ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5417/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 din camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 27.11.2023, sub numărul x/2023, pe rolul Tribunalului Bihor – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor Stomatologi din România și Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor, pe cale de excepție, constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 09/26.05.2023 emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România și constatarea nulității pârâților din dreptul de a demara acțiunea disciplinară împotriva sa sau, în subsidiar, constatarea prescripției dreptului părților la efectuarea acțiunii disciplinare, raportat la art. 457 din Legea nr. 95/2006, și anularea Deciziei nr. 09/26.05.2023 emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România-Comisia superioară de disciplină și a Deciziei nr. 06/07.11.2022 emise de Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor-Comisia de disciplină.
Prin sentința civilă nr. 468 din 21 iunie 2024, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.
A reținut instanța că emitentul deciziei contestate, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, este un organism central, ceea ce atrage competența curții de apel, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Dispozițiile art. 459 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se referă la răspunderea disciplinară a medicilor, fiind prevăzută calea de atac în fața tribunalului doar împotriva deciziilor de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, entitate diferită de Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
A mai reținut instanța că Regulamentul aplicabil medicilor stomatologi din România la data pronunțării deciziei atacate, 26.05.2023, este cel adoptat prin Decizia nr. 3/1AGN/2023, în vigoare din 01.05.2023, argumentele reclamantului bazate pe un regulament care nu se afla în vigoare la data emiterii deciziei neputând justifica reținerea competenței în favoarea tribunalului.
Hotărârea celei de-a doua instanțe sesizate
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 27.08.2024.
Prin sentința nr. 179 din 10 octombrie 2024, Curtea a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.
La pronunțarea acestei hotărâri, Curtea a apreciat că, atât la data declanșării procedurii disciplinare, cât și la data emiterii Deciziei nr. 6/07.11.2022 a Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi Bihor, era în vigoare forma art. 542 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, care stabilea că împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină medicul stomatolog poate formula acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia își desfășoară activitatea.
De asemenea, chiar prin raportare la forma în vigoare la data pronunțării Deciziei nr. 9/26.05.2023 a Comisiei superioare de disciplină a Colegului Medicilor Stomatologi din România, dispozițiile art. 540
1
alin. (1) nou introduse în Legea nr. 95/2006 fac trimitere la antrenarea răspunderii disciplinare a medicului stomatolog în condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină ale Colegului Medicilor Stomatologi din România (CMSR), regulament aprobat prin Decizia nr. 5/2008 a CMSR.
Art. 43 alin. (7) din acest regulament, în vigoare la 26.05.2023, statua că împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină medicul dentist sancționat poate formula acțiune în anulare conform art. 542 alin. (7) din Legea nr. 95/2006. Astfel, chiar dacă art. 542 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 nu mai era în vigoare la 26.05.2023, la acea dată era în vigoare art. 43 alin. (7) din regulamentul menționat.
A mai apreciat Curtea că prezintă relevanță și norma juridică cuprinsă la art. 50 din Regulamentul aprobat prin Decizia nr. 5/2008 a CMSR, conform căreia prezentul regulament se completează cu dispozițiile titlului XIII din Legea nr. 95/2006, ale ROF și ale Codului deontologic al medicului dentist, iar art. 101 alin. (2) din ROF prevede că împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină medicul stomatolog sancționat poate formula acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia își desfășoară activitatea.
Astfel, și în virtutea normei speciale de competență cuprinsă la art. 101 alin. (2) din ROF adoptat prin Decizia nr. 5/2007, care au completat inclusiv la data de 26.05.2023 Regulamentul aprobat prin Decizia nr. 5/2008 a CMSR, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului.
A mai reținut instanța și faptul că, din cuprinsul modificărilor legislative survenite prin Legea nr. 308/2022, nu se relevă vreo intenție a legiuitorului de a se îndepărta, în privința medicilor stomatologi, de la soluția legislativă anterior menționată, aceste modificări relevând o reorientare a legiuitorului în privința altor aspecte fără relevanță în privința stabilirii competenței.
Constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 133-135 și art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență
Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență, în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente, reține următoarele.
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A., medic stomatolog, a solicitat anularea Deciziei nr. 09/26.05.2023 emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România-Comisia superioară de disciplină și a Deciziei nr. 06/07.11.2022 emise de Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor-Comisia de disciplină.
Deci, litigiul ce face obiectul cauzei privește antrenarea răspunderii disciplinare a unui medic stomatolog, materie care este reglementată de norme juridice speciale inclusiv sub aspectul instanței competente să soluționeze acțiunea în anularea deciziilor emise de instituțiile competente.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 542 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, forma în vigoare la data inițierii procedurii disciplinare împotriva reclamantului A., 05.08.2022, dată la care s-a declanșat procedura disciplinară prin înregistrarea unei plângeri împotriva sa, "Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul stomatolog sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia își desfășoară activitatea".
În aceste condiții, raportat la forma legii speciale de procedură vizând antrenarea răspunderii disciplinare a medicilor stomatologi, astfel cum a fost în vigoare la data declanșării procedurii disciplinare, care cuprindea și norma specială de competență mai sus citată, competența materială de soluționare a acțiunii de față aparține tribunalului.
În ceea ce privește forma actuală a Legii nr. 95/2006, în vigoare la data sesizării instanței de judecată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 308/2022, Înalta Curte constată că nici art. 542 și nici articolele următoare nu mai cuprind nicio referire expresă la instanța competentă a soluționa contestația formulată de mediul stomatolog sancționat împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină.
Or, Înalta Curte constată că legiuitorul în cuprinsul Legii nr. 95/2006, atât în forma anterioară Legii nr. 308/2022, cât și în cea ulterioară, a reglementat în mod unitar, în privința fiecărei categorii de personal medical vizate de acest act normativ, faptul că instanța competentă să soluționeze acțiunea îndreptată împotriva deciziei Comisiei Superioară de Disciplină a colegiului specific al fiecărei categorii în discuție este secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea personalul medical sancționat.
Acest aspect rezultă din prevederile art. 459 (medicul sancționat) și art. 632 (farmacistul sancționat) din Legea nr. 95/2006, articole nemodificate prin Legea nr. 308/2022, și din art. 542 (medicul stomatolog sancționat) din Legea nr. 95/2006 în forma anterioară Legii nr. 308/2022.
Astfel, fiind vorba despre o competență specială în privința acțiunilor în anularea deciziilor emise de comisiile superioare de disciplină formulate de personalul medical prevăzut de această lege, nu se poate interpreta, în absența unei dispoziții legale exprese, că legiuitorul ar fi dorit ca, în ceea ce-i privește pe medicii stomatologi, să fie incidente normele de competență generale prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Temeiul legal al soluției adoptate
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, din punct de vedere material, în favoarea Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor și Colegiul Medicilor Stomatologi din România în favoarea Tribunalului Bihor – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.