ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4288/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2009

Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpatul

T.S. În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut că

admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este oportună

și că punerea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de dezaprobare, de temere și

insecuritate.

În termen legal, inculpatul

T.S. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând casarea

acesteia și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar,

arătând că lăsarea sa în libertate nu va împiedica desfășurarea procesului

penal că nu poate influența aflarea adevărului, apreciind că temeinicia acestei

cereri este îndeplinită și față de circumstanțele personale – are trei copii,

un loc de muncă stabil – acesta se bucură de o bună apreciere profesională.

Inculpatul susține că

încheierea atacată este nemotivată, că textul de lege care reglementează

instituția liberării provizorii sub control judiciar nu prevede analiza gradului

de pericol social al faptei ca o condiție pentru admiterea cererii.

Înalta Curte de Casație și

Justiție analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din

oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. îl consideră

nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiunile pedepsite cu închisoarea,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului-penal și pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată se poate lua una din măsurile

preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 prevede că măsura

arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Potrivit art. 160

2

și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății,

instanța de judecată poate acorda la cerere, liberarea provizorie sub control

judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind

libertatea persoanei prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.

Deși libertatea provizorie

sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat,

de a fi judecat în stare de libertate, îndeplinirea condițiilor prevăzute de

lege nu duce la punerea în libertate în mod automat a inculpatului.

Inculpatul T.S. este

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.

257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 2000, reținându-se în

sarcina sa că în perioada mai – noiembrie 2009, în calitate de avocat al

Baroului București, a pretins sume de bani de la martora denunțătoare C.G. pentru

a interveni pe lângă judecătorii care soluționau Dosarul nr. 1012/121/2008 al

Curții de Apel Galați în care martora denunțătoare avea calitatea de inculpată,

în scopul obținerii liberării sale din arest preventiv. Astfel, acesta a primit

în 2 tranșe sumele de 1.000 RON și 500 euro de la investigatorul sub acoperire

P.N.

Ulterior, prin intermediul

numitei B.I.A. a pretins de la martora denunțătoare C.G. suma de 30.000 euro în

același scop. Inculpatul a solicitat direct martorei denunțătoare suma de 5.000

euro pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluționează cauza acesteia

în vederea punerii în libertate, cerându-i ca suma de 10.000 euro să o aibă

pregătită pentru momentul când va fi liberată.

La data de 5 noiembrie 2009,

în jurul orelor 17,00, inculpatul T.S. a fost prins în flagrant în momentul în

care a primit suma de 5.000 euro de la investigatorul sub acoperire P.N., în

scopul sus-menționat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că deși sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta nu este întemeiată

apreciindu-se în concret, față de complexitatea cauzei, de natura gravă a

infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, de gradul ridicat de pericol

social, de rezonanța în opinia publică și nu în ultimul rând, de pregătirea

profesională a inculpatului – avocat în Baroul București, care se presupune că

prin pregătirea sa este o persoană care a asigurat respectarea literei și

spiritului legii, în mod corect s-a dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.

Atâta timp cât sunt

întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică.

În acest caz sunt excluse

garanțiile de ordin personal, iar garanțiile prevăzute de art. 160

2

alin.

(3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar

prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.

În schimb, după o anumită

durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru

ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea

poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. proc. pen., cât și

celei din art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.

Or, în acest moment

procesual pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă lăsarea

în libertate a inculpatului este prezent și actual, întrucât odată cu punerea

inculpatului în libertate s-ar crea falsa impresie că anumite categorii

socio-profesionale care au legătură cu înfăptuirea actului de justiție ar putea

săvârși fapte de natură penală, deoarece capacitatea de ripostă a organelor de

urmărire penală și ale instanței de judecată nu a fost una fermă.

În ceea ce privește

susținerea inculpatului T.S. privind nemotivarea încheierii recurate, din

analiza conținutului acesteia, rezultă că a fost motivată atât în fapt cât și

în drept cu respectarea dispozițiilor legale, critica acestuia fiind nefondată

pe acest aspect.

Pentru aceste considerente,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții

de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1711/44/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 decembrie 2009.