ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2959/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 septembrie 2009 pronunțată în dosarul penal nr. 1254/44/2009, Curtea de Apel Galați, în baza prevederilor art. 300 2 C. proc. pen., în referire la art. 160 b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului D.G. a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și a menținut-o. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. S-a reținut că din analiza temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive rezultă că acestea se mențin și în prezent și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Din probele administrate rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind deci îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 raportat la art. 143 C. proc. pen. Instanța a reținut atitudinea inculpatului de obstrucționare a procesului penal, ca și calitatea acestuia de inspector de poliție, împrejurări care, în contextul faptelor pretins comise, sunt de natură a justifica privarea de libertate așa încât să nu fie pusă în discuție încrederea societății cu privire la înfăptuirea justiției în astfel de cauze. Privitor la cererea de liberare provizorie formulată de inculpat s-a arătat că aceasta este neîntemeiată, nefiind oportună admiterea sa.

Inculpatul a făcut parte din organele autorității statului chemate să vegheze la respectarea legii, calitate în care se reține și că ar fi săvârșit faptele de corupție pentru care a fost trimis în judecată; lăsarea în libertate a acestui inculpat ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de neîncredere a opiniei publice în înfăptuirea corectă a actului de justiție, precum și un puternic sentiment de insecuritate socială. Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a respins cererea acestuia de liberare provizorie. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.G., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a susținut că instanța a analizat alte motive decât cele la care o obligau dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la menținerea arestării inculpatului. Hotărârea a analizat doar condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului. S-a arătat că în mod greșit instanța a apreciat că punerea în libertate a inculpatului ar fi inoportună; acesta nu se află în situația de a influența martorii sau modul de administrare a mijloacelor de probă, toate momentele procedurale importante fiind deja depășite. S-a mai învederat că recurentul inculpat este ofițer de poliție cu o carieră de 15 ani și are o familie cu doi copii mici care îi necesită prezență în stare de libertate.

Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Inculpatul D.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 84/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Galați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) în referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de ofițer de poliție la Poliția municipiului Galați – Secția 1 Poliție, în perioada aprilie – 19 iunie 2009, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în înțelegere cu inculpatul A.N., despre care se spune că era informatorul său, a pretins direct sau prin intermediul informatorului de la martorul denunțător T.S.P.

suma de 21.500 euro și un teren situat în comuna Vânători, județul Galați, primind în mod efectiv suma de 1150 euro, iar la data de 19 iunie 2009, a fost surprins în flagrant în timp ce a remis suma de 1000 de euro inculpatului A.N. pentru ca acesta să îi comunice și să îl ajute în recuperarea unui ceas marca P.P. care fusese sustras martorului denunțător T.S.P. Inculpatul a fost arestat, la data de 20 iunie 2009, măsura preventivă fiind menținută de instanță prin încheierea din 13 august 2009. Menținerea măsurii arestării preventive este justificată și în prezent prin constanța temeiurilor care au stat la baza luării ei și care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Instanța de fond a analizat existența acestor temeiuri și a justificat necesitatea menținerii privării de libertate a inculpatului.

Punerea acestuia în libertate nu este întemeiată și oportună dat fiind pericolul concret pe care persoana inculpatului, inspector de poliție, persoană încărcată cu autoritatea conferită de lege de a veghea la respectarea acesteia și având atribuții de sancționare a celor care o încalcă sau de aducere a lor în fața justiției, îl reprezintă pentru societate prin natura faptelor ce îi sunt imputate, modul de săvârșire a acestora, prin implicarea altor personaje, rolul și calitatea acestora, foloasele pretins dobândite; opinia publică este în pericol de a suferi o tulburare și o stare de nesiguranță socială într-o atare împrejurare, astfel că menținerea detenției provizorii este justificată, fiind motivată în fapt și în drept.

În mod întemeiat s-a reținut că în cauză nu există aspecte de depășire a termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, având în vedere modul de derulare a procesului penal până în prezent. Cât privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că instanța a dispus respingerea acesteia în mod întemeiat. Instituția liberării provizorii sub control judiciar constituie p facultate aflată la dispoziția instanței și de care inculpatul poate beneficia, în condițiile realizării anumitor cerințe, dar acordarea ei nu constituie un drept, de plano, ci doar o posibilitate îngrădită de existența și îndeplinirea acestor cerințe.

Instanța de fond a motivat inoportunitatea admiterii cererii tocmai prin neîndeplinirea condițiilor legale, arătând că, în contextul faptelor ce sunt reținute în sarcina inculpatului, a persoanelor implicate și a calității acestora, a atitudinii procesuale adoptate, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., tocmai pentru a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte fapte penale, să tergiverseze cercetarea judecătorească, să influențeze declarațiile unor martori sau să zădărnicească aflarea adevărului. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului D.G., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 10 septembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1254/44/2009. Obligă recurentul inculpat la 210 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2009.