ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții C.M.S. și C.M.J. au chemat în judecată pe

pârâtul M.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună obligarea pârâtului ca, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea

irevocabilă a sentinței, să emită certificatele care atestă drepturile efectiv

câștigate specifice în profesia de medic dentist, în conformitate cu Directiva

nr. 2005/36/CE.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că au absolvit Facultatea de Stomatologie din

cadrul U.M.F. "C.D." din București, promoția 1997, cursuri de zi, cu

durata de 6 ani și, după absolvire, au desfășurat activitate în domeniul

stomatologiei și au urmat mai multe cursuri de specializare în domeniu,

acumulând o experiență practică de aproximativ 10 ani.

În ultimii 3 ani, în

perioada 14 mai 2005 - 09 iulie 2008, reclamanții arată că au funcționat ca

medici stomatologi în cadrul cabinetului Stomatologic "D. S.C.M." din

București, s-au dedicat profesiei și au publicat numeroase studii și articole

în reviste de specialitate.

Prin cererile

înregistrate în 8 decembrie 2008, reclamanții au solicitat M.S. eliberarea

certificatelor care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia

de medic dentist, acte care le-ar permite recunoașterea calificării și

profesarea în alte state ale Uniunii Europene, în raport cu dispozițiile art.

21, art. 23 alin. (1) și art. 37 din Directiva nr. 2005/36/CE.

Susțin reclamanții că

M.S. nu le-a soluționat cererea de eliberare a certificatelor în termenul legal

de 30 de zile, fiind astfel vătămați în dreptul la muncă garantat de art. 41

din Constituție, precum și în dreptul de a exercita profesia în spațiul Uniunii

Europene.

Prin precizarea de

acțiune depusă la termenul de judecată din 28 aprilie 2009, reclamanții au

solicitat, în subsidiar față de petitul din acțiunea introductivă, obligarea

pârâtului ca, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, să emită certificate care să ateste formarea în profesia de medic

dentist, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE.

pronunțată de Curtea de Apel București, ce formează obiectul recursului

Prin Sentința civilă

nr. 2346 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția

tardivității acțiunii, reținând că cererea a fost înregistrată la M.S. la data

de 8 decembrie 2008, iar acțiunea a fost formulată la data de 19 februarie

2009, cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr.

554/2004;

- a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, reținând că se contestă refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea reclamanților, astfel că nu este necesară

îndeplinirea procedurii prealabile;

- a respins excepția

lipsei de obiect ca nefondată, reținând că recomandările din 23 septembrie 2008

și adeverințele din 19 octombrie 2007 eliberate reclamanților de către M.S. nu

sunt actele a căror eliberare se solicită în cauză;

- a respins acțiunea

reclamanților, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

soluția de respingere a acțiunii, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin cererile înregistrate

la M.S. din 8 decembrie 2008, reclamanții au formulat o solicitare generică

fără a face referire la emiterea certificatelor care atestă drepturile efectiv

câștigate în profesia de medic dentist sau care să ateste formarea în profesia

de medic dentist, la care se face referire în acțiune.

A reținut instanța

că, în raport cu prevederile H.G. nr. 1282/2007 și ale Directivei nr.

2005/36/CE, certificatele emise de minister în vederea recunoașterii

profesionale vizează multiple ipoteze și că, deși cererea reclamanților este

eliptică, M.S. a încercat să lămurească aspectele legate de activitatea

profesională desfășurată de reclamanți, fapt confirmat de probatoriul

administrat.

Astfel fiind,

instanța a reținut că nu se poate constata existența unui refuz nejustificat al

ministerului.

Totodată, a reținut

instanța că în situația în care erau nemulțumiți de adeverințele și

recomandările care le-au fost eliberate anterior de către minister, aceștia

aveau deschisă calea acțiunii în contencios administrativ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2346 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții C.M.S. și

C.M.J. criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

3.1. Printr-un prim

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenții critică soluția pronunțată de Curtea de apel susținând că nu au fost

arătate motivele pentru care instanța a respins cererea principală referitoare

la obligarea pârâtului să le elibereze certificatele care atestă drepturile

efectiv câștigate în profesia de medic dentist în conformitate cu Directiva nr.

2005/36/CE, astfel că se află în imposibilitate de a contesta soluția, ceea ce

este de natură a le încălca dreptul la apărare.

3.2. Printr-un al

doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții susțin că instanța de fond în mod nelegal a respins capătul

principal de cerere, fără a observa că, în vederea obținerii certificatelor,

reclamanții se înscriu în ipoteza excepției prevăzute de art. 37 din Directiva

nr. 2005/36/CE, întrucât au absolvit cu succes studii cu durata de 6 ani,

dobândind formarea profesională prevăzută de art. 34 din Directivă.

Cu toate acestea,

reclamanții susțin că au depus la dosarele administrative de la M.S.

adeverințele din 7 noiembrie 2008 emise de D. S.C.M. care probează exercitarea

profesiei pe o perioadă de 3 ani din ultimii 5 ani.

Susțin reclamanții

că, potrivit paginii de Internet a ministerului, depunerea carnetelor de muncă

solicitată de M.S. este prevăzută alternativ cu depunerea adeverințelor și că

articolul din Directivă nu prevede obligativitatea ca practica profesională să

fie remunerată sau neremunerată ori să fie efectuată în baza unui contract de

muncă.

În ceea ce privește

capătul subsidiar de cerere, recurenții-reclamanți susțin că deși cererea

adresată M.S. a fost formulată generic cu referire la certificatele de

conformitate în general, ministerul putea și trebuia să solicite petenților

lămuriri și nu să refuze soluționarea cererilor cu care a fost învestit.

În concluzie,

recurenții-reclamanți susțin că dacă ministerul constata că petenții nu au

făcut dovada practicii profesionale și refuza emiterea certificatelor care

atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist,

trebuia să emită certificatele care atestă formarea în profesia de medic

dentist, pentru care erau depuse toate actele necesare.

instanței de recurs

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., având în vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

4.1. În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit întrucât sentința

recurată cuprinde argumentele care au format convingerea instanței pentru a

pronunța soluția de respingere a acțiunii, acestea fiind reprezentate de faptul

că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului în condițiile în care,

în pofida cererii eliptice cu care a fost învestit, ministerul a încercat să

lămurească aspectele legate de activitatea profesională desfășurată de

reclamanți, fapt confirmat de probatoriul administrat.

4.2. În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele

arătate în continuare, care vin să suplinească motivarea instanței de fond:

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și ulterior precizată în fața

instanței de fond și conform celor susținute de apărătorul ales al recurenților

în fața instanței de recurs, reclamanții au învestit instanța de contencios

administrativ cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 554/2004, contestând refuzul nejustificat al pârâtului

M.S. de a le soluționa cererile înregistrate în 8 decembrie 2008, solicitând

obligarea acestuia ca, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței, să emită:

- în principal,

certificate care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de

medic dentist, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE;

- în subsidiar,

certificate care să ateste formarea în profesia de medic dentist, în

conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE.

4.2.1. În ceea ce

privește certificatele care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în

profesia de medic dentist

În drept,

recurenții-reclamanți și-au întemeiat solicitarea adresată M.S. pe dispozițiile

Directivei nr. 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind

recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005.

Directiva nr.

2005/36/CE a fost transpusă integral în dreptul intern prin H.G. nr. 1282/2007

pentru aprobarea normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și

titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical

generalist și de moașă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un

stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană.

Astfel fiind, în

soluționarea prezentului recurs, Curtea se va raporta în principal la

dispozițiile H.G. nr. 1282/2007 și, în particular, la dispozițiile Directivei

nr. 2005/36/CE invocate de recurenți.

Certificatele care

pot fi eliberate de M.S. conform H.G. nr. 1282/2007 sunt cele menționate la

art. 1 alin. (2) din hotărâre prin care "se atestă titlurile românești de

calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical

generalist și moașă și, după caz, experiența profesională dobândită de titular

în România".

Potrivit art. 2 lit.

b) din aceeași hotărâre, prin titlu de calificare în sensul dispozițiilor art.

1 alin. (2) din hotărâre, se înțeleg: "diplomele, certificatele și alte

titluri oficiale de calificare de medic, de medic specialist și, respectiv,

care atestă formarea specifică în medicină generală prevăzută de Directiva

2005/36/CE […], eliberate […] de o autoritate a unui stat membru al Uniunii

Europene, a unui stat aparținând Spațiului Economic European sau a

Confederației Elvețiene desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al

actelor administrative ale respectivului stat și care certifică formarea

profesională dobândită în principal pe teritoriul acestor state".

Potrivit art. 2 lit.

c) din H.G. nr. 1282/2007, prin experiență profesională dobândită în profesiile

prevăzute la art. 1 alin. (2) se înțelege "exercitarea efectivă a

activităților profesionale, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege

pentru profesia respectivă".

Titlurile de

calificare ce pot fi eliberate de M.S. sunt prevăzute în anexele nr. 1 - 2 și

nr. 4 - 9 la H.G. nr. 1282/2007, și anume: anexa nr. 1 (titluri de calificare

care atestă formarea de bază în medicină), anexa nr. 2 (titluri de calificare

de medic specialist), anexa nr. 4 (titluri de calificare care atestă formarea

specifică în medicină generală), anexa nr. 5 (titluri de calificare care atestă

formarea de bază ca medic dentist), anexa nr. 6 (titluri de calificare de medic

dentist specialist), anexa nr. 7 (titluri de calificare ca farmacist), anexa

nr. 8 (titluri de calificare de asistent medical generalist), anexa nr. 9

(titluri de calificare de moașă).

Se constată astfel

că, printre titlurile de calificare prevăzute de H.G. nr. 1282/2007, care

transpun în legislația internă titlurile specifice prevăzute de directivă, nu

se regăsește tipul de certificat solicitat de către recurenții-reclamanți.

Or, în absența

reglementării prin H.G. nr. 1282/2007 sau prin Directiva nr. 2005/36/CE a unui

drept al reclamanților la obținerea unor certificate care să ateste drepturile

efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist și, corelativ,

constatând faptul că în competența M.S. nu se regăsește atribuția de a elibera

un asemenea tip de certificat, nu se poate reține caracterul nejustificat al

refuzului ministerului de a soluționa cererea de altfel eliptică cu care a fost

învestit de către C.M.S. și C.M.J. prin cererile înregistrate în 8 decembrie

2008.

Pe de altă parte,

este adevărat că reclamanții au depus la dosarul de fond extras de pe pagina de

Internet a M.S. în care se face referire la eliberarea "certificatelor

care atestă drepturile câștigate" care se pot elibera numai în cazul

"titularilor diplomei de doctor-medic specializarea universitară

stomatologie care fac dovada că s-au consacrat în România în mod efectiv legal

și cu titlu principal activităților de medic dentist pe o perioadă de minim 3

ani consecutivi din ultimii 5 ani care preced eliberarea acestui

certificat".

Anunțul publicat pe

pagina de Internet a M.S. corespunde dispozițiilor de la pct. II -

"Drepturi câștigate generale în profesia de medic, medic dentist,

farmacist, asistent medical generalist și moașă", art. 19 din H.G. nr.

1282/2007, conform cărora:

Art. 19. - (1) Fără a

aduce atingere drepturilor câștigate specifice profesiilor în cauză, titlurile

oficiale de calificare de medic care dau acces la activitățile profesionale de

medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile oficiale

de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de

asistent medical generalist și de moașă eliberate de statele membre persoanelor

prevăzute la art. 1 alin. (1), care nu îndeplinesc toate cerințele de formare

prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor

profesionale și care atestă o formare începută înainte de datele de referință

prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 5 - 9, se recunosc în cazul în care sunt

însoțite de un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat

membru.

(2) Certificatul

prevăzut la alin. (1) trebuie să ateste că titularii s-au consacrat în mod

efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani

consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

Or, se constată că

intimatul-pârât M.S. a efectuat demersurile necesare pentru a elibera

reclamanților certificatele respective.

Astfel, ulterior

depunerii de către petenți a dosarului administrativ și a adeverinței eliberate

de D. S.C.M., M.S. a corespondat cu acest cabinet pentru a verifica

îndeplinirea de către petenți a condiției prevăzute de art. 19 alin. (2) din

H.G. nr. 1282/2007, solicitând să îi fie transmise "în regim de urgență

copii legalizate după contractele individuale de muncă încheiate între

persoanele menționate (C.M.S. și C.M.J.) și D. S.C.M. Cabinet

Stomatologic".

Potrivit celor

menționate de D. S.C.M. Cabinet Stomatologic, recurenții-reclamanți C.M.S. și

C.M.J. nu au desfășurat niciodată o activitate remunerată sau cu carnet de

muncă la cabinetul respectiv.

Rezultă astfel că

refuzul intimatul-pârât M.S. de a elibera recurenților-reclamanți certificatele

solicitate nu poate fi apreciat ca fiind unul nejustificat în condițiile în

care din documentele aflate la dosarul administrativ rezulta că aceștia nu

îndeplineau condiția prevăzută de art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 1282/2007.

4.2.2. În ceea ce

privește certificatele care să ateste formarea în profesia de medic dentist

Înalta Curte reține

că soluția instanței de fond este legală și temeinică și nu se poate reține

existența refuzului nejustificat al intimatului-pârât de a elibera

reclamanților certificatele solicitate, întrucât anterior M.S. a eliberat

petenților C.M.S. și C.M.J. atât recomandările din 23 septembrie 2008, prin

care a adeverit faptul că aceștia "beneficiază în România de dreptul de

exercitare a profesiei de medic dentist cu respectarea prevederilor în

vigoare", cât și adeverințele din 19 octombrie 2007, prin care a confirmat

faptul că persoanele respective "pot exercita în România, în baza titlului

de calificare, activitățile prevăzute la art. 5 din Directiva nr.

78/687/CEE", acte în privința cărora recurenții aveau deschisă calea

acțiunii în contencios administrativ.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute, care suplinesc motivarea instanței de fond,

față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.M.S. și C.M.J. împotriva Sentinței civile nr. 2346 din 2 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 aprilie 2010.