ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Harghita sub nr. 2086/21 iunie 2002, reclamanții S.A. și S.F.C. au

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, SC

C.H. SA, SC I. SA, restituirea în natură a mobilului situat în municipiul

Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, radierea din CF a dreptului de

proprietate al Statului Român, asupra acestui imobil și întabularea dreptului

de proprietate al reclamanților iar în subsidiar stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent.

Prin precizarea

formulată în cursul procesului, reclamanții au solicitat și constatarea

nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat

între pârâtele SC C.H. SA, SC I. SA, prin care imobilul în litigiu a fost adus

ca aport în natură, de către SC C.H. SA în patrimoniul SC I. SA precum și

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația

P.C.H. Miercurea-Ciuc.

Prin Sentința civilă

nr. 612 din 25 aprilie 2003 Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamanților

S.A. și S.F.C., în calitate de mandatar al reclamantului S.A. și în nume

propriu, împotriva pârâtei Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului și, în consecință, a stabilit dreptul reclamanților la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în municipiul

Odorheiu Secuiesc, str. O.B., înscris în CF nr. X Sâmbătești, nr. top. X cu

teren aferent în suprafață de 1.388 mp și care au fost preluate cu titlu

valabil și sunt evidențiate în patrimoniul SC I. SA cu sediul în

Miercurea-Ciuc, str. C., județul Harghita, a obligat pârâta Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului să emită decizia sau

dispoziția motivată care să cuprindă măsura reparatorie prin echivalent, pentru

imobilul descris mai sus evaluat la 2.589.301.000 RON valoare stabilită prin

expertiza tehnică întocmită de expertul tehnic judiciar, ing. B.L. și care face

parte integrantă din sentință, a respins acțiunea față de pârâții Primăria

municipiului Odorheiu Secuiesc, SC C.H. SA, și SC I. SA și a obligat pârâta

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului să

plătească reclamanților suma de 11.248.300 RON reprezentând cheltuieli de

judecată.

Apelurile declarate

împotriva acestei sentințe de către reclamanți și pârâta Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului au fost respinse ca

nefondate prin Decizia nr. 153/A din 30 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel Târgu Mureș.

Împotriva acestei

decizii au declarat, în termen legal, recurs reclamanții iar prin Decizia nr.

3270 din 29 martie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a

casat decizia recurată și Sentința civilă nr. 612 din 25 aprilie 2003 a

Tribunalului Harghita și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență,

următoarele:

Trecerea imobilului

în cauză în proprietatea Statului s-a făcut cu încălcarea art. 8 din

Constituția din 1948 conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare astfel

că titlul statului nu poate fi considerat valabil. Confruntate cu acțiunea

reclamanților, pârâtele societăți comerciale s-au apărat în sensul că sunt

proprietarele imobilului, exhibând contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000, ambele încheiate cu fostul Fond al

Proprietății de Stat și au susținut, în sensul art. 46 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 că sunt acte juridice de înstrăinare valabile.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că, dat fiind principiile bunei-credințe a

cumpărătorului în încheierea actelor juridice și erorii comune și invincibile

că vânzătorul nu este proprietarul imobilului, instanțele nu au analizat nici

legalitatea modului în care pârâtele au încheiat actele juridice de privatizare

cu referire la nemișcătorul revendicat și nici dacă au fost de rea-credință.

S-a reținut că

instanțele nu au analizat condițiile și modalitățile în care societățile pârâte

pretind că au devenit proprietarele bunului - respectiv legalitatea contractele

exhibate de pârâte, chestiune de care depinde prejudicial, soluția referitoare

la restituirea în natură a nemișcătorului.

Instanța de fond, în

rejudecare, a pronunțat Sentința civilă nr. 266 din 12 februarie 2008 prin care

a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind constatarea

nulității absolute a contractului de privatizare a pârâtei SC C.H. SA, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanți; a stabilit dreptul reclamanților la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind imobilele situate în Odorheiu

Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, imobile înscris în CF nr. X Sâmbătești,

nr. top. X cu teren aferent în suprafață de 1.388 mp și evidențiate în

patrimoniul SC I. SA; a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului să emită decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin

echivalent potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.

Prin aceiași hotărâre

tribunalul a respins capătul de cerere formulat de reclamanți privind

restituirea în natură a imobilului în litigiu precum și capetele de cerere

privind constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire

nr. X/1993 precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de

Stat și Asociația P.A.S.C. Harghita.

În fine instanța de

fond a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții

Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, C.H. și SC I. SA.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prin notificarea

adresată pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului reclamanții

au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc,

str. O.B.

Instanța a constatat

că de la momentul naționalizării a acestui imobil și până în 1978 acesta s-a

aflat în administrarea Ministerului de Interne, după care, prin Ordinul nr.

1473/1978, imobilul a fost transmis în administrarea Județului Harghita -

Comitetul executiv al Consiliului Popular Județean.

Ulterior, prin

Decizia 81/1979, acest imobil a fost transmis în administrarea I.C.M.S.

Harghita predecesoarea SC C.H. SA

Această din urmă

societate comercială a devenit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990,

proprietara bunurilor aflate în patrimoniul său inclusiv a imobilelor în

litigiu. SC C.H. SA a adus ca aport la înființarea SC I. SA Harghita tocmai

imobilele în litigiu.

În anul 1999 S.C. C.

S.A. cât și SC I. SA s-au privatizat această operațiune realizându-se prin

transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor sau a părților sociale și

nu asupra bunurilor, mai exact, a imobilelor aflate în patrimoniul lor.

Tribunalul a reținut

că reclamanții solicită constatarea nulității absolute a procesului-verbal de

predare-primire nr. X/1993 și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 23 aprilie 1999.

Cu privire la aceste

capete de cerere tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate întrucât actele la

care fac referire au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale. în ceea

ce privește contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999

tribunalul a mai reținut că reclamanții nu invocă niciun motiv întemeiat pentru

care acest contract ar fi lovit de nulitate absolută.

Prin Decizia nr. 65/A

din 1 septembrie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de

reclamanți, a desființat integral Sentința civilă nr. 266 din 12 februarie 2008

pronunțată de Tribunalul Harghita și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a analizat doar

legalitatea contractului de vânzare-cumpărare pe acțiuni din 23 aprilie 1999 și

nu și a celuilalt contract, neanalizând, astfel cum a dispus Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia de casare, condițiile, modalitățile și

legalitatea actelor de vânzare-cumpărare de acțiuni a căror anulare se

solicită.

Un alt aspect reținut

de instanța de apel a fost, în ceea ce privește contractul din 23 aprilie 1999,

că tribunalul a apreciat că acesta a fost încheiat în condițiile perfect

legale. Prin această apreciere tribunalul a pierdut obiectul prezentei cauze,

în sensul că nu părțile contractante sunt cele care atacă contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni, ci acesta se consideră de către reclamanți a fi

nul fiind făcut în fraudarea drepturilor pe care legile cu caracter reparator

le-au stabilit în favoarea foștilor proprietari.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta SC C.H. SA Miercurea-Ciuc, solicitând

admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel.

Prin Decizia civilă

nr. 9005 din 5 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului

pârâtei, la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut, în speță, că instanța de apel a

desființat sentința atacată pentru faptul că există contradicție între

considerente și dispozitiv. Acesta nu este însă motiv de desființare, potrivit

art. 297 C. proc. civ.

În rejudecare,

instanța de apel, în ședința publică din data de 12 ianuarie 2011 a invocat, din

oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței civile în soluționarea

petitelor privind constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 precum și a

procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC

I. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 23 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelurile declarate de

reclamanții S.F.C. și S.A. și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, împotriva Sentinței civile nr. 266 din 12 februarie 2008, pronunțată

de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 1140/96/2006.

S-a anulat în tot

sentința atacată și rejudecând:

S-a admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori, privind soluționarea petitelor privind

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 23

aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 și a procesului-verbal de predare-primire nr.

X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA.

S-au disjuns petitele

mai sus menționate și s-a dispus trimiterea acestora spre competentă

soluționare Tribunalului Harghita, secția comercială.

În temeiul art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării acțiunii

formulate de reclamanții S.A. și S.F.C., privind restituirea în natură a

imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, înscris în

C.F. nr. X Sâmbătești, nr. top. X, cu teren aferent în suprafață de 1.388 mp,

radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român

asupra acestui imobil și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților,

până la soluționarea irevocabilă a petitelor privind : constatarea nulității

absolute a procesului verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC

C.H. SA și SC I. SA și a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23

aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc

și din 13 iulie 2000 încheiat între aceleași părți.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Obiectul acțiunii

deduse judecății îl constituie inclusiv constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000

încheiate între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc,

și a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 prin care imobilul în

cauză a fost trecut ca aport social al C. SA Harghita la SC I. Miercurea-Ciuc.

Este evident că

restituirea în natură a imobilului în cauză, solicitat de reclamanți, nu este

posibilă atâta vreme cât, pe cale de judecată, nu sunt desființate, pe calea

constatării nulității, aceste contracte mai sus amintite.

Or, legalitatea

acestor contracte, date fiind calitățile părților semnatare, nu poate fi

analizată, chiar date fiind prevederile Legii speciale nr. 10/2001, decât de o

instanță competentă în condițiile art 2 C. proc. civ.

Instanța competentă

este, dată fiind natura actelor a căror legalitate este contestată și a

calității de comercianți a părților semnatare, tribunalul ca instanță

comercială, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Pronunțarea unei

hotărâri de către o instanță care nu are competență, constituie un caz de

nulitate a hotărârii, potrivit art. 105 alin. ultim C. proc. civ.

În consecință, în

temeiul art. 297 alin. (2) C. pen., Curtea de Apel a admis apelurile, a anulat

Sentința civilă nr. 266 din 12 februarie 2008 a Tribunalului Harghita și, având

în vedere dispozițiile art. 137 și 158 C. proc. civ., a admis excepția

necompetenței materiale în ceea ce privește competența soluționării petitelor

privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din

23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 încheiate între Fondul Proprietății de

Stat și Asociația P.C.H. și a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993

încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA.

În temeiul art. 165

C. proc. civ., s-a stabilit ca petitul privind constatarea nulității absolute a

actelor juridice mai sus amintite să fie disjuns și să fie declinată competența

de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Harghita, secția comercială.

În temeiul

prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea

judecării acțiunii formulate de reclamanții S.A. și S.F.C., privind restituirea

în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul

Harghita, înscris în C.F. nr. X Sâmbătești, nr. top. X, cu teren aferent în

suprafață de 1.388 mp, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate

al Statului Român asupra acestui imobil și întabularea dreptului de proprietate

al reclamanților, până la soluționarea irevocabilă a petitelor privind :

constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993

încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA și a contractelor de vânzare-cumpărare de

acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și

Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc și din 13 iulie 2000 încheiat între aceleași

părți.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții S.A., S.F.C. și pârâta

SC C.I. SA Miercurea-Ciuc (fostă SC C.H. SA Miercurea-Ciuc).

Recurenții reclamanți

au criticat decizia ca nelegală invocând că, în mod greșit instanța a dispus

disjungerea unor capete de cerere ale acțiunii și trimiterea spre competentă

soluționare a acestora la Tribunalul Harghita, secția comercială și a dispus

totodată suspendarea judecății acțiunii principale, instanța civilă având

competența de a soluționa și aceste capete de cerere în baza art. 45 din Legea

nr. 10/2001.

Pârâta SC C.I. SA

Miercurea-Ciuc a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea

deciziei și menținerea sentinței, iar în subsidiar, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, întrucât instanța nu a analizat

motivele de apel și nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.

A arătat recurenta că

acțiunea principală a vizat restituirea în natură a imobilului sau acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent, iar completarea și modificarea acțiunii nu

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., astfel că nu se

poate considera că instanța a fost legal învestită și cu soluționarea acestor

capete de cerere, care de altfel nici nu au fost motivate în drept, iar prin pronunțarea

și asupra acestora, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

Că, în raport de

obiectul celor două contracte de privatizare (vânzare de acțiuni) și de

obiectul acțiunii principale, nici nu se impunea analiza legalității celor două

contracte, acțiunea trebuind analizată și soluționată din perspectiva legii

speciale - Legea nr. 10/2001 - art. 20.

Că, în raport de

decizia de casare a Înaltei Curți, competența de soluționare a cauzei, sub

aspectul tuturor petitelor, a fost pe deplin stabilită în favoarea Tribunalului

Harghita.

Recursurile sunt

fondate pentru următoarele considerente:

Reclamanții au

sesizat instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect

restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiul Secuiesc, str. O.B.,

județul Harghita, radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate al

Statului Român, întabularea dreptului de proprietate al reclamanților,

constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr.

X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA și a contractelor de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul

Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc și din 13 iulie 2000

încheiat între aceleași părți, invocând în drept dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Plenitudinea de

jurisdicție a instanței investită conform art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 semnifică competența acestei instanțe de a hotărî inclusiv asupra

nulității actelor de înstrăinare a imobilului notificat, spre a putea dispune

restituirea în natură a imobilelor înstrăinate, desigur în măsura în care o

atare măsură este permisă de prevederile Legii nr. 10/2001.

Plenitudinea de

jurisdicție a instanței sesizate, conform art. 26 alin. (3) este dată și de

Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți, prin care instanțelor de judecată, le-au

fost extinse prerogativele de judecată, în sensul că instanța trebuie să

hotărască în privința a tot ce este legat de Legea nr. 10/2001.

De aceea, în cauză,

instanța trebuie să judece nu numai anularea dispoziției emisă de unitatea

învestită cu soluționarea notificării sau refuzul de soluționare, ci și toate

cererile care au legătură cu Legea nr. 10/2001, lege reparatorie complexă care

nu poate fi cantonată în prevederi din dreptul comun care să o îngrădească și

să conducă la soluționarea cauzei într-un termen nerezonabil.

Problema restituirii

în natură este condiționată de Legea nr. 10/2001, de constatarea nulității

actelor juridice de înstrăinare a imobilelor, nu și a altor acte juridice, fapt

ce rezultă din interpretarea disp. art. 48 lit. c), care exceptează de la

restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor

legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, coroborate cu cele

ale art. 21 alin. (5) și art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate

a actelor juridice de înstrăinare, sancționate cu nulitatea absolută.

Acțiunile în

constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare sunt

obligatorii numai în situația în care obiectul actului juridic l-a constituit

bunul imobil litigios, nu și atunci când obiectul vânzării a fost reprezentat

de o parte sau tot din acțiunile pe care Statul le-a deținut la unitatea

învestită cu soluționarea notificării, cererea de restituire în natură urmând a

fi analizată din perspectiva disp. art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001.

Din economia

reglementărilor cuprinse în disp. art. 46 alin. (4) și (5) rezultă că nulitatea

actelor de înstrăinare a imobilelor, ce cad sub incidența acestei legi,

constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire

covârșitoare asupra dreptului dedus judecății.

Conform art. 47 alin.

(2), în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și 48 din lege, procedura

de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la

soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de

restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească.

Este obligatoriu ca

instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative,

prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii

prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire

covârșitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a

nemișcătorului.

Întrucât Legea nr.

10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea

în nulitate, cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat

restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea

arătată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal,

secția civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și

într-un termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv

sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege, criteriul valoric

neavând relevantă.

Cu privire la natura

litigiului, se reține că acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare

are ca temei norme din Legea nr. 10/2001. Problema care s-ar pune în legătură

cu natura litigiului ar fi, prin urmare, o problemă cu privire la domeniul de

aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al subiecților la care se

aplică. Din acest punct de vedere, această lege este de vocație generală

aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în restituirea

bunurilor cât și a reparațiilor stabilite de lege. Prin urmare, faptul ca în

proces sunt chemate și societăți comerciale care au deținut sau dețin bunuri

pentru care legea a stabilit reparații, nu este de natură să schimbe caracterul

civil al litigiului.

Pe de altă parte se

reține și faptul că litigiul nu pune în discuție comercialitatea actului,

dedusă din actele și faptele de comerț sau natura comercială a contractelor de

înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, în

condițiile în care începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În raport de aceste

considerente se constată că în mod nelegal instanța a admis excepția de

necompetență materială privind soluționarea petitelor privind constatarea

nulității absolute a celor două contracte de vânzare și a procesului-verbal de

predare-primire, a disjuns petitele și a dispus înaintarea spre competență soluționare

la Tribunalul Harghita, secția comercială și, totodată, a dispus suspendarea

judecății privind celelalte capete de cerere ale acțiunii.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții S.A., S.F.C. și pârâta SC C.I. SA Miercurea-Ciuc

(fostă SC C.H. SA Miercurea-Ciuc) împotriva Deciziei nr. 23/A din 2 februarie

2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.

Procesat de GGC - AS