ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3451 din 20 septembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC I.E. SRL Păntășești, județul Bihor împotriva sentinței nr. 307/CA/2005-PI din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 358 din 11 noiembrie 2004 emisă de Direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F.

și exonerarea de la obligația de plată a sumei de 32.535.228.426 lei stabilită prin Decizia de impunere nr. 75631 din 12 august 2004 reprezentând: 3.556.300 lei - impozit pe profit, 650.889.453 lei - majorări de întârziere, 47.062.400 lei - penalități de întârziere, 9.778.408.312 lei - T.V.A., 19.372.982.548 lei - majorări de întârziere și 1.662.329.413 lei - penalități de întârziere. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 358 din 11 noiembrie 2004, organul de soluționare a contestației fiscale a desființat Decizia de impunere nr. 75631 din 12 august 2004 pentru suma de 1.721.508.153 lei (ROL) reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere, dispunând refacerea inspecției fiscale de către o altă echipă pentru aceeași perioadă și pentru același impozit.

Deci, în privința impozitului pe profit, cu accesoriile aferente, decizia de impunere a fost desființată, astfel că recurenta nu mai justifică vătămarea unui drept sau interes legitim în această privință, iar societatea comercială va avea posibilitatea să uzeze de căile legale de atac împotriva noii decizii, în măsura în care aceasta va fi nelegală. Instanța de recurs a apreciat că, instanța de fond în mod corect a reținut că problema dedusă soluționării este dacă operațiunea de predare-primire a unui număr de 12 mijloace fixe aflate în patrimoniul societății comerciale reclamante, către SC T.G.I.E. SRL reprezintă sau nu un transfer de proprietate și, deci, o operațiune economică impozabilă din punct de vedere al T.V.A.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că predarea-primirea celor 12 mijloace fixe reprezintă în realitate partajarea patrimoniului asociației pe care o înființase cu SC T.G.I.E. SRL, operațiune efectuată în urma lichidării asociației, astfel că nu există un transfer de proprietate care să justifice impozitarea cu T.V.A. a acestei operațiuni economice. La data de 4 octombrie 1999 părțile au hotărât prelungirea asocierii până la efectuarea operațiunilor de lichidare, constatându-se că SC T.G.I. E. SRL a avut o contribuție totală de 8.270.681 dolari S.U.A., din care recurenta-reclamantă a rambursat duma de 5.835.897 dolari S.U.A., iar pentru diferența de 2.434.802 dolari S.U.A. se încheie un protocol de preluare-primire a 12 mijloace fixe (clădiri, depozite, instalații, etc.).

La pct. 5 din contractul de asociere s-a prevăzut în mod expres că „prin realizarea prezentei asocieri, nu rezultă o nouă persoană juridică, asocierea reprezentând în drept, conform precizării anterioare, o societate civilă, în cadrul căreia fiecare asociat rămâne proprietar de drept al aportului adus de fiecare în asociere”. Deci, având în vedere clauzele contractuale, utilajele achiziționate din creditul angajat de recurenta-reclamantă sunt proprietatea acesteia pe perioada derulării asocierii, astfel că predarea mijloacelor fixe nu reprezintă un partaj, deoarece nu au constituit proprietatea indiviză a asociaților. Cu alte cuvinte, în raport cu clauzele contractuale, predarea-primirea celor 12 mijloace fixe a reprezentat o transmitere a acestora din proprietatea recurentei-reclamante în proprietatea celuilalt asociat și, deci, un transfer de proprietate, purtător de T.V.A.

în condițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 3/1992, republicată, în vigoare la data respectivă, precum și a pct. 1.1. din Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992, aprobate prin H.G. nr. 512/1998. Instanța de recurs, față de motivul invocat cu privire la faptul că instanța de fond a ignorat expertiza efectuată, a reținut că, în cauză, concluziile expertului au fost valorificate selectiv, fiind înlăturate doar acelea care priveau interpretarea prevederilor legale referitoare la T.V.A. și impozitul pe profit, aspecte aflate în competența exclusivă a judecătorului. Împotriva acestei decizii recurenta-reclamantă SC I.E. SRL Păntășești, județul Bihor, a formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. În motivele contestației în anulare se susține că una dintre erorile de judecata comise de prima instanță a constat în aceea că judecătorul fondului a ignorat total expertiza pe care el însuși a încuviințat-o în cauză și a stabilit pe lângă obiectivele solicitate de părți și obiective din oficiu, dar judecătorul fondului nu le-a înlăturat motivat, nu le-a supus unei analize deși era obligat să o facă ci pur și simplu le-a ignorat ca și cum respectiva expertiză nu ar fi constituit o probă importantă în dosarul cauzei. Instanța de recurs nu a analizat acest motiv de recurs nici măcar în aspectele lui generale, ci s-a limitat să constate că el este nefondat întrucât „ (...) în realitate, concluziile expertului au fost valorificate selectiv, fiind înlăturate doar acelea care priveau interpretarea prevederilor legale referitoare la T.V.A.

și impozitul pe profit, aspecte aflate în competența exclusivă a judecătorului". Se mai arată că instanța de recurs a trecut cu vederea peste faptul că asociația în participație, nefiind persoană juridică nu poate avea drepturi și obligații, nu poate avea un patrimoniu propriu. Ca urmare, bunurile aduse de fiecare asociat în asociere, la fel ca și investiția făcută de fiecare asociat în asociere rămân în proprietatea acelui asociat. Scopul asocierii fiind pentru fiecare asociat obținerea de profit, numai profitul obținut prin activitatea comună desfășurată de asociați în vederea realizării obiectului asocierii este supusă împărțelii între ei. De vreme ce investiția făcută de fiecare asociat se concretizează în bunuri imobile determinate sau bunuri mobile certe, la dizolvarea asociației acestea vor fi preluate de proprietarul lor care este investitorul ce le-a procurat.

Contestatoarea mai susține că s-a ignorat total, nescuzabil, concluziile expertizei administrate în cauză prin care s-a demonstrat că toate operațiunile desfășurate prin asociație au respectat dispozițiile normative atât din materia contabilității cât și din materia fiscală și că impozitele și taxele către stat datorate de asociați au fost achitate la timp. Numai în cazul în care investiția s-a făcut din profitul realizat prin activitatea desfășurată în comun de către asociați pentru realizarea obiectului asocierii, aceasta devine proprietatea comună a asociaților și se pune problema ieșirii acestora din indiviziune cu ocazia dizolvării și lichidării asociației în participație. Examinând cauza în raport cu criticile formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este fondată contestația în anulare, formulată de SC I.E.

SRL, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Este cunoscut că printre căile de atac extraordinare, contestația în anulare este o cale de retractare, admisibilă în condițiile limitativ prevăzute de lege. Conform prevederilor art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de recurs a omis să cerceteze aspectele legate de lucrarea de specialitate efectuată în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă și printr-o formulare lapidară a menționat că „în realitate, concluziile expertului au fost valorificate selectiv”, fără a se preciza însă argumentele avute în vedere, ceea ce echivalează cu necercetarea motivului de recurs invocat de către recurentă.

Este adevărat că instanța nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părților, dar, în cauză, instanța de recurs s-a limitat la a stabili cu valoare de principiu dacă expertiza efectuată a fost ignorată sau nu. Or, așa cum a susținut și contestatoarea, un mijloc de probă o probă se analizează motivat, în ansamblul său, iar nu selectiv, astfel cum s-a procedat în prezentul litigiu. Această omisiune reprezintă și o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței C.E.D.O.

noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza H. împotriva Finlandei, 19 decembrie 1997, citată în cauza A. împotriva României din 28 aprilie 2005). Așa fiind, pentru considerentele arătate, va fi admisă contestația în anulare, se va anula decizia atacată și pe cale de consecință se va fixa termen, pentru judecarea recursului, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de SC I.E. SRL Păntășești, județul Bihor, împotriva Deciziei nr. 3451 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia atacată și fixează termen pentru soluționarea recursului la 14 octombrie 2008. Cu citarea părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.