ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4288/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2009 Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.S. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Instanța de fond a reținut că admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este oportună și că punerea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de dezaprobare, de temere și insecuritate. În termen legal, inculpatul T.S.

a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că lăsarea sa în libertate nu va împiedica desfășurarea procesului penal că nu poate influența aflarea adevărului, apreciind că temeinicia acestei cereri este îndeplinită și față de circumstanțele personale – are trei copii, un loc de muncă stabil – acesta se bucură de o bună apreciere profesională. Inculpatul susține că încheierea atacată este nemotivată, că textul de lege care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu prevede analiza gradului de pericol social al faptei ca o condiție pentru admiterea cererii. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. îl consideră nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiunile pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului-penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată se poate lua una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit art. 160 2 și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța de judecată poate acorda la cerere, liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind libertatea persoanei prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. Deși libertatea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat, de a fi judecat în stare de libertate, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu duce la punerea în libertate în mod automat a inculpatului. Inculpatul T.S. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu referire la art. 6 din Legea nr. 2000, reținându-se în sarcina sa că în perioada mai – noiembrie 2009, în calitate de avocat al Baroului București, a pretins sume de bani de la martora denunțătoare C.G. pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționau Dosarul nr. 1012/121/2008 al Curții de Apel Galați în care martora denunțătoare avea calitatea de inculpată, în scopul obținerii liberării sale din arest preventiv. Astfel, acesta a primit în 2 tranșe sumele de 1.000 RON și 500 euro de la investigatorul sub acoperire P.N. Ulterior, prin intermediul numitei B.I.A. a pretins de la martora denunțătoare C.G. suma de 30.000 euro în același scop. Inculpatul a solicitat direct martorei denunțătoare suma de 5.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează cauza acesteia în vederea punerii în libertate, cerându-i ca suma de 10.000 euro să o aibă pregătită pentru momentul când va fi liberată.

La data de 5 noiembrie 2009, în jurul orelor 17,00, inculpatul T.S. a fost prins în flagrant în momentul în care a primit suma de 5.000 euro de la investigatorul sub acoperire P.N., în scopul sus-menționat. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că deși sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta nu este întemeiată apreciindu-se în concret, față de complexitatea cauzei, de natura gravă a infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, de gradul ridicat de pericol social, de rezonanța în opinia publică și nu în ultimul rând, de pregătirea profesională a inculpatului – avocat în Baroul București, care se presupune că prin pregătirea sa este o persoană care a asigurat respectarea literei și spiritului legii, în mod corect s-a dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar garanțiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat. În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. proc.

pen., cât și celei din art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. Or, în acest moment procesual pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului este prezent și actual, întrucât odată cu punerea inculpatului în libertate s-ar crea falsa impresie că anumite categorii socio-profesionale care au legătură cu înfăptuirea actului de justiție ar putea săvârși fapte de natură penală, deoarece capacitatea de ripostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată nu a fost una fermă. În ceea ce privește susținerea inculpatului T.S. privind nemotivarea încheierii recurate, din analiza conținutului acesteia, rezultă că a fost motivată atât în fapt cât și în drept cu respectarea dispozițiilor legale, critica acestuia fiind nefondată pe acest aspect.

Pentru aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1711/44/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 decembrie 2009.