ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6381/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la

Curtea de Apel Constanța sub nr. 842/P/2005, petiționarul G.A.T.I. a contestat

rezoluția nr. 11/II/2005 din 22 iunie 2005, prin care Procurorul Șef al

Serviciului Teritorial Constanța, din cadrul D.I.I.C.O.T., a respins plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 128/D/2004 a Biroului

Teritorial Constanța.

Verificând plângerea formulată,

rezoluțiile contestate și actele dosarului nr. 128/D/2004 al Biroului

Teritorial Constanța – Curtea de Apel Constanța a constatat următoarele:

În luna martie 2003, petiționarul G.A.T.I.

a sesizat organele de poliție, cu plângere penală, solicitând efectuarea de

cercetări față de D.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192

C. pen., și art. 193 C. pen.

Prin rezoluția nr. 3791/P/2003 din 24

septembrie 2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 C. pen.,

și art. 192 C. pen., și trimiterea dosarului la instanță pentru competentă

soluționare cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen.

Judecătoria Constanța, prin sentința

penală nr. 1423 din 7 iulie 2004, a scos cauza de pe rol și a sesizat Parchetul

de pe lângă Judecătoria Constanța pentru a efectua cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 141/2001, aprobată

și modificată prin Legea nr. 472/2002. Parchetul de pe lângă Judecătoria

Constanța, prin rezoluția nr. 7989/P/2004, în baza art. 12 alin. (1) și (5) din

Legea nr. 508/2004 și-a declinat competența în favoarea Biroului Teritorial

Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T., unde cauza s-a înregistrat sub nr. 128/D/P/2004.

Din actele de urmărire penală, a

rezultat că partea vătămată G.A.T.I. a găsit în cutia poștală un bilețel în

care scria „ÎMBIBAT CU ANTRAX”, despre care a stabilit ulterior că a fost scris

de învinuitul D.T. Învinuitul a recunoscut că el a scris biletul, pe fondul

unor conflicte mai vechi cu partea vătămată. Intenția învinuitului a fost aceea

de a determina pe partea vătămată să-și schimbe comportamentul și atitudinea,

în raport de calitatea și activitatea sa de președinte al asociației de

locatari.

Organul de urmărire penală, din

probe, a stabilit că numitul G.A.T.I. nu a perceput biletul ca pe o amenințare

și drept urmare acesta nu a fost de natură să-i creeze o stare de panică, de

temere.

De asemeni, nici gestul învinuitului

nu a fost interpretat ca un act terorist.

În consecință, Biroul Teritorial

Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T. prin rezoluția din 18 mai 2005, a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.T. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 141/2001, cu aplicarea art. 14 C.

pen., întrucât fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii sus menționate.

Petiționarul G.A.T.I. a formulat

plângere împotriva acestei rezoluții la procurorul ierarhic superior, care prin

rezoluția nr. 11/II/2 din 22 iunie 2005, a respins-o ca nelegală și

netemeinică.

În baza art. 278

1

C.

proc. pen., petiționarul s-a adresat Curții de Apel Constanța cu plângere

împotriva rezoluției nr. 11/II/2/2005.

În motivarea acestei plângeri,

petiționarul a afirmat că această rezoluție este netemeinică și nelegală,

deoarece decurge dintr-o apreciere eronată și ireală a probelor existente.

Acesta a susținut că cercetările nu au vizat și infracțiunea prevăzută de art. 193

C. pen.

Prin sentința nr. 49/ P din 2

septembrie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins plângerea formulată de

petiționarul G.A.T.I., ca nefondate, și a obligat petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de

Apel Constanța a reținut că cercetările au vizat comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 141/2001, aprobată și modificată prin Legea nr.

472/2002.

A constatat că elementul material al

acestei infracțiuni este tot o acțiune de „amenințare”, împrejurare în care nu

se poate concluziona că nu s-au efectuat cercetări cu privire și la acest act

material întreprins de învinuit.

De asemenea, Curtea de Apel Constanța,

a constatat că rezoluțiile contestate sunt temeinice și legale, inclusiv

concluziile că fapta învinuitului nu întrunește elementele constitutive ale

unei infracțiuni.

A mai reținut că actele de cercetare

penală întocmite sunt complete și conduc fără putință de tăgadă la concluzia că

biletul scris de învinuit nu a fost de natură să alarmeze partea vătămată,

aceasta ținând biletul la domiciliul său aproape 3 luni de zile, fără să fi

avut nici o temere să-l manipuleze.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs petiționarul G.A.T.I., criticând-o pe motivul că hotărârea nu a

soluționat cauza sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 193 C.

pen., ci numai cu privire la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 4 din

O.U.G. nr. 141/2001, infracțiune abrogată prin Legea nr. 535/2004, și că, pe de

altă parte instanța nu a ținut cont de expertiza de specialitate efectuată în

cauză și de faptul că învinuitul a recunoscut comiterea faptei.

Examinând hotărârea recurată prin

prisma cazului de casare invocat (art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.)

și constatând inexistența în speță a cazurilor de casare care se iau în

considerare din oficiu, Curtea apreciază că recursul este nefondat.

În ceea ce privește motivul de

recurs potrivit căruia prin sentința atacată, Curtea de Apel Constanța nu a

soluționat cauza sub aspectul infracțiunii cu care a fost investită și anume

infracțiunea prevăzută de art. 193 C. pen., se constată că prima instanță a

apreciat corect actele și lucrările dosarului. Astfel instanța de fond a

reținut în mod just că elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 4

din O.U.G. nr. 141/2001 pentru care s-au efectuat cercetările în cauză este tot

o acțiune de amenințare, și pe cale de consecință nu se poate trage concluzia

că nu s-au efectuat cercetări și cu privire la acest act material întreprins de

învinuit.

Totodată, Înalta Curte nu poate

primi nici critica recurentului relativă la împrejurarea că cercetările s-ar fi

efectuat pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 141/2001,

infracțiune care ar fi fost abrogată.

În realitate, prin legea de abrogare

și anume Legea nr. 535/2004, incriminarea infracțiunii a fost preluată și

menținută.

Nici critica referitoare la faptul

că prima instanță nu a ținut seama de expertiza de specialitate efectuată în

cauză și de recunoașterea comiterii faptei de către învinuit, nu este

întemeiată, deoarece din examinarea probatoriului administrat nu rezultă că

fapta învinuitului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni

astfel cum a reținut, în mod corect instanța de fond.

S-a apreciat în mod corect că

biletul scris de învinuit nu a fost de natură să-i producă stare de panică

petiționarului în condițiile în care acesta a păstrat la domiciliul său biletul

o perioadă de aproximativ 3 luni de zile după care l-a manipulat fără nici o

temere și l-a predat organelor de poliție.

Pentru toate aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 383

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de petiționar ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul G.A.T.I. împotriva sentinței penale nr. 49/ P din 2

septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală.

Obligă petiționarul la plata sumei

de 60 lei (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 noiembrie 2005.