ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1480/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelantul inculpat G.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că față de inculpat s-a dispus la data de 10 iunie 2009 luarea măsurii arestării preventive în lipsă, întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, pe numele său fiind emis mandatul de arestare preventivă din 10 iunie 2009, iar în baza ordinului din 12 iunie 2009 al I.G.P.R. inculpatul a fost dat în urmărire generală, fiind prins și încarcerat la data de 23 iulie 2009. Temeiurile arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. a) și f) C. proc.

pen. și, față de conținutul și natura infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul G.C., raportat la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești Curtea a apreciat că faptele sunt de o gravitate de natură să justifice arestarea preventivă a inculpatului în continuare, atât în contextul speței concrete cât și în contextul actual mai larg al luptei împotriva criminalității organizate și împotriva criminalității informatice. Curtea a mai reținut că circumstanțele personale ale inculpatului, invocate în apărare, trebuie privite în raport de toate împrejurările cauzei: natura infracțiunilor comise, numărul mare de inculpați și părți vătămate, contribuția concretă ce se reține că a avut-o inculpatul la săvârșirea infracțiunilor și nu pot constitui un temei rezonabil pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.C. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Inculpatul G.C. a fost condamnat (alături de alți inculpați) pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional constituit în vederea săvârșirii de infracțiunii informatice prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 pct. 18 lit. b) din Legea nr. 39/2003 și complicitate la fraudă informatică prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte de retragere, 19 părți vătămate), fapte ce prezintă un grad ridicat de pericol social ce a determinat instanța să dispună a se lua față de inculpat cea mai aspră măsură preventivă privativă de libertate. La luarea acestei măsuri s-a avut în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 apreciind că există indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele ce i se rețin în sarcină. De asemenea, corect a apreciat instanța de fond că și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

sunt îndeplinite în cauză atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât și a pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pericol analizat în raport de gravitatea faptelor comise și față de împrejurarea că lăsat în libertate inculpatul ar putea încerca să influențeze martorii și să afecteze în mod negativ cursul procesului penal, toate aceste considerente conducând la concluzia că este necesară, în acest moment procesual, menținerea în stare de arest a inculpatului.

Circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază Înalta Curte că nu pot avea, în această fază procesuală, un caracter determinant care să conducă la liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, stadiul cercetărilor, poziția adoptată de inculpat în raport de comiterea faptelor ce i se rețin în sarcină (nu trebuie uitat că inculpatul s-a sustras inițial de la urmărirea penală, dispunându-se arestarea sa în lipsă și fiind prins ulterior), gravitatea faptelor ca și temerea că lăsat în libertate există pericolul să influențeze cursul procesului penal, justifică, în continuare, netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 10 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6768/62/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2010.