ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4239/2012

Prima hotărâre pronunțată Prin acțiunea înregistrată urmare a strămutării pe rolul Tribunalul Bihor, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T. SA Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași, anularea Hotărârilor Consiliului Local Iași nr. 576 din 28 decembrie 2004, nr. 4 din 17 ianuarie 2005 și nr. 3 din 17 ianuarie 2005, recunoașterea dreptului de a participa la o procedură de selecție a investitorilor și obligarea pârâtului de a emite o hotărâre prin care să aprobe o procedură de selecție publică. Tribunalul Bihor, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 277/CA din 8 septembrie 2006, a respins acțiunile conexate introduse de reclamantele SC ”T.M.” SA și SC” A.” SA Iași, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași, privind cererile de anulare a Hotărârilor Consiliului Local Iași nr. 576 din 28 decembrie 2004, nr. 4 din 17 ianuarie 2005 și nr. 3 din 17 ianuarie 2005, recunoașterea dreptului de a participa la o procedură de selecție a investitorilor și obligarea pârâtului de a emite o hotărâre prin care să aprobe o procedură de selecție publică și, în consecință, a admis cererile de intervenție formulate de intervenientul SC ”I.G.” SRL Iași în interesul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Iași. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vătămarea trebuie să privească un drept subiectiv sau interes legitim al reclamantului, textul precizând însă că, interesul vătămat poate fi și un interes legitim public. Asocierea cu intervenientul SC ”I.G.” SRL, în vederea realizării „A.M.” s-a decis în baza atribuțiilor conferite de lege consiliului local, respectiv art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală care prevede atribuția consiliului local de a hotărî, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local. Asocierea în participațiune nu este interzisă de lege, pentru realizarea proiectelor de interes public, astfel că, în ședința din 28 decembrie 2004, Consiliul Local Iași a respins ofertele prezentate de cele două reclamante și a hotărât asocierea cu SC ”I.G.” SRL. S-a apreciat, astfel, că nu este vătămat dreptul sau interesul legitim afirmat de reclamante, de a participa la o procedură de selecție a ofertelor. Nu s-a putut reține nici vătămarea interesului public, invocat de reclamante, întrucât nu s-a dovedit ilegalitatea hotărârilor atacate, primul motiv de ilegalitate fiind infirmat de expertiza tehnică efectuată în cauză, care a constat că suprafața de teren de 115.512 mp a făcut parte din domeniul public atestat al Municipiului Iași, iar diferența de 3.880 mp se afla în domeniul privat al municipiului, ca urmare a unor schimburi anterioare adoptării H.C.L. nr. 576/2004. S-a mai reținut și că probele administrate în cauză nu au dovedit încălcarea zonelor de protecție a monumentelor istorice, prevăzute de Legea nr. 422/2001, și că Hotărârea nu încalcă prevederile art. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, din actele de la dosar rezultând faptul că s-a procedat la informarea prealabilă a publicului. În ceea ce privește neorganizarea unui referendum, instanța a reținut că această formă de consultare a cetățenilor nu constituie o condiție prealabilă,obligatorie, conform prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. De asemenea, au fost apreciate ca nefondate și motivele de nelegalitate invocate cu privire la H.C.L. nr. 4/2005. Clauza invocată în contractul de asociere la art. 6 nu a putut fi calificată ca fiind leonină în înțelesul art. 1513 C. civ., având în vedere corelarea cu celelalte obligații în contractul de asociere, deci nu atrage nelegalitatea hotărârii prin s-a aprobat contractul. S-a mai reținut că dispozițiile O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public - privat nu își găsesc aplicare în cazul contractului în asociere, dispozițiile ordonanței neînlăturând opțiunea consiliului local de asociere cu alte persoane juridice conform art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001.

Recursul Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal au formulat recurs recurenții SC A. SA și SC T.M. SA, solicitând desființarea sentinței și, în consecință, admiterea acțiunilor formulate. În motivarea recursurilor, recurenții au arătat că hotărârea pronunțată este evident netemeinică și nelegală, instanța de fond nesocotind dispozițiile legale referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Hotărârea nr. 576 din 28 decembrie 2004 - prin care suprafața de 119.392 mp teren cuprins în perimetrul străzilor P., Sf. C. și Sf. L. a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iași, a fost emisă cu încălcarea normelor legal imperative referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și transparență decizională în administrația publică. În drept, a invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 299 și urm. C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Local Iași a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în apărare că în mod corect, instanța de fond a reținut că nu există un drept sau un interes vătămat al reclamantelor prin emiterea actelor administrative atacate și, de asemenea, că nu s-a dovedit în nici un mod, nelegalitatea actelor administrative. A considerat că aceasta decizie a organului legislativ al municipiului nu este cenzurabilă de către instanță la solicitarea recurentei, cât timp aceasta nu dovedește ce drepturi sau interese ale sale ar fi fost prejudiciate prin respectiva trecere. În motivarea cererii de intervenție accesorie, intervenienții au învederat instanței de recurs că interesul lor derivă neîndoielnic în primul rând din calitatea lor de cetățeni ai municipiului Iași, exponenți ai comunității locale, majoritatea domiciliați în imediata vecinătate a zonei perimetrate de străzile P., Strada Sf.C., Strada Sf.L., zona afectată proiectului "M.", ulterior redenumit "P.", respectiv a terenului construit și neconstruit în suprafață de 12 ha din central istoric al municipiului Iași. De asemenea, s-a arătat că interesul lor este justificat și de nesocotirea drepturilor lor reglementate de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, de a fi consultați de autoritatea locală înainte de adoptarea unor asemenea hotărâri, cu atât mai mult cu cât prin acestea s-a decis dezafectarea unor importante construcții de utilitate publică de la uzul și interesul public. În cauză, recurenta SC A. SA a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași. În motivarea excepției de nelegalitate, recurenta a arătat că, în mod nelegal s-a atestat apartenența la domeniul public al Municipiului Iași a unor suprafețe de teren aferente monumentelor istorice, incluse în perimetrul celor 119.932 mp, întrucât acestea aparțineau în realitate domeniului public al statului, precum și a unor suprafețe de teren aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice. De asemenea, hotărârea este nelegală și pentru motivul că a fost emisă în baza unui inventar al bunurilor imobile întocmit fără lucrări de cadastru imobiliar. Prin Sentința nr. 60/CA din 10 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a fost respinsă ca nefondată excepția de nelegalitate, iar prin Decizia nr. 2459 din 12 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate în cauză, fiind modificată în parte sentința, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate reclamantele de către instanța de fond, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

Hotărârea instanței de recurs ce formează obiectul cererii de revizuire. Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de reclamantele SC „A.” SA, și SC „T.M.” SA, în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului Iași și cu intimata intervenientă SC „I.G.” SRL împotriva Sentinței nr. 277/CA din 8 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, a admis cererea de intervenție în interesul recurenților, formulată de intervenienții C.P. ș.a., a modificat în totalitate sentința în sensul că, a admis în parte acțiunile conexate formulate de reclamantele SC A. SA și SC T.M. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași și a anulat H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004, H.C.L. nr. 3 din 17 ianuarie 2005 și H.C.L. nr. 4 din 17 ianuarie 2005 emise de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași. Totodată, a respins celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantei SC A. SA și a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta SC I.G. SRL. Opinia separată a fost în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de recurentele SC ”A.” SA și SC ”T.M.” SA, respingerea cererii de intervenție în interesul recurentelor formulată de intervenienții C.P. ș.a. și admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Local Iași formulată de intervenienta SC ”I.G.” SRL Iași. Pentru a pronunța soluția instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin Hotărârea nr. 576 din 28 decembrie 2004, Consiliul Local al Municipiului Iași a aprobat trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași a terenului în suprafață de 119.392 mp situat în Iași, perimetral de străzile P., Sf. C. și Sf. L. Prin aceeași hotărâre, s-a aprobat asocierea între Consiliului Local Municipal Iași și SC I.G. SRL, având ca obiect edificarea „Ansamblului M”. Prin Hotărârea nr. 3 din 17 ianuarie 2005, a fost completată și modificată H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004, în sensul consemnării în preambulul hotărârii și a proiectului de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Iași prin compartimentele de specialitate, precum și a H.G. nr. 1354/2001 prin care a fost atestat în domeniul public de interes local imobilul (teren + clădire) cu care Consiliul Local Municipal Iași se asociază cu SC I.G. SRL. De asemenea, prin Hotărârea nr. 4 din 17 ianuarie 2005, s-a aprobat contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iași și SC I.G. SRL, având ca obiect edificarea „Ansamblului M.” conform anexei, care face parte integrantă din hotărâre. S-a menționat totodată că valoarea aportului la asociere este conform raportului de expertiză întocmit de Corpul Experților Tehnici din România. Examinând legalitatea Hotărârii nr. 576 din 28 decembrie 2004 emisă de Consiliul Local al Municipiului Iași, instanța a reținut că prin această hotărâre s-a aprobat trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași a terenului în suprafață de 119.392 mp situat în centrul Municipiului Iași. În preambulul acestei hotărâri, s-a reținut că adoptarea acesteia este determinată de „necesitatea reabilitării din punct de vedere arhitectonic, social și economic a zonei perimetrală de străzile P., Sf. C. și Sf. L., prin realizarea de amenajări multifuncționale, dezvoltarea unor activități comerciale, structuri edilitare și comerciale, baze de agrement, construcția și vânzarea de spații locative”. Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat de inginer C.A., la solicitarea Primăriei Municipiului Iași, reiese că terenul evaluat (care face obiectul H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004) este construit și neconstruit, pe el aflându-se teatrul de vară, baze de agrement - patinoar, teren de tenis, baschet, bazin de înot pentru adulți și pentru copii, bazin olimpic, lac de canotaj, popicărie etc. În opinia instanței, această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale imperative care reglementează regimul juridic al proprietății publice. Arată în continuare că din înscrisurile dosarului rezultă că, suprafața de teren trecută din domeniul public în domeniul privat al municipiului, constituia și o zonă de agrement, pe care erau amplasate bazine de înot, terenuri de tenis, baschet, patinoar și pe care se afla și teatrul de vară. De asemenea, potrivit fișei corpului de proprietate - Zonă edificare ansamblu M., întocmite în anul 2005 în cadrul documentației pentru obținerea numărului cadastral, între construcțiile aflate pe terenul trecut în proprietatea privată se găsește și un monument istoric la poziția C1. Or, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, atât zonele de agrement, cât și terenul pe care se afla teatrul de vară, precum și monumentele istorice fac parte din proprietatea publică a municipalității atât prin destinația legii, cât și prin natura lor, căci aceste bunuri, prin calitățile lor intrinseci, nu sunt susceptibile de proprietate privată, putând forma doar obiectul dreptului de proprietate publică. Din această perspectivă, nu era posibilă modificarea regimului juridic și schimbarea domeniului de apartenență a acestei suprafețe de teren, decât în măsura în care acest teren nu mai era destinat uzului public sau nu ar mai fi prezentat interes public. A mai susținut instanța că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public. Totodată, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat. Mai mult, din însuși preambulul H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004 rezultă că o asemenea dezafectare nu a avut loc, căci ceea ce s-a dorit a fost o reabilitare a zonei respective, căci într-o anumită măsură, destinația acesteia a rămas nemodificată. Astfel, din cuprinsul ofertei depuse de SC I.G. SRL, reiese că parcul din vecinătatea Palatului Culturii, Teatrul de Vară, cât și ștrandul municipal necesită investiții majore. Prin urmare, prerogativele conferite de calitatea de titular al dreptului de proprietate publică nu pot fi exercitate în mod discreționar, astfel cum pretinde pârâtul, ci în limitele și condițiile conferite de lege. Este în afară de orice îndoială că, pentru a dispune trecerea unui bun din proprietatea publică în proprietatea privată, pârâtul trebuia să justifice un interes legitim care să impună o asemenea măsură, căci simpla prerogativă conferită de lege de a putea adopta o asemenea măsură nu îl scutește de dovedirea existenței unei cauze legitime. Or, o asemenea justificare ar fi putut fi doar dezafectarea suprafeței de teren de 119.392 mp interesului sau uzului public și, în consecință, introducerea sa în circuitul civil. De asemenea, arată instanța, o serie de elemente ce rezultă din probele administrate în cauză converg spre concluzia că trecerea în proprietatea privată a fost făcută doar pentru a se eluda dispozițiile imperative care reglementează regimul proprietății publice și a se putea încheia contractul de asociere cu un anumit investitor privat. În primul rând, se va observa că, anterior adoptării acestor hotărâri, la data de 22 decembrie 2005, Primarului Municipiului Iași a dat o declarație de presă, prin care a anunțat intenția de a iniția un parteneriat în domeniul concesiunii de lucrări edilitare. În urma acestui anunț, reclamantele recurente au depus mai multe scrisori de intenție (nr. 4877 și 4878 din 23 decembrie 2004, respectiv nr. 3425 din 23 decembrie 2004), prin care au solicitat concesionarea sau depunerea unei oferte concrete în situația încheierii unui parteneriat public-privat în condițiile O.G. nr. 16/2002. La data de 30 noiembrie 2004, însă, SC I.G. SRL își depusese deja scrisoarea de intenție, prezentându-și oferta de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Iași prin proiectul „M.”, privind modernizarea zonei Palatul Culturii - str. Sf. L. La data respectivă nu fusese făcută publică intenția autorității locale de a realiza un plan de dezvoltare urbană și arhitecturală a zonei în jurul Palatului Culturii. În baza acestei oferte, Primăria Municipiului Iași a dispus la data de 2 decembrie 2004 efectuarea unei expertize tehnice în vederea evaluării terenului construit și neconstruit delimitat de străzile P., Sf. C., Sf. L. și Palatul Culturii din Iași. Din cuprinsul Procesului-verbal încheiat la data de 28 decembrie 2004 în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Iași, rezultă că au fost luate în discuție toate cele trei oferte, deși ofertele depuse de SC A. SA și SC T.M. SA nu au fost analizate de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei înainte de discutarea lor în ședința consiliului local. În acest context, este evidentă vătămarea produsă celorlalți doi ofertanți care, neștiind în mod clar care este intenția primăriei, respectiv sub ce formă se dorește a se realiza parteneriatul anunțat de primarul municipiului, au solicitat în scrisorile de intenție de a li se comunica punctul de vedere al primăriei în privința asocierii pentru realizarea în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, arătându-se interesate în elaborarea unui asemenea proiect. Cererea lor a fost fundamentată și pe prevederile art. 4 din O.G. nr. 1672002, în perspectiva încheierii unui contract de parteneriat public-privat, dar totodată au solicitat și concesionarea suprafeței de teren prin licitație publică, arătându-se interesați de data ținerii licitației, care considerau că va fi fixată în viitor. Prin urmare, reținând nelegalitatea deciziei autorității publice locale de trecere din domeniul public în domeniul privat a suprafeței de teren de 119.392 mp, același caracter nelegal este imprimat și deciziei de aprobare a asocierii între Consiliul Local al Municipiului Iași și SC I.G., cât și H.C.L. nr. 4 din 17 ianuarie 2005, prin care s-a aprobat contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iași și SC I.G. SRL, în baza prevederilor art. 251 și urm. C. com. Din cuprinsul acestor prevederi legale se desprinde ideea că formele de exercitare a dreptului de proprietate publică sunt cele expres prevăzute de Legea nr. 213/1998, care constituie sediul materiei în această privință, iar actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută (art. 11 alin. (2)). Așadar, în condițiile în care s-a stabilit nelegalitatea deciziei de trecere a terenului din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului, impunându-se anularea H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004 sub acest aspect, aceeași sancțiune urmează a se aplica și măsurilor consecutive luate de autoritatea publică, privind aprobarea contractului de asociere cu SC I.G. SRL. În fine, instanța a susținut că este evident că, prin adoptarea hotărârii contestate, au fost eludate prevederile legale în ceea ce privește licitația publică, înscrise în Legea nr. 213/1998, precum și dispozițiile O.G. nr. 16/2002, încheind în mod direct contractul de asociere cu o persoană juridică privată, deși enumerarea făcută de legiuitor cu privire la modurile de administrare a proprietății publice este strict limitativă, neexistând pentru intimatul pârât nici o justificare să extindă modalitățile prin care se exercită dreptul de proprietate publică. În temeiul art. 51 și art. 55 C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului, instanța a admis și cererea de intervenție în interesul recurentelor formulată de intervenienții C.P. ș.a., indicați în lista anexă la cererea de intervenție. Sub acest aspect,a susținut că, față de obiectul hotărârilor emise de pârât, ce vizează modul de administrare a bunurilor proprietate publică, intervenienții și-au justificat interesul propriu în formularea acestei cereri, care rezidă din calitatea lor de cetățeni ai Municipiului Iași. În motivarea opiniei separate, judecătorul a reținut că potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 212/1998 „trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General a Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel”. A arătat că, prin Hotărârea nr. 576 din 28 decembrie 2004, Consiliul Local Iași a aprobat trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași, a terenului în suprafață de 119.392 mp, situat în Iași, perimetral de străzile P., Sf. C. și Sf. L. Prin aceeași hotărâre s-a aprobat asocierea între Consiliul Local al Municipiului Iași și SC ”I.G.” SRL, având ca obiect edificarea „Ansamblului M.”. Prin Hotărârea nr. 3 din 17 ianuarie 2005 a fost completată și modificată H.C.L. nr. 576/28 decembrie 2004, în sensul consemnării în preambulul hotărârii și a proiectului de hotărâre, inițiat de Primarul Municipiului Iași prin compartimentele de specialitate, precum și a H.G. nr. 1354/2001 prin care a fost atestat în domeniul public de interes local, imobilul (teren + clădire) în care Consiliul Local al Municipiului Iași se asociază cu SC ”I.G.” SRL. De asemenea, prin Hotărârea nr. 4 din 17 ianuarie 2005, s-a aprobat contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iași și SC ”I.G.” SRL, având ca obiect edificare „Ansamblului M.” conform anexei, care face parte integrantă din hotărâre. S-a menționat totodată că, valoarea aportului la asociere este, conform raportului de expertiză întocmit de Corpul Experților Tehnici din România. Raportat la prevederilor art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, la care s-a făcut referire mai sus, a argumentat ca fiind nejustificată critica recurentelor vizând încălcarea dispozițiilor ce reglementează regimul proprietăților publice la momentul trecerii din domeniul public al Municipiului Iași în cel privat. Trecerea terenului în suprafață de 119.392 mp, s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, fiind atributul Consiliului Local de a hotărî trecerea din domeniul public în domeniul privat a unui bun, conform intereselor sociale și economice ale unității administrativ- teritoriale respective. Cât timp terenul face parte din domeniul public de interes local, Consiliul Local putea decide acest lucru, în baza atribuțiilor sale prevăzute de art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001 coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, din moment de la adoptarea hotărârii atacate au fost avute în vedere mai multe oferte, inclusiv al societăților recurente, iar intenția autorităților locale a fost făcută publică cu respectarea dispozițiilor legale invocate hotărârea în legătură cu trecerea din domeniul public în domeniul privat a suprafeței de teren din litigiu, De asemenea, instanța de fond a apreciat temeinic și legal că nu poate fi reținută nici vătămarea interesului public, invocat de reclamante, câtă vreme prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit apartenența terenului respectiv la domeniul public local, iar aprecierea asupra trecerii terenului din domeniul public al municipiului în domeniul privat al municipiului, în vederea realizării proiectelor de interes public local, este o prerogativă a consiliului local (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998). Referitor la H.C.L. nr. 3/2005 și nr. 4/2005 prin care s-a decis asocierea dintre Consiliul Local Iași și SC ”I.G.” SRL, instanța de fond a apreciat corect că nu se pot aplica prevederile O.G. nr. 16/2002, respectiv actele administrative nu trebuie să îndeplinească condițiile impuse prin acest act normativ, deoarece în cauză nu este vorba despre un parteneriat public-privat, ci de o asociere în participațiune. Dispozițiile legale în vigoare nu interzic consiliilor locale încheierea unor contracte de asociere, iar pentru încheierea unui astfel de contract nu se prevede obligativitatea licitației publice. Instanța de fond a înlăturat astfel corect critica referitoare la încălcarea prevederilor legale privind obligativitatea licitației publice pentru concesionarea sau închirierea terenului, prin hotărârea de aprobare a asocierii și a contractului de asociere. Este, de asemenea, justificată și aprecierea instanței de fond, în sensul că reclamantele nu dovedesc vătămarea unui drept subiectiv sau propriu în promovarea acțiunii în contencios administrativ, iar prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit încălcarea dispozițiilor legale de fond și de formă în adoptarea hotărârilor care să justifice invocarea interesului public.

Revizuirea exercitată în cauză. La data de 28 ianuarie 2011 Consiliul Local al municipiului Iași și SC I.G. SRL au formulat cerere de revizuire invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate”. În motivarea căii de atac, revizuentele au susținut că decizia a cărei revizuire o solicită este în contradicție cu: Decizia nr. 106 din 5 noiembrie 2007 pronunțata de Curtea de Apel Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 3511 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul 5402/1/2008; Decizia nr. 18 din 9 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 2170 din 8 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul 4233/1/2009; Sentința nr. 1086 din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Iași; Sentința nr. 60 din 10 februarie 2010 pronunțata de Curtea de Apel Oradea. Astfel, cererile deduse judecății și soluționate prin hotărârile menționate au aceeași cauză, deoarece finalitatea demersului, respectiv scopul urmărit, este cel al desființării contractului de asociere în participațiune pentru a lua locul uneia dintre părți. Susțin că, din analiza acestor hotărâri, rezultă că este vorba de una și aceeași pricină între aceleași părți, cu aceeași calitate, fiind îndeplinită identitatea de raport juridic soluționat prin hotărâri potrivnice, astfel că revizuirea este admisibilă și întemeiată. Înainte de pronunțarea Deciziei civile nr. 976/2010 a Curții de Apel Oradea, se statuase deja, în mod definitiv și irevocabil, în Dosarele nr. 995/2007 și 996/2007 prin Deciziile 18 din 9 martie 2009, irevocabilă prin Decizia nr. 2170 din 8 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și 106 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 3511 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, că atât SC A. SA cât și SC T.M. SA nu au nici interes și nici calitate procesuală activă în anularea contractului de asociere în participațiune. Astfel, la data de 18 noiembrie 2010, după pronunțarea deciziilor definitive nr. 18 din 9 martie 2009 și 106 din 5 noiembrie 2007, prin Decizia nr. 976/2010, Curtea de Apel Oradea a statuat în contradicție vădită cu instanțele anterioare, încălcând autoritatea de lucru judecat privind lipsa de interes și lipsa calității procesuale active a intimatelor în cauza. Apreciază revizuenții că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. respectiv: - Este vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar daca prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei. - Hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină. În speță, sub aspectul identității de obiect, cauza și părți, exista o similitudine juridică între cererile adresate instanțelor, suficientă pentru a se constata ca cea de-a doua a încălcat puterea lucrului judecat. -În al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat. În speță, în cursul judecării recursului în fața Curții de Apel Oradea nu a fost invocată puterea de lucru judecat a Deciziilor nr. 18 din 9 martie 2009 și 106 din 5 noiembrie 2007 ale Curții de Apel Iași. - Să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri. Prin al 3-lea motiv de revizuire s-a solicitat anularea Deciziei nr. 976/2010 a Curții de Apel Oradea în raport de Deciziile nr. 18 din 9 martie 2009 și 106 din 5 noiembrie 2007 ale Curții de Apel Iași. Totodată revizuentele au solicitat și suspendarea executării deciziei atacate cu prezenta cerere de revizuire, având în vedere următoarele: - judecarea cererii de revizuire poate dura foarte mult timp, mai ales, avându-se în vedere faptul că unul din motivele invocate, întemeiat în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. urmează să fie soluționat de către ICCJ. Acest lucru presupune o declinare de competență în favoarea instanței supreme, după ce vor fi soluționate de Curtea de Apel Oradea celelalte motive de revizuire. - proiectul „P." ce se derulează în baza H.C.L. nr. 576/2004, 3/2005 și 4/2005 este un proiect de amploare deosebit de costisitor care s-a desfășurat până în prezent cu autorizarea instanțelor, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea respingând cererea de suspendare a executării acestor hotărâri prin Încheierea nr. 86/CA/2006 a Tribunalului Bihor; - derularea proiectului „P." a presupus încheierea unor contracte bancare de finanțare, pentru sume deosebit de mari, contracte bancare ce sunt în derulare și în prezent. - în același timp, ducerea la îndeplinire a acestui proiect a presupus încheierea a, numeroase contracte de furnizare și executare cu diferite firme din țară, străinătate, contracte ce sunt în derulare - cel mai important lucru est faptul că ducerea la îndeplinire a acestui proiect necesită angajarea a sute de persoane, care în acest moment ar rămâne fără un loc de muncă, în condițiile în care și aceștia au probleme financiare serioase, fiind posibil ca cererea de revizuire să fie, totuși, admisă. - toate construcțiile, materialele, lucrările efectuate până în prezent s-ar degrada, și-ar pierde mult din valoare, în condițiile în care s-ar opri derularea proiectului. Menționează că textul art. 325 alin. (1) nu condiționează suspendarea executării hotărârii atacate1 de nici o altă situație decât de depunerea unei cauțiuni, pe care sunt dispuși să o achite, în cuantumul pe care instanța îl va stabili. Motivele pe care le-au indicat demonstrează deci mai mult decât condițiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, și anume demonstrează necesitatea și importanța suspendării deciziei atacate - ale cărei efecte ar fi dezastruoase pentru comunitatea locală, pentru toți terții parteneri în proiectul P. Revizuenții au depus la dosar Sentința civilă nr. 1086 din 30 mai 2007 a Tribunalului Iași, Dosar nr. 996/99/2007; Sentința civilă nr. 1182 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Iași, Dosar nr. 996/99/2007; Decizia civilă nr. 106 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, Dosar nr. 996/99/2007; Decizia civilă nr. 3511 din 25 noiembrie 2008 a ICCJ, Dosar nr. 5402/1/2008; Sentința civilă nr. 1085 din 30 mai 2007 a Tribunalului Iași, Dosar nr. 995/99/2007; Sentința civilă nr. 105 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel, Dosar nr. 995/99/2007; Decizia civilă nr. 2709 din 2 octombrie 2008 a ICCJ, Dosar nr. 995/99/2007; Decizia civilă nr. 18 din 9 martie 2009 a Curții de Apel Iași, Dosar nr. 0995/99/2007. Prin Decizia nr. 429 din 2 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declinat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 martie 2012, unde au fost atașate dosarele în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești în raport cu care s-a invocat contrarietatea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Apărarea intimaților. SC T. SA Iași, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ., a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii de suspendare a Deciziei nr. 976/2010 - R din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea; respingerea ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii. Susține, în esență, intimata, că motivele invocate de revizuente nu se încadrează între motivele prevăzute expres de lege, fiind doar în mod formal încadrate între acestea, pentru a atrage aparența unei validități juridice. Toate argumentele invocate în susținerea cererii de revizuire sunt în fapt argumentele de fond ale acțiunii principale, deoarece prin revizuire se promovează practic - în mod nelegal și abuziv - un recurs la recurs, inadmisibil potrivit legii. Arată că nu este îndeplinită condiția existenței hotărârilor contradictorii prevăzute de textul de lege menționat, deoarece hotărârile menționate au fost pronunțate cu privire la excepții - respectiv s-au întemeiat pe dezlegarea exclusivă a excepțiilor lipsei calității procesual active a SC A. și SC T.M., spre deosebire de Decizia nr. 976/2010 - R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Totodată, nu este îndeplinită orice condiția triplei identității de obiect, părți și cauză cu privire la toate dosarele menționate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceeași persoane având aceeași calitate. Din analiza conținutului prevederii legale, rezultă că invocarea acestui motiv presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, fiind necesar a se verifica părțile, obiectul și cauza celor două cereri de chemare în judecată, precum și a se constata contrarietatea celor dispuse și rezolvate în mod irevocabil prin hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele învestite cu soluționarea celor două litigii. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 995/99/2007, SC T.M. SA a chemat în judecată, în calitate de pârâți, Consiliul Local al Municipiului Iași și SC I.G. SRL solicitând a se constata nulitatea a Contractului de asociere în participațiune nr. 8329 din 3 februarie 2005, încheiat între Consiliul Local Municipiului Iași și SC I.G. SRL, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 4/2005. Prin Sentința civilă nr. 1085/E din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr 995/99/2007 au fost admise excepțiile invocate de către pârâți, privind lipsa calității procesuale active și lipsa de interes a reclamantei și a fost respinsă pe cale de consecință acțiunea. În acest sens s-a reținut că interesul justificat de reclamant este unul general iar nu personal și direct. Reclamantul nu se află în niciuna dintre situațiile legitimării procesuale extraordinare, când îndreptățirea părților de a participa în procesul civil decurge din lege sau din regulile fundamentale ale dreptului român și că justificările privind efectele negative ale asocierii în participațiune asupra Municipiului Iași nu pot fi primite în situația în care lipsește dovada mandatului din care decurge dreptul său de reprezentare a comunității ieșene. În rejudecarea apelului declarat împotriva aceste sentințe, Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 18 din 9 martie 2009, în Dosarul nr. 995/99/2007, a reținut că apelanta reclamantă nu-și poate motiva legitimitatea interesului în promovarea acțiunii. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2170 din 8 iunie 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de SC T.M. SA, cu motivarea că prin contractul a cărui nulitate s-a solicitat nu au fost vătămate interese ale societății, nefiind făcută nicio dovadă în acest sens, rezulta că reclamanta SC T.M. SA nu are calitate procesuală activă în cauza și că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu care să fie în legătură cu cauza nulității absolute a actului juridic respectiv. Revizuenții au invocat contrarietatea și în raport cu hotărârea pronunțată în cererea înregistrată sub nr. 996/99/2007 prin care SC A. SA Iași a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Iași și SC I.G. SRL, acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a Contractului de asociere în participațiune nr. 8329 din 3 februarie 2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Iași și SC I.G. SRL și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 4/2005. Prin Sentința civilă nr. 1086/F din 30 mai 2007 a Tribunalului Iași au fost admise excepțiile invocate de pârâți privind lipsa calității procesual active și lipsa de interes a reclamantei și a fost respinsă pe cale de consecință acțiunea. Sentința menționată a rămas definitivă prin Decizia nr. 106 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași iar recursul declarat de SC A. SA Iași a fost respins, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că instanțele, constatând că motivele invocate nu sunt de ordine publică, au apreciat corect asupra lipsei de interes care conduce la lipsa calității procesuale. Înalta Curte, analizând decizia a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, astfel cum este expusă la pct. I.3 în raport de condițiile impuse la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reține că există hotărâri definitive contradictorii, prin care au fost date soluții contrare privind același raport juridic sub aspectul identității de obiect, cauză și părți, existând o similitudine juridică între cererile cu care au fost învestite instanțele judecătorești, suficientă pentru a se constata că prin hotărârea atacată s-a încălcat puterea lucrului judecat. Pentru a ajunge la aceeași concluzie se rețin următoarele: Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Așa cum a motivat revizuenta SC I.G. SRL, incidența dispozițiilor prevăzute de art. 322, pct. 7 C. proc. civ. este data de necesitatea că hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru puterea de lucru judecat, iar acest caracter rezultă din aceea că instanțele ale căror hotărâri sunt contradictorii au analizat deopotrivă, în esență, existența vătămării unui drept și a interesului legitim, care constituiau temeiul acțiunilor în contencios administrativ, caracterizând excepțiile invocate de Consiliul Local ca apărări de fond. Este de observat că, prin Decizia nr. 976/2010, Curtea de Apel Oradea a conferit legitimitate și calitate procesuală acelorași subiecte de drept cu privire la care anterior se statuase definitiv și irevocabil că nu au nici interes nici calitate. Se constată că cererile ce au făcut obiectul acestor cauze soluționate definitiv și irevocabil au aceeași cauză deoarece finalitatea demersului, respectiv scopul urmărit, este cel al desființării contractului de asociere în participațiune în scopul de a lua locul uneia dintre părți. Așa cum s-a reținut în Decizia nr. 9698/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă cu titlu de practică judiciară depusă la dosar, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior, asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale, autoritatea de lucru judecat având și o funcție pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o hotărâre anterioară, înzestrată cu autoritatea de lucru judecat. În acest din urmă caz, nu este necesar să existe tripla identitate strictă de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente. Or, așa cum s-a arătat prin decizia a cărei revizuire se cere, s-a reținut vătămarea interesului recurentelor, dedusă din vătămarea interesului public, contrar celor învederate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială prin Decizia nr. 2459 din 12 mai 2010, ale cărei considerente au intrat în puterea lucrului judecat. Procedând în sens contrar, Curtea de Apel Oradea prin decizia atacată a ignorat autoritatea de lucru judecat, întrucât a reevaluat chestiunea litigioasă dintre părți și a ajuns la un rezultat contrar, cu consecința pronunțării unei decizii potrivnice, fapt care lipsește de conținut prima hotărâre, pe care o anihilează, astfel încât cea din urmă hotărâre se impune a fi anulată. Aceasta, deoarece soluția este generatoare de insecuritate juridică, ea încălcând nu numai dreptul revizuenților la un proces echitabil, prevăzut și garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, dar și dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, din perspectiva art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție. Curtea Europeană, în Cauza Amurăriței din 23 decembrie 2008 a sancționat din același punct de vedere, al încălcării dreptului reclamantului la un proces echitabil (securitatea raporturilor juridice), o situație similara celei în cauza, considerând că «instanța ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe asupra situației terenului» (constatări făcute în considerente). Astfel, Curtea a reamintit că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care dorește, între altele, ca soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95, paragraful 61 CEDH 1999-VII). În plus, statele au obligația de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe și să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiași subiect (a se vedea, mutația mutandis, Gjonbocari și alții împotriva Albaniei, nr. 10508/02, paragraful 66, 23 octombrie 2007)”. „Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice. Instanțele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție”. În cauză este îndeplinită și condiția că în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, aspect de altfel necontestat de părți. Pentru aceste considerente revizuirea fiind întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțându-se pe cererea formulată conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu se mai impune analizarea petitului de suspendare formulat în baza art. 325 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate. Față de cele arătate la pct. II.1 din decizie, cererea de revizuire va fi admisă, urmând a se dispune anularea celei din urmă hotărâri date în recurs, conform celor prescrise de art. 327 alin. (1) C. proc. civ.