ÎCCJ, Decizia nr. 185/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

97/P din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petenții S.C. și S.L., împotriva

rezoluției nr. 173/II/”/2004 din 16 august 2004, prin care Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată

de petenții menționați, împotriva rezoluției nr. 312/P/2003 din 2 februarie

2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen., în temeiul art. 228,

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., față de J.D., P.R., M.S.D., C.D. și

V.E. și în temeiul art. 228, raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu

referire la art. 122 lit. d) C. pen., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de

art. 290, 292 și 291 din același cod, față de S.M., C.V. și C.S.N.

Recursurile declarate de

petenții S.C. și S.L. împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca

nefondate, de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

decizia nr. 213 din 12 ianuarie 2005.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, petenții S.C. și S.L. au declarat un nou recurs.

Recursurile sunt

inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind

pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de

desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional

eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac,

numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui

principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul

examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile

susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora,

precum și cazurile de casare.

Totodată, în vederea

realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin

art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis determinată,

inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale

definitive, în acest caz.

Reglementarea menționată are

aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la

justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile

judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz.

Art. 417 C. proc. pen., cu

referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod,

prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi

ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul

stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu un nou recurs

declarat împotriva deciziei pronunțate de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs,

hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 385

1

C. proc.

pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.

Ca atare, potrivit dreptului

comun, decizia atacată nu este supusă recursului.

Pe de altă parte, potrivit

normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22,

Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum această ipoteză nu se

regăsește în cauză, recursurile nu sunt admisibile nici potrivit legii

speciale.

Or, recunoașterea unei căi

de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie

o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, excepția de

inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de

petenții S.C. și S.L., împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie 2005, a

secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibile.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) și (4) din același cod, Curtea va obliga petenții menționați, conform

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de petenții S.C. și S.L. împotriva deciziei

nr. 213 din 12 ianuarie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în dosarul nr. 6389/2004.

Obligă recurenții

menționați, la câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.