ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1480/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 10 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelantul inculpat G.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

reținut că față de inculpat s-a dispus la data de 10 iunie 2009 luarea măsurii

arestării preventive în lipsă, întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, pe

numele său fiind emis mandatul de arestare preventivă din 10 iunie 2009, iar în

baza ordinului din 12 iunie 2009 al I.G.P.R. inculpatul a fost dat în urmărire

generală, fiind prins și încarcerat la data de 23 iulie 2009.

Temeiurile arestării preventive l-au

constituit dispozițiile art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen. și, față de

conținutul și natura infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul G.C., raportat

la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul

cercetării judecătorești Curtea a apreciat că faptele sunt de o gravitate de

natură să justifice arestarea preventivă a inculpatului în continuare, atât în

contextul speței concrete cât și în contextul actual mai larg al luptei

împotriva criminalității organizate și împotriva criminalității informatice.

Curtea a mai reținut că circumstanțele

personale ale inculpatului, invocate în apărare, trebuie privite în raport de

toate împrejurările cauzei: natura infracțiunilor comise, numărul mare de

inculpați și părți vătămate, contribuția concretă ce se reține că a avut-o

inculpatul la săvârșirea infracțiunilor și nu pot constitui un temei rezonabil

pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal,

a formulat recurs inculpatul G.C.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii

recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de

drept, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat,

urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Inculpatul G.C. a fost condamnat (alături de

alți inculpați) pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup

infracțional constituit în vederea săvârșirii de infracțiunii informatice

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 pct. 18 lit. b) din

Legea nr. 39/2003 și complicitate la fraudă informatică prevăzută de art. 26 C.

pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. (21 acte de retragere, 19 părți vătămate), fapte ce prezintă un grad

ridicat de pericol social ce a determinat instanța să dispună a se lua față de

inculpat cea mai aspră măsură preventivă privativă de libertate.

La luarea acestei măsuri s-a avut în vedere că

în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 apreciind că există

indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele

ce i se rețin în sarcină.

De asemenea, corect a apreciat instanța de

fond că și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt

îndeplinite în cauză atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât și a

pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpatului, pericol analizat în raport de gravitatea faptelor comise și față

de împrejurarea că lăsat în libertate inculpatul ar putea încerca să

influențeze martorii și să afecteze în mod negativ cursul procesului penal,

toate aceste considerente conducând la concluzia că este necesară, în acest

moment procesual, menținerea în stare de arest a inculpatului.

Circumstanțele personale ale inculpatului,

apreciază Înalta Curte că nu pot avea, în această fază procesuală, un caracter

determinant care să conducă la liberarea provizorie sub control judiciar a

acestuia, stadiul cercetărilor, poziția adoptată de inculpat în raport de

comiterea faptelor ce i se rețin în sarcină (nu trebuie uitat că inculpatul s-a

sustras inițial de la urmărirea penală, dispunându-se arestarea sa în lipsă și

fiind prins ulterior), gravitatea faptelor ca și temerea că lăsat în libertate

există pericolul să influențeze cursul procesului penal, justifică, în

continuare, netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Față de considerentele arătate Înalta Curte

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 10 aprilie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 6768/62/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2010.