ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2006

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2000 reclamanții D.I., M.S., B.I., B.S. și M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C.D.D. SRL Buzău, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea H.A.G.A. adoptate la data de 30 martie 2000, precum și anularea actului adițional din 12 octombrie 2000. În al doilea ciclu procesual, în fond după casare, prin sentința nr. 1386 din 16 iulie 2002 Tribunalul Buzău a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârilor menționate în petit și a actelor subsecvente acestora, respectiv actul adițional autentificat la 12 octombrie 2000. Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței astfel pronunțate că hotărârile contestate au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor art. 117 și art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, cu referire la publicarea convocării A.G.A.

și a ordinii de zi. Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâta SC C.D.D. SRL Buzău, iar prin decizia nr. 3150 din 18 octombrie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială a admis recursul, a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată. Împotriva acestei din urmă decizii, P.G.P. de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, art. II alin. (3) din O.G. nr. 58/2003 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 1213 din 25 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a respins recursul în anulare, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1) C. proc. civ., susținând că soluționarea recursului în anulare s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare. În acest sens, contestatorii au susținut că pentru termenul din 25 martie 2004, data soluționării cauzei, nu au fost citați, în condițiile în care termenul a fost preschimbat de la 31 martie 2004, instanța încălcând astfel dispozițiile art. 153 C. proc. civ. ce impun obligativitatea citării părților în cazul preschimbării termenului de judecată. Prin decizia nr. 1195 din 22 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a admis contestația în anulare și a dispus anularea deciziei nr. 1213 din 25 martie 2004, stabilind termen pentru rejudecarea recursului în anulare.

Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 9 iunie 2005, pârâta a formulat o nouă contestație în anulare în temeiul art. 317 alin. (1) C. proc. civ. Contestatorii au susținut că hotărârea contestată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la citare. Se susține că, atât contestatorii cât și instanța aveau la cunoștință împrejurarea că societatea pârâtă este în cursul procedurii de faliment și are desemnat lichidator judiciar SC I.E.C. SRL, lichidator ce nu a fost citat în tot cursul judecății contestației în anulare. Așa fiind, hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate și se impune anularea acesteia și fixarea unui termen pentru rejudecarea pricinii. Prin întâmpinare, intimații – reclamanți au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Contestația în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea contestată de către pârâtă, din punct de vedere procedural, deși are caracterul irevocabil impus de cerințele exprese ale dispozițiilor art. 317 teza I, nu îndeplinește cerințele ale aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs.

Intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar, pe cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În același sens sunt și dispozițiile art. 318 C. proc. civ. ce fac trimitere expresă la hotărârile instanțelor de recurs. Așadar, motivele invocate de contestatori nu se subscriu textului legal sus citat, fiind în legătură cu o hotărâre pronunțată într-o cale de retractare și nu cea specifică unei căi devolutive sau de reformare. În speță, inadmisibilitatea căii de atac derivă și din lipsa interesului în promovarea unei astfel de cereri, având în vedere soluția pronunțată în prima contestație, contestatoarea nefiind prejudiciată în nici un fel în interesele sale.

Pe de altă parte, nici condiția impusă de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestația în anulare, în condițiile în care, textul legal invocat vizează o hotărâre ce soluționează fondul cauzei în apel sau recurs. Ori, hotărârea contestată a anulat o decizie prin care Înalta Curte a respins recursul în anulare promovat de P.G.P. și, a fixat termenul pentru rejudecarea acestuia. Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunțată în contestație în anulare ar fi supusă unei noi contestații în anulare, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 321 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice nefirești pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Se constată așadar, că cererea nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege. Ori, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. În consecință, pentru considerentele ce preced, și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de pârâta SC C.D.D. SRL prin lichidator judiciar SC I.E.C. SRL, împotriva deciziei nr. 1195 din 22 februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2006.