ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3963/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3963/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 219/ F

din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins, ca

nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul T.S.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin încheierea de

ședință din data de 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați a dispus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului T.S. pe o durată de 28 de zile cu

începere de la 6 noiembrie 2009 la 4 decembrie 2009 .

Inculpatul T.S.

a formulat în faza de urmărire penală, în baza art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., cerere de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În esență,

inculpatul prin apărător a solicitat să se constate că nu sunt indicii din care

să rezulte săvârșirea faptei pentru care s-a dispus arestarea preventivă, că nu

sunt indicii din care să rezulte că lăsat în libertate ar încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, în condițiile în care apreciază că urmărirea

penală ar fi finalizată și că, având în vedere faptul că este avocat, are o

familie închegată, cu trei copii minori în întreținere, lăsarea sa în libertate

sub control judiciar nu ar prezenta nici un pericol atât pentru comunitate, cât

și pentru bunul mers al procesului penal, inculpatul asumându-și îndeplinirea

tuturor măsurilor ce se vor dispune de către instanța de judecată, fiind

conștient de sancțiunea revocării, în cazul nerespectării acestor măsuri.

Analizând

cererea, instanța de fond a constatat că M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați a solicitat

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.S., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 247 alin. (1) C. pen. cu

referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în sarcina acestuia reținându-se că,

în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a pretins sume de bani de

la martora denunțătoare C.G., pentru a interveni pe lângă judecătorii care

soluționează Dosarul penal nr. 1012/121/2008 al Curții de Apel Galați, în care

martora denunțătoare are calitatea de inculpată, în scopul obținerii liberării

sale din starea de arest preventiv.

Inculpatul a

primit în două tranșe sumele de 1000 RON și 500 euro de la investigatorul sub

acoperire P.N., în scopul mai sus menționat. Ulterior, prin intermediul numitei

B.I.A. a pretins de la martora denunțătoare C.G. suma de 30.000 euro, în

același scop. Astfel, inculpatul T.S. a pretins direct de la martora

denunțătoare suma de 5 000 euro, cerându-i ca suma de 10.000 euro să o aibă

pregătită pentru momentul când va fi liberată.

La data de 5

noiembrie 2009 inculpatul T.S. a fost prins în flagrant, în momentul în care a

primit suma de 5000 euro de la investigatorul sub acoperire P.N. În raport de

această situație de fapt, s-a apreciat că la dosarul de urmărire penală sunt

probe și indicii temeinice, din care rezultă că inculpatul a săvârșit

infracțiunea de trafic de influență și pe cale de consecință a dispus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului.

Instanța de

fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile liberării prev. de art. 160

2

pct. 1 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea

inculpatului nu depășește 18 ani, situație în care a analizat pe fond cererea formulată

de inculpat, reținând următoarele:

Liberarea

provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă, așa cum rezultă din

sintagma „se poate acorda", folosită atât în art. 160

2

cât și

în art. 160

4

C. proc. pen.

Aceasta

înseamnă că cererea de liberare provizorie poate fi respinsă nu numai atunci

când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea

liberării, ci și în cazul în care cererea de liberare provizorie este

neîntemeiată, organul judiciar apreciind ca nepotrivită (neoportună) lăsarea în

libertate a celui în cauză - deși, formal, nu există interdicții la acordarea

liberării.

Beneficiul

liberării provizorii nu este, așadar, un drept al condamnatului, ci doar o

vocație a acestuia. Organul judiciar este cel care - după ce constată

îndeplinirea condițiilor - apreciază, în fiecare caz în parte, dacă este sau nu

oportună acordarea acesteia.

Cât privește

criteriile ce urmează să stea la baza aprecierii sale, legea nu le indică, dar

nici nu le limitează. Ele pot fi atât externe faptei inculpatului (de exemplu,

inculpatul s-a ascuns multă vreme anterior arestării, încercând să se sustragă

tragerii la răspundere penală), dar și strâns legate de faptă, caracterizând

gradul ei de pericol social concret, și de persoana inculpatului.

Luarea în

considerare a unor asemenea criterii nu numai că nu adaugă la lege - atâta

vreme cât legea nu prevede limitări, dar, dimpotrivă, servește la corecta

aplicare a legii, în litera și spiritul ei.

Deci,

instanța de judecată analizează cererea formulată de inculpat în lumina celor

mai sus-menționate și nu numai în baza dispozițiilor art. 160

2

pct. 2

C. proc. pen., în care se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar

nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului și, în consecință, va analiza cererea

formulată de inculpat și în raport de oportunitatea ei în acest stadiu

procesual, precum și în raport de gradul de pericol social al faptelor reținute

în sarcina inculpatului.

În acest

context, instanța de fond a constatat că infracțiunea reținută în acest moment

în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, în special

raportat la calitatea de care s-a folosit inculpatul - avocat.

S-a apreciat

că pericolul social ridicat al faptei reținute în sarcina inculpatului mai

rezultă și din faptul că această faptă a adus atingere credibilității de care

trebuie să se bucure organele de urmărire penală și de justiție, precum și

credibilității de care trebuie să se bucure corpul avocaților, în calitatea lor

de participanți activi la înfăptuirea actului de justiție.

Instanța de

fond a constatat că, mai concret, prin fapta sa, inculpatul a adus un „blam"

atât asupra corpului magistraților judecători, asupra obiectivitătii lor în

soluționarea diferitelor cauze, cât și asupra avocaților, onestității și

îndeplinirii profesiei de avocat, cu bună credință.

Prin

definiție, conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea

publică este înțeles ca o „reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită

care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de

indignare, de dezaprobare, de temere și de insecuritate socială, stimulează temerea

că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări

infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să

comită fapte asemănătoare".

Datele ce

caracterizează persoana inculpatului: fără antecedente penale, cu o familie

integrată în societate, ar putea duce la concluzia că lăsarea lui în libertate

nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică dar, din datele ce

caracterizează faptele reținute în acest moment în sarcina inculpatului, așa

cum au fost expuse în situația de fapt menționată mai sus, rezultă că lăsarea

inculpatului în libertate creează o stare de pericol, de insecuritate pentru

cetățeni.

Mai concret,

în rândul societății, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul

că s-ar induce falsa impresie că anumite categorii socio-profesionale (în

speță, calitatea de avocat) ar putea săvârși diferite fapte de natură penală, deoarece

legea sau instanța de judecată ar da dovadă de mai multă clemență față de

această categorie socio-profesională, în raport de alte persoane care ar

săvârși fapte similare și pentru care s-ar menține starea de arest.

Astfel, s-ar

crea falsa impresie că simpla calitate de avocat sau altă funcție care are

legătură cu înfăptuirea actului de justiție, ar fi o acoperire pentru o

persoană care în acest fel ar putea să săvârșească diferite fapte penale,

conștient fiind că datorită calității sale s-ar da dovadă de clementă în luarea

unor măsuri coercitive, cum este cazul arestării preventive.

Fapta

reținută în sarcina inculpatului, de a căuta obținerea de foloase materiale

prin traficarea influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra

completului de judecată, pentru a îl determina să pronunțe o hotărâre

favorabilă martorei denunțătoare, constituie o faptă cu un grad ridicat de

pericol social, care impune menținerea stării de arest a inculpatului.

Cu privire la

oportunitatea unei asemenea măsuri, instanța de fond a analizat-o în raport de

momentul procesual și de impactul asupra participanților la procesul penal,

constatând următoarele:

Nu este

oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest

moment procesual, când cauza se găsește în faza de urmărire penală, ancheta

urmând a fi finalizată, nu din perspectiva posibilității ca inculpatul, lăsat

în libertate, să încerce denaturarea adevărului, ci din prisma persoanelor,

părților implicate în această cauză. Mai concret, ce idee și-ar face despre

actul de justiție martorul denunțător, care a trecut în final peste orice

temere și a hotărât să denunțe activitatea infracțională a inculpatului, dacă

ar afla că acesta a fost pus în libertate.

Chiar dacă nu

sunt la acest moment indicii că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea

adevărului, dar numai simpla punere în libertate a acestuia ar însemna pentru

martora denunțătoare o stare de temere, de panică și neîncredere în actul de

justiție, chiar dacă instanța, cu ocazia punerii inculpatului în libertate sub

control judiciar, ar interzice ca acesta să ia legătura cu anumite persoane.

S-a reținut

că celelalte motive invocate de inculpat prin apărător referitoare la

nevinovăția sa și la faptul că urmărirea penală ar fi finalizată, exced

cadrului procesual, deoarece există o hotărâre de arestare preventivă care a

analizat aceste indicii, vinovăția sau nevinovăția inculpatului neputând fi

analizate cu ocazia soluționării cererii de liberare provizorie sub control

judiciar.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, în termen legal a declarat recurs inculpatul,

solicitând casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, susținând în esență că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile legale.

Examinând

hotărârea instanței de fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate și din

oficiu sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanței de

fond fiind legală și temeinică.

Potrivit art.

160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și

în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în baza alin. (2) al aceluiași text,

liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există

date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau

distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.

Liberarea

provizorie este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor

preventive, care constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori

împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală,

de la judecată sau de la executarea pedepsei (art. 136 alin. (1) și (2) C.

proc. pen.).

Acordarea

liberării provizorii este facultativă, este atributul instanței și lăsată la

aprecierea acesteia, ceea ce înseamnă că cererea poate fi respinsă nu numai în

situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate prevăzute de lege, ci și în situația în care instanța apreciază

că punerea inculpatului în libertate nu este oportună. Faptul că cererea

îndeplinește formal condițiile de admisibilitate în principiu nu conferă

inculpatului un drept absolut de a fi liberat provizoriu, ci doar o vocație la

aceasta.

Astfel,

procedura liberării provizorii presupune mai multe etape de verificare,

instanța urmând a se pronunța în final asupra temeiniciei cererii, temeinicie

care trebuie analizată în raport cu motivul pentru care inculpatul a fost

privat de libertate.

În prezenta

cauză, Înalta Curte constată că mod corect instanța de fond a respins cererea

de liberare provizorie a inculpatului, având în vedere că starea de arest

preventiv corespunde în cea mai mare măsură realizării scopului procesului

penal, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 136 C. proc. pen., iar lăsarea

inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, în raport de natura și gradul de pericol social al infracțiunii

pretins săvârșite, ce nu poate fi disociat de rezonanța negativă a unor astfel

de fapte în rândul comunității, căreia i se poate induce convingerea că există

posibilitatea eludării unei sancțiuni penale, în schimbul oferirii de avantaje

patrimoniale celor direct implicați în înfăptuirea justiției.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.S. împotriva sentinței penale nr. 219/ F din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția penală.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva sentinței penale nr. 219/

F din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.