ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4335/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, la 28 decembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D.L. să se dispună

restrângerea dreptului acesteia la liberă circulație în statele membre UE,

pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la 26

octombrie 2006, în baza Acordului de

Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995.

S-au invocat prevederile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 17 din 8 ianuarie

2007, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei reținând, în esență, că

returnarea pârâtei din Belgia nu reprezintă o împrejurare de natură să

justifice măsura în discuție, în cauză nefiind administrate probe concludente

din care să rezulte că restrângerea temporară a dreptului la liberă circulație

al pârâtei se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din

Constituție.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte și Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând că libertatea

circulației cetățenilor nu este absolută, ci trebuie să se desfășoare în

condițiile stabilite de lege, iar România trebuie să își probeze capacitatea de

a stopa migrația ilegală, prezentă fără respectarea condițiilor legale de

intrare și ședere a pârâtei pe teritoriul unor state membre a UE dovedind

contrariul.

Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia nr. 188A din 26 martie 2007, a respins apelurile ca nefondate

reținând că, raportat la dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr.

248/2005 și Protocolul 4 la CEDO, apelanta nu a făcut dovada că intimata a

încălcat condițiile de exercitare a dreptului constituțional la liberă

circulație garantat de Constituție.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte criticând-o ca nelegală întrucât nu s-a ținut seama că dreptul la

liberă circulație în țară și străinătate, prevăzut în art. 25 din Construcție,

nu este absolut, ci trebuie să se desfășoare în conformitate cu regulile strict

stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005.

S-a susținut,

totodată, că și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

stipulează posibilitatea „îngrădirii" prin lege a drepturilor și

libertăților, în speță, Legea nr. 248/2005 fiind cea care stabilește aceste

„îngrădiri", cărora toți cetățenii români, fără discriminare, trebuie să

li se supună.

În faza

recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând

ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la critica invocată, ce va

fi cenzurată conform dispozițiilor art. 304 pct. 9, Înalta Curte de Casație și

Justiție va

constata că recursul

reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea

introductivă reclamanta a invocat ca unic motiv pentru restrângerea dreptului

la liberă circulație al pârâtei, împrejurarea că aceasta a fost returnată din

Belgia la 26 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România

cu această tară.

Unicele

înscrisuri depuse la dosar în dovedirea acțiunii sunt talonul de returnare și

declarația pârâtei în care aceasta recunoaște că a fost returnată pentru ședere

ilegală.

Fără a

cenzura măsura administrativă dispusă de autoritățile statului belgian, Curtea

va reține că re turnarea intimatei nu reprezintă o împrejurare de natură să

justifice măsura restrângerii dreptului acesteia la liberă circulație în

statele membre ale UE.

Dispozițiile

art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretate și

aplicate cu respectarea Protocolului 4 la CEDO și a practicii Curții Europene a

drepturilor Omului.

Astfel, reclamanta trebuie să facă

dovada proporționalității între interesul general și cel particular în cadrul

reglementării limitărilor dreptului la liberă circulație, garantat de

prevederile art. 25 din Constituție.

Totodată, se

impune a fi avute în vedere și prevederile art. 2 din Protocolul 4 la CEDO,

prin care se recunosc anumite drepturi și libertăți, altele decât cele care

figurează deja în Convenție și Primul Protocol adițional, intrat în vigoare la

20 iunie 1994.

La alin. (2)

al acestei prevederi se stabilește că „orice persoană este liberă să părăsească

orice țară, inclusiv pe a sa, alin. (3) statuând că exercitarea acestor

drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute

de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru

securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății și a moralei, ori protejarea

drepturilor și libertăților altora".

Față de aceste

considerente, se va constata că nici una dintre criticile formulate nu este

întemeiată și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se

va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 188/A din 26 martie 2007 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai

2007.