ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2671/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Curtea de Apel Galați, secția penală, având pe rol soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.G., prin încheierea din 9 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1113/44/2009, a respins-o, ca nefondată, și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că prin încheierea de ședință din 20 iunie 2009 Curtea de Apel Galați a dispus, la propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.G.

pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20 iunie 2009 până la 18 iulie 2009. S-a reținut, din actele și lucrările dosarului, că inculpatul, în calitate de ofițer de poliție la Poliția Municipiului Galați, făcând parte din echipa operativă din cadrul biroului de investigații criminale căruia i se repartizase cauza, efectuând cercetări în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuința martorului denunțător T.S., (din imobilul căruia fuseseră sustrase mai multe bunuri de valoare, respectiv bijuterii, ceasuri, haine de blană, precum și obiecte de anticariat, printre care și o tablă de șah cu piese din fildeș) și, întrucât, în virtutea atribuțiilor de serviciu avea legături cu un informator al poliției (numitul N.A.

, zis „B.", care îi comunicase persoanele care ar fi putut fi în posesia unora din bunurile sustrase, a luat legătura cu martorul denunțător promițându-i că îi va soluționa favorabil plângerea și că îl va ajuta să-și recupereze parte din bunurile sustrase. În vederea realizării acestui obiectiv, s-a mai reținut că, ofițerul a exploatat informațiile obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de la informatorul A.N. și, în aprilie 2009, a primit de la martorul denunțător suma de 150 de Euro, iar ofițerul de poliție S.S.B. a primit de la același denunțător un ceas marca „Seiko Kinetic ". De asemenea, s-a mai reținut că, ulterior, inculpatul D.G.

a pretins suma de 20.000 Euro în schimbul facilitării recuperării bunurilor sustrase prin folosirea unor informații ce nu erau destinate publicității, modalitate prin care acesta a ajutat pe autorii infracțiunii de furt calificat, care au fost cercetați în dosarul nr. 2254/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea zădărnicirii urmăririi penale și pentru a le asigura acestora produsul infracțiunii. Totodată, s-a mai relevat de către prima instanță că la data de 19 iunie 2009 inculpatul D.G. a primit de la martora R.F.M. (prietena denunțătorului T.S.) suma de 1000 Euro, în scopul mai sus-menționat, dată la care acesta fost surprins în flagrant.

Prima instanță a constatat că, în raport de situația de fapt reținută, la dosarul de urmărire penală existau probe și indicii temeinice din care a rezultat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită și de folosire a informațiilor obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unor foloase materiale, menționând, cu titlu exemplificativ: declarațiile martorului denunțător T.S.; declarațiile martorilor R.F.M., A.N., S.I.N.; procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice și procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. De asemenea, Curtea de Apel Galați, secția penală, a mai constatat că, deși în speță sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar prev. de art. 160 2 pct. 1 C. proc.

pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani închisoare, totuși liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultăți vă, aceasta putând fi respinsă atunci când este apreciată de organul judiciar ca neîntemeiată, or, în speță, lăsarea în libertatea a inculpatului a fost considerată ca nepotrivită (inoportună), deși formal nu existau interdicții la acordarea liberării prin admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Prima instanță a mai constatat că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al condamnatului, ci doar o vocație a acestuia, instanța sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia cererii formulate, în raport atât de oportunitatea acesteia în stadiul procesual existent la acel moment, cât și în raport de gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului.

S-a apreciat de către prima instanță că, în speță, infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de pericol social, relevat îndeosebi și de calitatea de ofițer de poliție, de care s-a folosit acesta în săvârșirea acestora. În concret, prima instanță a considerat că, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul că s-ar induce falsa impresie că persoane având anumite categorii socio-profesionale (în speță calitatea de ofițer de poliție) ar putea săvârși diferite fapte cu conotație penală, iar legea sau instanța de judecată ar da dovadă de mai multă clemență față de acestea, în raport de alte persoane cu categorii profesionale diferite, care ar săvârși fapte similare și pentru care s-ar menține stare de arest.

Prima instanță a conchis reținând că, fată de acest moment procesual (dosarul fiind în faza de urmărire penală, iar ancheta nefiind încă finalizată) nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu atât din perspectiva posibilității ca inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât mai ales, din prisma temerii, panicii și neîncrederii induse părților implicate în cauză (martorul din lucrări precum și denunțătorul) în actul de justiție, chiar și în condițiile în care instanța, cu ocazia punerii în libertate sub control judiciar, ar interzice inculpatului să ia legătura cu persoanele anterior menționate.

Împotriva încheierii din 9 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.G., solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate și, pe fond, în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru motivele reținute în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a înregistrat dosarul nr. 1113/44/2009, fixându-se prim termen pentru soluționarea recursului declarat de inculpat la 16 iulie 2009, prilej cu care acesta a evocat argumentele expuse anterior, în fața instanței de fond, pentru a susține solicitarea de înlăturarea a măsurii arestării preventive și de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: La data de 20 iunie 2009, prin încheierea din aceeași dată, la propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, Curtea de Apel Galați, secția penală, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.G. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20 iunie 2009 până la 18 iulie 2009, emițând, totodată, mandatul de arestare preventivă nr.1/U din 20 iunie 2009, întrucât a constat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracțiunile de: luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu ref. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de folosire în mod direct a informațiilor ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, că acesta se afla în situația prev. de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul D.G., în calitate de ofițer cu grad de inspector de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Galați, a pretins și primit sume de bani, în mai multe rânduri, de la martorul denunțător T.S., pentru a soluționa favorabil o sesizare făcută de acesta cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt, în scopul recuperării de către denunțător a unei părți din bunurile sustrase, fiind surprins în flagrant la data de 19 iunie 2009, primind suma de 1000 Euro și că, în aceeași calitate, a folosit în mod direct informații obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu, ce nu erau destinate publicității, în scopul recuperării unor bunuri sustrase de la martorul denunțător T.S.

Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracțională relativ scurtă aprilie - iunie 2009, precum și la caracterul continuat al activității ilegale desfășurată de inculpat, ce făcea parte din organele autorității statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, prima instanță a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să aplice legea, ofițer de poliție, și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranță în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție.

Justețea aprecierilor primei instanțe rezidă în aceea că deși a luat în considerare elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activității infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care acesta a acționat, caracterului continuat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum și prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. De asemenea, corect s-a analizat de către prima instanță incidența dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) și (2) și prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul D.G., respingând-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzațiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă, precum și la ansamblul probator deja administrat în speță, inculpatului, deși are vocația liberării provizorii sub control judiciar, fiindu-i corect menținută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală. De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art.5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 27 de zile nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în faza finalizării urmăririi penale. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul. De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care acesta a fost cercetat și, probabil, urmează a fi dedus judecății, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului D.G., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Prin urmare, în mod corect, a fost menținută starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, sancționate atât de Codul penal, cât și prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 C. proc.

pen. Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc. pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate nu-și găsește incidența în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1113/44/2009. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1113/44/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2009.