ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1304/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1304/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

contestația introdusă la data de 21 iulie 2009, reclamantul R.I. a solicitat

anularea Deciziei nr. 826 din 18 iunie 2009 emisă de SC C.E.T. SA, reintegrarea

în funcția avută anterior și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor

egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat dacă nu era concediat.

A solicitat să se constate și

nulitatea absolută a art. 17 din Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1

din 22 ianuarie 2009 pentru nelegalitate. A susținut că aceasta a avut la baza

nota din 21 ianuarie 2009 care nu menționează nicio cauză reală a desființării

mai multor posturi din organigrama societății, au fost desființate 13 posturi

și înființate 24 de aceeași natură, în contradicție cu art. 65 lit. b) și art 8

alin. (1) C. muncii.

Prin sentința nr. 3747 din 17

noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6377795/2009 al Tribunalului Gorj,

secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă acțiunea

reclamantului în totalitate.

Prin Decizia nr. 6690 din 17 decembrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de

munca și asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de reclamantul R.I.,

a fost casată sentința și trimisă cauza la Tribunalul Gorj, secția comercială,

pentru judecare pe fond, reținându-se că în speță, competența de soluționare a

acțiunii aparține secției comerciale, a Tribunalului Gorj, întrucât raporturile

dintre reclamant și intimată s-au desfășurat în baza unui mandat comercial.

Prin sentința nr. 97 din 26 aprilie

2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1431/95/2011, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul R.I., s-a constatat nulitatea absolută

a Deciziei nr. 826 din 18 iunie 2009, emisă de pârâta SC C.E.T. SA; s-a respins

ca inadmisibilă cererea pentru constatarea nulității absolute a art. 17 din

Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1 din 22 ianuarie 2009; au fost

respinse capetele de cerere privind reîncadrarea în funcția avută anterior

Deciziei nr. 826/2009 și privind plata drepturilor bănești ce includ salariile

și celelalte drepturi aferente; s-a respins cererea cu privire la cheltuielile

de judecată și cererea de intervenție formulată de Federația Energetica, în

interesul reclamantului; s-a luat act că prin sentința nr. 40 din 22 februarie

2011, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, secția

comercială.

Împotriva sentințelor nr. 40 din 22

februarie 2011 și nr. 97 din 26 aprilie 2011 ambele pronunțate de

Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1431/95/2011, au formulat recurs reclamantul

R.I., intervenienta Federația Energetică București și pârâta SC C.E.T. SA.

Prin Decizia civila nr. 179 din 16

noiembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția a IlI-a civilă, a respins

apelurile reclamantului R.I. și intimatei Federația Energetică și a admis

apelul pârâtei SC C.E.T. SA, a schimbat sentința și a respins acțiunea

reclamantului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul R.I., solicitând în principal casarea

deciziei atacate și admiterea acțiunii, iar în subsidiar casarea și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare secției conflicte de muncă a Tribunalului

Gorj.

Prin Decizia nr. 567 din 07 februarie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.I.

Împotriva acestei decizii a formulat

la data de 12 decembrie 2013 cerere de revizuire reclamantul R.I., pe care a

înregistrat-o pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

sub nr. 5880/1/2013.

Cererea de revizuire a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 3, 7 teza I C. proc. civ., art. 324

alin. (1) pct. 1 raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

In motivarea cererii de revizuire se

arată, în esență, că, în speță, este incident motivul de revizuire reglementat

de art. 322 pct. 3 C. proc. civ., întrucât contractul de mandat constatat de

Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 379 din 16 noiembrie 2013 și menținut

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 567 din 07 februarie

2013 nu se află în ființă.

Se susține că prin Decizia nr. 2163

din 26 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație șî Justiție în

Dosarul nr. 3/54/2012 s-a constatat irevocabil că, între revizuent și intimata

SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Turceni au existat raporturi juridice

stabilite în baza unui contract individual de muncă și nu a unui contract de

mandat, astfel încât este evident că obiectul dedus pricinii, respectiv

contractul de mandat, nu se află în ființă.

De asemenea, se arată că un al doilea

motiv de revizuire este cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., decizia

atacată fiind contrară Deciziei nr. 2163 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, arătându-se că prin această ultimă hotărâre s-a dezlegat,

cu putere de lucru judecat, problema de drept privind raportul juridic al

revizuentului cu intimata SC C.E.O. SA -Sucursala Electrocentrale Turceni în

sensul că revizuentul a desfășurat activitatea de conducător al unui agent

economic în baza contractului individual de muncă, și nu relații comerciaie

stabilite prin contract de mandat.

Un al treilea motiv de revizuire îl

constituie art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținându-se

că, prin pronunțarea Deciziei nr. 567 din 07 februarie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a reținut că relațiile dintre revizuent și

intimată au fost relații comerciale stabilite prin contract de mandat, în

condițiile în care aceeași instanță, anterior, statuase, irevocabil, prin

Decizia nr. 2163 din 26 aprilie 2012, că între revizuent și intimată au fost

desfășurate relații juridice pe bază de contract individual de muncă, au fost

încălcate grav dreptul la apărare al subsemnatului, dar și la un proces

echitabil, așa cum este definit de art. 6 din Convenție.

Intimata SC C.E.O. SA - Sucursala

Electrocentrale Turceni a depus întâmpinare prin care a soiicitat respingerea

cererii de revizuire ca nefondată.

Cauza a fost suspendată la data de 27

iunie 2014, pentru lipsa părților, iar la 23 aprilie 2015 revizuentul a solicitat

repunerea cauzei pe rol și judecata în lipsă.

La termenul de judecată de astăzi, Înalta

Curte, în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc. civ., a dispus repunerea pe rol a

dosarului și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității și

admisibilității cererii de revizuire.

Analizând hotărârile invocate de

revizuent prin prisma prevederilor legale mai sus arătate, înalta Curte

constată eă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C.

proc. civ. nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, iar cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este tardiv

formulată, pentru considerentele ce succed:

Astfel, potrivit art. 322 alin. (1) C.

proc. civ., împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs se poate

exercita calea de atac a revizuirii numai atunci când, prin această hotărâre,

se evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât

cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor

dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din

ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, din analiza textului

legal citat rezultă că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de

o instanță de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă și anume, ca

prin decizia suspusă revizuirii să fi fost evocat fondul.

Hotărârile instanțelor de recurs care

evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând

cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, astfel

încât, consecutiv, se pronunță asupra cererilor ce au format cadrul obiectiv al

judecății în primă instanță; în consecință, nu pot face obiectul cererii de

revizuire deciziile prin recursul a fost respins sau a fost constatat nul, în

aceste ipoteze calea de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite formularea unei

cererii de revizuire și împotriva deciziilor pronunțate în recurs prin care nu

s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căilor de

atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este

prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.

În speță, cererea de revizuire a fost

formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, decizie

prin care recursul a fost respins ca nefondat.

Așa fiind, se constată că nu este

îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire,

condiție impusă de art. 322 C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea dată în

recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții

specifice reglementate de cazurile de revizuire invocate devine inutilă.

Pe de altă parte, motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când,

printr-o hotărâre cu o singură condamnare, debitorul a fost obligat să predea

un lucru cert și determinat care a pierit, scopul revizuentului fiind să obțină

contravaloarea lucrului pierit, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât,

hotărârea atacată nu obligă revizuentul la o prestație determinată.

Pentru aceste considerente, cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., va fi

respinsă ca inadmisibilă.

În ce privește cererea de revizuire

bazată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se rețin următoarele:

Căile de atac și termenele în care

acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică,

deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce

ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici

instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele

prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în

care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 324 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti,

în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea

hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs

după evocarea fondului, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță, din actele dosarului rezultă

că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depășit, întrucât

Decizia nr. 567/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a

cărei revizuire se cere, a fost pronunțată la data de 07 februarie 2013, iar

cererea de revizuire a fost formulată, potrivit rezoluției aplicată pe cerere,

la 12 decembrie 2013, cu încălcarea termenului legal enunțat.

Or, pentru cererea de revizuire a unei

hotărâri pronunțată de o instanță de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod

expres, prin dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., că termenul

de revizuire este de o lună și se va socoti de la pronunțarea hotărârii.

Legea sancționează cu decăderea

nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de

atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei cai de atac și neîndeplinirea

oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul

când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În speță, revizuentul a încălcat

prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu

depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat.

În ce privește motivul de recurs prin

care s-a invocat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, respectiv, dreptul la

apărare și la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că norma cuprinsă în

art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (cu privire la momentul la care începe

să curgă termenul pentru declanșarea cererii de revizuire - de fa pronunțarea

hotărârii în recurs), îndeplinește exigențele ce decurg din jurisprudența

C.E.D.O. prin care s-au analizat încălcări ale art. 6 parag. 1, din această

perspectivă.

Astfel, Curtea de la Strasbourg, a

stabilit că pentru a se reține că o ingerință este justificată ea trebuie să

fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o

societate democratică, ceea ce conduce la analiza raportului de

proporționalîtate între măsură cu scopul legitim urmărit, cerințe ce trebuie

îndeplinite cumulativ.

Cerința de a fi prevăzută de legea

internă, are în vedere accepțiunea materială, iar nu formală, iar pe de altă

parte, legea respectivă trebuie să fie accesibilă persoanei în cauză și să fie

previzibilă (spre ex: Cauza Laventes c. Letoniei, hot C.E.D.O. din 28 noiembrie

2002).

Art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., îndeplinește toate criteriile anterior precizate: fiind prevăzut de legea

internă (chiar având în vedere accepțiunea formală a sintagmei), este și accesibilă,

fiind cuprinsă într-un act normativ publicat (Cauza Kokkinakis c. Greciei, hot.

C.E.D.O. din 25 mai 1993), după cum este și previzibilă, întrucât este o normă

enunțată cu suficientă precizie care permite oricărui individ să își regleze

conduita și chiar să prevadă, într-un grad rezonabil, consecințele juridice ce

ar putea rezulta dintr-un act determinat (Cauza Goodwin c. Regatului Unit al

Marii Britanii, hot. din 27 martie 1996); totodată, regula previzibilității

este relativă, întrucât norma de drept nu trebuie să poată fi înțeleasă de

către toți, ci de către practicienii dreptului care îi pot da sfaturi avizate

reclamantului (Cauza Sunday Times, hot. din 26 aprilie 1979).

Scopul legitim al instituirii de către

legiuitorul național a unor norme imperative pentru promovarea unor căi

extraordinare de atac este în mod neîndoielnic limitarea în timp a

incertitudinii raporturilor juridice, astfel ca după epuizarea termenelor

pentru declararea acestora, orice persoană de bună credință să se poată prevala

în orice împrejurare de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ce

nu mai este susceptibilă de retractare sau reformare, intrată în circuitul

juridic, care trebuie să aibă un grad acceptabil de securitate.

Totodată, se constată și existența unui

just raport de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit,

întrucât partea care are deschisă calea unei căi extraordinare de atac are un

interval de timp rezonabil pentru a recurge la formularea ei (o lună), iar

preocuparea legiuitorului pentru asigurarea securității raporturilor juridice

îi profită în egală măsură ca tuturor destinatarilor legii procesuale civile.

În consecință, având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., formulată

de revizuentul R.I. împotriva Deciziei nr. 567 din 7 februarie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge, ca tardiv formulată, cererea

de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

formulată de revizuentul R.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

15 mai 2015.