ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 noiembrie

2006, reclamanta SC M.I. SRL Deva a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Hunedoara,

în principal, anularea deciziei nr. 21598 din 20 octombrie 2006 emisă de pârâtă

în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei nr. 19141 din 4 august

2006 cu trimiterea contestației spre soluționare Ministerului Finanțelor Publice,

având în vedere valoarea contestată. În subsidiar reclamanta a solicitat ca, în

ipoteza în care instanța va considera că pârâta era competentă să soluționeze contestația,

să se dispună anularea celor două decizii și înlăturarea obligației instituită în

sarcina sa prin decizia nr. 19141 din 4 august 2006 și menținută prin decizia

nr. 21598 din 20 octombrie 2006 de a răspunde în solidar alături de SC F. SRL -

C., pentru obligațiile fiscale ale acesteia în valoare de 1.482.162 RON.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat, pe de o parte, că în raport cu valoarea contestată din decizia

nr. 19141 din 4 august 2006 care depășește suma de 5 miliarde lei ROL, D.G.F.P.

Hunedoara nu era competentă să soluționeze contestația și trebuia să o trimită la

Ministerul de Finanțe.

Pe de altă parte, reclamanta

a arătat că, în opinia societății, obligarea sa să răspundă în solidar alături de

SC F. SRL - C. pentru obligațiile fiscale restante ale acesteia nu are absolut nicio

justificare legală, neavând nicio contribuție la crearea sau neplata acestor obligații

fiscale.

A mai arătat reclamanta

că toate apărările sale au fost tratate cu superficialitate și respinse de către

pârâtă, deși este evident că nu a dobândit halda de zgură de la SC F. SRL, ci de

la SC D. SRL, neavând astfel cum să prejudicieze.

Pârâta a formulat întâmpinare,

arătând că acțiunea este neîntemeiată atât cu privire la motivul privind competența

de soluționare a contestației cât și cu privire la aspectele privind stabilirea

răspunderii solidare pentru obligațiile de plată restante ale debitorului SC F.

SRL - C. declarat insolvabil.

Curtea de Apel Alba Iulia,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 199 din 15 decembrie 2006 a anulat acțiunea reclamantei ca netimbrată.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1999

din 13 aprilie 2007, a admis recursul declarat în cauză de SC M.I. SRL Deva, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 12 noiembrie

2007 (astfel cum rezultă din încheierea ședinței) reclamanta și-a precizat acțiunea,

dar nu în ceea ce privește capetele de cerere, ci doar referitor la motivele acțiunii.

Astfel, reclamanta a arătat

că, prin decizia nr. 19.141 din 04 august 2006 pârâta D.G.F.P. Hunedoara a dispus

obligarea societății în solidar cu debitoarea SC F. SRL - C. la plata obligațiilor

bugetare restante ale acesteia, în cuantum de 1.482.162 RON, în temeiul art. 28

alin. (2) coroborat cu art. 27 lit. a) din C. proc. fisc., motivându-se că a dobândit

cu rea-credință de la aceasta activul halda de zgură, ceea ce a provocat insolvabilitatea

SC F. SRL.

A formulat contestație

împotriva acestei decizii, solicitând anularea ei și arătând, în esență, că societatea

nu are nici o legătură cu starea de insolvabilitate a debitoarei SC F. SRL, în primul

rând pentru faptul că nu a cumpărat activul halda de zgură de la SC F. SRL, ci de

la SC D. SRL, căreia i-o vânduse SC F. SRL, și în al doilea rând - pentru că nu

sunt îndeplinite în speță nici celelalte condiții prevăzute de art. 27 lit. a) din

C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii solidare.

În opinia reclamantei,

având în vedere valoarea obiectului contestației, D.G.F.P. trebuia să trimită contestația

spre soluționare la Ministerul de Finanțe, dar pârâta a procedat ea însăși la soluționarea

acesteia, emițând decizia nr. 21598 din 20 octombrie 2006.

În decizie se motivează

că pârâta s-a învestit cu soluționarea contestației în temeiul art. 179 alin.

(2) din O.G. nr. 92/2003 republicată potrivit cărora "contestațiile formulate

împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale

emitente".

Reclamanta a arătat că

această autoînvestire a pârâtei cu soluționarea contestației a fost greșită, deoarece

în speță este vorba de instituirea unei răspunderi solidare a societății cu cea

a debitoarei principale, respectiv cu cea a SC F. SRL, care privește impozite și

taxe, ori solidaritatea atrage aplicarea acelorași reguli de competență și în cazul

său ca și în cazul debitoarei principale, și pentru care sunt incidente dispozițiile

art. 179 alin. (1) lit. c) din C. proc. fisc. Apreciază deci că se impune anularea

deciziei atacate și trimiterea contestației sale spre soluționare la Ministerul

Finanțelor.

Potrivit dispozițiilor

art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.,

se poate institui răspunderea solidară cu cea a debitorului declarat insolvent în

sarcina "persoanelor fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori declarării

insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii

care își provoacă astfel insolvabilitatea", ori, în ceea ce o privește pe reclamantă,

în mod evident nu sunt îndeplinite aceste condiții.

În primul rând, a arătat

faptul că nu a dobândit de la debitoarea SC F. SRL - C., activul halda de ygură,

ci acesta a fost cumpărat de la SC D. SRL Deva, nefiind astfel îndeplinită condiția

esențială prevăzută de lege, potrivit căreia răspunderea solidară se poate institui

doar pentru persoana (fizică sau juridică) care a dobândit active de la debitoarea

aflată în insolvență.

În al doilea rând, nu

a fost dovedită în nici un fel reaua sa credință, care nu poate fi prezumată, pentru

că reclamanta, pe lângă că nu a cumpărat bunul de la debitoare, a fost de bună-

credință în cumpărarea acestui bun, pentru care a achitat prețul stipulat în contractul

de vânzare- cumpărare. Asupra activului respectiv nu era notată nici o interdicție

de vânzare, nu era în litigiu și nu exista deci absolut nici un impediment la cumpărarea

lui. De asemenea, nu exista pornită din partea autorităților fiscale nici o executare

silită împotriva SC F. SRL sau SC D. SRL pentru a putea plana bănuiala asupra reclamantei

că a cumpărat acest activ pentru a-l sustrage de la executarea silită a creanțelor

bugetare.

Simplul fapt că SC F.

SRL a vândut acest activ către SC D. SRL cu suma de 100.000.000 ROL, iar aceasta

i l-a vândut cu suma de 200.000.000 ROL nu poate constitui dovadă a relei sale credințe,

cât timp nu sunt dovedite și celelalte condiții privind scopul urmărit, și pe care

le-a arătat mai sus.

Mai corect ar fi fost

ca D.G.F.P. să verifice nu numai cu ce sumă a ieșit acest activ din patrimoniul

SC F. SRL, dar să verifice și cu ce sumă a intrat, pentru că de fapt SC F. SRL nu

a achitat nici o sumă de bani pentru halda de zgură, care reprezenta atunci o valoare

negativă, preluarea ei presupunea condiții foarte oneroase de ecologizare, fiind

o condiție pentru cumpărarea activelor SC M. SA - Călan, scoase la licitație publică

de către lichidatorul judiciar al acesteia.

Nu s-a dovedit în nici

un fel că prin vânzarea activului halda de zgură de către SC F. SRL, vânzare care

nu s-a făcut către SC M.I. SRL, SC F. SRL și-ar fi provocat în acest fel starea

de insolvabilitate.

Pârâta a arătat că după

vânzarea de către SC F. SRL a haldei de zgură, aceasta ar fi intrat în insolvabilitate,

motiv pentru care a fost nevoită să introducă împotriva ei la Tribunalul Hunedoara

o cerere de lichidare judiciară.

Numai că reclamanta a

cumpărat de la SC D. SRL halda de zgură în 19 martie 2004, iar cererea de lichidare

judiciară a fost înaintată împotriva SC F. SRL în luna mai a anului 2005. Această

cerere de lichidare judiciară a făcut obiectul Dosarului nr. 8094/2005 al Tribunalului

Hunedoara, în care s-a pronunțat sentința comercială nr. 443/F din 16 noiembrie

2006 prin care s-a deschis procedura, însă debitoarea SC F. SRL a declarat recurs

împotriva acestei sentințe, iar Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul și a

respins cererea de lichidare judiciară, motivând că la data depunerii cererii de

lichidare judiciară de către creditoarea D.G.F.P. Hunedoara, SC F. SRL nu se afla

în încetare de plăți.

Nu exista deci nici o

justificare pentru organele fiscale să susțină că prin vânzarea haldei de zgură

SC F. SRL și-ar fi creat o stare de insolvabilitate.

În fine, reclamanta a

mai menționat că în luna septembrie a acestui an SC F. SRL a depus la Tribunalul

Hunedoara o cerere pentru a fi suspusă dispozițiilor Legii nr. 85/2006, situație

în care recuperarea debitelor fiscale ale acestei debitoare se va face potrivit

procedurii acestei legi.

În drept, reclamanta a

invocat dispozițiile O.G. nr. 92/2003 republicată și cele ale Legii nr. 554/2004.

Pârâta a formulat o nouă

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Rejudecând pricina în

fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 2/F/CA/2008 din 14 ianuarie 2008, a respins ca nefondată

acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, că față de

prevederile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc. și Ordinul Ministerului Finanțelor

Publice nr. 519/2003 pârâta era competentă să soluționeze contestația reclamantei.

Pe de altă parte, instanța

de fond a apreciat acțiunea ca fiind neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Potrivit art. 27 din O.G.

nr. 92/2003 republicată „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat

insolvabil în condițiile prezentului Cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, în cei trei ani anterior datei declarării

insolvabilității, cu rea credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii

care își provoacă astfel insolvabilitatea”.

Debitoarea SC F. SRL -

C. a achiziționat activul halda de zgură în luna iulie 2000 și l-a înstrăinat în

baza contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 2004 către SC D. SRL Deva cu

prețul de 100.000.000 ROL. SC D. SRL Deva la rândul său a vândut activul către SC

M.I. SRL Deva cu prețul de 200.000.000 ROL, conform contractului din 16 martie 2004.

Apoi, în data de 19 martie 2004 SC M.I. Deva a vândut același activ către SC I.

SA Deva cu prețul de 1.000.000 dolari SUA în echivalent lei la cursul BNR de la

data plății, la care s-a adăugat și TVA.

SC F. SRL a dobândit definitiv

dreptul de proprietate asupra activului halda de zgură - C. amplasat pe terenul

înscris în CF nr. X - C., conform sentinței civile nr. 2020/CA/2002 a Tribunalului

Hunedoara, prin care s-a constatat acest drept. Deși de la această dată SC F. SRL

putea să valorifice bunul, potrivit obiectului său de activitate, la un preț care

să-i asigure solvabilitatea și posibilitatea de a-și achita astfel datoriile bugetare

pe care le avea, totuși debitoarea nu a procedat în acest mod, ci a supus activul

unor înstrăinări succesive, la preț infim față de valoarea acestuia, cu scopul vădit

de a nu se regăsi în patrimoniul său și a nu putea fi urmărit în vederea recuperării

creanțelor față de bugetul general. Astfel, la data înstrăinării acestui activ,

debitoarea avea obligații restante față de bugetul general consolidat de 405.520

RON, iar după data înstrăinării activului nu a mai achitat nimic în contul obligațiilor

bugetare.

Adevărata valoare a activului

„halda de zgură" a fost obținută pe activul respectiv după doar 10 zile de

la ieșirea din patrimoniul debitoarei SC F. SRL - C., beneficiară a prețului real

fiind SC M.I. SRL.

Din rapoartele de inspecție

fiscală încheiate de activitatea de control financiar fiscal din cadrul D.G.F.P.

Hunedoara reiese că debitoarea SC F. SRL - C. avea ca administrator pe Ș.A. iar

ca asociați pe Ș.A. și Ș.T., în timp ce societatea cumpărătoare SC D. SRL avea ca

asociat cu cotă de 95% participare la beneficii pe Ș.S.P. - fiul asociaților de

la SC F. SRL, iar SC M.I. SRL care a dobândit bunul de la SC D. SRL avea ca administrator

și asociat cu 50% din capitalul social pe același Ș.S.P.

Reaua-credință a reclamantei

rezultă tocmai din această înlănțuire de vânzări, cumpărări și revânzări între societăți

având ca administratori sau asociați membri ai aceleiași familii, într-un interval

foarte scurt de timp de câteva zile, tocmai cu scopul de a eluda dispozițiile

art. 27 și 28 C. proc. fisc. Deși într-un mod indirect, reclamanta a dobândit activul

de la debitoare, iar debitoarea și-a provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea

activului la un preț derizoriu, așa încât Curtea constată ca fiind îndeplinite condițiile

art. 27 C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei contestatoare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M.I. SRL Deva, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se susține, pe de o parte, că în mod greșit instanța de fond a apreciat

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 179 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003

republicată, iar nu cele ale art. 179 alin. (1) lit. c) din același act normativ,

arătând că în opinia sa nu pârâta era competentă să-i soluționeze contestația, ci

Ministerul Finanțelor.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă

susține că și pe fondul cauzei sentința atacată este greșită, reținându-se eronat

că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale

art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii sale solidare

alături de SC F. SRL, pentru obligațiile fiscale ale acesteia din urmă.

Totodată, arată recurenta,

instanța de fond nu a ținut cont de apărările formulate și în plus, a reținut reaua

sa credință deși la data la care a dobândit imobilul în litigiu în CF nu era notată

asupra acesteia nicio interdicție de înstrăinare sau grevare, nicio acțiune și nicio

somație de executare și mai mult, a dobândit halda de la SC D. SRL care nu avea

nici un fel de probleme fiscale la data respectivă (iar nu de la SC F. SRL).

De altfel, arată recurenta,

nici SC F. SRL nu avea la data la care și-a vândut halda de zgură nici o executare

silită împotriva sa pentru a se putea susține că a vândut acest activ pentru a-l

sustrage de la executarea obligațiilor sale fiscale.

Recurenta mai susține

că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că SC F. și-ar fi provocat insolvabilitatea

prin vânzarea haldei de zgură, așa cum, în mod greșit, a apreciat instanța de fond.

În primul rând halda de

zgură a fost vândută de SC F. SRL peste valoarea ei de inventar și în mod evident,

peste valoarea ei de achiziție, deci nu se poate pretinde că prin această vânzare

SC F. SRL și-ar fi diminuat patrimoniul.

În al doilea rând, instanța

de fond nu a făcut absolut nici o referire la decizia nr. 172 din 14 februarie 2007

a Curții de Apel Alba Iulia, depusă la dosar, prin care a fost modificată sentința

civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Hunedoara de deschidere a procedurii

prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei SC F. SRL, la cererea Administrației

Finanțelor Publice C. și D.G.F.P. Hunedoara, pentru aceleași obligații fiscale în

legătură cu care s-a dispus și antrenarea răspunderii sale solidare, respectiv împotriva

ei, modificarea făcându-se în sensul respingerii cererii creditoarelor și admiterii

contestației SC F. SRL.

Recurenta a cumpărat halda

de zgură în 19 martie 2004 și cererea la Legea nr. 64/1995 a fost introdusă de D.G.F.P.

împotriva SC F. SRL în mai 2005, iar Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat prin

decizia nr. 172 din 14 februarie 2007 în sensul că SC F. SRL nu era în stare de

insolvabilitate.

Cum procesul-verbal de

declarare a insolvabilității a fost comunicat cu SC F. SRL după ce împotriva ei

se formulase cererea de lichidare judiciară în Dosarul nr. 8094/2005 al Tribunalului

Hunedoara, aceasta nu a mai atacat procesul-verbal de insolvabilitate deoarece formulase

contestație în Dosarul nr. 8094/2005 al Tribunalului Hunedoara.

Recurenta consideră că

între procesul-verbal de insolvabilitate al finanțelor și decizia irevocabilă a

Curții de Apel Alba Iulia, trebuia să aibă mai multă putere în fața instanței de

fond această din urmă decizie, care a fost însă total trecută sub tăcere.

În fine, arată recurenta,

nici faptul că între asociații SC F. SRL și administratorul SC M.I. SRL există o

legătură de rudenie nu poate fi reținut ca un argument al relei credințe a acestora,

așa cum în mod greșit, a procedat instanța de fond.

Intimata-pârâtă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

atacate ca legală și temeinică.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la primul motiv

de recurs cu privire la competența soluționării contestației, Înalta Curte constată

că acesta nu este fondat.

Aceasta întrucât, potrivit

art. 179 alin. (1) pct. c) din O.G. nr. 92/2003, republicată, (în prezent art. 209

alin. (1) lit. b) privind C. proc. fisc.) „Contestațiile formulate împotriva deciziilor

de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere,

precum și a titlurilor de creanță privind datoria vamală se soluționează după cum

urmează: (...) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie

vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 RON sau mai mare,

precum și cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluționează

de către organe competente de soluționare constituite la nivel central". Însă

potrivit art. 179 alin. (2) din același act normativ [în prezent art. 209 alin.

(2)]: „Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează

de către organele fiscale emitente". În conformitate cu pct. 5.2 din Instrucțiunile

pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, republicată, aprobate prin Ordinul

nr. 519/2005: "alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziția de măsuri,

decizia privind stabilirea răspunderii reglementată de art. 28 C. proc. fisc., republicat,

notele de compensare, înștiințări de plată, procesul-verbal privind calculul dobânzilor

cuvenite contribuabilului etc.". De asemenea la pct. 5.1 din aceleași Instrucțiuni

se arată că "actele administrativ fiscale care intră în competența de soluționare

a organelor specializate prevăzute la art. 178 alin. (1) C. proc. fisc., republicat,

(în prezent art. 209 alin. (1) după ultima republicare) sunt cele prevăzute expres

și limitativ de lege". Prin urmare decizia nr. 19.141 din 04 august 2006 (Dosar

nr. 3497/57/2006), fiind încadrată după cum s-a arătat mai sus în categoria „altor

acte administrativ fiscale", competența de soluționare a contestației formulate

împotriva acesteia i-a revenit intimatei-pârâte D.G.F.P. Hunedoara conform art.

179 alin. (2) (în prezent art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată)

coroborat cu pct. 5.2 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G.

nr. 92/2003, republicată, aprobate prin Ordinul nr. 519/2005.

Cu privire însă la motivele

de recurs ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.

Într-adevăr, potrivit

art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată (text de lege care se afla în

vigoare și la data achiziționării activului de zgură - martie 2004): pentru obligațiile

de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului

Cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice

care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință,

dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea.

Numai că, în cauză, Înalta

Curte constată mai întâi că este dovedit fără putere de tăgadă că activul în discuție

nu a fost dobândit de recurenta-reclamantă de la SC F. SRL - C., ci de la SC D.

SRL, fapt recunoscut de autoritățile fiscale  și reținut și de instanța de fond

în baza contractului de vânzare-cumpărare (Dosar nr. 3497/57/2006).

Prin urmare, cum între

SC M.I. SRL și SC F. SRL nu a existat nici un raport juridic privind halda de zgură,

este exclusă instituirea unei răspunderi solidare a recurentei-reclamante pentru

obligațiile fiscale ale SC F. SRL.

Totodată, Înalta Curte

constată, contrar celor reținute de instanța de fond, că reaua-credință trebuie

dovedită, iar nu prezumată, ceea ce în cauză nu s-a realizat, avându-se în vedere

și dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, CF nr. X - C., data dobândirii

imobilului precum și situația fiscală a societății vânzătoare (SC D. SRL).

În plus, Înalta Curte

reține că halda de zgură a fost cumpărată de recurenta-pârâtă în martie 2004, cererea

formulată de D.G.F.P. Hunedoara împotriva SC F. în baza Legii nr. 64/1995 a fost

înregistrată în mai 2005, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 172 din

14 februarie 2007 a admis recursul SC F. SRL - C. împotriva sentinței nr. 443 din

16 noiembrie 2006 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara

- desemnat în procedura executării silite concursuale a societății și a modificat

sentința atacată în sensul că s-a respins cererea formulată de șeful Administrației

Finanțelor Publice C. însușită de D.G.F.P. Hunedoara având ca obiect deschiderea

procedurii executării silite a pârâtei SC F. SRL - C.. În considerentele deciziei

irevocabile s-a reținut textual că „procesele purtate între părți evocate de intimata

D.G.F.P. Hunedoara confirmă inexistența unei creanțe certe, la 26 mai 2005, data

învestirii instanței cu cererea de deschidere a procedurii executării silite concursuale

față de pârâta SC F. SRL - C. și că cererea formulată de șeful Administrației

Finanțelor Publice C. și însușită de D.G.F.P. Hunedoara nu îndeplinește cerințele

imperative ale Legii nr. 64/1995.

Prin urmare, în aceste

condiții Înalta Curte constată că în mod greșit prin actele administrativ-fiscale

a fost antrenată răspunderea solidară a recurentei-reclamante pentru obligațiile

de plată ale SC F. SRL - C., contrar celor reținute de instanța de fond.

În consecință, se va admite

recursul, se va casa sentința atacată și rejudecând pricina se va admite acțiunea

reclamantei și se vor anula deciziile nr. 21598 din 20 octombrie 2006 și nr. 19141

din 4 august 2006 emise de pârâta D.G.F.P. Hunedoara pentru considerentele de fapt

și de drept arătate în cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 312 și art. 314

C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC M.I. SRL Deva împotriva sentinței nr. 2/F/CA din 14 ianuarie 2008 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și pe fond admite acțiunea reclamantei.

Anulează decizia nr. 21598

din 20 octombrie 2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, precum și decizia nr. 19141 din

4 august 2006 emisă de aceeași autoritate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2008.