ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2572/2009

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 8867 din 24 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociația Salariaților și Membrilor Conducerii E.L.T.A.X. SA Prejmer, pe care în consecință, a obligat-o la plata de daune interese reprezentând: dobânda aferentă ratelor 3-6; penalități ca urmare a nerealizării obligațiilor privind investițiile; dividende aferente anului 1998 și penalități aferente neachitării ratelor 2-6. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 172 din 3 aprilie 1998 în raport de probele administrate în cauză, respectiv expertiza contabilă.

În contra sentinței a declarat apel reclamanta motivat de faptul că în mod eronat instanța de fond încuviințând expertiza contabilă nu a acceptat toate obiectivele propuse, fapt ce a determinat pronunțarea unei soluții eronate în cauză. Curtea de apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr .486 din 17 noiembrie 2008 a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat. Instanța de apel a încuviințat și administrat o nouă expertiză contabilă, dar care, conform constatărilor instanței de apel nu a adus elemente noi față de expertiza administrată la fond.

Reținând realitatea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, pe care părțile l-au încheiat la 30 aprilie 1998, modificat sub aspectul termenului de plată prin actele adiționale din 29 iunie 1999 și 28 septembrie 2000, acesta din urmă reglementând și un pact comisoriu de grad IV pentru cazul neachitării la scadență a două rate consecutive, cu dreptul vânzătorului de a reține din sumele plătite de cumpărător dobânzile și penalitățile scadente la data desființării contractului și constatând că prin sentințele 8244 din 22 iunie 2001 și 8403 din 31 octombrie 2001 intimata a fost obligată la penalități aferente ratei nr. 2, integral achitată la 3 mai 1999 și respectiv la plata ratei nr. 2, a dobânzii și a penalităților aferente calculate până la data de 15 septembrie 2001 dar că nu a achitat la scadență ratele 3-5 și că i s-a notificat rezoluțiunea, instanța de apel a apreciat corectă aplicarea de către instanța de fond a prevederilor art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002. În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că instanța de apel a apreciat asupra sumelor datorate de intimată doar prin prisma raportului de expertiză ce a fost efectuată în apel deși prin apelul formulat a adus critici la modul în care instanța de fond a stabilit sumele datorate. Cu toate că în raport de expertiza efectuată în apel și-a precizat cuantumul daunelor interese datorate de pârâtă instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a acestor sume, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele limitativ prevăzute de acest text de lege. Recurenta invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 dar cu privire la prima critică nu se raportează la un text de lege care să fi fost greșit interpretat sau aplicat. Administrând o nouă expertiză în apel cu privire la care a constatat că în raport se concluzionează în același sens ca și în raportul expertizei administrate la fond, neaducând elemente noi, instanța de apel a făcut aplicarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care-i permite refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță. Cu privire la a doua critică, recurenta deși menționează art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002 este de observat că soluția din apel confirmă soluția pronunțată la fond iar prin apelul promovat reclamanta nu a adus o astfel de critică sentinței, care de altfel, nici nu poate fi verificată ea prezentându-se sub forma unui simplu enunț. Așa fiind, Înalta Curte, față de cele ce preced va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 486 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.