ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 august 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a chemat în judecată pe pârâta T.E.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 14 octombrie 2003 în Baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr. 245/1997, împotriva sa fiind dispusă suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului până la data de 14 octombrie 2007 în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor, cu modificările și completările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 847 din 8 august 2006, Tribunalul Prahova, a admis cererea și a dispus transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene, în ce o privește pe pârâta, pe o perioadă de 3 ani, reținând că Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea transformării măsurii de suspendare în cazul cetățenilor români returnați în baza Acordurilor de Readmisie încheiate de România cu alte state. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta T.E.V., formulând și cerere de repunere în termenul de apel, pe considerentul că, în perioada 15-30 august 2006, a fost plecată în sejur pe litoralul Mării Negre și a găsit hotărârea la întoarcerea în domiciliul său.

A arătat apelanta și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra datei de la care începe să curgă perioada de 3 ani de restrângere a dreptului la libera circulație, apreciind ca fiind data de 14 octombrie 2003, când a fost privată de dreptul de a folosi pașaportul. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 276 din 5 octombrie 2006, a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta T.E.V. și a admis excepția tardivității declarării apelului. A respins ca tardiv formulat apelul declarat de pârâta T.E.V. împotriva sentinței civile nr. 847 din 8 august 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut, în esență, că sentința civilă nr. 847 din 8 august 2006 a fost comunicată apelantei la data de 16 august 2006, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare fiind semnată personal de către aceasta.

Calea de atac a apelului a fost exercitată de apelantă la data de 4 septembrie 2006, după expirarea termenului de 5 zile de la comunicare, conform art. 39 alin. (5) din Legea nr. 248/2005. Motivul de repunere în termenul de apel, invocat de apelantă, nu a fost reținut, întrucât aceasta a semnat personal dovada de comunicare a hotărârii, la data de 16 august 2006. Pe de altă parte, faptul că apelanta s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 15-30 august 2006, nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa, în exercitarea căii de atac a apelului, ci denotă lipsa de diligențe a apelantei în exercitarea drepturilor sale procesuale în condițiile și termenele prevăzute de lege. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta T.E.V., invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 103 C. proc.

civ., privind repunerea în termenul de apel. În sprijinul acestei susțineri, recurenta arată că, în perioada 15-30 august 2006 a fost plecată pe litoral, că întâmplător a aflat de termenul de judecată din data de 5 octombrie 2006, când procedura de citare a fost făcută prin afișare, fapt pentru care a formulat cerere pentru lipsă de apărare, dar instanța a trecut la judecarea cauzei încălcându-i astfel dreptul de apărare. Recurenta a anexat la prezentul recurs chitanța și factura de plată a cazării în perioada 15-30 august 2006 și contractul individual de muncă, acte adiționale și acte contabile emise de SC T. & C. SRL Mizil. Recursul este nefondat Potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Faptul că recurenta s-a aflat pe litoralul Mării Negre în perioada 15-30 august 2006, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința părții, în înțelesul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în măsură să determine admisibilitatea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, atâta vreme cât aceasta a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței civile nr. 847 din 16 august 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova. Este nefondată și critica vizând încălcarea dreptului la apărare. Sub acest aspect, în vederea realizării principiului celerității soluționării cauzelor civile, instanța poate să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivat.

În speță, cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de recurentă, pe motiv că nu a putut ține legătura cu avocat C., corect a fost respinsă, dat fiind că la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2006, din partea apelantei-pârâte s-a prezentat avocat C., că citația a fost primită la 20 septembrie 2006 și de caracterul urgent al soluționării cauzelor având ca obiect Legea nr. 248/2005, nefiind îndeplinite cerințele art. 156 C. proc. civ.. Față de cele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta T.E.V. împotriva deciziei nr. 276 din 5 octombrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007.