ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6258/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 10 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale din 12 iunie 2002 pronunțată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, în dosarul nr. 2099/P/2001, cu privire la făptuitorii D.N. (subcomisar de poliție) și B.C. (agent șef principal), privind infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 C. pen. Petentul i-a reclamat pe cei doi polițiști pentru faptul că în ziua de 30 aprilie 2001, l-au reținut nelegal pe stradă, i-au pus cătușele și l-au bătut, acuzându-l de comiterea unor infracțiuni de furt și violare de domiciliu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarațiile martorilor audiați la Parchetul Militar, cele ale făptuitorilor și ale petentului sunt contradictorii, că petentul nu s-a prezentat la medicul – legist, pentru a constatat leziunile pretins produse de făptuitori, astfel că nu se poate stabili cu certitudine comiterea infracțiunii de cercetare abuzivă și arestare nelegală, iar dubiul profită făptuitorilor. Drept urmare, instanța a apreciat că rezoluția atacată, întemeiată pe dispozițiile art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică, astfel că plângerea petentului împotriva acesteia, este neîntemeiată. În termen legal, petentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei, spre rejudecare la Curtea de Apel Tg.

Mureș, fiind necesară administrarea de probe, pentru a se stabili cu certitudine vinovăția făptuitorilor, intimați și a se înlătura dubiul cu privire la existența faptelor reclamate. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului pe baza cărora s-a pronunțat hotărârea atacată, Curtea constată următoarele: Petentul A.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu și două infracțiuni de furt, pretins comise la 26 aprilie 2001 și respectiv 30 aprilie 2001 împotriva părții vătămate N.I. Prin sentința penală nr. 144 din 4 iunie 2003, Judecătoria Luduș a achitat pe inculpat pentru toate infracțiunile în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) și d) C. proc.

pen. Hotărârea a fost menținută prin decizia penală nr. 586 din 28 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Mureș, care motivează că organele de cercetare penală au nesocotit dispozițiile procedurale atunci când au efectuat percheziția domiciliară în locuința inculpatului și au luat declarații unor martori, înainte de începerea urmăririi penale, fără a întocmi proces – verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare, iar din probele administrate după începerea urmăririi penale, nu se poate fundamenta vinovăția inculpatului. Ambele hotărâri au fost însă casate prin decizia penală nr. 53/ R din 30 ianuarie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, ca urmare recursului formulat de parchet, restituindu-se cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru reluarea cercetărilor penale.

Instanța de casare, a reținut, cu autoritate de lucru judecat că cercetările penale sunt incomplete, și se impune reluarea lor, cu respectarea dispozițiilor art. 202 C. proc. pen., în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Or, atâta timp cât cercetările penale privind vinovăția petentului nu sunt finalizate, efectuarea altor cercetări paralele, de către Curtea de Apel Tg. Mureș, astfel cum se solicită prin recursul de față împotriva persoanelor care au efectuat actele de procedură nu este posibilă. De altfel, art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., limitează mijloacele de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, la lucrările și materialul din dosarul cauzei și la înscrisuri noi.

Toate acestea au fost avute în vedere de Curtea de Apel Tg. Mureș, cu ocazia soluționării plângerii, așa încât restituirea cauzei de față, la aceiași instanță nu se impune. Cum hotărârea atacată, verificată sub toate aspectele, este legală și temeinică, Curtea urmează a menține, respingând, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat împotriva acestuia. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 56 din 10 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș. Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2004.