ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6690/2010

Asupra cauzei de față, constată urnntoavde:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 3962/105/2009, pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul

H.M.Z. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să se dispună obligarea

acestuia la plata sumei de 600.000 euro, câte 100.000 de euro pentru fiecare an

de detenție, cu titlu de daune morale și despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1689 din 13

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 3962/105/2009,

s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova, invocată

de reprezentantul Ministerului Public.

A fost declinată competența de soluționare

a cererii formulată de reclamantul H.M.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția

a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 51221/3/2009.

Prin sentința civilă nr. 210 din 16 februarie

2010, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și

s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul H.M.Z., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea

Tribunalului Prahova.

S-a constatat ivit conflictul negativ de

competență și s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

acestuia, cu următoarea motivare:

La termenul din 16 februarie 2010 tribunalul

a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe,

față de prevederile art. 4 alin. (4) Legea nr. 221/2009.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4

alin. (4) Legea nr. 221/2009, cererea întemeiată pe prevederile acestei legi este

de competența tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază

persoana interesată.

Cum reclamantul și-a ales domiciliul la

avocat Qinciu Viorel, în orașul Câmpina, jud. Prahova, competența de soluționare

revine Tribunalului Prahova, în circumscripția căruia domiciliază reprezentantul

reclamantului.

Față de prevederile art. 68 C. proc.

civ., tribunalul a apreciat că, în cauză, competența teritorială este determinată

de domiciliul procedural ales al reclamantului, întrucât intenția legiuitorului

a fost aceea de a evita eventualele cheltuieli de deplasare a părții, făcute în

vederea procesului.

Prin adoptarea Legii nr. 221/2009 în forma

în care a și fost publicată, legiuitorul român a urmărit să îi faciliteze reclamantului

judecarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 221/2009, printr-o soluționare

rapidă a acestora, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor

la îndemâna părții ce a formulat cererea, în speță, reclamantul prin reprezentantul

său judiciar ales.

Tribunalul, ținând seama de voința legiuitorului

la adoptarea Legii nr. 221/2009, a apreciat că revine Tribunalului Prahova competența

teritorială de soluționare a cauzei, motiv pentru care, a admis excepția de necompetență

teritorială a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal

învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență nit între două tribunale,

care nu se găsesc în drcunscripția aceleiași curți de apel - în conformitate cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ. - stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova,

pentru

considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul

H.M.Z. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnările

cu caracter politic pe care le-a suferit în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, respectiv suma de 600.000 euro, câte 100.000 euro pentru fiecare an de detenție,

cu titlu de daune morale și despăgubiri materiale.

Cererea astfel formulată își are temeiul

juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Potrivit art. 4 alin. (4) lege, competența

de soluționare a unei astfel de cereri, care este imprescriptibilă și scutită de

taxă judiciară de timbru, aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția

căruia domiciliază persoana interesată.

În speță, reclamantul și-a ales domiciliul

în orașul C., județul Prahova, la avocatul ales Qinciu Viorel.

Acesta fiind domiciliul procesual ales

al reclamantului (care domiciliază în Germania), Înalta Curte constată că cererea

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, este de competența tribunalului,

secția civilă, în circumscripția căruia și-a ales domiciliul reclamantul, fiind

pe deplin aplicabile dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (4) referitoare la

competența teritorială.

Așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul

București, Legea nr. 221/2009 fiind o lege specială cu un profund caracter reparatoriu,

legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate judecarea cererilor

formulate în temeiul acestei legi, printr-o soluționare rapidă a acestora, care

să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părții ce a

formulat cererea, în speță, reclamantul prin reprezentantul său judiciar ales.

Drept consecință, competența de soluționare

a cauzei va fi stabilită de instanța supremă, în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2010.