ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2671/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2671/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Curtea de Apel Galați, secția penală, având pe

rol soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată

de inculpatul D.G., prin încheierea din 9 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr.

1113/44/2009, a respins-o, ca nefondată, și l-a obligat pe inculpat la plata

sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a

constatat că prin încheierea de ședință din 20 iunie 2009 Curtea de Apel Galați

a dispus, la propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial

Galați, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.G. pe o durată de

29 de zile, cu începere de la 20 iunie 2009 până la 18 iulie 2009.

S-a reținut, din actele

și lucrările dosarului, că inculpatul, în calitate

de

ofițer de poliție la Poliția Municipiului Galați, făcând parte din echipa

operativă din cadrul biroului de investigații criminale căruia i se repartizase

cauza, efectuând cercetări în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de furt

din locuința martorului denunțător T.S., (din imobilul căruia fuseseră sustrase

mai multe bunuri de valoare, respectiv bijuterii, ceasuri, haine de blană,

precum și obiecte de anticariat, printre care și o tablă de șah cu piese din

fildeș) și, întrucât, în virtutea atribuțiilor de serviciu avea legături cu un

informator al poliției (numitul N.A.

, zis

„B.", care îi comunicase persoanele care ar fi putut fi în

posesia

unora din bunurile sustrase, a luat legătura cu martorul denunțător

promițându-i că îi va soluționa favorabil plângerea și că îl va ajuta să-și

recupereze parte din bunurile sustrase.

În vederea realizării acestui obiectiv, s-a mai

reținut că, ofițerul a exploatat informațiile obținute în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, de la informatorul A.N. și, în aprilie 2009, a primit de la

martorul

denunțător suma de 150 de Euro,

iar ofițerul de poliție S.S.B. a primit de la același denunțător un ceas marca

„Seiko Kinetic ".

De asemenea, s-a mai reținut că,

ulterior, inculpatul D.G. a pretins suma de 20.000 Euro în schimbul facilitării

recuperării bunurilor sustrase prin folosirea unor informații ce nu erau

destinate publicității, modalitate prin care acesta a ajutat pe autorii

infracțiunii de furt calificat, care au fost cercetați în dosarul nr.

2254/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea

zădărnicirii urmăririi penale și pentru a le asigura acestora produsul

infracțiunii.

Totodată, s-a mai relevat de către prima

instanță că la data de 19 iunie 2009 inculpatul D.G. a primit de la martora

R.F.M. (prietena denunțătorului T.S.) suma de 1000 Euro, în scopul mai

sus-menționat, dată la care acesta fost surprins în flagrant.

Prima instanță a constatat că, în raport de

situația de fapt reținută, la dosarul de urmărire penală existau probe și

indicii temeinice din care a rezultat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de

luare de mită și de

folosire a

informațiilor obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu în scopul

obținerii

pentru sine sau pentru altul a unor foloase materiale, menționând, cu titlu

exemplificativ: declarațiile martorului denunțător T.S.; declarațiile

martorilor R.F.M.,

A.N., S.I.N.;

procesele-verbale de interceptare a

convorbirilor telefonice și

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

De asemenea, Curtea de Apel Galați, secția

penală, a mai constatat că, deși în speță sunt îndeplinite condițiile liberării

provizorii sub control judiciar prev. de art. 160

2

pct. 1 C. proc.

pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în

sarcina inculpatului nu depășește 18 ani închisoare, totuși liberarea

provizorie sub control judiciar este o măsură

facultăți vă, aceasta putând fi

respinsă

atunci când este apreciată de organul judiciar ca neîntemeiată,

or, în

speță, lăsarea în libertatea a inculpatului a fost considerată ca nepotrivită

(inoportună), deși formal nu existau interdicții la acordarea liberării prin

admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Prima instanță a mai constatat că

beneficiul liberării provizorii nu

este un

drept al condamnatului, ci doar o vocație a acestuia, instanța sau

organul

judiciar urmând a aprecia temeinicia cererii formulate, în raport atât de

oportunitatea acesteia în stadiul procesual existent la acel

moment, cât și în raport de gradul de pericol

social al faptelor reținute în

sarcina inculpatului.

S-a apreciat de către prima instanță că,

în speță, infracțiunile

pentru care este

cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de pericol social,

relevat

îndeosebi și de calitatea de ofițer de poliție, de care s-a folosit acesta în

săvârșirea acestora.

În concret, prima

instanță a considerat că, prin admiterea cererii de

liberare

provizorie sub control judiciar s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul

de justiție, în sensul că s-ar induce falsa impresie că persoane având anumite

categorii socio-profesionale (în speță calitatea de ofițer de poliție) ar putea

săvârși diferite fapte cu conotație penală, iar legea sau instanța de judecată

ar da dovadă de mai multă clemență față de acestea, în raport de alte persoane

cu categorii profesionale diferite, care ar săvârși fapte similare și pentru

care s-ar menține stare de arest.

Prima instanță a conchis reținând că,

fată de acest moment procesual (dosarul fiind în faza de urmărire penală, iar

ancheta nefiind încă finalizată) nu este oportună liberarea provizorie sub

control judiciar a inculpatului, nu atât din perspectiva posibilității ca

inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât

mai ales, din prisma temerii, panicii și neîncrederii induse părților implicate

în cauză (martorul din lucrări precum și denunțătorul) în actul de justiție,

chiar și în condițiile în care instanța, cu ocazia punerii în libertate sub

control judiciar, ar interzice inculpatului să ia legătura cu persoanele

anterior menționate.

Împotriva

încheierii din 9 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel

Galați,

secția penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.G., solicitând,

prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate și, pe fond, în

rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar,

pentru motivele reținute în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, s-a înregistrat dosarul nr. 1113/44/2009, fixându-se prim termen

pentru

soluționarea recursului declarat de

inculpat la 16 iulie 2009, prilej cu care

acesta a evocat argumentele

expuse anterior, în fața instanței de fond, pentru a susține solicitarea de

înlăturarea a măsurii arestării preventive și de admitere a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. combinat cu

art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul

declarat

de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 20 iunie 2009, prin încheierea din

aceeași dată, la propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Galați, Curtea de Apel Galați, secția penală, a dispus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului D.G. pe o durată de 29 de zile, cu

începere de la 20 iunie 2009 până la 18 iulie 2009, emițând, totodată, mandatul

de arestare preventivă nr.1/U din 20 iunie 2009, întrucât a constat că

inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracțiunile de: luare de mită

prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de folosire în mod

direct a informațiilor ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată,

prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., iar pe de altă parte, că acesta se afla în situația prev. de art. 136,

art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul D.G., în

calitate de ofițer cu grad de inspector de poliție din cadrul Secției 1 Poliție

Galați, a pretins și primit sume de bani, în mai multe rânduri, de la martorul

denunțător T.S., pentru a soluționa favorabil o sesizare făcută de acesta cu

privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt, în scopul recuperării de către

denunțător a unei părți din bunurile sustrase, fiind surprins în flagrant la

data de 19 iunie 2009, primind suma de 1000 Euro și că, în aceeași calitate, a

folosit în mod direct informații obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu,

ce nu erau destinate publicității, în scopul recuperării unor bunuri sustrase

de la martorul denunțător T.S.

Înalta Curte constată că, raportat la

perioada infracțională relativ scurtă aprilie - iunie 2009, precum și la

caracterul continuat al activității ilegale desfășurată de inculpat, ce făcea

parte din organele autorității statului chemate tocmai să vegheze la

respectarea legii, prima instanță a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în

libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui o

stare de pericol pentru ordinea publică, și ar induce o stare de temere și de neîncredere

a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în

înfăptuirea corectă a actul de justiție.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste

faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați

să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să

aplice legea, ofițer de poliție, și s-ar admite cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar

induce un puternic sentiment de insecuritate

socială, de nesinguranță în

rândul opiniei publice, fapt ce s-ar

reflecta negativ asupra finalității actului de justiție.

Justețea aprecierilor primei instanțe rezidă în

aceea că deși a luat

în considerare

elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, a

acordat însă,

în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activității

infracționale desfășurată de acesta, condițiilor

concrete în care acesta a

acționat, caracterului continuat a faptelor

ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum și

prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, corect s-a analizat de către prima

instanță incidența dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) și prin

raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul

D.G., respingând-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzațiile

formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de

arestare preventivă, precum și la ansamblul

probator deja administrat în

speță, inculpatului, deși are vocația

liberării provizorii sub control judiciar, fiindu-i corect menținută starea de

arest preventiv, întrucât, justificat, s-a

apreciat

că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală.

De asemenea, Înalta Curte mai constată

că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la

exigențele art.5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente

și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 27 de zile nu

depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în

faza finalizării urmăririi penale.

Înalta Curte, în raport de modalitatea

concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales

efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în

libertate, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor

art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în

faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul.

De

asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru

ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile

pentru care acesta a fost cercetat și, probabil, urmează a fi dedus judecății,

sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale

importante ocrotite de lege.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea

atacată, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat,

cererea de liberare

provizorie sub control

judiciar a inculpatului D.G., constatând

motivat, că există indicii

temeinice că aceasta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fapte care,

prin modalitățile prin care s-au comis,

conduc

la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Prin urmare, în mod corect, a fost

menținută starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub

aspectul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, sancționate atât de Codul

penal, cât și prin

reglementări speciale

ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte, constatând, în

urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) și (3) C. proc. pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate

nu-și găsește incidența în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

formulat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 iulie 2009 a Curții de

Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1113/44/2009.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

, recurentul inculpat va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Galați,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1113/44/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

iulie 2009.