Decizia nr. 699/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată, la data de 28.07.2020, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Cluj, obligarea pârâților la emiterea certificatului de medic specialist - specialitate parodontologie și chirurgie dento-alveolară, având în vedere cererea formulată sub nr. x/2019 precum și documentele depuse, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 2766 din 15 decembrie 2020, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Direcția de Sănătate Publică Cluj prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2021. Prin sentința civilă nr. 138 din 10 mai 2021, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Direcția de Sănătate Publică Cluj, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și a obligat pe acest pârât să elibereze reclamantului certificatul doveditor al specializării de medic dentist specialist în specialitatea chirurgie dento-alveolară și certificatul doveditor al specializării de medic dentist specialitatea parodontologie, prin asimilarea acestei din urmă specializări uneia dintre specialitățile prevăzute la Anexa V pct. 5.3.3 din Directiva 2005/36/CE. A luat act de declarația reclamantului în sensul solicitării de cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Sănătății a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 09.07.2021. Prin Decizia nr. 5348 din 11 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A apreciat Înalta Curte, în esență, că, deși instanța de fond a reținut faptul că recunoașterea specializării parodontologie ca atare (fără componenta asimilării cu una din cele două specializări recunoscute conform Anexei, respectiv chirurgie dento-alveolară și ortodonție) excedează cadrului legal al Directivei, totuși, fără a analiza, în condițiile unui echitabil și real echilibru procesual, argumentele ambelor părți, a apreciat ca fiind nejustificat refuzul autorității, pronunțând o hotărâre lipsită de capacitate de a fi pusă efectiv în executare și de a oferi părții pretins vătămate posibilitatea reală de a-și materializa dreptul astfel câștigat.

Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 17.03.2023. Prin sentința civilă nr. 229 din 21 aprilie 2023, Curtea a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâul Ministerul Sănătății să elibereze reclamantului certificatul doveditor al specializării de medic dentist specialist în specialitatea chirurgie dento-alveolară. A respins cererea de chemare în judecată în ceea ce privește emiterea certificatului doveditor pentru specializarea de medic dentist specialist în specialitatea parodontologie. A luat act de declarația reclamantului în sensul solicitării de cheltuieli pe cale separată.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Sănătății a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În susținerea recursului, recurentul-pârât a prezentat, în esență, argumentele formulate în fața instanței de fond, referindu-se la procedura efectuării rezidențiatului, apreciind că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 34 din Directiva DC36/2005/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, nu i se poate elibera un certificat de drept câștigat pentru formarea de bază și pentru titlul de specialist Chirurgie dento-alveolară deoarece este absolvent al promoției 2008, iar data de referință prevăzută la anexa V 5.33 din Directivă este 17.12.2008, ulterior absolvirii. De asemenea, nu poate fi eliberat nici certificatul doveditor pentru specialitatea parodontologie prin asimilarea acesteia cu una dintre specialitățile prevăzute la Anexa V 5.3.3 din Directivă.

Apărările formulate Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurentul a indicat formal prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile sale neputându-se încadra în dispozițiile menționate. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de control judiciar constată că recursul pârâtului Ministerul Sănătății nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din lecturarea susținerilor recurentului-pârât, rezultă că aceasta, deși a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor. Recurentul, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depuse față de acțiunea introductivă de instanță, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentința Curții de Apel București, ce face obiectul prezentului recurs, ar fi nemotivată și de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, instanța de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că intimatul-reclamant îndeplinește condițiile pentru emiterea certificatului doveditor al specializării de medic dentist specialist în specialitatea chirurgie dento-alveolară, referindu-se la condițiile prevăzute de art. 23, 36 și 37 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, iar recurentul nu a combătut în niciun fel cele reținute de instanță. În ceea ce privește specialitatea parodontologie, acțiunea reclamantului a fost respinsă. Simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.