ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2009

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 11 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins cererile de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive și cererile de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, formulate de inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.U., în valoare de 25 lei se avansează din fondul M.J. S -a menținut arestarea preventivă a inculpaților M.A.G., C.D.I. și B.U. S-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constatat că arestarea preventivă a inculpatului nu a încetat de drept, întrucât instanța supremă prin Decizia nr. 2683 din 22 iulie 2009 a menținut starea de arest a inculpaților, dată de la care s-a apreciat că se calculează intervalul de 60 zile prevăzut de art. 160 b C. proc. pen. În ceea ce privește arestarea preventivă a inculpaților s-a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia nu s-au schimbat, mai mult a intervenit un nou temei (art. 148 lit. b)) ce impune menținerea arestării preventive. Instanța de fond a considerat că cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, cât și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G., sunt nefondate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U., solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii, constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive, punerea în libertate, iar în subsidiar, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate, precum și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G. Concluziile apărătorilor inculpaților, ale reprezentantului Ministerului Public, cât și ultimul cuvânt al inculpaților au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constată legală și temeinică încheierea recurată, pentru următoarele considerente : În speța dedusă judecății Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. din 22 mai 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților: M.A.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; B.U. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență că, la data de 16 aprilie 2009 martorul A.D.A.M. a formulat un denunț la D.N.A. sesizând faptul că în perioada martie – aprilie 2009, doi ofițeri de poliție i-au solicitat, prin intermediul numitului „G.” suma de 30.000 Euro, pentru a soluționa favorabil un dosar în care denunțătorul ar fi fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost identificați ofițerii de poliție judiciară menționați în denunț, respectiv inspectorii principali M.A.G.

și C.D.I., ambii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – S.C.F.T.S.B., precum și persoana prin intermediul căreia s-au pretins banii, respectiv numitul B.U., zis „G."; astfel, denunțătorul A.D.A.M. i-a indicat pe susmenționații inculpați cu ocazia prezentărilor pentru recunoaștere după planșa foto ca fiind persoanele la care a făcut referire în denunțul formulat în data de 16 aprilie 2009 (vol. 2 filele 169-194). Cercetările au stabilit că ofițerii de poliție M.A.G. și C.D.I., ajutați de inculpatul B.U. au conceput un plan infracțional prin care, folosind autoritatea și experiența profesională acumulată de către ofițerii de poliție, în calitate de organ de cercetare specializat în domeniul investigării infracțiunilor de criminalitate organizată, să obțină în mod rapid o sumă de bani necuvenită.

În acest scop, ofițerii de poliție nu și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor și, după ce au efectuat față de martor și alți cetățeni străini verificări specifice activității informative, au stabilit să-i ceară martorului o sumă de bani pentru a dispune o soluție nelegală. Pe baza acestei situații de fapt s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați, conchizându-se în sensul că: - faptele săvârșite de inculpatul M.A.G. inspector principal de poliție în cadrul D.C.C.O.

- Brigada București – S.C.F.T.S.B., care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul C.D.I., suma de 30.000 euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.(acesta primind integral suma pretinsă) și, de asemenea, a întocmit un referat prin care se atesta, în fals, existența și propunerea de închidere a unei lucrări penale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură economică, să dispună o soluție nelegală; - fapta săvârșită de inculpatul C.D.I. inspector principal de poliție în cadrul D.C.C.O. - Brigada București, care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul M.A.G, suma de 30.000 euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.(acesta primind integral suma pretinsă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură economică, să dispună o soluție nelegală; - fapta săvârșită de inculpatul B.U., care, în perioada martie-aprilie 2009, i-a ajutat pe ofițerii de poliție judiciară M.A.G. și C.D.I. să pretindă de la martorul A.D.A.M. suma de 30.000 euro, pentru ca ofițerii de poliție să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să dispună o soluție nelegală, ca urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură economică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin sentința penală nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei penale privind pe inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, menținându-se starea de arest preventiv a celor trei inculpați. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., cât și cei trei inculpați (aceștia au criticat dispoziția instanței de menținere a stării de arest preventiv).

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 2683 din 22 iulie 2009 a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., a fost casată sentința și trimisă cauza la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății, fiind menținută și starea de arest a celor trei inculpați. Inculpații consideră că măsura arestării preventive a încetat, susținând că intervalul de 60 zile începe a curge de la data de 11 iunie 2009, data sentinței de restituire a cauzei la procuror, menținerea arestării preventive dispusă de instanța supremă fiind rezultatul controlului judiciar asupra dispozițiilor de menținere a măsurii preventive dată de judecătorul fondului la 11 iunie 2009, astfel încât la 10 august 2009 arestarea preventivă ar fi încetat de drept.

Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 141 C. proc. pen. constată că pe acest aspect recursul este inadmisibil. Conform art. 141 alin. (1) C. proc. pen. încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac, astfel încât prezentul recurs ce vizează constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive este inadmisibil. Chiar și în cazul în care s-ar face abstracție de dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. în cauză nu operează încetarea de drept a măsurii arestării preventive, verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a fost făcută cu respectarea termenelor prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală.

Data ultimei verificări a temeiniciei și legalității arestării preventive a inculpaților fiind cea din 22 iulie 2009 când instanța de recurs, în baza dispozițiilor art. 385 16 C. proc. pen. a examinat legalitatea și temeinicia acestei măsuri pronunțându-se în conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (3) C. proc. pen. Astfel, termenul de 60 de zile pentru o nouă verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive se calculează de la data deciziei instanței de recurs, iar nu de la data la care instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive. Argumentele aduse de apărare și susținerea tezei încetării de drept a măsurii arestării preventive au caracter speculativ și privesc instituția arestării preventive izolat, desprinsă de celelalte activități procesual-penale ce alcătuiesc faza judecății.

În ceea ce privește recursurile inculpaților privind menținerea arestării preventive a acestora, Înalta Curte le consideră nefondate pentru următoarele considerente : Potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate. De la această regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O.

se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate șl cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia". În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Dispunerea măsurii arestării preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea șl temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților respectiv, infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, acestea fiind deosebit de grave. În cauză există probe că inculpații au săvârșit fapte de natură penală, care prin natura lor și modul în care au fost săvârșite, duc la concluzia existenței pericolului pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpaților ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală. Pericolul social potențial se apreciază în raport de reacția opiniei publice față de rezonanța faptelor comise.

Faptele săvârșite de către inculpați sunt de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice, precum și sentimentul de încredere în buna credință a celor desemnați să aplice și să respecte legea, în calitate de reprezentanți ai M.A.I., astfel încât punerea lor în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție. În privința circumstanțelor personale ale inculpaților, în mod evident favorabile (lipsa antecedentelor penale, studiile, proveniența din familii organizate, existența copiilor) Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi evaluate sub aspectul măsurilor preventive decât în contextul gravității concrete a faptelor și a scopului urmărit prin luarea unor astfel de măsuri, după cum prevăd dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc.

pen. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică este actual și persistent, Curtea de Apel București, secția a II-a penală reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara/localitatea, formulate de către inculpați, acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: Conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza arestării preventive se mențin (art. 143 și 148 lit. f) C. proc.

pen.), neintervenind elemente noi de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar menținerea stării de arest se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați. Caracterizările bune, situația familială solidă – nu sunt motive suficiente pentru înlocuirea măsurii arestării preventive. Pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat de calitatea specială a inculpaților – ofițeri de poliție – care aveau atribuții potrivit statutului lor privind respectarea legii și identificarea faptelor prevăzute de legea penală prin funcțiile deținute ce implicau exercițiul autorității de stat.

Având în vedere dispozițiile art. 141 C. proc. pen. recursurile inculpaților ce vizează această cerere sunt inadmisibile. Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G., Înalta Curte constată că există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, fapt ce conduce la respingerea în mod justificat a cererii inculpatului. În ceea ce privește durata arestării preventive a inculpaților, ținând seama de complexitatea cauzei dată de natura și gravitatea infracțiunilor, felul, natura și diversitatea probelor, aceasta are influență directă asupra duratei de soluționare, astfel încât nu s-a încălcat dreptul inculpaților la judecată într-un termen rezonabil.

Din examinarea din oficiu a încheierii atacate nu se constată existența vreunui motiv de nelegalitate sau netemeinicie, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de inculpați se mențin și în prezent, justificând menținerea acesteia. Față de cele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile inculpaților privind menținerea arestării preventive și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G. și conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., ca inadmisibile recursurile ce vizează încetarea de drept a măsurii arestării preventive și de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. împotriva încheierii din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4682.2/2/2009, privind menținerea arestării preventive a inculpaților și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.A.G. și ca inadmisibile recursurile ce vizează încetarea de drept a măsurii arestării preventive și de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2009.