ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 957/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 7 ianuarie 2005, Fundația P.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu C.N.C.D., să se dispună anularea hotărârii nr. 351 din 9 decembrie 2004, emisă de Colegiul director al autorității publice pârâte, ca nelegală. Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de plata amenzii contravenționale în sumă de 5.000.000 lei, aplicată conform ar.2 alin. (1), coroborat cu art. 6 lit. b) și g) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată și modificată ulterior. În speță, reclamanta și-a motivat acțiunea, arătând că actul administrativ sancționator se bazează pe interpretarea eronată a stării de fapt reale, a înscrisurilor puse în discuție, a celorlalte documente prezentate de angajator, dar și a normelor legale incidente.

Pe de altă parte, din punctul de vedere formal, hotărârea se întemeiază pe un fals intelectual, deoarece, deși în preambulul său sunt enumerați toți cei 7 membri care alcătuiesc Colegiul director al C.N.C.D., în partea finală se regăsesc semnăturile a numai 5 membri, ceea ce, în opinia reclamantei, este de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a actului administrativ supus controlului jurisdicțional. În cauză, A.J. a formulat la data de 1 martie 2005, o cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii nr. 351/2004. Prin sentința civilă nr. 554 din 29 martie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de A.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în mod corect autoritatea publică pârâtă a apreciat că fapta sesizată de intervenientă, privind modalitatea de evaluare periodică a performanțelor sale profesionale, constituie un act de discriminare, în sensul art. 2 alin. (3), coroborat cu art. 6 lit. b) și g) din O.G. nr. 137/2000. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta Fundația P.M. Recurenta a susținut că prima instanță a analizat și reținut în considerentele hotărârii, numai o parte din înscrisurile anexate în dosar, anume decizia nr. 245 din 5 iunie 2003, Regulamentul de ordine interioară al fundației, rapoartele angajaților pe anii 2004 - 2005 și hotărârea atacată în justiție.

De asemenea, Curtea nu s-a pronunțat asupra unui înscris hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, respectiv „organigrama” angajatorului, din care rezultă că salariata A.J. era angajată pe postul de manager de programe, care era unic, de acest fel, în structura de personal a fundației. Sub aspect formal, s-a ignorat împrejurarea că actul sancționator este nul de drept, întrucât poartă semnăturile a numai 5 din cei 7 membri care formează Colegiul director al C.N.C.D. Recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Prin H.G. nr. 1194/2001, a fost reglementată organizarea și funcționarea C.N.C.D., ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Potrivit art. 3 alin. (1) și (2) din acest act normativ, Consiliul este condus de Colegiul director, organ deliberativ, alcătuit din președinte și 6 membri. În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (2), Colegiul respectiv lucrează valabil în prezenta a cel puțin 4 membri. El adoptă hotărâri, instrucțiuni și regulamente cu votul favorabil a cel puțin 4 membri. Prin H.G. nr. 1514/2004, textul alin. (2) al art. 7, mai sus enunțat a fost, însă, reformulat, în sensul că membrii Colegiului director adoptă hotărâri, instrucțiuni și regulamente în domeniul constatării și sancționării faptelor de discriminare. Rezultă, deci, că în temeiul reglementării legale ulterioare, Colegiul director, ca organ colegial deliberativ al C.N.C.D.

nu mai poate adopta unele acte juridice, cum sunt hotărârile, instrucțiunile și regulamentele în domeniul constatării și sancționării faptelor de discriminare, decât în prezența și cu votul valabil al tuturor celor 7 membrii care intră în compunerea sa. Condiția de cvorum vizează, indiscutabil, valabilitatea hotărârii, care trebuia să exprime voința tuturor membrilor ce alcătuiesc organul colegial. Ori, în speță, se confirmă faptul invocat de reclamantă, dar ignorat de prima instanță, că, deși în preambulul hotărârii nr. 351 din 9 decembrie 2004, figurează toți cei 7 membri ai Colegiului director, în partea finală a actului au semnat doar 5 membrii, împrejurare de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii.

O asemenea constatare justifică, așadar, soluția de admitere a recursului declarat de reclamantă și de modificare a sentinței, în sensul admiterii acțiunii principale, astfel cum a fost formulată. Totodată, se va respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de A.J. Ținând seama de această rezolvare, devine inutilă examinarea celorlalte critici aduse sentinței, vizând fondul litigiului și care vizează temeinicia măsurii de sancționare contravențională a recurentei. Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Fundația P.M. împotriva sentinței civile nr. 554 din 29 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta Fundația P.M. Anulează hotărârea nr. 351 din 9 decembrie 2004, emisă de C.N.C.D. - Colegiul director, ca nelegală. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.