ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 1717 din 5 iulie 2006 pe rolul Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, reclamanții M.G., Z.G. și SC G.S.G. I.T. SRL Buzău prin procurator A.P. au chemat în judecată pe pârâții C.C. și P.I.S., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 9 iunie 2005 la B.N.P. V.V., privind imobilul compus din teren în suprafață de 2.010,24 mp, situat în Buzău, înscris în C.F. , având nr. cadastral. Totodată, au solicitat repunerea în situația anterioară și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a susținut că reclamanții nu și-au dat consimțământul la încheierea contractului, că administratorul P.I.S.
și-a depășit mandatul, că prețul vânzării a fost neserios și că respectivul contract are și o cauză ilicită. Prin sentința nr. 533 din 12 martie 2008 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, a fost admisă acțiunea reclamanților , s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 9 iunie 2005 la B.N.P. V.V. din Buzău, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și au fost obligați pârâții la 5.145,5 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reprezentantul SC G.S.G. I.T. SRL pârâtul P.I.S., nu avea împuternicirea A.G.A. pentru a semna acest contract, având în vedere că procesul verbal din 28 ianuarie 2005 al A.G.A.
a SC G.S.G. I.T. SRL nu a fost semnat și de către reclamanții M.G. și Z.G. S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 2744/2006 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 1717/2006, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost anulată A.G.E.A. din 27 ianuarie 2005 și procesul verbal aferent, precum și că din cuprinsul rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău rezultă că pârâtul P.I.S. nu a fost împuternicit să efectueze acte de dispoziție. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P.I.S. și C.C. Prin Decizia nr. 23 din 7 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare, pe fond, la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul P.I.S. nu a fost legal citat în fața primei instanțe. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții iar prin Decizia nr. 343 din 29 ianuarie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza la aceeași instanță, spre rejudecarea apelului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că în mod legal prima instanță a dispus citarea prin publicitate, după ce nu s-a reușit îndeplinirea procedurii la cele două domicilii indicate de reclamanți, dar și de pârâtul P.I.S. în contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat.
Prin Decizia nr. 61 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, au fost respinse excepțiile tardivității apelului și a insuficientei timbrări, au fost admise apelurile declarate de pârâții C.C. și P.I.S., a fost schimbată, în tot, sentința apelată, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți. Intimații reclamanți au fost obligați la câte 1.380 lei cheltuieli de judecată către pârâți. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Sentința a fost comunicată la 27 aprilie 2007, iar apelul a fost depus la 14 mai 2007, care era prima zi lucrătoare după împlinirea termenului legal. În ce privește timbrajul, s-a considerat că prin O.P.
din 8 decembrie 2006 s-a achitat atât taxa judiciară de timbru cât și timbrul judiciar. Pe fondul cauzei, s-a reținut că nulitatea hotărârii A.G.A. din 27 ianuarie 2005 nu atrage și nulitatea actului subsecvent. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990, care se aplică exclusiv societăților pe acțiuni, în cazul societăților cu răspundere limitată, cum este și cazul în speță, administratorul putând să dispună de bunurile societății, chiar dacă depășesc jumătate din valoarea patrimoniului societății. În ceea ce o privește pe pârâta C.C., aceasta a fost de bună credință la perfectarea respectivului contract, astfel că nu există nicio condiție de validitate a contractului care să nu fi fost respectată la încheierea lui.
În ce privește prețul, acesta nu este unul derizoriu, fiind similar celor practicate în acea perioadă pentru imobilele din zonă, nefăcându-se dovada relei-credințe a cumpărătoarei. Deasemenea, instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei cauze imorale sau a unei înțelegeri frauduloase între părțile contractante. În materie comercială, societatea nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține desființarea sau anularea unui act juridic bilateral și unde cumpărătorul a fost de bună credință. Dacă administratorul și-a depășit competențele și mandatul, acesta poate fi tras la răspundere potrivit legii comerciale și regulilor privind mandatul comercial. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care au adus următoarele critici deciziei recurate.
Decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării ei.
Hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 125 și 127 din Legea nr. 31/1990 precum și a actului constitutiv al societății. Potrivit actului constitutiv organul de conducere al societății este adunarea generală, administratorul neavând mandat, care să reprezinte voința societății, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere.
Nu există buna-credință a cumpărătoarei, deoarece fratele pârâtului Păunescu se afla în relații de concubinaj cu pârâta C.C., la data încheierii contractului, reaua-credință a acesteia rezultând și din celelalte dovezi existente la dosarul cauzei.
Instanța a reținut o situație de fapt greșită, în contradictoriu cu probele administrate în cauză. Pârâtul P.I.S. nu a avut procură specială pentru perfectarea contractului, acesta folosindu-se de procuri mai vechi care nu-i dădea dreptul de a face acte de dispoziție.
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a principiului anulării actului subsecvent, astfel că atâta timp cât procesul verbal din 27 ianuarie 2005 a fost anulat, trebuia anulat, implicit, și contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul litigiului.
Instanța de apel a încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil, prin admiterea apelurilor pârâților. Analizând lucrările dosarului, precum și criticile formulate de recurenți, prin raportare la decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele. 1. Prima critică nu poate fi reținută. Faptul că recurenții nu sunt de acord cu motivarea instanței de apel, nu înseamnă că decizia recurată nu este motivată sau că ar conține motive contradictorii, ci dimpotrivă, se constată de către instanța de recurs că decizia recurată este motivată coerent și explică în mod clar de ce a fost pronunțată soluția respectivă. 2. Instanța de apel nu a încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamanților ci dimpotrivă a asigurat toate garanțiile procesuale prevăzute de C. proc. civ., pentru ca reclamanții să-și susțină apărările lor. Faptul că instanța de apel a ajuns la o concluzie contrară celei dorită de reclamanți nu poate, în niciun fel, să conducă la concluzia că aceștia nu ar fi avut parte de un proces echitabil. 3. Criticile de la pct. 3 și 4 nu pot fi reținute, deoarece vizează netemeinicia hotărârii recurate, respectiv greșita interpretare a materialului probator existent la dosarul cauzei, însă pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 130/2008, astfel că o analiză pe fond a acestor critici, nu mai este posibilă în calea de atac, extraordinară, a recursului. 4. Nu se poate reține nici critica de la punctul 2, deoarece la aliniatul doi din cuprinsul art. 7 al actului constitutiv s-a prevăzut că societatea reclamantă va fi reprezentată și administrată, cu puteri depline, de către pârâtul P.I.S., or, dispozițiile privind aprobarea vânzării bunurilor ce depășesc jumătate din valoarea patrimoniului societății, se aplică doar la societățile pe acțiuni, nu și în cazul societăților cu răspundere limitată, cum e cazul societății reclamante. 5. Deși nici critica cu privire la anularea actului subsecvent nu este întemeiată, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu este subsecvent hotărârii A.G.A. din 27 ianuarie 2005 sau procesului-verbal din acea dată, administratorul unei societăți cu răspundere limitată putând încheia acte de dispoziție, cu toate acestea decizia recurată este afectată de nelegalitate, fiind pronunțată cu greșita aplicare a legii. Astfel, potrivit art. 305 C. proc. civ., în fața instanței de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor. La filele 40 - 48 din dosarul de recurs se află o copie a sentinței penale nr. 271 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 836/114/2007, prin care inculpatul P.I.S. (pârât în cauza de față) a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, dar prin care s-a dispus și desființarea contractului de vânzare-cumpărare din 9 iunie 2005 autentificat de B.N.P. V.V., care este tocmai contractul a cărui anulare se cere în acțiunea civilă de față. La filele 75 - 76 din dosarul de recurs se află o copie a minutei Deciziei penale nr. 132/A din 16 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în Dosarul nr. 836/114/2007 prin care s-a admis recursul părților civile și a fost condamnat inculpatul P.I.S. la 10 ani închisoare, și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței, deci inclusiv dispoziția de desființare a contractului din 9 iunie 2006, autentificat de B.N.P. V.V. Potrivit art. 22 C. proc. civ., hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței care judecă acțiunea civilă. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 304.9 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și la art. 22 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 61 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și va modifica această decizie în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 533 din 17 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În baza art. 274 C. proc. civ. pârâții vor fi obligați la 3.080 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.G., Z.G. și SC G.S.G. I.T. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 61 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții C.C. și P.I.S. împotriva sentinței nr. 533 din 12 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ . Obligă pârâții la plata sumei de 3.080 lei cheltuieli de judecată către reclamanți . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.