ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5800/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, Serviciul de Recunoaștere a Calificărilor Profesionale a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea răspunsului Ministerului Sănătății nr. 9798/17.12.2018 și a răspunsului nr. x/30.01.2019, obligarea pârâtului să elibereze certificat de conformitate pentru diploma de medic specialist Chirurgie Orală și maxilo-facială x/5.01.2015 sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 500 RON/zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii, obligarea pârâtului să elibereze certificat de conformitate pentru diploma de medic dentist/stomatolog x/29.06.2015 sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 500 RON/zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 117/2019 din 9 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția inadmisibilității pentru capătul de cerere privind anularea răspunsului x/17.12.2018 și y/30.01.2019 și în consecință a respins acest capăt de cerere;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Sănătății;

- a obligat Ministerul Sănătății să elibereze certificat de conformitate pentru diploma reclamantului de medic specialist chirurgie maxilo-facială x/5.01.2015 sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 500 RON/zi începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- a obligat Ministerul Sănătății să elibereze certificat de conformitate pentru diploma de medic stomatolog x/29.06.2015 sub sancțiunea unor penalități de 500 RON/zi începând cu 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

- a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1600 RON.

Împotriva sentinței nr. 117/2019 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei să se respingă cererea de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, a învederat că sentința este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit prevederile art. 37 alin. (1) paragraf 3 din Directiva 205/36/CE întrucât excepția prevăzută la acest text legal poate opera doar în situația în care studiile echivalente cu forma prevăzută la art. 34 ar fi fost efectuate până la data de referință prevăzută în respectiva anexă pentru statul membru în cauză, respectiv anul 2009 pentru România. Chiar dacă intimatul a început studii de specializare în anul 2010, acesta nu îndeplinește condițiile raportate la data de referință, respectiv 2009.

Intimatul deține un titlu de calificare atestat prin Diploma de Licență de Doctor-Medic specializarea Stomatologie obținută în anul 2008 ca urmare a înmatriculării la studii universitare în anul 2002, care nu este prevăzut de directivă la anexa V punctul 5.3.2. astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. 37 (1), motiv pentru care, în mod corect, s-a întocmit și eliberat Recomandarea nr. VIII.d/18935/11.05.2015, întrucât intimatul nu a făcut dovada experienței profesionale de minim 3 ani consecutiv, efectiv, legal și neîntrerupt cu normă întreagă sau echivalent parțial din ultimii 5 care preced eliberarea documentului prevăzută de articolul sus-menționat.

Pentru Certificatul de specialist chirurgie orală și maxilo-facială, eliberat de Ministerul Sănătății la data de 05.01.2015, a fost eliberată Recomandarea nr. VIII.d/18935/11.05.2015.

Accesul la specializarea Chirurgie orală și maxilo-facială s-a făcut în anul 2010 în calitate de absolvent al Facultății de Medicină Dentară, Specializarea Stomatologie.

Corelarea legislației interne s-a făcut prin Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 1509/2008.

Specializarea Chirurgie dentală, orală și maxilo-facială este înscrisă la Anexa 5.1.3 - Titlurile cursurilor de formare în medicină specializată din Directiva nr. 2005/36/CE iar formarea care duce la obținerea titlului de calificare de specialist chirurgie oro-dentară și maxilo-facială presupune încheierea și validarea studiilor de bază în medicină și, de asemenea, încheierea și validarea studiilor de bază în stomatologie.

De asemenea, potrivit adnotării (77), România este notificată cu Specialitatea Chirurgie orală și maxilo-facială începând din 2009 astfel că intimatul nu deține o diplomă prevăzută în Anexa V, punctul 5.3.2 care să ateste o formare de bază conform art. 34 din Directivă, motiv pentru care nu i s-a putut întocmi și elibera un certificat de conformitate pentru titlul de specialist Chirurgie orală și maxilo-facială.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 19.08.2019 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerentele primei instanțe fiind legale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant A. a solicitat Ministerului Sănătății eliberarea certificatului de conformitate pentru diploma de licență de doctor medic specializarea stomatologie și a certificatului de specialist chirurgie orală și maxilo-facială, argumentând că a absolvit Facultatea de Medicină Dentară promoția 2008 și Facultatea de Medicină Generală în anul 2014, a obținut certificatul de medic specialist pe specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială și, începând cu octombrie 2015, profesează în Germania în calitate de medic rezident pe specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială.

Prin adresa x/17.12.2018 emisă de Ministerul Sănătății - Centrul de Resurse Umane s-a refuzat emiterea certificatelor pe motiv că nu rezultă îndeplinirea cerinței de a dovedi experiența profesională ca medic dentist, respectiv chirurgie orală și maxilo-facială pe teritoriul României de minim 3 ani consecutivi, efectiv, legal și neîntrerupt, cu normă întreagă sau echivalent parțial din ultimii 5 ani care preced eliberarea documentului, ca urmare a faptului că este absolvent al Facultății de Stomatologie promoția anterioară anului 2009.

Prima instanță a apreciat că interpretarea Ministerului Sănătății contravine prevederilor Directivei 2005/36/CE, argumentând că cei 5 ani de rezidențiat pentru obținerea calificării profesionale de medic specialist în chirurgie orală și maxilo-facială au impus o pregătire superioară și au condus la îndeplinirea practicii profesionale astfel cum se arată în prevederile art. 36 alin. (2) din Directivă, fiind îndeplinite condițiile de la art. 34.

Aprecierea Înaltei Curți este în alt sens decât cel reținut de către prima instanță și învederat de intimatul reclamant.

Potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, "Fiecare stat membru recunoaște, în scopul exercitării activităților profesionale de medic dentist cu titlurile enumerate în anexa V punctul 5.3.2, titlurile de calificare ca medic eliberate în Italia, Spania, Austria, Republica Cehă și Slovacia pentru persoanele care și-au început formarea de medic până la data de referință prevăzută în respectiva anexă pentru statul membru în cauză, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile competente ale respectivului stat".

Pornind de la aceste prevederi, rezultă că excepția prevăzută la art. 37 alin. (1) paragraf 3 din Directivă, invocată de prima instanță în argumentarea soluției, devine incidentă numai în cazul în care studiile echivalente cu forma prevăzută la art. 34 ar fi fost efectuate până la data de referință prevăzută în anexă, respectiv până în anul 2009.

Pentru a se elibera certificatul solicitat de către intimat, era necesară îndeplinirea a două condiții și anume: persoanele s-au consacrat în respectivul stat membru, în mod efectiv, legal și cu titlu principal, activităților prevăzute la art. 36, pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului; persoanele sunt autorizate să exercite respectivele activități în aceleași condiții ca și titularii titlului de calificare prevăzut pentru respectivul stat în anexa V punctul 5.3.2.

Or, intimatul a început studiile de specializare în anul 2010 astfel că este evident faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera excepția prevăzută în norma europeană.

De asemenea, intimatul deține titlul de calificare atestat prin Diploma de licență de Doctor-Medic specializarea Stomatologie obținută în anul 2008 ca urmare a înmatriculării la studii universitare în anul 2002, care nu este prevăzut la anexa V punctul 5.3.2. din Directivă, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. (1) redate mai-sus.

La articolul 36 este reglementată exercitarea activităților profesionale de medic dentist, acestea fiind definite la alin. (3) și exercitate cu titlurile profesionale încorporate în anexa V punctul 5.3.2. Alineatul (2) prevede că profesia de medic dentist are la bază formarea de medic dentist prevăzută la articolul 34 și constituie o profesie distinctă de cea de medic, specializat sau nu iar exercitarea activităților profesionale de medic dentist presupune posesia unui titlu de calificare prevăzut în Anexa V punctul 5.3.2.

Alineatul (3) prevede că "Statele membre se asigură că medicii dentari să poată avea acces în mod general la activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, precum și să poată exercita aceste activități, respectând totodată dispozițiile de reglementare și normele de deontologie care reglementează profesia la datele de referință prevăzute în anexa V punctul 5.3.2".

La art. 23 alin. (1) din Directivă este prevăzut că "Fără a aduce atingere drepturilor obținute specifice profesiilor în cauză, atunci când titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist (...) nu îndeplinesc toate cerințele de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 40 și 44, fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre atunci când atestă o formare care a început înainte de datele de referință prevăzute în anexa V punctele (...) 5.3.2. (...), în cazul în care sunt însoțite de un certificat care atestă că titularii s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului".

De asemenea, intimatul este titularul Certificatului de specialist chirurgie orală și maxilo-facială, eliberat de Ministerul Sănătății la data de 05.01.2015, accesul la specializarea Chirurgie orală și maxilo-facială s-a făcut în anul 2010, intimatul fiind absolvent al Facultății de Medicină Dentară, Specializarea Stomatologie.

Specialitatea Chirurgie dentală, orală și maxilo-facială este înscrisă la Anexa 5.1.3 din Directiva 2005/36/CE iar formarea care duce la obținerea titlului de calificare de specialist chirurgie oro-dentală și maxilo-facială presupune încheierea și validarea studiilor de bază în medicină, conform art. 24 și, de asemenea, încheierea și validarea studiilor de bază în stomatologie, conform art. 34. România a fost notificată cu Specializarea Chirurgie orală și maxilo-facială începând cu anul 2009.

În consecință, în mod corect a fost eliberată Recomandarea nr. VIII.d/18935/11.05.2015, motivat de faptul că intimatul nu a făcut dovada experienței profesionale ca medic dentist, respectiv specialist chirurgie orală și maxilo-facială pe teritoriul României de minim 3 ani consecutiv, efectiv, legal și neîntrerupt cu normă întreagă sau echivalent parțial din ultimii 5 ani care preced eliberarea documentului, în condițiile prevăzute de art. 37 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, până la data de referință, nefiind corectă interpretarea judecătorului fondului, care contravine cerințelor Directivei, rezidențiatul neechivalând cu activitatea de medic dentist, acesta fiind o formă specifică de învățământ postuniversitar care asigură pregătirea necesară obținerii unei specialități .

În ceea ce privește Cauza C 492/12 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contrar celor reținute de prima instanță, nu se constată că recurentul ar fi emis o interpretare contrară acestei jurisprudențe. Curtea Europeană a statuat că statele membre, a căror legislație prevede obligația de formare pe bază de program integral și interdicția înscrierii simultane la două formări, să recunoască automat titlurile de calificare prevăzute de această directivă și eliberate de un alt stat membru la încheierea unor formări parțial concomitente iar, prin răspunsul la cea de-a doua întrebare, s-a statuat că articolul 21 și 22 lit. a) din Directivă trebuie interpretate în sensul că se opun ca un stat membru gazdă să verifice respectarea condiției potrivit căreia durata totală, nivelul și calitatea formărilor cu frecvență parțială nu sunt inferioare celor ale formărilor continue pe bază de program integral.

În cazul de față, recurentul a aplicat în mod corect prevederile Directivei, prima instanță nearătând, în mod concret, care sunt motivele avute în vedere pentru care a considerat că interpretarea autorității ar apărea excesivă.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 117/2019 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.