ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 418

din 26 aprilie 2005 pronunțată în dosar nr. 458/2005 al Tribunalului Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva pârâtei SC C. SA Sibiu, cu obligarea

pârâtei la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de

obligare a pârâtei la plata sumei de 621.012.420 lei reprezentând suma acordată

pârâtei cu titlu gratuit în baza Legii nr. 55/1995 este nefondată deoarece

această sumă a fost acordată în temeiul art. 8 din lege pentru stingerea

datoriilor înregistrate în contabilitatea societății comerciale până la data de

20 iunie 2005.

Conform acestor dispoziții

legale, restituirea sumelor acordate gratuit este posibilă doar în ipoteza în

care destinația stabilită nu a fost respectată, ceea ce în speță nu s-a

dovedit.

În aceeași ordine de idei,

faptul că, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost desființat nu conduce

în mod indirect la restituirea prestațiilor efectuate și repunerea părților în

situația anterioară, deoarece acest contract își produce efectele doar între

părțile semnatare. Pe de altă parte, protocolul încheiat între F.P.S. și

pârâtă, nu a fost desființat, iar prin art. 21 din O.G. nr. 25/2002 s-au

reglementat situațiile apărute ca urmare a desființării contractelor de

vânzare-cumpărare acțiuni.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins prin decizia civilă nr. 192 din 4 noiembrie 2005

pronunțată în dosar nr. 4510/2005 al Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ.

Instanța de control

judiciar, însușindu-și argumentele tribunalului, a reținut, de asemenea, ca

fiind lipsită de relevanță desființarea contractului de vânzare cumpărare

acțiuni, deoarece sumele acordate cu titlu gratuit societății care se

privatizează trebuie restituite doar în ipoteza în care nu a fost respectată

destinația, în condițiile art. 8 din Legea nr. 55/1995.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că, contrar concluziilor ambelor instanțe, încheierea contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni, ulterior desființat, a constituit premisa

acordării sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, în sensul că

dacă acest contract nu s-ar fi încheiat SC C. nu ar fi beneficiat de

dispozițiile Legii nr. 55/1995 și H.G. nr. 100/1996.

Prin urmare, este greșit

argumentul conform căruia, restituirea sumelor poate fi dispusă doar în ipoteza

prevăzută de art. 8 din Legea nr. 55/1995, adică în cazul nerespectării

destinației, pentru că aceste sume au fost acordate ca o consecință a

încheierii contractului de privatizare, fiind evident faptul că în ipoteza desființării

contractului inițial, cel de vânzare-cumpărare, pârâta nu mai poate reține suma

acordată în procesul de privatizare. Soluția derivă de altfel și din aplicarea

principiului potrivit căruia, anularea actului principal are drept consecință desființarea

actului subsecvent.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea constată că acesta este nefondat respingându-l ca atare

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta

interpretând greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 55/1995 și H.G. nr.

100/1996 formulează o critică nefondată, în privința condițiilor în care sumele

acordate gratuit societăților care s-au privatizat, urmează a fi restituite.

Este real faptul că potrivit

textului legal anterior invocat, în prezent abrogat, cu ocazia încheierii

contractului de privatizare, o cotă de 60 % din prețul acțiunilor vândute

rămâne, cu titlu gratuit la dispoziția societății comerciale privatizate pentru

stingerea datoriilor exigibile. În acest scop între părți a fost încheiat

protocolul nr. 2/173 din 31 octombrie 1997 prin care s-a stabilit ordinea în

care se vor achita datoriile SC C. SA Sibiu. Acest protocol a rămas în vigoare,

deși contractul de privatizare a fost ulterior desființat pentru neplata

prețului de către cumpărător, prin sentința civilă nr. 8328/2002 a Tribunalului

București.

Din această perspectivă, în

mod corect au reținut instanțele, că în ipoteza desființării contractului de

privatizare, devin incidente dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002, care

„se aplică și proceselor în curs de judecată având ca obiect desființarea

contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe”,

iar cumpărătorul poate fi obligat și la plata prejudiciilor cauzate atât

societății cât și autorității implicate în procesul de privatizare.

Cu alte cuvinte, nu există

nici un motiv pentru obligarea pârâtei, în calitate de societate supusă

privatizării, la restituirea sumelor acordate, în mod legal în temeiul art. 8

din Legea nr. 55/1995, în considerarea faptului că, contractul de vânzare

cumpărare acțiuni a fost desființat. Pârâta SC C. SA Sibiu nu a fost parte nici

în acel contract și nici în litigiul izvorât din nerespectarea clauzelor

contractuale, iar pe de altă parte în cazul desființării contractului pe cale

convențională sau judiciară, soluția și procedura de urmat este cea prevăzută

de O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a

contractului de vânzare cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile

comerciale.

Prin urmare, deși este

corectă susținerea recurentei, în sensul că anularea actului principal are

drept consecință și desființarea actului subsecvent, acest principiu nu își

găsește aplicabilitate în speță, deoarece legiuitorul a arătat în mod expres, art.

21 din O.G. nr. 25/2002, care sunt consecințele desființării contractului de

privatizare precizând și modalitatea de stabilire și recuperare a prejudiciilor

cauzate în această ipoteză.

În concluzie, reținând că

recursul este nefondat acesta va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 192/ A din 4 noiembrie

2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2007.