ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 157 din 26 mai 2005, Tribunalul
Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea
formulată de reclamanta
A.V.A.S.
București împotriva pârâtei SC S. SRL Alba Iulia.
Reclamanta a învestit
instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a solicitat obligarea pârâtei
la plata sumei de 1.119.968.263 lei, reprezentând daune - interese cuvenite în
conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1)/1 din O.G. nr. 25/2002, ca urmare
a desființării retroactive a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 21
aprilie 2000 ca efect al operării pactului comisoriu de ultim grad stipulat în art.
5.2.12, precum și la plata celorlalte daune - interese, reprezentând valoarea
prejudiciilor aduse
A.V.A.S.
,
altele decât cele menționate în primul petit al acțiunii.
În considerentele sentinței,
prima instanță a reținut că părțile au stabilit prin contract un pact comisoriu
expres conform cu care, acesta se consideră rezolvit de drept, fără punere în
întârziere, în cazul în care cumpărătorul (SC S. SRL Alba Iulia) nu plătește la
scadență două rate succesive, stabilindu-se totodată ca moment al desființării,
data adresei prin care vânzătorul anunță cumpărătorul despre desființarea
contractului.
În cauză, contractul a fost
desființat la 7 iulie 2003, data notificării pârâtei, fiind necesară repunerea părților
în situația anterioară.
S-a considerat că reclamanta
poate cere acordarea de despăgubiri numai în măsura în care a dovedit existența
unui prejudiciu, fiind îndreptățită să solicite numai dobânda legală calculată
conform O.G. nr. 9/2001, în funcție de rata de scont a B.N.R. și nu în raport
de indicele de inflație, așa cum a calculat pârâta suma ce face obiectul
acțiunii.
Cu privire la dividendele
pretins încasate de pârâtă în perioada de valabilitatea a contractului s-a
reținut că, reclamanta a prezentat un calcul pur teoretic fără o dovadă
concretă.
Prin decizia nr. 175 din 7
octombrie 2005, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de
contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de
A.V.A.S.
București împotriva
deciziei.
În motivarea deciziei s-a
reținut că, prima instanță a apreciat corect asupra prejudiciului, considerând
că trebuie dovedit și că, daunele solicitate de reclamante sunt nejustificate,
în contextul în care contractul părților a fost desființat conform pactului
comisoriu prevăzut la art. 5.2.
De asemenea, s-a avut în
vedere că reclamanta a reintrat în posesia pachetului de acțiuni și nu a
restituit ratele achitate, astfel că acestea nu pot fi cumulate cu daunele - interese
stabilite prin clauza penală, aceasta putând fi cumulată doar cu executarea
parțială, în natură.
Recursul declarat de
reclamantă împotriva acestei decizii fost admis prin decizia nr. 938 din 7
martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, care a casat
decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de recurs a
considerat că raporturile juridice dintre părți au fost analizate numai din
perspectiva dreptului civil fără nici o trimitere la legea comercială, în
speță, la legislația specifică privatizării societăților comerciale.
De asemenea, s-a constatat
că nu s-a răspuns tuturor motivelor de apel invocate de apelantă, respectiv
asupra nerespectării temeiului de drept al acțiunii și a neaplicării
prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a
executării obligațiilor asumate prin contract.
Prin decizia nr. 123 din 7
iulie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 157/CA/2005.
În considerentele deciziei,
instanța apelului a reținut că reclamanta nu a arătat în ce constau celelalte
prejudicii solicitate prin petitul al doilea al acțiunii și nici nu a solicitat
efectuarea unei expertize care să determine cuantumul acestora, situație în
care a fost respins corect de către prima instanță.
În ce privește primul petit
s-a constatat că efectele rezoluțiunii convenționale a contractului de
privatizare, sub aspectul cuantumului daunelor vânzătorului, sunt reglementate
de art. 21 alin. (1)/1 din O.G. nr. 25/2002, iar părțile nu au prevăzut în
contract daune - interese în cazul rezoluțiunii.
S-a reținut că prevederile
cuprinse de normele menționate constituie o excepție de la regulile generale ce
reglementează rezoluțiunea prin care, legiuitorul a exceptat de la restituire
prestația efectuată de cumpărător, transformând-o într-o despăgubire ca efect
al nerespectării de către cumpărător a obligației de plată a întregului preț.
S-a constatat astfel, că
reclamanta reținut deja, în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G. 21/2005 suma de
4.386.658.504 lei achitată de pârâtă cu titlu de avans, dobânzi și penalități
aferente acestor rate.
De asemenea, instanța a avut
în vedere că, pentru a obține cu titlu de despăgubiri și sumele prevăzute la art.
21 alin. (1)/1 lit. a) și b), reclamanta trebuie să dovedească existența unui
prejudiciu, nu în temeiul regulilor generale ale răspunderii contractuale, ci
în temeiul prevederilor legislației specifice privatizării societăților
comerciale, în raport de care, soluția instanței de fond este corectă.
În fine, s-a mai constatat
că, deși s-a discutat de necesitatea efectuării unei expertize contabile,
reclamanta a formulat obiective care nu aveau legătură cu determinarea cuantumului
dividendelor, acestea fiind repartizate pârâtei. Cum, în apel, reclamanta nu a
solicitat efectuarea expertizei, iar în recurs a pretins doar admiterea
primului petit s-a concluzionat că s-a renunțat la cel de-al doilea.
Recursul declarat de reclamanta
A.V.A.S.
București împotriva acestei
decizii a fost admis prin decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția comercială, care a casat decizia și a dispus
trimiterea cauzei spre rejudecare.
În argumentarea soluției date,
instanța de recurs a constatat că în cauză s-a analizat numai cadrul general
impus prin art. 21 fără a se aplica dispozițiile imperative ale acestuia prin
care se stabilesc sumele ce reprezintă daunele cauzate reclamantei, motiv
pentru care se impune efectuarea de probe utile, în vederea stabilirii
prejudiciului adus reclamantei prin nerespectarea obligațiilor contractuale.
Prin decizia nr. 96 din 12
septembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de
A.V.A.S.
București, împotriva
sentinței nr. 157/CA/2005 a Tribunalului Alba Iulia.
În considerentele deciziei
s-a reținut că, urmare operării pactului comisoriu de ultim grad prevăzut la art.
5.2.12, contractul de privatizare încheiat între părți a fost desființat de
drept la 7 iulie 2003, iar sumele solicitate de reclamantă pentru neachitarea
ratelor nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, reclamanta
limitându-se la solicitarea efectuării unei expertize contabile pentru
dovedirea sumelor prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.G. nr.
25/2002,
Cu privire la dividendele
încasate de cumpărător, s-a constatat că reținerile expertizei au corespuns
poziției reclamantei, în sensul că nu s-au încasat dividende de la SC Uteps SA
Alba Iulia.
În ce privește daunele
interese prevăzute de art. 21 alin. 2 din OG nr. 25/2002 s-a apreciat că
cererea este neîntemeiată, în contextul în care din raportul de expertiză a
rezultat că nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul societății privatizate pe
durata de derulare a contractului, ci dimpotrivă, activul a crescut de trei
ori. Chiar dacă pasivul societății a crescut s-a apreciat că nu s-a făcut
dovada culpei pârâtei, dovadă ce trebuia făcută de reclamantă, prejudiciul
nefiind prezumat.
De asemenea, s-a mai
considerat că situația clienților incerți a fost clarificată până la data
încetării contractului, iar în situația în care societatea privatizată nu a
fost cotată la bursă, nu se poate vorbi de existența unui prejudiciu datorită
pierderii de valoare a acțiunilor acesteia.
În fine, instanța anterioară
a avut în vedere faptul că, în situația în care reclamanta și-ar fi dovedit
daunele întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2),
sumele reținute de reclamantă ar fi depășit cuantumul acestor pretenții.
Împotriva acestei decizii,
reclamanta a declarat recurs, în susținerea căruia a invocat prevederile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:
- Instanța apelului nu a
reținut în mod corect fundamentul juridic al acțiunii, anume art. 21 alin. (1)/1
din O.G. nr. 25/2002 (daune interese constituite din dobânzi, penalități și
dividende) și alin. (3) al aceluiași articol, care o îndreptățește să solicite
și repararea altor prejudicii provocate de cumpărător.
Se susține că ceea ce
reglementează textul menționat nu este altceva decât regimul juridic special
aplicabil efectelor desființării contractelor de privatizare, regim juridic ce
derogă de la norma generală reglementată de art. 1019 și urm. C. civ. și pe
care, instanța trebuia să-l aplice în mod prioritar.
- Față de reglementările
invocate, existența prejudiciului nu poate fi pusă la îndoială, iar argumentele
instanței de apel în sensul cărora, dobânzile și penalitățile solicitate pentru
neachitarea ratelor din contract nu au fost dovedite sunt lipsite de orice
fundament juridic, fiind contrazise chiar de dispozițiile legale menționate.
Recurenta susține că
instanța nu putea să verifice întinderea prejudiciului suferit și nici nu-i
putea cere să dovedească întinderea acestuia atâta timp cât există o normă
specială care prezumă existența prejudiciului.
- Îndrumarea deciziei de
casare privind necesitatea efectuării unei expertize contabile a avut în vedere
dispozițiile art. 21 alin. (3) pentru determinarea altor prejudicii, distincte
de daunele interese constituite din dobânzile și penalitățile prevăzute de art.
21. alin. (1).
Se consideră că, sarcina
probei existenței prejudiciului incumbă creditorului, cu excepția situațiilor
în care întinderea prejudiciului este fixată prin lege.
În consecință, recurenta
susține că existența prejudiciului este prezumată de lege, iar întinderea sa se
stabilește potrivit legii, prin expertiză contabilă.
Prin întâmpinarea depusă la 1
aprilie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nefiind
întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învestit
instanța cu o acțiune în pretenții, constând în daune - interese ca urmare a
desființării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 21 aprilie 2000,
reprezentând contravaloarea: dobânzilor aferente ratelor, penalităților
aferente acelorași rate, dividendelor încasate de cumpărător pe perioada de
valabilitate a contractului, precum a celorlalte daune - interese, altele decât
cele menționate anterior, a căror valoare să fie stabilită printr-o expertiză.
Acțiunea a fost întemeiată
pe prevederile art. 21 alin (1)/1, art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002,
precum și art. 1020 – art. 1021 C. civ.
În soluționarea căii de atac
a apelului, instanța anterioară a respectat îndrumările ultimei decizii de
casare (decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție), conformându-se prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. conform
cărora – în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor
dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt
obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, instanța de apel a
reținut în mod corect temeiul juridic al acțiunii reclamantei ca fiind acela
prevăzut de art. 21 alin. (1)/1 și (2) din O.G. nr. 25/2002, critica recurentei
sub acest aspect fiind nefondată.
Potrivit prevederilor
menționate, în cazul desființării contractului pe cale convențională sau
juridică, pentru prejudicii cauzate
A.V.A.S.
, cumpărătorul este obligat la plata daunelor - interese
constituite din:
- sumele reprezentând
dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la
data desființării, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii
celorlalte obligații contractuale,
- sumele reprezentând
dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului (...).
De asemenea, reclamanta
poate solicita daune interese pentru prejudiciile cauzate societății de
cumpărător [art. 21 alin. (2)].
Textul prevede că, în ambele
situații, stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor - interese, provocate
societății sau, după caz,
A.V.A.S.
se face pe baza unei expertize.
Cum, prin expertiza dispusă
în cauză reclamanta s-a limitat doar la stabilirea unor obiective ce vizau
dovedirea daunelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din actul
normativ invocat (dividendele încasate de cumpărător și prejudiciile aduse
societății), pe bună dreptate s-a reținut că primul petit nu a fost dovedit,
nefăcându-se nicio dovadă cu privire la pretinsa neachitarea a celor două rate.
Este adevărat că art. 21
alin. (1)/1 prezumă existența unui prejudiciu constând în sumele arătate la lit.
a), b) din ordonanță însă, întinderea acestuia trebuie dovedită, ceea ce nu s-a
făcut.
Cum, în cauză s-a statuat că
pârâta nu a încasat dividende de la societatea privatizată pe durata derulării
contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, corect s-a respins petitul pârâtei
prin care a solicitat acordarea sumelor cu acest titlu.
În privința daunelor
interese prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol, constând în prejudicii
cauzate societății de către cumpărător, s-a apreciat corect că acestea exced
obligațiilor contractuale, înscriindu-se în sfera răspunderii delictuale, fiind
necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru
atragerea unei astfel de răspunderi.
Ori, reclamanta nu numai că
nu a făcut dovezi în acest sens, ba mai mult, nu și-a cuantificat și nu a
arătat în ce constau prejudiciile respective ori care au fost faptele pârâtei
care au dus la pretinsul prejudiciu.
În consecință, criticile
recurentei sunt nefondate în contextul în care decizia atacată este
fundamentată corect pe prevederile art. 21 alin. (1)/1 și (2) din O.G. nr. 25/2002,
prevederi ce au fost interpretate și aplicate corect de către instanța de apel.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta
A.V.A.S.
București, împotriva
deciziei nr. 96/A/2008 din 12 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel
Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 aprilie 2009.