ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6690/2010

Asupra cauzei de față, constată urnntoavde: Prin cererea înregistrată sub nr. 3962/105/2009, pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul H.M.Z. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 600.000 euro, câte 100.000 de euro pentru fiecare an de detenție, cu titlu de daune morale și despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 1689 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 3962/105/2009, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova, invocată de reprezentantul Ministerului Public. A fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul H.M.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 51221/3/2009. Prin sentința civilă nr. 210 din 16 februarie 2010, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul H.M.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Prahova. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia, cu următoarea motivare: La termenul din 16 februarie 2010 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, față de prevederile art. 4 alin. (4) Legea nr. 221/2009.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) Legea nr. 221/2009, cererea întemeiată pe prevederile acestei legi este de competența tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cum reclamantul și-a ales domiciliul la avocat Qinciu Viorel, în orașul Câmpina, jud. Prahova, competența de soluționare revine Tribunalului Prahova, în circumscripția căruia domiciliază reprezentantul reclamantului. Față de prevederile art. 68 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că, în cauză, competența teritorială este determinată de domiciliul procedural ales al reclamantului, întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a evita eventualele cheltuieli de deplasare a părții, făcute în vederea procesului.

Prin adoptarea Legii nr. 221/2009 în forma în care a și fost publicată, legiuitorul român a urmărit să îi faciliteze reclamantului judecarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 221/2009, printr-o soluționare rapidă a acestora, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părții ce a formulat cererea, în speță, reclamantul prin reprezentantul său judiciar ales. Tribunalul, ținând seama de voința legiuitorului la adoptarea Legii nr. 221/2009, a apreciat că revine Tribunalului Prahova competența teritorială de soluționare a cauzei, motiv pentru care, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență nit între două tribunale, care nu se găsesc în drcunscripția aceleiași curți de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. - stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru considerentele ce succed: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul H.M.Z. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnările cu caracter politic pe care le-a suferit în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv suma de 600.000 euro, câte 100.000 euro pentru fiecare an de detenție, cu titlu de daune morale și despăgubiri materiale.

Cererea astfel formulată își are temeiul juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 4 alin. (4) lege, competența de soluționare a unei astfel de cereri, care este imprescriptibilă și scutită de taxă judiciară de timbru, aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. În speță, reclamantul și-a ales domiciliul în orașul C., județul Prahova, la avocatul ales Qinciu Viorel. Acesta fiind domiciliul procesual ales al reclamantului (care domiciliază în Germania), Înalta Curte constată că cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, este de competența tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia și-a ales domiciliul reclamantul, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (4) referitoare la competența teritorială.

Așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul București, Legea nr. 221/2009 fiind o lege specială cu un profund caracter reparatoriu, legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate judecarea cererilor formulate în temeiul acestei legi, printr-o soluționare rapidă a acestora, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părții ce a formulat cererea, în speță, reclamantul prin reprezentantul său judiciar ales. Drept consecință, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită de instanța supremă, în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2010.