ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 157 din 26 mai 2005, Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București împotriva pârâtei SC S. SRL Alba Iulia. Reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.119.968.263 lei, reprezentând daune - interese cuvenite în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1)/1 din O.G. nr. 25/2002, ca urmare a desființării retroactive a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 21 aprilie 2000 ca efect al operării pactului comisoriu de ultim grad stipulat în art. 5.2.12, precum și la plata celorlalte daune - interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S.

, altele decât cele menționate în primul petit al acțiunii. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că părțile au stabilit prin contract un pact comisoriu expres conform cu care, acesta se consideră rezolvit de drept, fără punere în întârziere, în cazul în care cumpărătorul (SC S. SRL Alba Iulia) nu plătește la scadență două rate succesive, stabilindu-se totodată ca moment al desființării, data adresei prin care vânzătorul anunță cumpărătorul despre desființarea contractului. În cauză, contractul a fost desființat la 7 iulie 2003, data notificării pârâtei, fiind necesară repunerea părților în situația anterioară. S-a considerat că reclamanta poate cere acordarea de despăgubiri numai în măsura în care a dovedit existența unui prejudiciu, fiind îndreptățită să solicite numai dobânda legală calculată conform O.G.

nr. 9/2001, în funcție de rata de scont a B.N.R. și nu în raport de indicele de inflație, așa cum a calculat pârâta suma ce face obiectul acțiunii. Cu privire la dividendele pretins încasate de pârâtă în perioada de valabilitatea a contractului s-a reținut că, reclamanta a prezentat un calcul pur teoretic fără o dovadă concretă. Prin decizia nr. 175 din 7 octombrie 2005, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. București împotriva deciziei. În motivarea deciziei s-a reținut că, prima instanță a apreciat corect asupra prejudiciului, considerând că trebuie dovedit și că, daunele solicitate de reclamante sunt nejustificate, în contextul în care contractul părților a fost desființat conform pactului comisoriu prevăzut la art. 5.2.

De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanta a reintrat în posesia pachetului de acțiuni și nu a restituit ratele achitate, astfel că acestea nu pot fi cumulate cu daunele - interese stabilite prin clauza penală, aceasta putând fi cumulată doar cu executarea parțială, în natură. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii fost admis prin decizia nr. 938 din 7 martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, care a casat decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de recurs a considerat că raporturile juridice dintre părți au fost analizate numai din perspectiva dreptului civil fără nici o trimitere la legea comercială, în speță, la legislația specifică privatizării societăților comerciale.

De asemenea, s-a constatat că nu s-a răspuns tuturor motivelor de apel invocate de apelantă, respectiv asupra nerespectării temeiului de drept al acțiunii și a neaplicării prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contract. Prin decizia nr. 123 din 7 iulie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 157/CA/2005. În considerentele deciziei, instanța apelului a reținut că reclamanta nu a arătat în ce constau celelalte prejudicii solicitate prin petitul al doilea al acțiunii și nici nu a solicitat efectuarea unei expertize care să determine cuantumul acestora, situație în care a fost respins corect de către prima instanță.

În ce privește primul petit s-a constatat că efectele rezoluțiunii convenționale a contractului de privatizare, sub aspectul cuantumului daunelor vânzătorului, sunt reglementate de art. 21 alin. (1)/1 din O.G. nr. 25/2002, iar părțile nu au prevăzut în contract daune - interese în cazul rezoluțiunii. S-a reținut că prevederile cuprinse de normele menționate constituie o excepție de la regulile generale ce reglementează rezoluțiunea prin care, legiuitorul a exceptat de la restituire prestația efectuată de cumpărător, transformând-o într-o despăgubire ca efect al nerespectării de către cumpărător a obligației de plată a întregului preț. S-a constatat astfel, că reclamanta reținut deja, în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G.

21/2005 suma de 4.386.658.504 lei achitată de pârâtă cu titlu de avans, dobânzi și penalități aferente acestor rate. De asemenea, instanța a avut în vedere că, pentru a obține cu titlu de despăgubiri și sumele prevăzute la art. 21 alin. (1)/1 lit. a) și b), reclamanta trebuie să dovedească existența unui prejudiciu, nu în temeiul regulilor generale ale răspunderii contractuale, ci în temeiul prevederilor legislației specifice privatizării societăților comerciale, în raport de care, soluția instanței de fond este corectă. În fine, s-a mai constatat că, deși s-a discutat de necesitatea efectuării unei expertize contabile, reclamanta a formulat obiective care nu aveau legătură cu determinarea cuantumului dividendelor, acestea fiind repartizate pârâtei.

Cum, în apel, reclamanta nu a solicitat efectuarea expertizei, iar în recurs a pretins doar admiterea primului petit s-a concluzionat că s-a renunțat la cel de-al doilea. Recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care a casat decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În argumentarea soluției date, instanța de recurs a constatat că în cauză s-a analizat numai cadrul general impus prin art. 21 fără a se aplica dispozițiile imperative ale acestuia prin care se stabilesc sumele ce reprezintă daunele cauzate reclamantei, motiv pentru care se impune efectuarea de probe utile, în vederea stabilirii prejudiciului adus reclamantei prin nerespectarea obligațiilor contractuale.

Prin decizia nr. 96 din 12 septembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. București, împotriva sentinței nr. 157/CA/2005 a Tribunalului Alba Iulia. În considerentele deciziei s-a reținut că, urmare operării pactului comisoriu de ultim grad prevăzut la art. 5.2.12, contractul de privatizare încheiat între părți a fost desființat de drept la 7 iulie 2003, iar sumele solicitate de reclamantă pentru neachitarea ratelor nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, reclamanta limitându-se la solicitarea efectuării unei expertize contabile pentru dovedirea sumelor prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.G.

nr. 25/2002, Cu privire la dividendele încasate de cumpărător, s-a constatat că reținerile expertizei au corespuns poziției reclamantei, în sensul că nu s-au încasat dividende de la SC Uteps SA Alba Iulia. În ce privește daunele interese prevăzute de art. 21 alin. 2 din OG nr. 25/2002 s-a apreciat că cererea este neîntemeiată, în contextul în care din raportul de expertiză a rezultat că nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul societății privatizate pe durata de derulare a contractului, ci dimpotrivă, activul a crescut de trei ori. Chiar dacă pasivul societății a crescut s-a apreciat că nu s-a făcut dovada culpei pârâtei, dovadă ce trebuia făcută de reclamantă, prejudiciul nefiind prezumat.

De asemenea, s-a mai considerat că situația clienților incerți a fost clarificată până la data încetării contractului, iar în situația în care societatea privatizată nu a fost cotată la bursă, nu se poate vorbi de existența unui prejudiciu datorită pierderii de valoare a acțiunilor acesteia. În fine, instanța anterioară a avut în vedere faptul că, în situația în care reclamanta și-ar fi dovedit daunele întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2), sumele reținute de reclamantă ar fi depășit cuantumul acestor pretenții. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, în susținerea căruia a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Instanța apelului nu a reținut în mod corect fundamentul juridic al acțiunii, anume art. 21 alin. (1)/1 din O.G.

nr. 25/2002 (daune interese constituite din dobânzi, penalități și dividende) și alin. (3) al aceluiași articol, care o îndreptățește să solicite și repararea altor prejudicii provocate de cumpărător. Se susține că ceea ce reglementează textul menționat nu este altceva decât regimul juridic special aplicabil efectelor desființării contractelor de privatizare, regim juridic ce derogă de la norma generală reglementată de art. 1019 și urm. C. civ. și pe care, instanța trebuia să-l aplice în mod prioritar. - Față de reglementările invocate, existența prejudiciului nu poate fi pusă la îndoială, iar argumentele instanței de apel în sensul cărora, dobânzile și penalitățile solicitate pentru neachitarea ratelor din contract nu au fost dovedite sunt lipsite de orice fundament juridic, fiind contrazise chiar de dispozițiile legale menționate.

Recurenta susține că instanța nu putea să verifice întinderea prejudiciului suferit și nici nu-i putea cere să dovedească întinderea acestuia atâta timp cât există o normă specială care prezumă existența prejudiciului. - Îndrumarea deciziei de casare privind necesitatea efectuării unei expertize contabile a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) pentru determinarea altor prejudicii, distincte de daunele interese constituite din dobânzile și penalitățile prevăzute de art. 21. alin. (1). Se consideră că, sarcina probei existenței prejudiciului incumbă creditorului, cu excepția situațiilor în care întinderea prejudiciului este fixată prin lege. În consecință, recurenta susține că existența prejudiciului este prezumată de lege, iar întinderea sa se stabilește potrivit legii, prin expertiză contabilă.

Prin întâmpinarea depusă la 1 aprilie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții, constând în daune - interese ca urmare a desființării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 21 aprilie 2000, reprezentând contravaloarea: dobânzilor aferente ratelor, penalităților aferente acelorași rate, dividendelor încasate de cumpărător pe perioada de valabilitate a contractului, precum a celorlalte daune - interese, altele decât cele menționate anterior, a căror valoare să fie stabilită printr-o expertiză.

Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 21 alin (1)/1, art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, precum și art. 1020 – art. 1021 C. civ. În soluționarea căii de atac a apelului, instanța anterioară a respectat îndrumările ultimei decizii de casare (decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), conformându-se prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora – în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect temeiul juridic al acțiunii reclamantei ca fiind acela prevăzut de art. 21 alin. (1)/1 și (2) din O.G.

nr. 25/2002, critica recurentei sub acest aspect fiind nefondată. Potrivit prevederilor menționate, în cazul desființării contractului pe cale convențională sau juridică, pentru prejudicii cauzate A.V.A.S. , cumpărătorul este obligat la plata daunelor - interese constituite din: - sumele reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale, - sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului (...). De asemenea, reclamanta poate solicita daune interese pentru prejudiciile cauzate societății de cumpărător [art. 21 alin. (2)]. Textul prevede că, în ambele situații, stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor - interese, provocate societății sau, după caz, A.V.A.S.

se face pe baza unei expertize. Cum, prin expertiza dispusă în cauză reclamanta s-a limitat doar la stabilirea unor obiective ce vizau dovedirea daunelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din actul normativ invocat (dividendele încasate de cumpărător și prejudiciile aduse societății), pe bună dreptate s-a reținut că primul petit nu a fost dovedit, nefăcându-se nicio dovadă cu privire la pretinsa neachitarea a celor două rate. Este adevărat că art. 21 alin. (1)/1 prezumă existența unui prejudiciu constând în sumele arătate la lit. a), b) din ordonanță însă, întinderea acestuia trebuie dovedită, ceea ce nu s-a făcut. Cum, în cauză s-a statuat că pârâta nu a încasat dividende de la societatea privatizată pe durata derulării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, corect s-a respins petitul pârâtei prin care a solicitat acordarea sumelor cu acest titlu.

În privința daunelor interese prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol, constând în prejudicii cauzate societății de către cumpărător, s-a apreciat corect că acestea exced obligațiilor contractuale, înscriindu-se în sfera răspunderii delictuale, fiind necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea unei astfel de răspunderi. Ori, reclamanta nu numai că nu a făcut dovezi în acest sens, ba mai mult, nu și-a cuantificat și nu a arătat în ce constau prejudiciile respective ori care au fost faptele pârâtei care au dus la pretinsul prejudiciu. În consecință, criticile recurentei sunt nefondate în contextul în care decizia atacată este fundamentată corect pe prevederile art. 21 alin. (1)/1 și (2) din O.G.

nr. 25/2002, prevederi ce au fost interpretate și aplicate corect de către instanța de apel. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 96/A/2008 din 12 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.