ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9997/2005

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la data de 28 februarie 2002, reclamanți E.I., și alții au chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc și SC U. SA Odorheiu Secuiesc solicitând obligarea pârâților să elibereze și să restituie în natură suprafața de 1800 mp, teren înscris în C.F. sub nr. top 473/2/4 iar pentru restul terenului de 4118 mp să fie despăgubiți prin acordare de teren echivalent în schimb sau echivalentul în lei la prețul pieței; obligarea pârâtelor la realizarea fondului despărțitor între terenul restituit și cel rămas. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că terenul în litigiu a aparținut antecesorilor săi, care l-au introdus în C.A.P.

Acesta din urmă a predat terenul fără expropriere municipiului Odorheiu Secuiesc pentru realizarea bazei SC U. SA Odorheiu Secuiesc. În ultimii ani, societatea pârâtă și-a restrâns activitatea, deținând terenul revendicat fără a-l utiliza efectiv, astfel încât se impune restituirea bunului către foștii proprietari. Prin sentința civilă nr. 1502 din 24 septembrie 2000 a Tribunalului Harghita a fost respinsă acțiunea introductivă, reținându-se, în esență că întreg terenul în litigiu se află în folosință SC U. și că, din această suprafață de 180 mp, pe care reclamanții o solicită în natură, este ocupată de rețeaua de termoficare ce deservește societatea. S-a mai reținut că imobilul a intrat în proprietatea statului în urma exproprierii în baza Decretului nr. 374/1970 al Consiliului de Stat și că acesta s-a făcut cu plata unei juste despăgubiri, constând în suprafețele de teren primite în schimb de C.A.P.

Odorheiu Secuiesc. Prin urmare, prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea 18/1991, act normativ de care ar fi trebuit să se folosească reclamanții în realizarea dreptului subiectiv invocat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate și, în consecință admiterea acțiunii. Prin decizia nr. 185 din 15 aprilie 2005 a Curții de Apel Tg Mureș a fost admis apelul reclamanților, schimbat în tot sentința și admisă în parte acțiunea introductivă. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților în natură suprafața de 1800 mp teren din terenul în suprafață de 5918 mp înscris în C.F. Beclean nr. top 473/2/4, transcris în C.F.

Beclean. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtelor să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent, prin acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital pentru suprafața de 4118 mp teren înscrisă în aceeași carte funciară, stabilește la suma de 373.885.574 lei, restul petitelor fiind respinse. Instanța de apel, a reținut că prin notificarea formulată la data de 27 iulie 2001 adresată Primăriei municipiului Odorheiu Secuiesc, reclamanții au solicitat în temeiul Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a suprafeței de 1800 mp din parcela de 5918 mp teren și acordare de măsuri reparatorii pentru diferența de 4118 mp. Notificarea nu a fost soluționată până în prezent, pârâta notificată invocând faptul că reclamanții au intentat pe cale separată acțiune în justiție cu privire la terenul în litigiu.

Însă reclamanții s-au adresat instanței tocmai pentru faptul că pârâta a refuzat să menționeze notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001. Reținând că parcela de 1800 mp teren nu este afectată de construcții și că diferența de 4118 mp nu poate fi restituită în natură, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) și, respectiv art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost admisă în parte acțiunea, potrivit dispozitivului prezentei decizii. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâtele SC U. SA și municipiul Odorheiu Secuiesc, criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor recursului său, pârâta SC U. SA a susținut : - în mod greșit acțiunea introductivă a fost îndreptată, împotriva sa întrucât trebuia chemat în proces primarul municipiului Odorheiu Secuiesc și nu primăria, sens în care au fost invocate prevederile Legea nr. 10/2001.

- măsura restituirii în natură a terenului în litigiu ar avea consecințe grave asupra activității societății, întrucât pe acesta sunt edificate construcții iar subsolul său este ocupat cu rețele de încălzire a autovehiculelor și de termoficare, necesare desfășurării activității specifice, astfel încât au invocat prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. - nelegal s-a dispus obligarea sa în solidar cu pârâta Primăria municipiului Odoheiu Secuiesc la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât nu are calitate de unitate deținătoare în sensul Legea 10/2001, calitate deținută în speță de Statul Român prin administratorul său Consiliul Local.

- în speță erau aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 18/1991, corect reținute de prima instanță, astfel încât reclamanții trebuiau să uzeze de dispozițiile acestei legi, care exclud aplicarea prevederilor Legea nr. 10/2001. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc a invocat în recursul său motivele încadrate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., susținând că imobilului în litigiu nu i se aplică prevederile art. 2 din Legea 10/2001 și că, întreaga suprafață de teren este ocupată de construcții, iar subsolul său este traversat de conducte, rețele de termoficare care asigură transportul energiei termice către cartierul Beclean II din municipiul Odorheiu Secuiesc.

Au invocat prevederile art. II alin. (4) din Legea nr. 10/2001, arătând totodată că propunerea Comisiei pentru aplicarea Legea nr. 10/2001 a fost aceea de a se stabili favoarea recurenților măsuri reparatorii prin echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Recursurile sunt fondate. Reclamanții au susținut că au notificat Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 1800 mp teren înscris în C.F. Beclean sub nr.top 473/2/4, pentru diferența de 4118 mp solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Anexat cererii introductive au depus notificarea înregistrată sub nr. 829/M din 27 iulie 2001, arătând că nu au primit nici un răspuns până la data pronunțării acțiunii.

Prin urmare, la momentul sesizării instanțelor și în tot cursul cercetării judecătorești, judecata a fost efectuată în lipsa actului juridic ce constituie obiectul controlului judecătoresc prevăzut de art. 25, art.26 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 [fost art. 23 alin.(1) din lege] unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii. Iar conform art. 26 din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25, să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, în modalitățile prevăzute de lege.

Din textele legale enunțate refuză că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituire prin echivalent sau chiar i se rezultă un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca, asupra solicitării adresate prin notificare să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată. Ori, conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze drepturile persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Este adevărat că legea nu reglementează sancțiunea ce intervine în cazul în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 25 din lege, însă cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită decizie sau dispoziție motivată, obligație ce decurge din lege și care face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ. În speță însă instanțele judecătorești nu se pot substitui unității deținătoare și nu pot suplini îndeplinirea obligației legale sus menționate, întrucât dispozițiile legale ce reglementează modalitatea de emitere și control a actului juridic prevăzut de dispozițiile legale citate, sunt de strictă interpretare și nu pot fi aplicate prin analogie.

Prin urmare, considerentele instanței de apel cu referire la cristalizarea unei anumite opinii în practica judiciară și care ar avea relevanță în cauză, nu pot fi reținute, întrucât aceasta nu se poate substitui legii și să constituie temei de drept la pronunțarea unei hotărâri. Se constată astfel, în raport de cele ce precede că greșit, cu încălcarea legii, instanța de apel a soluționat pricina în modalitatea reținută în dispozitiv, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursurile vor fi admise, iar hotărârile atacate vor fi casate.

În urma rejudecării față de înscrisurile existente în cauză, din care rezultă că are calitate de unitate deținătoare în sensul Legea nr. 10/2001 pârâta Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, care exercită dreptul de proprietate în numele Statului Român, înscris în evidențele de carte funciară la foaia de proprietate asupra acestui imobil, se va dispune, în acord cu prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, admiterea acțiunii și obligarea Primarului municipiului Odorheiu Secuiesc să soluționeze notificarea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de SC U. SA și Primăria Odorheiu Secuiesc împotriva deciziei 185/A din 15 aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Casează decizia și sentința nr. 1502/24 septembrie 2003 a Tribunalului Harghita și, pe fond, admite acțiunea și obligă pe Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc să soluționeze notificarea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2005.