ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2009

HOTĂRÂRE
07.04.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 157 din 26 mai 2005, Tribunalul

Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea

formulată de reclamanta

București împotriva pârâtei SC S. SRL Alba Iulia.

Reclamanta a învestit

instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a solicitat obligarea pârâtei

la plata sumei de 1.119.968.263 lei, reprezentând daune - interese cuvenite în

conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1)/1 din O.G. nr. 25/2002, ca urmare

a desființării retroactive a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 21

aprilie 2000 ca efect al operării pactului comisoriu de ultim grad stipulat în art.

5.2.12, precum și la plata celorlalte daune - interese, reprezentând valoarea

prejudiciilor aduse

,

altele decât cele menționate în primul petit al acțiunii.

În considerentele sentinței,

prima instanță a reținut că părțile au stabilit prin contract un pact comisoriu

expres conform cu care, acesta se consideră rezolvit de drept, fără punere în

întârziere, în cazul în care cumpărătorul (SC S. SRL Alba Iulia) nu plătește la

scadență două rate succesive, stabilindu-se totodată ca moment al desființării,

data adresei prin care vânzătorul anunță cumpărătorul despre desființarea

contractului.

În cauză, contractul a fost

desființat la 7 iulie 2003, data notificării pârâtei, fiind necesară repunerea părților

în situația anterioară.

S-a considerat că reclamanta

poate cere acordarea de despăgubiri numai în măsura în care a dovedit existența

unui prejudiciu, fiind îndreptățită să solicite numai dobânda legală calculată

conform O.G. nr. 9/2001, în funcție de rata de scont a B.N.R. și nu în raport

de indicele de inflație, așa cum a calculat pârâta suma ce face obiectul

acțiunii.

Cu privire la dividendele

pretins încasate de pârâtă în perioada de valabilitatea a contractului s-a

reținut că, reclamanta a prezentat un calcul pur teoretic fără o dovadă

concretă.

Prin decizia nr. 175 din 7

octombrie 2005, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de

București împotriva

deciziei.

În motivarea deciziei s-a

reținut că, prima instanță a apreciat corect asupra prejudiciului, considerând

că trebuie dovedit și că, daunele solicitate de reclamante sunt nejustificate,

în contextul în care contractul părților a fost desființat conform pactului

comisoriu prevăzut la art. 5.2.

De asemenea, s-a avut în

vedere că reclamanta a reintrat în posesia pachetului de acțiuni și nu a

restituit ratele achitate, astfel că acestea nu pot fi cumulate cu daunele - interese

stabilite prin clauza penală, aceasta putând fi cumulată doar cu executarea

parțială, în natură.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei decizii fost admis prin decizia nr. 938 din 7

martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, care a casat

decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța de recurs a

considerat că raporturile juridice dintre părți au fost analizate numai din

perspectiva dreptului civil fără nici o trimitere la legea comercială, în

speță, la legislația specifică privatizării societăților comerciale.

De asemenea, s-a constatat

că nu s-a răspuns tuturor motivelor de apel invocate de apelantă, respectiv

asupra nerespectării temeiului de drept al acțiunii și a neaplicării

prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a

executării obligațiilor asumate prin contract.

Prin decizia nr. 123 din 7

iulie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 157/CA/2005.

În considerentele deciziei,

instanța apelului a reținut că reclamanta nu a arătat în ce constau celelalte

prejudicii solicitate prin petitul al doilea al acțiunii și nici nu a solicitat

efectuarea unei expertize care să determine cuantumul acestora, situație în

care a fost respins corect de către prima instanță.

În ce privește primul petit

s-a constatat că efectele rezoluțiunii convenționale a contractului de

privatizare, sub aspectul cuantumului daunelor vânzătorului, sunt reglementate

de art. 21 alin. (1)/1 din O.G. nr. 25/2002, iar părțile nu au prevăzut în

contract daune - interese în cazul rezoluțiunii.

S-a reținut că prevederile

cuprinse de normele menționate constituie o excepție de la regulile generale ce

reglementează rezoluțiunea prin care, legiuitorul a exceptat de la restituire

prestația efectuată de cumpărător, transformând-o într-o despăgubire ca efect

al nerespectării de către cumpărător a obligației de plată a întregului preț.

S-a constatat astfel, că

reclamanta reținut deja, în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G. 21/2005 suma de

4.386.658.504 lei achitată de pârâtă cu titlu de avans, dobânzi și penalități

aferente acestor rate.

De asemenea, instanța a avut

în vedere că, pentru a obține cu titlu de despăgubiri și sumele prevăzute la art.

21 alin. (1)/1 lit. a) și b), reclamanta trebuie să dovedească existența unui

prejudiciu, nu în temeiul regulilor generale ale răspunderii contractuale, ci

în temeiul prevederilor legislației specifice privatizării societăților

comerciale, în raport de care, soluția instanței de fond este corectă.

În fine, s-a mai constatat

că, deși s-a discutat de necesitatea efectuării unei expertize contabile,

reclamanta a formulat obiective care nu aveau legătură cu determinarea cuantumului

dividendelor, acestea fiind repartizate pârâtei. Cum, în apel, reclamanta nu a

solicitat efectuarea expertizei, iar în recurs a pretins doar admiterea

primului petit s-a concluzionat că s-a renunțat la cel de-al doilea.

Recursul declarat de reclamanta

București împotriva acestei

decizii a fost admis prin decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, care a casat decizia și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea soluției date,

instanța de recurs a constatat că în cauză s-a analizat numai cadrul general

impus prin art. 21 fără a se aplica dispozițiile imperative ale acestuia prin

care se stabilesc sumele ce reprezintă daunele cauzate reclamantei, motiv

pentru care se impune efectuarea de probe utile, în vederea stabilirii

prejudiciului adus reclamantei prin nerespectarea obligațiilor contractuale.

Prin decizia nr. 96 din 12

septembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

București, împotriva

sentinței nr. 157/CA/2005 a Tribunalului Alba Iulia.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, urmare operării pactului comisoriu de ultim grad prevăzut la art.

5.2.12, contractul de privatizare încheiat între părți a fost desființat de

drept la 7 iulie 2003, iar sumele solicitate de reclamantă pentru neachitarea

ratelor nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, reclamanta

limitându-se la solicitarea efectuării unei expertize contabile pentru

dovedirea sumelor prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.G. nr.

25/2002,

Cu privire la dividendele

încasate de cumpărător, s-a constatat că reținerile expertizei au corespuns

poziției reclamantei, în sensul că nu s-au încasat dividende de la SC Uteps SA

Alba Iulia.

În ce privește daunele

interese prevăzute de art. 21 alin. 2 din OG nr. 25/2002 s-a apreciat că

cererea este neîntemeiată, în contextul în care din raportul de expertiză a

rezultat că nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul societății privatizate pe

durata de derulare a contractului, ci dimpotrivă, activul a crescut de trei

ori. Chiar dacă pasivul societății a crescut s-a apreciat că nu s-a făcut

dovada culpei pârâtei, dovadă ce trebuia făcută de reclamantă, prejudiciul

nefiind prezumat.

De asemenea, s-a mai

considerat că situația clienților incerți a fost clarificată până la data

încetării contractului, iar în situația în care societatea privatizată nu a

fost cotată la bursă, nu se poate vorbi de existența unui prejudiciu datorită

pierderii de valoare a acțiunilor acesteia.

În fine, instanța anterioară

a avut în vedere faptul că, în situația în care reclamanta și-ar fi dovedit

daunele întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2),

sumele reținute de reclamantă ar fi depășit cuantumul acestor pretenții.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, în susținerea căruia a invocat prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- Instanța apelului nu a

reținut în mod corect fundamentul juridic al acțiunii, anume art. 21 alin. (1)/1

din O.G. nr. 25/2002 (daune interese constituite din dobânzi, penalități și

dividende) și alin. (3) al aceluiași articol, care o îndreptățește să solicite

și repararea altor prejudicii provocate de cumpărător.

Se susține că ceea ce

reglementează textul menționat nu este altceva decât regimul juridic special

aplicabil efectelor desființării contractelor de privatizare, regim juridic ce

derogă de la norma generală reglementată de art. 1019 și urm. C. civ. și pe

care, instanța trebuia să-l aplice în mod prioritar.

- Față de reglementările

invocate, existența prejudiciului nu poate fi pusă la îndoială, iar argumentele

instanței de apel în sensul cărora, dobânzile și penalitățile solicitate pentru

neachitarea ratelor din contract nu au fost dovedite sunt lipsite de orice

fundament juridic, fiind contrazise chiar de dispozițiile legale menționate.

Recurenta susține că

instanța nu putea să verifice întinderea prejudiciului suferit și nici nu-i

putea cere să dovedească întinderea acestuia atâta timp cât există o normă

specială care prezumă existența prejudiciului.

- Îndrumarea deciziei de

casare privind necesitatea efectuării unei expertize contabile a avut în vedere

dispozițiile art. 21 alin. (3) pentru determinarea altor prejudicii, distincte

de daunele interese constituite din dobânzile și penalitățile prevăzute de art.

21. alin. (1).

Se consideră că, sarcina

probei existenței prejudiciului incumbă creditorului, cu excepția situațiilor

în care întinderea prejudiciului este fixată prin lege.

În consecință, recurenta

susține că existența prejudiciului este prezumată de lege, iar întinderea sa se

stabilește potrivit legii, prin expertiză contabilă.

Prin întâmpinarea depusă la 1

aprilie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nefiind

întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune în pretenții, constând în daune - interese ca urmare a

desființării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 21 aprilie 2000,

reprezentând contravaloarea: dobânzilor aferente ratelor, penalităților

aferente acelorași rate, dividendelor încasate de cumpărător pe perioada de

valabilitate a contractului, precum a celorlalte daune - interese, altele decât

cele menționate anterior, a căror valoare să fie stabilită printr-o expertiză.

Acțiunea a fost întemeiată

pe prevederile art. 21 alin (1)/1, art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002,

precum și art. 1020art. 1021 C. civ.

În soluționarea căii de atac

a apelului, instanța anterioară a respectat îndrumările ultimei decizii de

casare (decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție), conformându-se prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. conform

cărora – în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, instanța de apel a

reținut în mod corect temeiul juridic al acțiunii reclamantei ca fiind acela

prevăzut de art. 21 alin. (1)/1 și (2) din O.G. nr. 25/2002, critica recurentei

sub acest aspect fiind nefondată.

Potrivit prevederilor

menționate, în cazul desființării contractului pe cale convențională sau

juridică, pentru prejudicii cauzate

, cumpărătorul este obligat la plata daunelor - interese

constituite din:

- sumele reprezentând

dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la

data desființării, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii

celorlalte obligații contractuale,

- sumele reprezentând

dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului (...).

De asemenea, reclamanta

poate solicita daune interese pentru prejudiciile cauzate societății de

cumpărător [art. 21 alin. (2)].

Textul prevede că, în ambele

situații, stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor - interese, provocate

societății sau, după caz,

se face pe baza unei expertize.

Cum, prin expertiza dispusă

în cauză reclamanta s-a limitat doar la stabilirea unor obiective ce vizau

dovedirea daunelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din actul

normativ invocat (dividendele încasate de cumpărător și prejudiciile aduse

societății), pe bună dreptate s-a reținut că primul petit nu a fost dovedit,

nefăcându-se nicio dovadă cu privire la pretinsa neachitarea a celor două rate.

Este adevărat că art. 21

alin. (1)/1 prezumă existența unui prejudiciu constând în sumele arătate la lit.

a), b) din ordonanță însă, întinderea acestuia trebuie dovedită, ceea ce nu s-a

făcut.

Cum, în cauză s-a statuat că

pârâta nu a încasat dividende de la societatea privatizată pe durata derulării

contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, corect s-a respins petitul pârâtei

prin care a solicitat acordarea sumelor cu acest titlu.

În privința daunelor

interese prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol, constând în prejudicii

cauzate societății de către cumpărător, s-a apreciat corect că acestea exced

obligațiilor contractuale, înscriindu-se în sfera răspunderii delictuale, fiind

necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru

atragerea unei astfel de răspunderi.

Ori, reclamanta nu numai că

nu a făcut dovezi în acest sens, ba mai mult, nu și-a cuantificat și nu a

arătat în ce constau prejudiciile respective ori care au fost faptele pârâtei

care au dus la pretinsul prejudiciu.

În consecință, criticile

recurentei sunt nefondate în contextul în care decizia atacată este

fundamentată corect pe prevederile art. 21 alin. (1)/1 și (2) din O.G. nr. 25/2002,

prevederi ce au fost interpretate și aplicate corect de către instanța de apel.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de reclamanta

București, împotriva

deciziei nr. 96/A/2008 din 12 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2575/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2005, reclamanta V.A.S. cheamă în judecată pe pârâta SC R. SA București, solicitând instanței să dispună rezoluț
ÎCCJ 2007-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1057/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2005, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pârâta A.F.S. P.A.S. Moreni solicitând ca în b
ÎCCJ 2011-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 75/2011
cum nu constituie momentul de la care operează desființarea contractului, o astfel de interpretare ar duce la concluzia că vânzătorul, prin decalarea momentului de la care operează desființarea, ar avea posibilitatea să modifice unilateral
ÎCCJ 2006-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2006
a achitat în contul prețului suma de 18.635.950.000 lei, iar A.V.A.S. nu a aplicat pactul comisoriu din contract pentru că pe rolul instanțelor se afla acțiunea reconvențională privind obligarea pârâtei la plata prețului contractului, care
ÎCCJ 2009-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2572/2009
sub aspectul termenului de plată prin actele adiționale din 29 iunie 1999 și 28 septembrie 2000, acesta din urmă reglementând și un pact comisoriu de grad IV pentru cazul neachitării la scadență a două rate consecutive, cu dreptul vânzătoru
Sursă