ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.M.S. și C.M.J. au chemat în judecată pe pârâtul M.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului ca, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să emită certificatele care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul U.M.F.

"C.D." din București, promoția 1997, cursuri de zi, cu durata de 6 ani și, după absolvire, au desfășurat activitate în domeniul stomatologiei și au urmat mai multe cursuri de specializare în domeniu, acumulând o experiență practică de aproximativ 10 ani. În ultimii 3 ani, în perioada 14 mai 2005 - 09 iulie 2008, reclamanții arată că au funcționat ca medici stomatologi în cadrul cabinetului Stomatologic "D. S.C.M." din București, s-au dedicat profesiei și au publicat numeroase studii și articole în reviste de specialitate. Prin cererile înregistrate în 8 decembrie 2008, reclamanții au solicitat M.S. eliberarea certificatelor care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist, acte care le-ar permite recunoașterea calificării și profesarea în alte state ale Uniunii Europene, în raport cu dispozițiile art. 21, art. 23 alin. (1) și art. 37 din Directiva nr. 2005/36/CE.

Susțin reclamanții că M.S. nu le-a soluționat cererea de eliberare a certificatelor în termenul legal de 30 de zile, fiind astfel vătămați în dreptul la muncă garantat de art. 41 din Constituție, precum și în dreptul de a exercita profesia în spațiul Uniunii Europene. Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 28 aprilie 2009, reclamanții au solicitat, în subsidiar față de petitul din acțiunea introductivă, obligarea pârâtului ca, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită certificate care să ateste formarea în profesia de medic dentist, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, ce formează obiectul recursului Prin Sentința civilă nr. 2346 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția tardivității acțiunii, reținând că cererea a fost înregistrată la M.S.

la data de 8 decembrie 2008, iar acțiunea a fost formulată la data de 19 februarie 2009, cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004; - a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că se contestă refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamanților, astfel că nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile; - a respins excepția lipsei de obiect ca nefondată, reținând că recomandările din 23 septembrie 2008 și adeverințele din 19 octombrie 2007 eliberate reclamanților de către M.S. nu sunt actele a căror eliberare se solicită în cauză; - a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța soluția de respingere a acțiunii, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererile înregistrate la M.S.

din 8 decembrie 2008, reclamanții au formulat o solicitare generică fără a face referire la emiterea certificatelor care atestă drepturile efectiv câștigate în profesia de medic dentist sau care să ateste formarea în profesia de medic dentist, la care se face referire în acțiune. A reținut instanța că, în raport cu prevederile H.G. nr. 1282/2007 și ale Directivei nr. 2005/36/CE, certificatele emise de minister în vederea recunoașterii profesionale vizează multiple ipoteze și că, deși cererea reclamanților este eliptică, M.S. a încercat să lămurească aspectele legate de activitatea profesională desfășurată de reclamanți, fapt confirmat de probatoriul administrat. Astfel fiind, instanța a reținut că nu se poate constata existența unui refuz nejustificat al ministerului.

Totodată, a reținut instanța că în situația în care erau nemulțumiți de adeverințele și recomandările care le-au fost eliberate anterior de către minister, aceștia aveau deschisă calea acțiunii în contencios administrativ. 3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 2346 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții C.M.S. și C.M.J. criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 3.1. Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenții critică soluția pronunțată de Curtea de apel susținând că nu au fost arătate motivele pentru care instanța a respins cererea principală referitoare la obligarea pârâtului să le elibereze certificatele care atestă drepturile efectiv câștigate în profesia de medic dentist în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE, astfel că se află în imposibilitate de a contesta soluția, ceea ce este de natură a le încălca dreptul la apărare. 3.2. Printr-un al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de fond în mod nelegal a respins capătul principal de cerere, fără a observa că, în vederea obținerii certificatelor, reclamanții se înscriu în ipoteza excepției prevăzute de art. 37 din Directiva nr. 2005/36/CE, întrucât au absolvit cu succes studii cu durata de 6 ani, dobândind formarea profesională prevăzută de art. 34 din Directivă.

Cu toate acestea, reclamanții susțin că au depus la dosarele administrative de la M.S. adeverințele din 7 noiembrie 2008 emise de D. S.C.M. care probează exercitarea profesiei pe o perioadă de 3 ani din ultimii 5 ani. Susțin reclamanții că, potrivit paginii de Internet a ministerului, depunerea carnetelor de muncă solicitată de M.S. este prevăzută alternativ cu depunerea adeverințelor și că articolul din Directivă nu prevede obligativitatea ca practica profesională să fie remunerată sau neremunerată ori să fie efectuată în baza unui contract de muncă. În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, recurenții-reclamanți susțin că deși cererea adresată M.S. a fost formulată generic cu referire la certificatele de conformitate în general, ministerul putea și trebuia să solicite petenților lămuriri și nu să refuze soluționarea cererilor cu care a fost învestit.

În concluzie, recurenții-reclamanți susțin că dacă ministerul constata că petenții nu au făcut dovada practicii profesionale și refuza emiterea certificatelor care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist, trebuia să emită certificatele care atestă formarea în profesia de medic dentist, pentru care erau depuse toate actele necesare. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., având în vedere cadrul legal aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 4.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit întrucât sentința recurată cuprinde argumentele care au format convingerea instanței pentru a pronunța soluția de respingere a acțiunii, acestea fiind reprezentate de faptul că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului în condițiile în care, în pofida cererii eliptice cu care a fost învestit, ministerul a încercat să lămurească aspectele legate de activitatea profesională desfășurată de reclamanți, fapt confirmat de probatoriul administrat. 4.2. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele arătate în continuare, care vin să suplinească motivarea instanței de fond: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și ulterior precizată în fața instanței de fond și conform celor susținute de apărătorul ales al recurenților în fața instanței de recurs, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, contestând refuzul nejustificat al pârâtului M.S.

de a le soluționa cererile înregistrate în 8 decembrie 2008, solicitând obligarea acestuia ca, în termen de maxim 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să emită: - în principal, certificate care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE; - în subsidiar, certificate care să ateste formarea în profesia de medic dentist, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE. 4.2.1. În ceea ce privește certificatele care atestă drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist În drept, recurenții-reclamanți și-au întemeiat solicitarea adresată M.S. pe dispozițiile Directivei nr. 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005. Directiva nr. 2005/36/CE a fost transpusă integral în dreptul intern prin H.G.

nr. 1282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist și de moașă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană. Astfel fiind, în soluționarea prezentului recurs, Curtea se va raporta în principal la dispozițiile H.G. nr. 1282/2007 și, în particular, la dispozițiile Directivei nr. 2005/36/CE invocate de recurenți. Certificatele care pot fi eliberate de M.S. conform H.G.

nr. 1282/2007 sunt cele menționate la art. 1 alin. (2) din hotărâre prin care "se atestă titlurile românești de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist și moașă și, după caz, experiența profesională dobândită de titular în România". Potrivit art. 2 lit. b) din aceeași hotărâre, prin titlu de calificare în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din hotărâre, se înțeleg: "diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare de medic, de medic specialist și, respectiv, care atestă formarea specifică în medicină generală prevăzută de Directiva 2005/36/CE […], eliberate […] de o autoritate a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparținând Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat și care certifică formarea profesională dobândită în principal pe teritoriul acestor state". Potrivit art. 2 lit. c) din H.G.

nr. 1282/2007, prin experiență profesională dobândită în profesiile prevăzute la art. 1 alin. (2) se înțelege "exercitarea efectivă a activităților profesionale, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru profesia respectivă". Titlurile de calificare ce pot fi eliberate de M.S. sunt prevăzute în anexele nr. 1 - 2 și nr. 4 - 9 la H.G. nr. 1282/2007, și anume: anexa nr. 1 (titluri de calificare care atestă formarea de bază în medicină), anexa nr. 2 (titluri de calificare de medic specialist), anexa nr. 4 (titluri de calificare care atestă formarea specifică în medicină generală), anexa nr. 5 (titluri de calificare care atestă formarea de bază ca medic dentist), anexa nr. 6 (titluri de calificare de medic dentist specialist), anexa nr. 7 (titluri de calificare ca farmacist), anexa nr. 8 (titluri de calificare de asistent medical generalist), anexa nr. 9 (titluri de calificare de moașă).

Se constată astfel că, printre titlurile de calificare prevăzute de H.G. nr. 1282/2007, care transpun în legislația internă titlurile specifice prevăzute de directivă, nu se regăsește tipul de certificat solicitat de către recurenții-reclamanți. Or, în absența reglementării prin H.G. nr. 1282/2007 sau prin Directiva nr. 2005/36/CE a unui drept al reclamanților la obținerea unor certificate care să ateste drepturile efectiv câștigate specifice în profesia de medic dentist și, corelativ, constatând faptul că în competența M.S. nu se regăsește atribuția de a elibera un asemenea tip de certificat, nu se poate reține caracterul nejustificat al refuzului ministerului de a soluționa cererea de altfel eliptică cu care a fost învestit de către C.M.S.

și C.M.J. prin cererile înregistrate în 8 decembrie 2008. Pe de altă parte, este adevărat că reclamanții au depus la dosarul de fond extras de pe pagina de Internet a M.S. în care se face referire la eliberarea "certificatelor care atestă drepturile câștigate" care se pot elibera numai în cazul "titularilor diplomei de doctor-medic specializarea universitară stomatologie care fac dovada că s-au consacrat în România în mod efectiv legal și cu titlu principal activităților de medic dentist pe o perioadă de minim 3 ani consecutivi din ultimii 5 ani care preced eliberarea acestui certificat". Anunțul publicat pe pagina de Internet a M.S. corespunde dispozițiilor de la pct. II - "Drepturi câștigate generale în profesia de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist și moașă", art. 19 din H.G.

nr. 1282/2007, conform cărora: Art. 19. - (1) Fără a aduce atingere drepturilor câștigate specifice profesiilor în cauză, titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist și de moașă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care nu îndeplinesc toate cerințele de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale și care atestă o formare începută înainte de datele de referință prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 5 - 9, se recunosc în cazul în care sunt însoțite de un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru.

(2) Certificatul prevăzut la alin. (1) trebuie să ateste că titularii s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului. Or, se constată că intimatul-pârât M.S. a efectuat demersurile necesare pentru a elibera reclamanților certificatele respective. Astfel, ulterior depunerii de către petenți a dosarului administrativ și a adeverinței eliberate de D. S.C.M., M.S. a corespondat cu acest cabinet pentru a verifica îndeplinirea de către petenți a condiției prevăzute de art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 1282/2007, solicitând să îi fie transmise "în regim de urgență copii legalizate după contractele individuale de muncă încheiate între persoanele menționate (C.M.S.

și C.M.J.) și D. S.C.M. Cabinet Stomatologic". Potrivit celor menționate de D. S.C.M. Cabinet Stomatologic, recurenții-reclamanți C.M.S. și C.M.J. nu au desfășurat niciodată o activitate remunerată sau cu carnet de muncă la cabinetul respectiv. Rezultă astfel că refuzul intimatul-pârât M.S. de a elibera recurenților-reclamanți certificatele solicitate nu poate fi apreciat ca fiind unul nejustificat în condițiile în care din documentele aflate la dosarul administrativ rezulta că aceștia nu îndeplineau condiția prevăzută de art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 1282/2007. 4.2.2. În ceea ce privește certificatele care să ateste formarea în profesia de medic dentist Înalta Curte reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică și nu se poate reține existența refuzului nejustificat al intimatului-pârât de a elibera reclamanților certificatele solicitate, întrucât anterior M.S.

a eliberat petenților C.M.S. și C.M.J. atât recomandările din 23 septembrie 2008, prin care a adeverit faptul că aceștia "beneficiază în România de dreptul de exercitare a profesiei de medic dentist cu respectarea prevederilor în vigoare", cât și adeverințele din 19 octombrie 2007, prin care a confirmat faptul că persoanele respective "pot exercita în România, în baza titlului de calificare, activitățile prevăzute la art. 5 din Directiva nr. 78/687/CEE", acte în privința cărora recurenții aveau deschisă calea acțiunii în contencios administrativ. În consecință, în raport de cele mai sus reținute, care suplinesc motivarea instanței de fond, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M.S. și C.M.J. împotriva Sentinței civile nr. 2346 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.