ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3451 din 20 septembrie 2007 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins recursul declarat de SC I.E. SRL Păntășești, județul Bihor împotriva

sentinței nr. 307/CA/2005-PI din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea

reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 358 din 11 noiembrie 2004

emisă de Direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. și

exonerarea de la obligația de plată a sumei de 32.535.228.426 lei stabilită

prin Decizia de impunere nr. 75631 din 12 august 2004 reprezentând: 3.556.300

lei - impozit pe profit, 650.889.453 lei - majorări de întârziere, 47.062.400

lei - penalități de întârziere, 9.778.408.312 lei - T.V.A., 19.372.982.548 lei

- majorări de întârziere și 1.662.329.413 lei - penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 358 din

11 noiembrie 2004, organul de soluționare a contestației fiscale a desființat Decizia

de impunere nr. 75631 din 12 august 2004 pentru suma de 1.721.508.153 lei (ROL)

reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere, dispunând

refacerea inspecției fiscale de către o altă echipă pentru aceeași perioadă și

pentru același impozit.

Deci, în privința

impozitului pe profit, cu accesoriile aferente, decizia de impunere a fost

desființată, astfel că recurenta nu mai justifică vătămarea unui drept sau

interes legitim în această privință, iar societatea comercială va avea

posibilitatea să uzeze de căile legale de atac împotriva noii decizii, în

măsura în care aceasta va fi nelegală.

Instanța de recurs a

apreciat că, instanța de fond în mod corect a reținut că problema dedusă

soluționării este dacă operațiunea de predare-primire a unui număr de 12

mijloace fixe aflate în patrimoniul societății comerciale reclamante, către SC

T.G.I.E. SRL reprezintă sau nu un transfer de proprietate și, deci, o

operațiune economică impozabilă din punct de vedere al T.V.A.

Recurenta-reclamantă a

susținut, în esență, că predarea-primirea celor 12 mijloace fixe reprezintă în

realitate partajarea patrimoniului asociației pe care o înființase cu SC T.G.I.E.

SRL, operațiune efectuată în urma lichidării asociației, astfel că nu există un

transfer de proprietate care să justifice impozitarea cu T.V.A. a acestei

operațiuni economice.

La data de 4 octombrie 1999

părțile au hotărât prelungirea asocierii până la efectuarea operațiunilor de

lichidare, constatându-se că SC T.G.I. E. SRL a avut o contribuție totală de

8.270.681 dolari S.U.A., din care recurenta-reclamantă a rambursat duma de

5.835.897 dolari S.U.A., iar pentru diferența de 2.434.802 dolari S.U.A. se

încheie un protocol de preluare-primire a 12 mijloace fixe (clădiri, depozite,

instalații, etc.).

La pct. 5 din contractul de

asociere s-a prevăzut în mod expres că „prin realizarea prezentei asocieri, nu

rezultă o nouă persoană juridică, asocierea reprezentând în drept, conform

precizării anterioare, o societate civilă, în cadrul căreia fiecare asociat

rămâne proprietar de drept al aportului adus de fiecare în asociere”.

Deci, având în vedere

clauzele contractuale, utilajele achiziționate din creditul angajat de

recurenta-reclamantă sunt proprietatea acesteia pe perioada derulării

asocierii, astfel că predarea mijloacelor fixe nu reprezintă un partaj,

deoarece nu au constituit proprietatea indiviză a asociaților.

Cu alte cuvinte, în raport

cu clauzele contractuale, predarea-primirea celor 12 mijloace fixe a

reprezentat o transmitere a acestora din proprietatea recurentei-reclamante în

proprietatea celuilalt asociat și, deci, un transfer de proprietate, purtător

de T.V.A. în condițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 3/1992,

republicată, în vigoare la data respectivă, precum și a pct. 1.1. din Normele

de aplicare a O.G. nr. 3/1992, aprobate prin H.G. nr. 512/1998.

Instanța de recurs, față de

motivul invocat cu privire la faptul că instanța de fond a ignorat expertiza

efectuată, a reținut că, în cauză, concluziile expertului au fost valorificate

selectiv, fiind înlăturate doar acelea care priveau interpretarea prevederilor

legale referitoare la T.V.A. și impozitul pe profit, aspecte aflate în

competența exclusivă a judecătorului.

Împotriva acestei decizii

recurenta-reclamantă SC I.E. SRL Păntășești, județul Bihor, a formulat

contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

În motivele contestației în

anulare se susține că una dintre erorile de judecata comise de prima instanță a

constat în aceea că judecătorul fondului a ignorat total expertiza pe care el

însuși a încuviințat-o în cauză și a stabilit pe lângă obiectivele solicitate

de părți și obiective din oficiu, dar judecătorul fondului nu le-a înlăturat

motivat, nu le-a supus unei analize deși era obligat să o facă ci pur și simplu

le-a ignorat ca și cum respectiva expertiză nu ar fi constituit o probă

importantă în dosarul cauzei.

Instanța de recurs nu a

analizat acest motiv de recurs nici măcar în aspectele lui generale, ci s-a

limitat să constate că el este nefondat întrucât „ (...) în realitate,

concluziile expertului au fost valorificate selectiv, fiind înlăturate doar

acelea care priveau interpretarea prevederilor legale referitoare la T.V.A. și

impozitul pe profit, aspecte aflate în competența exclusivă a

judecătorului".

Se mai arată că instanța de

recurs a trecut cu vederea peste faptul că asociația în participație, nefiind

persoană juridică nu poate avea drepturi și obligații, nu poate avea un

patrimoniu propriu.

Ca urmare, bunurile aduse de

fiecare asociat în asociere, la fel ca și investiția făcută de fiecare asociat

în asociere rămân în proprietatea acelui asociat.

Scopul asocierii fiind

pentru fiecare asociat obținerea de profit, numai profitul obținut prin

activitatea comună desfășurată de asociați în vederea realizării obiectului

asocierii este supusă împărțelii între ei.

De vreme ce investiția

făcută de fiecare asociat se concretizează în bunuri imobile determinate sau

bunuri mobile certe, la dizolvarea asociației acestea vor fi preluate de

proprietarul lor care este investitorul ce le-a procurat.

Contestatoarea mai susține

că s-a ignorat total, nescuzabil, concluziile expertizei administrate în cauză

prin care s-a demonstrat că toate operațiunile desfășurate prin asociație au

respectat dispozițiile normative atât din materia contabilității cât și din

materia fiscală și că impozitele și taxele către stat datorate de asociați au

fost achitate la timp.

Numai în cazul în care

investiția s-a făcut din profitul realizat prin activitatea desfășurată în

comun de către asociați pentru realizarea obiectului asocierii, aceasta devine

proprietatea comună a asociaților și se pune problema ieșirii acestora din

indiviziune cu ocazia dizolvării și lichidării asociației în participație.

Examinând cauza în raport cu

criticile formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta

Curte constată că este fondată contestația în anulare, formulată de SC I.E. SRL,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Este cunoscut că printre

căile de atac extraordinare, contestația în anulare este o cale de retractare,

admisibilă în condițiile limitativ prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 318

C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Înalta Curte constată că,

într-adevăr, instanța de recurs a omis să cerceteze aspectele legate de

lucrarea de specialitate efectuată în cauză, respectiv raportul de expertiză

contabilă și printr-o formulare lapidară a menționat că „în realitate,

concluziile expertului au fost valorificate selectiv”, fără a se preciza însă

argumentele avute în vedere, ceea ce echivalează cu necercetarea motivului de

recurs invocat de către recurentă.

Este adevărat că instanța nu

este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părților, dar, în

cauză, instanța de recurs s-a limitat la a stabili cu valoare de principiu dacă

expertiza efectuată a fost ignorată sau nu.

Or, așa cum a susținut și

contestatoarea, un mijloc de probă o probă se analizează motivat, în ansamblul

său, iar nu selectiv, astfel cum s-a procedat în prezentul litigiu.

Această omisiune reprezintă

și o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6

paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței C.E.D.O. noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță,

care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod

real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și

simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza H. împotriva Finlandei, 19

decembrie 1997, citată în cauza A. împotriva României din 28 aprilie 2005).

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, va fi admisă contestația în anulare, se va anula

decizia atacată și pe cale de consecință se va fixa termen, pentru judecarea

recursului, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare formulată de SC I.E. SRL Păntășești, județul Bihor, împotriva Deciziei nr.

3451 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată și

fixează termen pentru soluționarea recursului la 14 octombrie 2008.

Cu citarea părților.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.