considerat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului T.S.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că recursul inculpatului este fondat. Așa fiind, va casa, în parte, încheierea atacată și rejudecând, în baza dispozițiilor art. 160 2 C. proc. pen. va admite cererea formulată de inculpatul T.S. și va dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., respectiv: a) să nu depășească limita teritorială a municipiului București; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție de la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere stabilit; d) să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen. referitoare la respectarea obligațiilor stabilite. Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului T.S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 6 noiembrie 2009 emis de Curtea de Apel Galați, dacă nu este arestat în altă cauză. Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii de ședință din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1585/2/2010 (446/2010). Casează, în parte, încheierea atacată și,rejudecând, în baza art. 160 2 C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul T.S. și dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., respectiv: a) să nu depășească limita teritorială a municipiului București; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție de la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere stabilit; d) să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen. referitoare la respectarea obligațiilor stabilite. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului T.S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 6 noiembrie 2009 emis de Curtea de Apel Galați, dacă nu este arestat în altă cauză. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.