ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4700/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 septembrie 2019 și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, anularea în parte a Deciziei nr. 6/2018 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentiști din România și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la judecarea în fond a contestației ce face obiectul dosarului Comisiei Superioare de Disciplină nr. 31/2017 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocațial, taxa timbru judiciar).

2.1. Prin sentința civilă nr. 79 din 25 februarie 2020, Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Mureș a avut în vedere dispozițiile art. 131 alin. (1), art. 130 alin. (2) și art. 129 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. precum și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a reținut că obiect al prezentului dosar îl constituie contestația formulată împotriva Deciziei nr. 6/2018 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplina din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, prin care s-a soluționat în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 450 și următoarele, din Legea nr. 95/2006, contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 7/CJ/24.07.2017, pronunțată de Colegiul Medicilor Dentiști din Cluj.

S-a mai reținut că raportat la calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului, competența soluționării prezentei cauze aparține Curții de Apel.

Tribunalul Mureș a mai apreciat că dispozițiile derogatorii cuprinse în art. 459 din Legea nr. 95/2006 stabilesc în sarcina secțiilor de contencios administrativ din cadrul tribunalelor, competența de soluționare a contestațiilor formulate de medicul sancționat și față de caracterul special al acestor dispoziții care impun o strictă interpretare, în cauza de față rămân incidente dispozițiile procesuale cu caracter general, care stabilesc sub aspect material competența curților de apel.

2.2. Prin sentința civilă nr. 29 din 12 iunie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut, în esență, că deși prevederile art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă doar la medicul sancționat, atâta timp cât legea specială invocată cuprinde o normă de competență, aceasta se impune a fi aplicată în toate situațiile. Totodată, s-a reținut că prevederile citate au caracter de normă specială, derogatorie de la dispozițiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă cauzei, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Dentiști din România - Comisia Superioară de Disciplină, anularea în parte a Deciziei nr. 6/2018 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentiști din România și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la judecarea în fond a contestației ce face obiectul dosarului Comisiei Superioare de Disciplină nr. 31/2017, invocând atât dispozițiile Legii nr. 554/2004, cât și pe cele speciale ale Legii nr. 95/2006.

În stabilirea competenței de soluționare a cauzelor ce privesc deciziile pronunțate de Comisia superioară de disciplină, Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, care stabilesc competența în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acțiunea disciplinară.

Înalta Curte constată că în cauză s-a solicitat anularea unei decizii emise de Comisia superioară de disciplină în cadrul unei acțiuni disciplinare îndreptate împotriva unui medic dentist și obligarea comisiei la soluționarea pe fond a contestației, fiind invocate atât dispozițiile Legii nr. 554/2004, cât și cele speciale ale Legii nr. 95/2006.

Înalta Curte constată că, deși textul art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă la medicul sancționat, în ceea ce privește competența de soluționare a acțiunii în anulare a actului administrativ emis de către aceeași autoritate pârâtă, în speță Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentiști din România, acesta se impune a fi aplicat în toate situațiile, indiferent de calitatea persoanei care sesizează instanța, atâta timp cât legea specială cuprinde o normă specială de competență în acest sens, neputându-se reține stabilirea unei competențe materiale diferite pentru soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act, în funcție de persoana care a sesizat instanța.

Prin urmare, în considerarea caracterului de normă specială a prevederilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, derogatorie de la dispozițiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul în raza căruia își desfășoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acțiunea disciplinară.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Dentiști din România - Comisia Superioară de Disciplină, în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.