ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 septembrie 2009 Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au

respins cererile de constatare a încetării de drept a măsurii arestării

preventive și cererile de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu

părăsi localitatea de domiciliu, formulate de inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpatul B.U., în valoare de 25 lei se avansează

din fondul M.J.

S

-a menținut arestarea

preventivă a inculpaților M.A.G., C.D.I. și B.U.

S-a respins cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a constatat că arestarea preventivă a inculpatului nu

a încetat de drept, întrucât instanța supremă prin Decizia nr. 2683 din 22

iulie 2009 a menținut starea de arest a inculpaților, dată de la care s-a

apreciat că se calculează intervalul de 60 zile prevăzut de art. 160

b

C. proc. pen.

În ceea ce privește

arestarea preventivă a inculpaților s-a considerat că temeiurile avute în

vedere la luarea acesteia nu s-au schimbat, mai mult a intervenit un nou temei

(art. 148 lit. b)) ce impune menținerea arestării preventive.

Instanța de fond a

considerat că cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură

neprivativă de libertate, cât și cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul M.A.G., sunt nefondate, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri

au declarat recurs inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U., solicitând admiterea

recursurilor, casarea încheierii, constatarea încetării de drept a măsurii

arestării preventive, punerea în libertate, iar în subsidiar, revocarea măsurii

arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de

libertate, precum și admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul M.A.G.

Concluziile apărătorilor

inculpaților, ale reprezentantului Ministerului Public, cât și ultimul cuvânt

al inculpaților au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând

încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, constată legală și temeinică încheierea recurată,

pentru următoarele considerente :

În speța dedusă judecății

Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. din 22 mai 2009, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților: M.A.G., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.; C.D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.

254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; B.U. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254

alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin actul de sesizare s-a

reținut, în esență că, la data de 16 aprilie 2009 martorul A.D.A.M. a formulat

un denunț la D.N.A. sesizând faptul că în perioada martie – aprilie 2009, doi

ofițeri de poliție i-au solicitat, prin intermediul numitului „G.” suma de

30.000 Euro, pentru a soluționa favorabil un dosar în care denunțătorul ar fi

fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. Ca urmare a verificărilor

efectuate, au fost identificați ofițerii de poliție judiciară menționați în

denunț, respectiv inspectorii principali M.A.G. și C.D.I., ambii din cadrul

Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – S.C.F.T.S.B.,

precum și persoana prin intermediul căreia s-au pretins banii, respectiv

numitul B.U., zis „G."; astfel, denunțătorul A.D.A.M. i-a indicat pe

susmenționații inculpați cu ocazia prezentărilor pentru recunoaștere după

planșa foto ca fiind persoanele la care a făcut referire în denunțul formulat

în data de 16 aprilie 2009 (vol. 2 filele 169-194).

Cercetările au stabilit că ofițerii

de poliție M.A.G. și C.D.I., ajutați de inculpatul B.U. au conceput un plan

infracțional prin care, folosind autoritatea și experiența profesională

acumulată de către ofițerii de poliție, în calitate de organ de cercetare

specializat în domeniul investigării infracțiunilor de criminalitate

organizată, să obțină în mod rapid o sumă de bani necuvenită. În acest scop,

ofițerii de poliție nu și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu în

ceea ce privește culegerea de informații pentru prevenirea și descoperirea

infracțiunilor și, după ce au efectuat față de martor și alți cetățeni străini

verificări specifice activității informative, au stabilit să-i ceară martorului

o sumă de bani pentru a dispune o soluție nelegală.

Pe baza acestei situații de

fapt s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați, conchizându-se

în sensul că:

- faptele săvârșite de

inculpatul M.A.G. inspector principal de poliție în cadrul D.C.C.O. - Brigada

București – S.C.F.T.S.B., care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în

exercitarea atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește culegerea de

informații pentru cunoașterea, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, a

pretins, împreună cu inculpatul C.D.I., suma de 30.000 euro de la numitul A.D.A.M.,

prin intermediul inculpatului B.U.(acesta primind integral suma pretinsă) și,

de asemenea, a întocmit un referat prin care se atesta, în fals, existența și

propunerea de închidere a unei lucrări penale, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis

martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca

urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în

ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de

natură economică, să dispună o soluție nelegală;

- fapta săvârșită de

inculpatul C.D.I. inspector principal de poliție în cadrul D.C.C.O. - Brigada București,

care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuțiilor de

serviciu în ceea ce privește culegerea de informații pentru cunoașterea,

prevenirea și descoperirea infracțiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul

M.A.G, suma de 30.000 euro

de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.(acesta primind

integral suma pretinsă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000. În schimbul banilor pretinși și primiți, ofițerii de poliție au promis

martorului A.D.A.M. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, ca

urmare a verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în

ceea ce privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de

natură economică, să dispună o soluție nelegală;

- fapta săvârșită de

inculpatul B.U., care, în perioada martie-aprilie 2009, i-a ajutat pe ofițerii

de poliție judiciară M.A.G. și C.D.I. să pretindă de la martorul A.D.A.M. suma

de 30.000 euro, pentru ca ofițerii de poliție să nu-și îndeplinească

atribuțiile de serviciu și să dispună o soluție nelegală, ca urmare a

verificărilor efectuate față de martor și alți cetățeni străini în ceea ce

privește posibila săvârșire de către aceștia a unor infracțiuni de natură

economică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.

26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 160

din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a dispus în baza art. 300 alin. (2) C. proc.

pen. restituirea cauzei penale privind pe inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. la

procuror în vederea refacerii actului de sesizare, menținându-se starea de

arest preventiv a celor trei inculpați.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A., cât și cei trei inculpați (aceștia au criticat dispoziția

instanței de menținere a stării de arest preventiv).

Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia penală nr. 2683 din 22 iulie 2009 a fost admis recursul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., a fost

casată sentința și trimisă cauza la Curtea de Apel București pentru continuarea

judecății, fiind menținută și starea de arest a celor trei inculpați.

Inculpații consideră că

măsura arestării preventive a încetat, susținând că intervalul de 60 zile

începe a curge de la data de 11 iunie 2009, data sentinței de restituire a

cauzei la procuror, menținerea arestării preventive dispusă de instanța supremă

fiind rezultatul controlului judiciar asupra dispozițiilor de menținere a

măsurii preventive dată de judecătorul fondului la 11 iunie 2009, astfel încât la

10 august 2009 arestarea preventivă ar fi încetat de drept.

Înalta Curte în raport de

dispozițiile art. 141 C. proc. pen. constată că pe acest aspect recursul este

inadmisibil.

Conform art. 141 alin. (1) C.

proc. pen. încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se respinge

cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii arestării

preventive nu este supusă nici unei căi de atac, astfel încât prezentul recurs

ce vizează constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive este

inadmisibil.

Chiar și în cazul în care

s-ar face abstracție de dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. în cauză

nu operează încetarea de drept a măsurii arestării preventive, verificarea legalității

și temeiniciei arestării preventive a fost făcută cu respectarea termenelor prevăzute

de dispozițiile Codului de procedură penală. Data ultimei verificări a

temeiniciei și legalității arestării preventive a inculpaților fiind cea din 22

iulie 2009 când instanța de recurs, în baza dispozițiilor art. 385

16

C. proc. pen. a examinat legalitatea și temeinicia acestei măsuri

pronunțându-se în conformitate cu dispozițiile art. 385

17

alin. (3) C.

proc. pen.

Astfel, termenul de 60 de

zile pentru o nouă verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive

se calculează de la data deciziei instanței de recurs, iar nu de la data la

care instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive.

Argumentele aduse de apărare

și susținerea tezei încetării de drept a măsurii arestării preventive au

caracter speculativ și privesc instituția arestării preventive izolat,

desprinsă de celelalte activități procesual-penale ce alcătuiesc faza

judecății.

În ceea ce privește

recursurile inculpaților privind menținerea arestării preventive a acestora,

Înalta Curte le consideră nefondate pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 5 din C.E.D.O.

și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de

libertate. De la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

În art. 5 parag. 1 lit. c)

din C.E.D.O. se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit

de libertate șl cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în

fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se

crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă

după săvârșirea acesteia".

În raport de aceste

reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se

realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația

fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii

prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Dispunerea măsurii arestării

preventive, cât și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea

dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea șl temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum rezultă

din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că

temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a

inculpaților respectiv, infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind

sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în

vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății,

acestea fiind deosebit de grave.

În cauză există probe că

inculpații au săvârșit fapte de natură penală, care prin natura lor și modul în

care au fost săvârșite, duc la concluzia existenței pericolului pentru ordinea

publică.

Lăsarea în libertate a

inculpaților ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală.

Pericolul social potențial

se apreciază în raport de reacția opiniei publice față de rezonanța faptelor

comise.

Faptele săvârșite de către

inculpați sunt de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor

publice, precum și sentimentul de încredere în buna credință a celor desemnați

să aplice și să respecte legea, în calitate de reprezentanți ai M.A.I., astfel

încât punerea lor în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate

socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ

asupra finalității actului de justiție.

În privința circumstanțelor

personale ale inculpaților, în mod evident favorabile (lipsa antecedentelor

penale, studiile, proveniența din familii organizate, existența copiilor)

Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi evaluate sub aspectul măsurilor

preventive decât în contextul gravității concrete a faptelor și a scopului

urmărit prin luarea unor astfel de măsuri, după cum prevăd dispozițiile art. 136

alin. (8) C. proc. pen.

În speță, Înalta Curte

constată că pericolul concret pentru ordinea publică este actual și persistent,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală reținând corect că nu s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Cu privire la cererile de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi

țara/localitatea, formulate de către inculpați, acestea sunt neîntemeiate

pentru următoarele considerente:

Conform art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când s-au

schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Având în vedere susținerile

anterioare, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza arestării

preventive se mențin (art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.), neintervenind

elemente noi de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a

inculpaților nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar menținerea

stării de arest se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în

raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații sunt

cercetați.

Caracterizările bune,

situația familială solidă – nu sunt motive suficiente pentru înlocuirea măsurii

arestării preventive.

Pericolul concret pentru

ordinea publică este reprezentat de calitatea specială a inculpaților – ofițeri

de poliție – care aveau atribuții potrivit statutului lor privind respectarea

legii și identificarea faptelor prevăzute de legea penală prin funcțiile deținute

ce implicau exercițiul autorității de stat.

Având în vedere dispozițiile

art. 141 C. proc. pen. recursurile inculpaților ce vizează această cerere sunt

inadmisibile.

Analizând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G., Înalta

Curte constată că există date din care rezultă că inculpatul va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, fapt ce

conduce la respingerea în mod justificat a cererii inculpatului.

În ceea ce privește durata

arestării preventive a inculpaților, ținând seama de complexitatea cauzei dată

de natura și gravitatea infracțiunilor, felul, natura și diversitatea probelor,

aceasta are influență directă asupra duratei de soluționare, astfel încât nu

s-a încălcat dreptul inculpaților la judecată într-un termen rezonabil.

Din examinarea din oficiu a

încheierii atacate nu se constată existența vreunui motiv de nelegalitate sau

netemeinicie, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de

inculpați se mențin și în prezent, justificând menținerea acesteia.

Față de cele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondate recursurile inculpaților privind menținerea arestării preventive și

respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul M.A.G. și conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

ca inadmisibile recursurile ce vizează încetarea de drept a măsurii arestării

preventive și de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi

localitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.A.G., C.D.I. și B.U. împotriva încheierii din 11 septembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4682.2/2/2009, privind menținerea arestării

preventive a inculpaților și respingerea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, formulată de inculpatul M.A.G. și ca inadmisibile recursurile

ce vizează încetarea de drept a măsurii arestării preventive și de înlocuire a

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie

2009.