ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2998/2010

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Încheierea din 30 august 2010 a Curții

de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1111/44/2010, s-a

respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul T.V.

În considerentele

acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că, deși condițiile de formă prevăzute

de art. 160 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru

infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul T.V., legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control

judiciar nu este întemeiată în raport de pericolul social și gravitatea

faptelor reținute în sarcina inculpatului.

În considerarea

gravității faptelor s-a reținut atât modalitatea de derulare a acestora, dar și

caracterul organizat al activității infracționale, întinderea acesteia,

reliefată de numărul mare al participanților și multitudinea actelor materiale,

cuantumul însemnat al prejudiciului cauzat părții vătămate și nu în ultimul

rând, starea de insecuritate socială care ar rezulta în cazul lăsării în

libertate a persoanelor acuzate de săvârșirea unor infracțiuni de genul celor

reținute în sarcina inculpatului.

În raport de aceste

criterii s-a apreciat că circumstanțele personale favorabile și atitudinea

procesuală corectă adoptată de inculpat nu constituie garanții suficiente

pentru asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cazul cercetării

inculpatului în stare de libertate.

Pentru considerentele

anterior menționate, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.V.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, care a criticat

hotărârea atacată sub aspectul greșitei rețineri de către prima instanță a

neîndeplinirii condițiilor negative prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc.

pen.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare,

admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat,

considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Inculpatul T.V. este

cercetat în Dosarul nr. 312/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și furt calificat,

în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și

art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Prin Încheierea de

ședință din 29 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 732/44/2010, s-a dispus arestarea preventivă, alături de alți

inculpați, a inculpatului T.V. pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus

menționate, reținându-se că, începând cu anul 2009, a aderat la un grup infracțional

organizat constituit de coinculpații P.N., I.M., I.G.N. și D.T. în vederea

obținerii de beneficii materiale din sustragerea de produse siderurgice, iar în

perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, prin 3 acțiuni repetate desfășurate în

baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu membrii grupului, a

participat ori a ajutat, prin asigurarea transportului, la sustragerea din

incinta părții vătămate SC A.M. SA Galați a unor produse siderurgice în valoare

totală de 76.453,66 RON.

Au fost reținute ca

temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că

inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina lui, precum și faptul că

infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt sancționate de lege cu

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea

extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și

sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică pe care îl

generează asemenea fapte.

Ulterior, măsura

arestării preventive a inculpatului a fost menținută succesiv prin încheierile

din 22 iunie 2010, 19 iulie 2010 și 13 august 2010 pronunțate de Curtea de Apel

Galați, secția penală, în Dosarele nr. 5996/121/2010, nr. 972/44/2010 și nr.

1067/44/2010. '

Prin Încheierea din

30 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, care face obiectul

analizei în prezenta cauză, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul T.V.

Încheierea atacată

este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat

dovedindu-se a fi neîntemeiate.

În concordanță cu

prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile

art. 160 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de a acorda

liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

În virtutea acestei

competențe, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele

consecințe decurgând din lăsarea în libertate provizorie a acuzatului, să

stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în

stare de libertate și interesul general, de a fi descoperite și sancționate

faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea provizorie

poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a

măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă

sunt de natură distinctă, fiind același, și anume, buna desfășurare a

procesului penal, în ansamblul său.

În plus, se constată

că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii

organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de

împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază

persoana inculpatului.

În raport de

considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima

instanță a apreciat corect că, deși inculpatul T.V. are vocație de a beneficia

de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile art. 160

alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu este întemeiată, având în vedere natura

și gravitatea acuzațiilor și împrejurările concrete de comitere a presupuselor

infracțiuni.

În acest sens, se

constată că, din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă indicii că

inculpatul, aderent la grupul infracțional organizat de coinculpații P.N.,

I.M., I.N.G. și D.T., specializat în sustragerea de pe platforma siderurgică a

SC A.M.S. SA Galați a unor cantități de tablă provenite de la laminoarele

combinatului, dar și a altor produse consumabile necesare procesului de

producție, în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, a asigurat transportul

la trei acte materiale de furt calificat a unor produse siderurgice, în valoare

de 76.453,66 RON.

Activitatea

infracțională descrisă anterior nu poate fi însă desprinsă de contextul

activității desfășurate de întreaga grupare infracțională și prin care ordinea

publică a fost în mod vădit tulburată prin crearea unui sentiment de

insecuritate și nesiguranță.

Relevante în acest

sens sunt structura grupului infracțional organizat - în grup fiind cooptați

atât angajați ai părții vătămate, cât și agenți de pază, dar și lucrătorii de

poliție H.V. și M.M., a căror participare era gândită ca un veritabil mecanism

de protecție și de preîntâmpinare a unor eventuale acțiuni de surprindere a lor

în flagrant, delimitarea clară a competențele membrilor grupului, pe diferite

paliere (informațional, de protecție, de executare) menită să asigure succesul

operațiunilor - cu remarca că în ceea ce îl privește pe inculpatul T.V., s-a

reținut că participarea acestuia nu s-a limitat la sprijinirea grupării prin

asigurarea transportului la cele trei acte materiale, inculpatul asumându-și și

rolul de coordonare a activității ilicite a grupării în perioada în care a

aderat la grup, dar și perioada lungă de timp în care s-a desfășurat

activitatea infracțională, cât și valoarea foarte mare a prejudiciului produs -

estimat la aproximativ 700 milioane RON.

În acest context

factual, deși temeiul arestării prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

prin raportare la dispozițiile art. 160 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie

un element cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii,

în situația în care sunt întrunite evident ambele condiții cerute de acest

temei de arestare, cum este cazul în speță, acordarea liberării provizorii la

scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (3 luni) nu este oportună,

întrucât niciuna din garanțiile personale invocate de inculpat nu este de

natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar

prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Prin urmare,

aspectele de ordin personal invocate de inculpatul T.V. în motivarea cererii de

liberare provizorie sub control judiciar, respectiv, lipsa antecedentelor

penale și atitudinea sinceră manifestată în cursul cercetărilor, chiar dacă

sunt reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii

scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de

libertate, aceste împrejurări neconstituind garanții suficiente că inculpatul

nu va încerca influențarea anchetei, în curs de desfășurare la procuror.

Pe de altă parte, se

constată că apartenența inculpatului la grupul infracțional organizat a

implicat statornicirea, în prealabil, a unor raporturi de încredere și

susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod

rezonabil că nu au încetat odată cu demararea anchetei penale.

În aceste condiții

este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a unuia dintre

potențialii membri ai grupării infracționale, ar putea influența în mod negativ

desfășurarea urmăririi penale care se află într-o fază incipientă, urmând să se

procedeze la audierea altor persoane implicate în activitatea infracțională.

În raport de

argumentele anterior expuse și având în vedere caracterul facultativ și

subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta Curte apreciază

că hotărârea primei instanțe, de respingere a cererii de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpatul T.V. este temeinică și legală.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.V. împotriva Încheierii din 30 august 2010 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1111/44/2010.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Încheierii din 30

august 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

1111/44/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 septembrie 2010.