ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4775/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 99/CA/2008-PI din 2 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC P. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.,

dispunând anularea deciziei nr. 354 din 6 decembrie 2007 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să emită decizie de restituire a sumei de 488.153 lei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin decizia nr. 4043 din 27 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție au fost anulate, în parte, procesul-verbal nr. 1 din 6 ianuarie 2004

emis de D.G.F.P. Satu Mare și decizia nr. 74 din 22 martie 2004 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice cu privire la suma totală de 52.186.065.996 lei

ROL, reprezentând impozit asupra veniturilor obținute de persoane nerezidente,

majorări dobânzi și penalități, precum și măsura diminuării impozitului pe

profit virat suplimentar.

Pe

parcursul acestui proces, D.G.F.P. Satu Mare a mai emis decizii prin care a

calculat obligații accesorii obligațiilor principale anulate, în sumă totală de

4.881.452.431 lei ROL.

Prin decizia de restituire nr. 31764 din 25 ianuarie 2006, s-a dispus

restituirea numai a sumelor care au fost trecute în decizia instanței supreme,

refuzându-se restituirea sumelor calculate ca fiind accesorii la debitul

anulat.

Contestația

reclamantei împotriva deciziei de respingere a restituirii contestația,

invocându-se aceeași motivare ca și prin întâmpinarea depusă de pârâtă.

Problema

juridică dedusă judecății, se arată în considerentele hotărârii recurate, este

aceea de a se stabili dacă organul fiscal este obligat să restituie accesorii

calculate pe parcursul soluționării unui proces pentru anularea datoriilor

fiscale și pentru care s-au calculat accesorii, respectiv dacă pentru fiecare

act emis privind plata dobânzilor și penalităților aferente unui capital

inexistent reclamanta trebuie să parcurgă toată procedura administrativă și a

instanței de judecată sau dacă, odată capitalul anulat, accesoriile pot fi

restituite, fără ca partea să parcurgă procedura fiscală pentru accesorii

calculate ulterior.

Or, reține instanța de fond, este un principiu de drept consacrat,

conform căruia accesoriul urmează soarta principalului și, astfel, ori de câte

ori nu există o datorie, nu există nici accesoriile (majorări, penalități sau

dobânzi) acestui capital, în acest sens fiind și dispozițiile art. 113 alin. (1)

din O.G. nr. 92/2003, care prevăd posibilitatea restituirii sumelor plătite în

plus față de obligația fiscală, precum și a celor plătite ca urmare a aplicării

eronate a prevederilor legale.

Aceste dispoziții legale nu condiționează, arată prima instanță,

prezentarea vreunei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească faptul

că sumele s-au plătit în plus față de obligația fiscală sau că sumele s-ar fi

plătit ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În cauză, este însă incontestabil și s-a constatat prin hotărâre

judecătorească împrejurarea că suma reprezentând capitalul s-a reținut a fi

datorată de reclamantă, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale,

față de această hotărâre judecătorească plata accesoriilor calculate, aferente

unui capital inexistent, fiind o plată făcută în plus fața de obligația fiscală

și trebuind să fie restituită, fără a fi condiționată de existența unei

hotărâri judecătorești distincte pentru această sumă.

Arată instanța de fond că, pentru a evita interpretarea rigidă a

dispozițiilor legale practicate de organele fiscale cu privire la accesoriile

calculate unui capital inexistent, în prezent, prin O.U.G. nr. 19/2008 s-a

introdus un aliniat nou la art. 47 C. proc. fisc., care prevede că „desființarea

totală sau parțială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care

s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage desființarea totală sau

parțială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanțe fiscale

accesorii aferente creanțelor principale anulate”.

Deși acest text nu exista la data soluționării contestației reclamantei,

se arată în considerentele sentinței atacate, din interpretarea logică a

prevederilor art. 113 din același cod rezultă că, atâta timp cât creanța

principală nu există, orice accesoriu plătit este o creanță nedatorată și

trebuia să fie restituită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta, care a invocat în mod generic prevederile art. 304

1

C. proc. civ., invocând critici care vizează soluționarea fondului cauzei și

susținând, în esență, că soluția Curții de apel este netemeinică și nelegală,

organul fiscal procedând în mod legal la respingerea cererii de restituire a

sumei de 488.153 lei reprezentând accesorii la debitorul principal în sumă de

5.218.607 lei.

Astfel, susține autoritatea

fiscală, obiect al Deciziei nr. 4043 din 27 iunie 2005 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, l-a

format doar suma de 5.218.607 lei care reprezintă debitul principal, iar nu și

suma de 488.153 lei, care reprezintă accesoriile aferente debitului principal,

calculate prin Deciziile nr. 346, 347, 348 și, respectiv, 349 emise la data de

22 iunie 2005, acte administrativ fiscale care nu au fost contestate în

procedura reglementată de prevederile Codului de procedură fiscală, aprobat

prin O.G. nr. 92/2003.

Or, mai susține autoritatea

fiscală, din interpretarea prevederilor art. 113 alin. (1) C. proc. fisc.,

rezultă că, în materia restituirii de sume de la bugetul de stat, este

obligatorie existența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei

decizii de soluționare emisă în procedura prealabilă care să constate că plata

este nedatorată.

Societatea comercială

intimată a formulat întâmpinare prin care, pe de o parte a invocat excepția

nulității recursului pentru nemotivare și, pe de altă parte, a cerut respingerea

acestuia ca nefondat, susținând că soluția instanței de fond este legală și

temeinică.

nulității recursului pentru nemotivare;

Într-adevăr, în conținutul

cererii de recurs se face trimitere generală la prevederile art. 304

1

C. proc. civ., iar susținerile făcute vizează fondul cauzei, fără ca acestea să

fie sistematizate în unul/ unele dintre motivele enumerate la art. 304 C. proc.

civ.

Totuși, din ansamblul

susținerilor, criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind acuzată o lipsă de temei legal

pentru obligarea autorității fiscale la restituirea sumei de 488.153 lei,

astfel că excepția nulității recursului pentru nemotivare va fi respinsă.

va fi respins ca atare.

În cauză, este necontestat

că suma pretinsă, de 488.153 lei, reprezintă accesorii calculate la un debit

inexistent, ca urmare a Deciziei nr. 4043/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal care l-a anulat.

În raport cu această

premiză, este temeinică și legală concluzia instanței de fond care a reținut că

din moment ce nu mai există debitul principal, nu mai există din punct de

vedere legal nici accesoriile acestuia, fiind incident principiul potrivit

căruia accesoriul urmează soarta principalului.

Această posibilitate este

reglementată și la art. 113 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc., care prevede

posibilitatea restituirii de către organul fiscal a sumelor plătite ca urmare a

aplicării eronate a prevederilor legale.

Pe de altă parte, această

interpretare a fost confirmată ulterior și de legiuitor, prin art. 47 alin. (2)

din O.G. nr. 92/2003, republicată, care a fost introdus prin art. I din O.U.G.

nr. 19/2008, potrivit căruia „desființarea totală sau parțială, potrivit legii,

a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale

principale atrage desființarea totală sau parțială a actelor administrative

prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor

principale anulate”.

În concluzie,

instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică

și, pentru considerentele de mai sus, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Satu Mare, împotriva sentinței nr. 99/CA/2008-P.I. din

2 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

decembrie 2008.