ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta B.I.L., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Buzău, solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 71 din 23 aprilie 2005, pentru nerespectarea dreptului acționarilor la informare. Tribunalul Buzău, prin sentința 92 din 16 februarie 2006, a respins acțiunea, ca tardiv introdusă, reținând că publicarea în M. Of. s-a realizat la 15 noiembrie 2005 iar acțiunea în anulare a fost intentată la 13 decembrie 2005. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia 117 din 4 mai 2006, a admis apelul declarat de reclamantă și a desființat sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare, considerând acțiunea promovată în termenul prevăzut de lege față de momentul publicării hotărârii A.G.E.A.
în M. Of. 25 noiembrie 2005 și cel al promovării acțiunii 12 decembrie 2005. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, 101, 104 și 304 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel nu a luat în considerare apărările formulate, considerentele deciziei atacate necuprinzând motivele de înlăturarea întâmpinării, prin care s-a susținut tardivitatea introducerii acțiunii. Instanța de apel nu a ținut cont de termenul de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, termen care se împlinea în data de 10 decembrie 2005, când oficiile poștale funcționau cu program redus. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.
Prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 stabilesc termenul în care poate fi atacată în justiție o hotărâre a adunării generale a acționarilor de 15 zile de la data publicării acesteia în M. Of. Art. 101 alin. (5) C. proc. civ., prevede că dacă termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zi de lucru următoare. Împrejurarea că Oficiul poștal nr. 11 București oferă anumite servicii și sâmbăta între orele 8 – 14, astfel cum recurentul a dovedit prin extrasul website-ul C.N. Poșta Română, nu îndreptățește la aprecierea deplinei funcționări a serviciilor de poștă, în această perioadă. Reclamanta nu era obligată să folosească mijloacele speciale de comunicare, puse la dispoziție de oficiul poștal, iar serviciul de expediere utilizat în mod uzual, scrisoarea recomandată, prevăzut și în dispozițiile procedurale, era suspendat.
În privința nulității deciziei atacate, dispozițiile art. 261 C. proc. civ., stabilesc ca hotărârile judecătorești să cuprindă printre altele motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Apărărilor formulate de pârâtă în apel, instanța i-a răspuns invocând prevederile art. 101 și 104 C. proc. civ., așa încât, deși eliptică, nu se poate considera nemotivată decizia atacată. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 117 din 4 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA Buzău împotriva deciziei nr. 117 din 4 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată a în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.