ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 862 din 3 august 2005 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios, administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1274/COM/2005, s-a admis acțiunea comercială având ca obiect obligația de a face formulată de reclamanții M.M. și M.A., în contradictoriu cu pârâta SC Ș.N.D. SA Galați și s-a obligat pârâta să elibereze reclamanților certificatele de acționari, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 de euro/zi, calculați de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea obligației.

S-a reținut, în considerentele deciziei că reclamanții, în calitatea lor de acționari la societatea pârâtă, au adresat acesteia mai multe cereri pentru a li se elibera certificatele de acționari, ultima solicitare fiind cea din 13 august 2004. Că, în raport de prevederile art. 97 din Legea nr. 31/1990 (r) alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 societatea pârâtă are obligația de a elibera la cerere sau din oficiu certificatele de acționari, cuprinzând semnătura a doi administratori ori, după caz a administratorului unic, precum și numărul, categoria și valoarea nominală a acțiunilor proprietate a acționarilor, poziția la care acționarul este înscris în registrul acționarilor și, după caz, numărul de ordine al acțiunilor.

Cu referire la daunele cominatorii ca mijloace de constrângere pentru executarea în natură, silită, a obligației s-a considerat că trebuiesc a fi acordate de la data stabilirii cu caracter definitiv a obligației și până la îndeplinirea acesteia. Apelul declarat de pârâta SC D. SA Galați împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 50 din 23 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 7986/44/2005, schimbându-se în tot sentința atacată, în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea în obligația de a face și plata de daune cominatorii, formulată de reclamanți. Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe și s-a respins ca fiind rămas fără obiect apelul reclamanților împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 10 august 2005 pronunțată de instanța de fond.

Instanța apelului a reținut în principiu că certificatul de acționar este valid dacă este semnat și ștampilat în condițiile legale prevăzute pentru orice alt act emis de societate, potrivit statutului și reglementărilor proprii interne, aceasta fiind și rațiunea pentru care în cazul unei cesiuni, dovada calității de proprietar a cedentului se face potrivit registrului acționarilor și nu în baza certificatului de acționar, care poate cuprinde date eronate. În cauza dedusă judecății, s-a constatat că înainte de sesizarea instanței de fond, pârâta a eliberat reclamanților certificate conținând mențiunile prevăzute de art. 93 alin. (2) și (3), semnate de unul dintre administratori, care exercită și conducerea executivă a societății, fapt recunoscut de ambele părți.

În raport de această situație, instanța de apel a considerat că obligația prevăzută de art. 97 era fără obiect actual la data sesizării instanței. Cu privire la apelul reclamanților s-a constatat că este neîntemeiat întrucât nu se pot solicita daune cominatorii pentru neexecutare în condițiile în care obligația a fost executată. La data de 14 aprilie 2006, reclamanții apelanți au formulat cerere prin care au solicitat lămurirea considerentelor deciziei nr. 50/ A din 23 martie 2006, cerere ce a fost respinsă de Curtea de Apel Galați prin încheierea din 25 aprilie 2006. În considerentele deciziei s-a reținut că, în baza art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., invocat ca temei de către reclamanți se pot corecta erorile cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau se pot pune de acord dispozițiile potrivnice din dispozitiv ori, reclamanții au solicitat prin cerere lămurirea considerentelor.

S-a considerat că motivele reținute în considerentele deciziei sunt suficient de lămuritoare și că nu se poate reține existența unei erori materiale care să poată fi îndreptată în sensul art. 281 C. proc. civ., astfel că, cererea reclamanților este nefondată. Împotriva deciziei nr. 50 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Galați au declarat recurs reclamanții, la data de 14 aprilie 2006, pe care l-au motivat la 12 mai 2006, așa cum rezultă din mențiunile înscrise pe plicul de expediere prin poștă. În motivarea recursului împotriva deciziei, recurenții au indicat ca și motive de recurs pe cele reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. De asemenea, reclamanții au formulat recurs și în contra încheierii din 25 aprilie 2006 dată în camera de consiliu invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Motivând recursul, reclamanții aduc următoarele critici: - Încheierea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se argumentează că cererea de lămurire și de completare a deciziei a fost întemeiată pe art. 281 1 C. proc. civ. și că s-a rezolvat fără citarea părților deși la alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că soluționarea cererii se face cu citarea părților. - Instanța apelului nu s-a pronunțat asupra petitului privind legalitatea certificatelor de acționar emise care reprezintă atât o cerere incidentală cât și o excepție, iar în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se impunea ca, mai întâi să se rezolve această excepție.

Analizând recursurile reclamanților, Înalta Curte constată că recursul împotriva deciziei este nul, nefiind motivat în termenul prevăzut de lege, iar recursul declarat împotriva încheierii susmenționate este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la cererea reclamanților prin care s-a solicitat repunerea în termenul de motivare a recursului ca urmare a invocării de către instanță a excepției nulității acestuia, în raport de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se constată că este nefondată. Nu poate fi primită susținerea acestora în sensul că nu aveau posibilitatea de a formula motivele de recurs întrucât instanța nu se pronunțase asupra cererii de lămurire a deciziei și că au așteptat și punctul de vedere cu privire la cele solicitate prin cerere.

Prevederile ce reglementează termenul de depunere a motivelor de recurs sunt explicite și nu lasă loc de interpretări. Astfel, potrivit art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs (15 zile), termen ce se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost făcut mai înainte. În cauză, decizia nr. 50 din 23 martie 2006 le-a fost comunicată reclamanților la data de 5 aprilie 2006, iar recursul a fost declarat la 14 aprilie 2006, înăuntrul termenului de 15 zile. Motivele de recurs au fost expediate la data de 12 mai 2006, aproximativ la o lună, cu mult peste termenul de recurs. În raport de această situație, având în vedere prevederile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., ce reglementează sancțiunea în cazul nemotivării în termen a recursului, precum și faptul că nu s-au invocat motive de ordine publică urmează ca Înalta Curte să constate nul recursul reclamanților, declarat împotriva deciziei nr. 50 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Galați. Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 25 aprilie 2006, recurs timbrat legal și formulat în termen se reține că sunt nefondate criticile invocate de recurenți. Astfel, examinând încheierea atacată prin prisma criticilor se constată, din cuprinsul considerentelor deciziei, că instanța a calificat cererea reclamanților ca fiind una de îndreptare a erorii materiale conform art. 281 C. proc. civ. Deși reclamanții au indicat ca temei al cererii lor prevederile art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ., în raport de obiectul acesteia și de argumentarea în fapt respectiv de mențiunile referitoare la datele eronate din cuprinsul considerentelor, instanța a procedat la încadrarea juridică corectă a cererii, nefiind ținută de temeiul de drept indicat de părți în cuprinsul cererii. Reținându-se prevederile art. 281 C. proc. civ., în mod corect, instanța a procedat la soluționarea cererii fără citarea părților în condițiile în care legea îi permitea acest lucru, uzând astfel de prevederile alin. (2) ale aceluiași articol, conform cărora, părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesară prezența lor pentru anumite lămuriri.

Nu poate fi primită nici susținerea în sensul căreia cererea ar fi avut rolul de completare a hotărârii, urmare nepronunțării asupra unei cereri incidentale pentru că nici prin acțiunea introductivă și nici ulterior instanța nu a fost investită cu un asemenea petit care să necesite analizarea legalității certificatelor de acționar eliberate reclamanților. În raport de considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respingerea cererea de repunere în termenul de motivare a recursului. Constată nul recursul declarat de reclamatul M.M. și reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 50 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Respinge recursul declarat de recurenți împotriva încheierii din Camera de Consiliu dată la 25 aprilie 2006 de aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2007.